Decizia nr. 4877/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4877/2012
Ședința din data de 30 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR A. A. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC A. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1275 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al
T.ui B.-N., în contradictoriu cu pârâtul M. B., având ca obiect - litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1275 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. C. S. în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin primar, ca nefondată.
S-a respins, în consecință, cererea de acordare a cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a participat la procedura de atribuire a contractului "P.
(aparate de taxare)"; prin procedura "cerere de oferte", CPV 34927000-1, procedură organizată de către M. B., oferta acesteia fiind declarata necâștigătoare, deoarece prețul oferit nu a fost cel mai mic, prin adresa nr.71587/(...) a M.ui B. aducându-i-se la cunoștință aceste aspecte, precum și faptul că poate formula contestație în termen de cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință a comunicării rezultatului procedurii.
Împotriva rezultatului procedurii, reclamanta a depus contestație la C. N. pentru Soluționarea C., contestație care a fost soluționată in sensul respingerii acesteia ca nefondată, prin decizia nr. 5. C.( file 5-12).
Prin adresa nr.1008/(...), reclamanta a solicitat autorității contractante restituirea garanției de participare în cuantum de 2000 lei, însă, prin adresa nr.
90831/(...), invocându-se dispozițiile art. 278ind.1 alin. 1, lit. a din OUG nr. 3., autoritatea contractantă îi aducea la cunoștință că se va reține din garanția de participare suma de 1071 lei, reprezentând 1% din valoarea estimată pentru achiziționarea parcometrelor, publicată în invitația de participare -107.100 lei( file 13,16).
Conform art. 2. din OUG nr.3.: "; (1) În măsura în care C. respinge
con tes taț ia, autoritatea contractantă v a reț ine contestatorului din garanția de participare în raport cu valoarea estimată a contractului următoarele sume: a) între 63.000 lei și 420.000 lei inclusiv - 1% din această valoare;… (2) În măsura în care instanța competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei C.ui de respingere a contestației, autoritatea contractantă are o bl ig aț ia de a re turn a
con tes tatorulu i su me le prev ăzu te l a al in. ( 1), în cel mul t 5 z ile l ucr ăto are de l a d ata pronunț ăr ii dec iz ie i ins tanțe i de judec ată .";
În speța dedusă judecății nu este incidentă situația reglementată de alin. 2 al 2. din OUG nr.3., reclamanta neformulând, potrivit art.281 alin.(1), plângere la instanța judecătorească împotriva deciziei C.ui privind soluționarea contestației, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cum reclamanta a susținut neconstituționalitatea dispozițiile art. 278 ind.1 alin. 1 lit. a din OUG nr. 3., iar pe cale de consecință restituirea garanției de participare prin prisma nesocotirii dispozițiilor Constituției R. - îngrădirea accesului liber la justiție a persoanelor, principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic, precum și a art. 21 alin. 4 " jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative si gratuite", tribunalul exprimându-și opinia în cuprinsul încheierii de sesizare a C. C. din data de 12 mai 2011, având în vedere că până la ultimul termen de judecată nu s-a depus la dosar decizia privind soluționarea acestei excepții( suspendarea judecății nemaifiind obligatorie prin prisma prev. actuale ale art.29 din Legea nr.47/1992), față de situația de fapt reținută și dispozițiile nesusceptibile de interpretare ale art. 2. din OUG nr.3., s-a respins acțiunea în contencios administrativ, ca nefondată.
În temeiul art.274 C.pr.civ., s-a respins, în consecință, cererea de acordare a cheltuielile de judecată, formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. C. S. solicitând:
1. Admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul admiterii actiunii principale, respectiv obligarea intimatei la plata sumei de 1.071 lei reprezentand garantia de participare la procedura de achizitie publica organizata de autoritatea contractanta M. B., precum si a dobanzii legale aferente sumei de 1.071 lei incepand cu data de (...) si pana la data platii efective a debitului;
2. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecate generate de prezenta cauza.
În motivare s-a arătat că:
Dispozitia legala in temeiul careia autoritatea contractanta a retinut suma de 1.071 lei contravine Constitutiei R..
Pornind de la ierarhia normelor din Romania, C. R. si legile constitutionale se afla pe prima pozitie. Astfel, toate celelalte acte normative trebuie sa fie in conformitate cu acestea. Potrivit dispozitiilor art. 143 alin. 3 din C. R., judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Coroborand situatia prezentata mai sus, respesctiv ierarhizarea normelor din Romania si dispozitiile art. 143 alin. 3 din C. R., judecatorii au indatorirea de a nu tine cont de dispozitiile legale ce contravin Constitutiei R., aplicand-o pe cea din urma cu prioritate.
Astfel, plecand de la dispozitiile art. 278 indice 1 alin. 1, lit. a din O. de U. a
G. nr. 3., ce face obiectul prezentei actiuni, invederează instantei ca acest articol contravine normei imperative fiind in acelasi timp si un principiu fundamental reglementat de C. R., accesul liber la justitie.
Conform dispozitiilor constitutionale orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor si a intereselor sale legitime. Mai mult in art. 21 alin. 4 din C. R. "jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite". Modalitatea de a retine un procent din garantia de participare reprezinta o sanctionare a contestatorilor care nu au castig de cauza, o taxa mascata, intrand in contradictie cu dispozitiile art. 21 alin. 4 din C. R..
Dispozitiile art. 278 indice 1 alin. 1, lit. a din OUG nr. 3. sanctioneaza insasi exercitarea dreptului si nu exercitarea sa abuziva. Doar pentru formularea unei contestatii pe care reclamanta a introdus-o cu buna credinta, considerand-o temeinica, i se retine un procent de 1 % din garantia de participare, aceasta echivaland cu o ingradire a accesului liber la justitie.
Totodata la o analiza mai atenta a acestor dispozitii rezulta ca se instituie un regim discriminatoriu nejustificat intre operatorii economici care depun contestatii inainte de data depunerii ofertelor si a caror contestatie este solutionata inainte de deschiderea ofertelor fata de cei a caror contestatie este solutionata dupa data depunerii ofertelor pe de o parte si pe de alta partea operatorii economici ce depun contestatii dupa data depunerii ofertelor. Astfel, daca C. N. de S. a C. respinge contestatia inainte de depunerea ofertelor si a garantiei de participare, autoritatea contractanta nu poate retine nicio suma de bani, intrucat garantia de participare din care aceasta suma se retine nu a fost inca depusa iar daca C. N. de S. a C. da o solutie de respingere a contestatiei dupa depunerea ofertelor, autoritatea contractanta va retine sumele de bani prevazute de art. 2781 din O. de U. a G. nr. 3. din garantia de participare depusa de ofertant.
Astfel, operatori economici care au depus contestatii in acelasi timp, urmand aceeasi procedura prevazuta de O. de U. a G. nr. 3., vor beneficia de un tratament juridic diferentiat, unii suferind o pierdere prin retinerea unei sume de bani din garantia de participare, altii nesuferind aceasta pierdere, din motive independente de vointa lor, legate doar de data solutionarii contestatiei de catre C. N. de S. a C. Prin urmare, dispozițiile art. 2781 din Ordonata de U. a G. nr. 3. instituie o inechitate, fara o motivare temeinica, obiectiva si rationala.
In situatia de fata, tratamentul juridic diferit aplicat operatorilor economici care introduc contestatii inainte de data depunerii ofertelor este determinat de celeritatea cu care a fost solutionata cererea de catre C. N. de S. a C., prin pronuntarea unei decizii inainte ori dupa data depunerii ofertelor si, În mod corespunzator, a depunerii garantiei de participare. S. unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei operatorului economic in cauza, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Aceeasi situatie este si fata de operatorii economici care au depus contestatii inainte de data deschiderii ofertelor si fata de cei ce care au depus contestatii dupa data deschiderii ofertelor.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate,
Curtea constată următoarele:
In fapt, la data de (...) autoritatea contractanta M. B. a initiat procedura de achizitie publica prin cerere de oferta a contractului denumit "P. (aparate de taxare)", prin publicarea in S. a invitatiei de participare nr. 2.. La aceasta procedura a participat si reclamanta in calitate de ofertant. Prin adresa nr.
71587/(...), autoritatea contractanta M. B. i-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica, potrivit caruia oferta reclamantei a fost declarata necastigatoare. Considerand decizia autoritatii contractante nelegala si netemeinica, reclamanta a formulat contestatie impotriva acestei adrese. Prin decizia nr. 5. C. pronuntata de catre C. N. de S. a C., i-a fost respinsa contestatia ca nefondata.
La data de (...), prin adresa nr. 1008 a solicitat autoritatii contractante restituirea garantiei de participare in cuantum de 2.000 lei, avand in vedere faptul ca oferta reclamantei nu a fost declarata castigatoare. Prin adresa nr.
90831 din data de (...), autoritatea contractanta, a raspuns solicitarilor reclamantei spunandu-i ca in conformitate cu dispozitiile art. 278 indice 1 alin. 1, lit. a din O. de U. a G. nr. 3., va retine din garantia de participare suma de 1071 lei, suma reprezentand 1 % din valoarea estimata a contractului de achizitie publica.
Fata de acest aspect, reclamanta a inaintat T.ui B. N. prezenta cerere, prin care a solicitat instantei obligarea autoritatii contractante la restituirea sumei de
1.071 lei, a dobanzii legale aferente acestei sume, precum si a cheltuielilor de judecata. In cadrul actiunii, a invocat si exceptia de neconstututionalitate a dispozitiilor art. 278 indice 1 alin. 1, lit. a din O. de U. a G. nr. 3..
Prin sentinta civila nr. 1., T. B. N. a respins actiunea ca nefondata, dupa ce, la termenul din (...) a dispus sesizarea C. C. cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocate de catre reclamanta.
Instanta de recurs constata ca prezentul recurs este intemeiat, in integralitatea sa, pe considerente care sunt legate de caracterul fondat al exceptiei de neconstitutionalitate, nefiind invocate, propriu-zis, critici care sa vizeze legalitatea intrinseca a sentintei fondului. Un argument in plus in acest sens este reprezentat chiar de fraza finala a recursului, care sintetizeaza motivele de nelegalitate, recurenta relevand urmatoarele: „In concluzie, prevederile art. 278 indice 1 din O. de U. a G. nr. 3. contravin prevederilor art. 16 alin. 1 din C. R. "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminări";, deoarece instituie un tratament juridic diferentiat nejustificat unor operatori economici aflati in aceeasi situație.";
Or, in condițiile în care nu este în atributul instanțelor judecătorești să se pronunțe asupra unor asemenea critici, singura alternativă rămasă la dispoziția instanței este aceea de a constata că suma a cărei restituire se solicită a fost reținută în baza unui text legal în vigoare la acel moment, astfel încât soluția de respingere a acțiunii, pronunțate la fond, apare ca fiind legală și temeinică.
Aceste considerente sunt cu atât mai valabile cu cât, deși recurentul a solicitat, iar Curtea a dispus acordarea unui nou termen în cauză, stabilit ulterior momentului la care Curtea Constituțională s-a pronunțat, conform susținerilor reclamantei, pe excepția de neconstituționalitate invocată în acest dosar, până la acest moment nu s-a depus dovada admiterii excepției, singura împrejurare care ar putea determina, raportat la motivele de nelegalitate invocate, o soluție de admitere a recursului.
În plus, intimatul a relevat că există deja o soluție a respingere a excepției de neconstituționalitate invocată cu privire la același text legal, respectiv decizia
CC nr. 282/2012.
Chiar dacă este adevărat că ar putea interveni o schimbare de practică, raportat și la specificitatea criticilor de neconstituționalitate ce pot fi invocate în fiecare dosar în parte, recurenta are deschisă calea prev. de art. 322 pct. 10
C.pr.civ, în măsura în care condițiile impuse de acest text legal vor fi îndeplinite.
Așa fiind, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul reclamantei va fi respins, luându-se act de faptul că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul SC A. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1275 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. E.na L.