Decizia nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 91/2012

Ședința de la 10 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător A.-I. A.

Grefier S. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 424 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-

N., în contradictoriu cu reclamantul intimat S. M. I., privind și pe chemata în garanție ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 424 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.- N., s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N., ca neîntemeiată.

S-a admis în parte, acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamantul S. M. I., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A

F. P. B.-N. și A. F. P. B. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 8725 lei achitată la data de (...) cu titlu de taxă poluare.

S-a respins cererea de acordare a dobânzilor la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare, ca neîntemeiată.

Pârâta A. F. P. B. a fost obligată să plătească reclamantului suma de

1039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. care a fost obligată să plătească pârâtei sumele menționate anterior - taxă poluare și cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A F. P. B.-N. împotriva Administrației F. pentru M., ca neîntemeiată.

Examinând excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de D. G. a F. P. B.-N., cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă, referitor la capătul de cerere privind restituirea contravalorii taxei pe poluare, pornind de la prev. art.207 alin. 1 din OG 92/2003, tribunalul a constatat că este neîntemeiată și a respins-o ca atare, în condițiile în care interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.

Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Licchtenstein [GC]m nr.

28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, dintr-un stat membru UE, pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 8275 lei, conform chitanței seria TS6 nr.7946781/(...), taxă care i-a fost calculată prin decizia de calcul din data de (...) emisă de AFP B. (f.10).

A formulat contestație împotriva deciziei de calcul, adresată D. G. a F. P.

B.-N., înregistrată sub nr. 11246/(...), solicitare care a fost soluționată prin adresa nr. 11925/(...).

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.

5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. B. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta susține că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile art. 1088 alin. 2 cod civil cât și pe cele ale Ordinului nr.

(...).

În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât pârâta nu are nicio culpă în perceperea taxei, aceasta fiind prevăzută de legislația în vigoare.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG

93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .

In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor cit si din refuz expres aflat la f. 7 dosar fond. In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004 .Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie

2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa

(...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:

A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

In speta nu s-au acordat dobanzi .

In ce priveste motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corpb cu art. 312

C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 424 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 10 decembrie 2012.

Red.A.A.M./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D.E. L..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 91/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal