Apel. Invocare din oficiu, de către instanţa de apel, a necompetenţei materiale a primei instanţe şi soluţionarea cauzei pe excepţie. Casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2014)

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2216 din 10 martie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 7406/2013 pronunţată la 24.04.2013 în dosarul nr. .../100/2011 de către Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. F.C.B.M. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C.S. F.C.C.C. S.A.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut faptul că la data de

06.07.2009, între părţi s-a încheiat un acord de transfer al jucătorului de fotbal B.P.S. de la reclamantă la pârâtă, înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal sub nr. 2458/14.07.2009, cu obligaţia acesteia din urmă de a plăti suma de 40.000 euro plus TVA, până la data de 15.07.2009, si în cazul în care jucătorul va evolua 10 partide la prim echipă a clubului F.C.C.C. SA, acesta va plăti si suma de 100.000 euro către clubul F.C.B.M.. Acordul menţionat a fost semnat pentru reclamantă de numitul V.C., în calitate de împuternicit al clubului cedent, acesta având calitatea de angajat cu contract individual de muncă al reclamantei, în funcţia de director sportiv.

Deşi la data încheierii acordului amintit, reclamanta se afla în procedura de reorganizare reglementată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006 si avea desemnat administrator special în persoana numitului A.P., acordul părţilor nu cuprindea nici o menţiune despre situaţia juridică a reclamantei, contrar dispoziţiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, din poziţia procesuală exprimată de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a rezultat că aceasta şi-a însuşit actul încheiat de prepusul său, situaţie în care se prezumă că acesta avea împuternicirea de a încheia astfel de acte, prezumţie care s-a impus a fi avută în vedere si faţă de împrejurarea că reclamanta, deşi citată cu menţiunea de a depune la dosar dovada calităţii de reprezentant al numitului V.C. pentru încheierea acordului din 15.07.2009, aceasta a înţeles să se prevaleze exclusiv de contractul individual de muncă al acestuia, în care s-a menţionat că atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, pe care însă reclamanta nu a prezentat-o.

In aceleaşi condiţii de fapt si de drept, la data de 27.10.2009, între reclamantă, reprezentată prin acelaşi V.C., si pârâtă, s-a încheiat acordul înregistrat la registratura parţilor dar si la Liga Profesionistă de Fotbal, sub nr. 2994/27.10.2009, prin care părţile au convenit că reclamanta renunţă irevocabil la toate beneficiile ce pot izvorî din art. 4 al acordului de transfer al jucătorului B.P.S., înregistrat la LPF cu nr. 2458/14.07.2009, în favoarea SCS F.C.C.C. SA, iar aceasta din urmă se obliga să întocmească un acord de transfer definitiv pentru jucătorul H.V. către SC F.C.B.M..

Or, în condiţiile în care în mod evident primul acord a fost valabil încheiat între părţi, chiar reclamanta înţelegând să se prevaleze de acesta în promovarea acţiunii, câtă vreme aceasta nu a produs nici o dovada că numitului V.C. i s-a ridicat împuternicirea de a mai reprezenta pe reclamantă pentru încheierea celui de-al doilea acord si modul în care aceasta s-a întâmplat, dar mai ales faptul ca pârâta trebuia si putea sa ia la cunoştinţă despre retragerea mandatului acordat prepusului său, apărarea

reclamantei în acest sens nu a putut fi reţinută. Astfel, faptul că reprezentantul legal al reclamantei era în acel moment numitul A.P., în calitate de administrator special, nu a fost opozabilă pârâtei.

De asemenea, în aceste condiţii, nici faptul că numitul V.C. nu a avut acordul creditorilor reclamantei nu a fost opozabil pârâtei, ci a privit exclusiv raportul de mandat dintre reclamantă si prepusul său. Nu în ultimul rând, apărarea reclamantei, conform căreia numitul V.C. nu ar fi putut să încheie cel de-al doilea acord cu pârâta, dat fiind faptul că acesta se afla în concediu medical la acea dată, după care a demisionat, nu putea fi primită de instanţă deoarece certificatul medical depus la dosar de reclamantă privea o perioadă anterioară încheierii acordului, iar demisia acestuia purta o dată ulterioară acordului, si anume, 12.11.2009 - fila 11 din acelaşi dosar. În acelaşi timp, afirmaţia reclamantei potrivit căreia numitul V.C. nu recunoştea faptul că ar fi semnat cel de-al doilea acord încheiat cu reclamanta, întemeiat pe baza unei simple declaraţii olografe extrajudiciare a acestuia, nu a putut fi reţinută de instanţă din moment ce reclamanta nu a înţeles să probeze cu dovezi pertinente si concludente, cum era expertiza grafoscopică, faptul că semnătura de pe acordul în discuţie nu aparţinea prepusului său, care până la dovada contrară a acţionat în numele si pe seama sa.

Coroborând starea de fapt si de drept reţinută, cu conţinutul acordului încheiat de părţi la data de 27.10.2009, în care, contrar susţinerilor reclamantei, s-a stipulat si contraprestaţia la care s-a obligat pârâta în schimbul celei la care a renunţat reclamanta, sub condiţia că aceasta din urmă să formuleze o simplă cerere, au condus la concluzia că în speţa de faţă nu s-a verificat reaua-credinţă a pârâtei si intenţia acesteia de a încheia acordul din 27.10.2009 în frauda intereselor creditorilor reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC F.C.B.M. SA prin lichidator judiciar, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate şi anularea acordului nr. 960/27.10.2009 intervenit între cele două părţi, cu consecinţa obligării pârâtei SCS F.C.C.C. S.A. la plata sumei de

30.000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume rămasă neachitată.

În probatiune, apelanta-reclamantă a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art.295 alin. 2 din C.proc.civ., încuviinţarea administrării şi completarea probaţiunii prin încuviinţarea probei cu înscrisuri ataşate la apel, din care rezultă dovada sesizării F.R.F. despre nevalabilitatea oricăror înscrisuri în lipsa vizei administratorului judiciar desemnat în cauză şi a perioadei efective de concediu medical a numitului V.C., audierea în calitate de martor a numiţilor B.L., V.V. şi S.A., consilier juridic al F.R.F. pentru a face dovada celor expuse prin acţiune referitor la condiţiile în care s-a ajuns la semnarea primului acord de către numitul V.C. singurul înregistrat cu drept de semnătură şi acceptat de F.R.F., a semna acordul iniţial pentru a-i recunoaşte valabilitatea, la evoluţia jucătorului transferat, clauzele stipulate referitor la acesta, precum şi discuţiile purtate între cele două părţi vizând plata diferenţei neîncasată până în prezent dar şi împrejurările legate de evoluţia celuilalt jucător, H.V. la care se face trimitere că ar fi fost transferat definitiv şi în locul lui B.S. în contul sumei de bani rămasa neachitată, emiterea unei adrese către Federaţia Română de Fotbal, în sensul de a comunica şi face astfel dovada înştiinţării de către administratorul judiciar al reclamantei, prin adresa nr. 1161/09.10.2009 despre nevalabilitatea oricăror înscrisuri în lipsa vizei administratorului judiciar desemnat în cauză la F.C.B.M., de a comunica date şi informaţii referitor la activitatea desfăşurată de jucătorul B.S., respectiv evoluţia sa la clubul F.C.B.M., dar şi pentru H.V., precum şi efectuarea unei expertize grafoscopice de verificare a caracterelor semnăturii aplicate pe cel de-al

doilea acord a cărui anulare se solicită, presupus semnat de numitul V.C., dacă semnătura aparţine acestuia, cerere ce ar fi urmat a fi formulată în probaţiune după comunicarea şi studierea interogatoriului (solicitare respinsa de ins/an (a de fond) respectiv audierea martorilor mai sus indicaţi.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că, raportat exclusiv la dovada cu înscrisuri, respinse fiind toate celelalte probe solicitate înaintea instanţei de judecată, instanţa de judecată a reţinut că, actul a cărui anulare s-a solicitat de către apelanta-reclamantă, îndeplineşte toate cerinţele prevederilor art.948 C.civ. raportat la art.969 şi 970 din cod.

Apelanta a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod nelegal şi numai cu încălcarea dreptului său la apărare sa respins cererea în probaţiune formulată, fără a i se da posibilitatea ca, în raport şi de răspunsul comunicat la termenul de judecată, când s-a şi dispus soluţionarea pe fond a cauzei, să se ridice problema verificării semnăturii aplicate pe acordul din litigiu. În acest sens, în cauză sunt incidente prevederile legale menţionate, instanţa putând proceda în această etapă la completarea probaţiunii de altfel solicitate şi la fondul cauzei.

Totodată, s-a arătat că, în cauză nu putea fi menţinut acordul din litigiu, atâta timp cât, cum de altfel a rezultat din înscrisurile depuse la dosar de către apelanta-reclamantă şi de care instanţa fondului s-a prevalat în mod exclusiv, acest acord a fost indubitabil încheiat în dauna intereselor creditorilor şi acţionarilor acesteia, fără a avea la bază o hotărâre a creditorilor, ce evident nu a putut fi prezentată de pârâtă, iar judecătorul fondului nu a analizat, verificat şi avut în vedere incidenţa referitor la această situaţie a prevederilor Legii speciale nr. 85/2006. Astfel, din hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei de către apelanta-reclamantă chiar la cererea judecătorului fondului, a rezultat că în anul 2005 faţă de F.C.B.M. s-a dispus intrarea în procedura generală a insolvenţei, în anul 2006, în procedura specială a reorganizării şi doar în 2010, după anul încheierii celor două acorduri, intrarea în faliment. Aşadar, instanţa de fond, dacă într-adevăr proceda la verificarea corespunzătoare şi nu superficială a acordul iniţial de transfer din iulie 2009, putea reţine, din ştampila aplicată pe acest acord că, exista efectuată deja menţiunea „în reorganizare judiciară”, conform art. 45 alin.2 din legea nr. 85/2006.Mai mult, instanţa raportează o situaţie anterioară şi anume a menţiunilor din acordul datat iulie 2000 la dispoziţiile sentinţei de intrare în faliment din anul 2010, deci la o situaţie ulterioară şi care nu era incidenţă în speţă.

Apelanta a mai arătat că şi-a însuşit actul semnat de angajatul său, V.C., director sportiv al acesteia şi singurul cu drept de semnătură valabil înaintea F.R.F,, acord înregistrat şi care încă din acel moment purta menţiunea, pe ştampila aplicată, că este „în reorganizare”. Referitor la această împrejurare, se impunea a fi clarificată şi lămurită, prin probaţiunea testimonială solicitată şi respinsă de instanţa de fond fără nici o motivare ori argument juridic de către cei doi martori iniţiali propuşi dar, şi de către însuşi consilierul juridic al F.R.F., A.S. care a impus aceste condiţii de încheiere ale acordului iniţial din iulie 2019.

S-a învederat faptul că instanţa de fond nu trebuia să analizeze efectele unui mandat între angajator şi prepus ca să considere mai apoi valabil acordul a cărui anulare s-a solicitat prin acţiune, ci prin prisma dispoziţiilor Legii speciale nr. 85/2006 incidente efectiv în cauză se impunea a observa faptul că, raportat la dispoziţiile legale menţionate în acţiunea introductivă, cel de-al doilea acord din litigiu avea ca obiect o renunţare la drepturi băneşti al unei persoane juridice aflate în reorganizare judiciară şi care presupunea imperativ aducerea acestei împrejurări la

cunoştinţa administratorului judiciar, convocarea adunării creditorilor şi abia după aceea, exprimarea acordului de renunţare sau nu la orice sume de bani. Astfel, s-a menţionat că judecătorul fondului nici nu a făcut această analiză a prevederilor legale ce se impuneau a fi respectate într-o atare procedură specială reţinând eronat ca argumente în adoptarea soluţiei de respingere a acţiunii, împrejurări legale de împuternicirea şi mandatul persoanei fizice V.C..

De asemenea, s-a precizat faptul că Judecătoria trebuia să reţină şi să aprecieze că se impunea existenţa unui mandat special din partea creditorilor în această procedură specială la încheierea acordului a cărui anulare s-a solicitat, că acesta nu putea fi dat sau exprimat de V.C. care nici nu şi-a însuşit clauzele acordului şi semnătura de pe acesta şi nu să analizeze într-un exces de zel mandatul dintre angajator şi angajat. La data semnării acordului din octombrie 2009, a cărui anulare sa solicitat, pârâta F.C.C.C. avea cunoştinţă de procedura specială a reorganizării în care se afla apelanta-reclamantă, însăşi RFF-ul fiind înştiinţat a nu lua în considerare ca valabile, nici un înscris care nu ar purta viza administratorului judiciar desemnat în cauză. Referitor la ştampila de pe cel de-al doilea acord referitor la care apelanta-reclamanta a solicitat a fi anulat şi aplicat câteva luni mai târziu, aceasta a arătat că este una nevalabilă întrucât nu purta menţiunea „în reorganizare”, menţiune care a apărut pe primul acord adus şi la cunoştinţa F.R.F. Cu privire la menţiunea instanţei referitor la perioada de concediu a numitului V.C., apelanta-reclamantă a menţionat că este de asemenea eronată, acesta regăsindu-se în concediu de odihnă începând cu

09.09.2009 şi până la data de 09.11.2009, dată după care şi-a depus demisia. Prin urmare, pârâta nu a semnat cu bună credinţă acordul datat 23.10.2009 şi a cărui anulare s-a solicitat a se constata prin acţiune.

Totodată, s-a menţionat faptul că niciodată F.C.C.C. nu a transferat, cu titlu gratuit către apelanta-reclamantă pe durată determinată un alt jucător profesionist şi anume, pe numitul H.V.. În acest sens, s-a învederat că acest presupus şi mult discutat transfer nu s-a finalizat niciodată pentru că în acea perioadă la care s-a făcut referire, prin acordul de transfer 772/03.08.2009, jucătorul H.V. era împrumutat chiar de F.C.C.C. Clubului de la Şimleul Silvaniei. Jucătorul a fost împrumutat F.C.B.M. doar în perioada 2008-2009 şi cu titlu gratuit, iar salariul acestuia a fost achitat de către apelanta-reclamantă. Mai mult, niciodată nu s-a solicitat de F.C.B.M. transferul definitiv pentru acest jucător. În atare situaţie, nu a existat un transfer definitiv şi plata preţului pentru jucătorul H.V., situaţie în care nu a existat „prestaţii echivalente”, ci doar tranzacţii frauduloase şi în detrimentul creditorilor.

Astfel, s-a învederat că prin încheierea acordului 960/27.10.2009 s-a urmărit fraudarea intereselor apelantei-reclamante, acesta neîntrunind nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale incidente, astfel că, cererea de anulare aşa cum a fost formulată se impunea a fi admisă. De asemenea, s-a menţionat faptul că nici măcar contraprestaţia la care a făcut referire instanţa fondului şi la care s-a reţinut că s-ar fi obligat pârâta, nu a fost efectuată şi deci, nu a fost îndeplinită condiţia presupus prevăzută, aspecte pe care însă nici nu le-a putut verifica şi apoi argumenta atâta timp cât a respins toate celelalte cereri în probaţiune, cu excepţia interogatoriului. În concluzie, apelanta a arătat că acordul din litigiu, a căruia anulare s-a solicitat, nu îndeplineşte nici prevederile art. 948 din C.civ. raportat şi la dispoziţiile art.969 şi 970 C.civ.

La data de 16 octombrie 2013, la dosar s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimata SCS F.C.C.C. SA, prin care aceasta a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, şi în consecinţă, menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală si temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata a susţinut, în esenţă, că criticile referitoare la nerespectarea dreptului la apărare, respectiv respingerea unor cereri în probaţiune, sunt nefondate.

Totodată, s-a precizat că în motivele de apel, apelanta-reclamantă a făcut referire la „evident reclamanta si-a însuşit actul semnat de angajatul său V.C., director sportiv al acesteia si singurul cu drept de semnătură valabil înaintea FRF...”. Astfel, prin afirmaţiile sale, apelanta-reclamantă a recunoscut convenţia de transfer semnată de către prepusul său V.C. în calitate de director sportiv. Aceeaşi persoană a semnat si acordul din data de 23.10.2009 prin care apelanta-reclamantă renunţa la art. 4 din acordul iniţial de transfer din data de 06.07.2009. Situaţia juridica a apelantei-reclamante era neschimbată, reprezentantul cu drept de semnătura era acelaşi. Astfel, s-a considerat că proba testimonială propusă atât în faţa instanţei de fond, cât si cea reiterată în calea de atac nu sunt utile si pertinente justei soluţionări a cauzei, atâta timp cât nu s-a contestat valabilitatea acordului de transfer încheiat în data de

06.07.2009, acord semnat de V.C. în numele apelantei-reclamante. Oricum, martorii propuşi de apelanta-reclamantă nefiind prezenţi la negocieri nu au avut cunoştinţă de încheierea acordului din data de 23.10.2009, acord contestat de către apelanta-reclamantă în prezent, deşi a fost semnat de acelaşi reprezentant al acesteia - singurul cu drept de semnătură după cum afirma apelanta-reclamantă în motivele de apel.

În calea de atac a apelului, instanţa de control poate dispune completarea probatoriului administrat în faţa instanţei de fond în măsura în care consideră ca au rămas chestiuni nelămurite. Sub acest aspect, intimata a arătat că cererea confuză a apelantei în sensul de a trimite cauza spre rejudecare pentru ineficienţa „cercetare a fondului”, trebuie respinsă, instanţa de control având posibilitatea de a administra eventual un probatoriu suplimentar. Pe de alta parte, chiar apelanta, solicita judecarea apelului si modificarea hotărârii in sensul admiterii cererii introductive in urma completării probaţiunii.

În ceea ce priveşte critica legată de imposibilitatea de menţinere a acordului din data de 23.10.2009, înregistrat la LPF în data de 27.10.2009 sub nr. 2994, întrucât faţă de apelanta-reclamantă s-a deschis procedura insolvenţei, intimata a învederat că, apelanta creditoare nu a contestat prin motivele de apel dreptul de semnătură unică si reprezentare în calitate de director sportiv al lui V.C..

De asemenea, s-a mai învederat că împotriva debitoarei SC F.C.B.M. SA s-a înregistrat, sub nr. nou .../100/2005 (nr. vechi .../2005) la Tribunalul Maramureş, un dosar având ca obiect faliment la cererea unor creditori. Prin hotărârea pronunţată în acest dosar la data de 10.10.2005, Tribunalul Maramureş a admis cererea dispunând deschiderea procedurii de faliment, iar ulterior la data de 05.02.2007 s-a dispus confirmarea planului suplimentar de reorganizare a debitoarei, precum si supravegherea activităţii debitoarei exercitată de reprezentanţii săi legali. Astfel obligativitatea prevăzuta de art. 45 din Legea 85/2006 trebuia pusă în aplicare de către apelanta-reclamantă începând cu data de 10.10.2005.

În acest sens, intimata a arătat că, în adeverinţa nr. 575/08.05.2009 emisa de către SC F.C.B.M. SA conţinând împuternicirea de reprezentare a d-lui V.V., vicepreşedintele CA al clubului din Baia Mare, nu exista menţiunea obligatorie prevăzută de art. 45 alin 2 din Legea 85/2006 „reorganizare judiciară”, care să fi avertizat-o cu privire la situaţia juridică reală a apelantei-reclamante cedente.

În urma discuţiilor si negocierilor purtate, s-a ajuns la încheierea unui act intitulat „Acord”, înregistrat la intimata-pârâtă sub nr. 2022/23.10.2009, prin care se modifica parţial acordul iniţial de transfer din 06.07.2009, acest Acord fiind de altfel înregistrat sub nr. 2994 în data de 27.10.2009 la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF),

actul nefiind contestat de acest organism care, avea atribuţii si competenţa de a sesiza eventualele nereguli procedurale inserate în act, respectiv de apelanta-reclamantă pe linie sportivă, nefiind înaintată vreo solicitare de contestare a Acordului la comisiile sportive abilitate. Stampila aplicată de către apelanta-reclamantă-cedentă nu conţinea vreo menţiune privind eventuala stare de insolvenţă ori de reorganizare judiciară a debitoarei reclamante. Pentru valabilitatea unui act încheiat între două entităţi juridice private, aplicarea sau neaplicarea unei ştampile nu constituie o condiţie esenţială pentru validitatea unui act, important sub acest aspect fiind cine avea drept de a reprezenta si semna convenţia.

Intimata a mai arătat că administratorul judiciar al debitoarei, nici înainte, nici după încheierea acordului de transfer la data de 06.07.2009, nu a adus la cunoştinţa acesteia situaţia clubului din Baia Mare că ar fi deschisă procedura insolvenţei faţă de acesta ori că ar fi în reorganizare sau că dreptul de reprezentare si semnătură a d-lui V.C., în calitate de director sportiv ar fi fost suspendat sau retras. Prin urmare, este neîntemeiată, sub toate punctele de vedere, cererea de anulare a actului intitulat "Acord" din data de 23.10.2009.

Totodată, s-a învederat că, odată cu motivele de apel, apelanta a ataşat si un script emanat de la administratorul judiciar al acesteia având nr. 1161/09.10.2009 adresată FRF prin care i se aducea la cunoştinţă apelantei-reclamante faptul că, aceasta se afla sub incidenţa Legii 85/2006, respectiv în procedura de reorganizare, solicitând ca orice document emis de/sau către apelanta-reclamantă să nu fie considerat valabil fără viza administratorului judiciar. Deşi procedura insolvenţei s-a deschis faţă de apelanta-reclamantă încă din 10.10.2005, iar la data de 05.02.2007 trecându-se în procedura reorganizării, după 4 ani de la deschiderea procedurii, respectiv 2 ani si jumătate de la intrarea în reorganizare, administratorul judiciar a expediat presupusa solicitare către FRF prin poştă ataşând o dovadă de confirmare a unei expediţii purtând ştampila poştei Bucureşti 14.10.2009. Confirmarea de primire ataşată în copie nu conţinea ştampila FRF, existând o semnătura indescifrabilă, iar la rubrica calitatea primitor era trecut cuvântul arhivar, nicidecum registrator. Astfel, nu există certitudinea că documentul mai sus menţionat a fost cel trimis cu adevărat la FRF, nefiind expediat ca si scrisoare cu conţinut declarat expres, aceasta, având serioase dubii cu privire remiterea acestei adrese si la conţinutul său. O asemenea înştiinţare către FRF trebuia trimisă de administratorul judiciar imediat după data de 05.02.2007 si nu după 2 ani si jumătate, document care lesne putea fi trimis urgent si pe fax. Totodată, în ipoteza în care această înştiinţare ar fi fost înregistrată la FRF, nu s-a făcut nici un demers pentru eventuală anulare a actului numit Acord, contestat în prezent în instanţa de apelanta-reclamantă.

În ceea ce priveşte raportul dintre angajator, respectiv SC F.C.B.M. SA si prepusul său, V.C., intimata a învederat că, dl V.C. a acţionat cu aceasta în vederea tranzacţionării transferului jucătorului P.B., în calitate de director sportiv si unic reprezentant cu drept de semnătură. Dl. V.C. a semnat atât acordul de transfer din

06.07.2009, prin care s-a remis apelantei-reclamante suma de 40.000 euro + TVA în schimbul transferului jucătorului P.B., cât si actul intitulat "Acord" din data de

23.10.2009, prin care s-au adus modificări actului din 06.07.2009, intimata-pârâtă fiind de acord cu transferul definitiv al jucătorului H.V. la SC F.C.B.M. SA la solicitarea acestui club. Astfel, nu s-a putut vorbi de o eventuală prejudiciere a intereselor clubului din Baia Mare atâta timp cât prin acordurile semnate între părţi, acestuia îi revenea atât suma de 40.000 euro +TVA, cât si opţiunea ca jucătorul H.V. să fie transferat la acel club. Prin urmare, transferul jucătorului P.B. nu a fost gratuit,

ci oneros, intimata-pârâtă plătind atât o suma de bani semnificativă, cedând si drepturile federative ale unui alt jucător la simpla solicitare a clubului din Baia Mare.

Referitor la presupusa aducerea la cunoştinţa intimatei-pârâte, de către administratorul judiciar, a faptului că apelanta-reclamantă este „în insolvenţă”, s-a precizat faptul că aceasta nu a fost concretizată niciodată nici verbal, nici în scris aspect la care intimata-pârâtă a făcut referire si la pct. 2 din întâmpinare. În acest sens, s-a arătat că nu a existat nici o adresa înaintată de către administratorul judiciar către intimata-pârâtă, adresă din care să reiasă că SC F.C.B.M. SA este în insolvenţă ori că s-ar fi admis planul de reorganizare, etc. De asemenea, intimatei nu i s-a adus la cunoştinţă că V.C. nu are drept de semnătură, ori că actele încheiate de acesta ar trebui avizate de administratorul judiciar, nu i s-a adus la cunoştinţă că acordul de transfer din 06.07.2009 nu ar fi valabil încheiat cu dl V.C.. De altfel, intimatei nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că, factura fiscală nr. 101/07.07.2009 emisă de către SC F.C.B.M. SA, pentru plata în echivalent în lei a indemnizaţiei de transfer a jucătorului P.B., în sumă de 200.463 lei, semnată de dl vicepreşedinte V.V., nu ar fi fost legal emisă.

Totodată, s-a precizat faptul că apelanta nu a contestat încheierea acordului de transfer din 06.07.2009, din care i-au rezultat beneficii materiale substanţiale, dar a contestat în mod netemeinic acordul din data de 23.10.2009. Prin urmare, intimata a acţionat de bună-credinţă, neaducându-i-se la cunoştinţă, nici în scris, dar nici verbal, starea de insolvenţă sau reorganizare judiciară a apelantei-reclamante debitoare. Astfel, acordul de transfer din 06.07.2009, acordul din 23.10.2013, precum factura fiscală emisă de apelanta, nu conţin informaţii cu privire la starea de insolvenţă sau reorganizare judiciară a apelantei debitoare.

În ceea ce priveşte aspectele ridicate de perioada de concediu medical a reprezentantului apelantei care a semnat inclusiv acordul din data de 23.10.2009, respectiv V.C., intimata a arătat că, nu s-a contestat faptul că V.C. nu ar fi avut discernământ la data semnării acordului din 23.10.2009. Chiar daca a fost în concediu medical, acesta s-a prezentat la semnarea acordului. Astfel, nu au fost dubii că reprezentantul apelantei nu ar fi apt medical sau psihic să semneze o convenţie, pe perioada concediului medical nu au încetat sau suspendat atribuţiile directorului sportiv, V.C.. În cest sens, s-a menţionat că, la data de 23.10.2009, V.C. încă era directorul sportiv al apelantei-reclamante, încă avea drept de semnătură, demisia înaintând-o doar în data de 12.11.2009 din „motive personale”.

În ceea ce priveşte transferul jucătorului H.V. de la societatea intimată către societatea apelantă, s-a învederat că acesta urma să se realizeze conform acordului din 23.10.0009 la „simpla cerere” a apelantei-reclamante. Potrivit dispoziţiilor din art. 2 din acordul din 23.10.2009, intimata şi-a dat acceptul pentru un transfer definitiv la Clubul din Baia Mare, la simpla cerere a acestuia, Club care, necunoscând din ce motive nu şi-a exercitat acest drept, preferând ca salariile lunare ale jucătorului să fie achitate în continuare de către intimata-pârâtă.

De asemenea, s-a arătat că decizia arbitrara a tribunalului pentru arbitraj sportiv de la Lausanne, pronunţata în dosar nr. 2011/A/2603, în faţa căruia au fost audiaţi anterior si martorii M.S. si V.C., prin care s-a decis că din punct de vedere al regulamentelor sportive în vigoare, acordul semnat între părţi, în data de 23.10.2009, este valabil încheiat, că V.C. avea capacitate legală statutară sau contractuală de a semna convenţia (Acordul).

Cu privire la probaţiunea testimonială reiterată spre încuviinţare de către apelanta, intimata a arătat că se opune administrării acestei probe, aceasta nefiind utilă soluţionării cauzei. Astfel, s-a menţionat că cei doi martori propuşi, respectiv B.L. si

V.V., nu au fost prezenţi la negocierea si semnarea acordului din data de 23.10.2009, acord contestat de apelanta-reclamantă, în Cluj-Napoca la sediul intimatei. Intimata a solicitat respingerea si a cererii apelantei de încuviinţare a efectuării unei expertize grafoscopice privind semnătura d-lui V.C. inserată pe acordul din 23.10.2009, arătând că numitul V.C., la data de 01.06.2011, probabil la presiunea administratorului judiciar C.T. IMPRL, a dat în faţa acestora o declaraţie olografă referitoare la acordul din 23.10.2009 prin care arata că: „nu am cunoştinţă de existenta acestui document pe care nu mi-1 însuşesc sub nici o formă”, acesta ulterior declaraţiei olografe din

01.06.2011, nu-şi mai contesta semnătura de pe acel Acord. Acest lucru a rezultat din motivarea deciziei arbitrara a tribunalului pentru arbitraj sportiv de la Lausanne pronunţata în dosar nr. 2011/A/2603 (instanţa sportivă supremă, în faţa căreia a fost supus spre arbitrare litigiul cu acelaşi obiect), bazată pe audierea în calitate de martor prin teleconferinţă a d-lui V.C.. În acest sens, intimata a considerat ca inoportună întocmirea unei adrese către FRF pentru a se face eventual dovada înregistrării adresei nr.1161/2009 emisă de administratorul judiciar si date privind jucătorul de fotbal H.V. privind evoluţia acestuia la clubul F.C.B.M..

Prin decizia civilă nr. 150/25.11.2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. .../100/2011, s-a admis apelul declarat de apelanta SC F.C.B.M. SA prin lichidator judiciar C.T. IPURL, în contradictoriu cu intimata SCS F.C.C.C. SA, împotriva sentinţei civile nr. 7406/2013 pronunţată la 24.04.2013 în dosarul nr. .../100/2011 de către Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost anulată în întregime, şi a fost trimisă cauza spre judecare Tribunalului Maramureş.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi a prevederilor art. 294 si art. 295 Cod proc.civ., tribunalul a reţinut următoarele:

În şedinţa publică din 21.10.2013, în acord cu dispoziţiile art. 295 alin. 1 Cod proc.civ., tribunalul, din oficiu, a invocat motivul de apel de ordine publică privind necompetenţa materială a primei instanţe.

Se impune analizarea cu prioritate a acestui motiv de apel, invocat din oficiu în condiţiile art. 295 alin. 1 Cod proc.civ., întrucât eventuala stabilire a necompetenţei materiale a primei instanţe ar atrage desfiinţarea hotărârii atacate, astfel că motivele de apel invocate de către apelantă nu ar mai putea fi analizate.

Astfel, tribunalul a reţinut că obiectul dosarului de fond în care a fost pronunţată sentinţa atacată, este acela de anulare a acordului nr. 960/27.10.2009 intervenit între apelanta-reclamantă SC F.C.B.M. SA si intimata-pârâtă SCS F.C.C.C. SA, si obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 30.000 euro sau a echivalentului acestei sume în lei, cu titlu de diferenţă rămasă neachitată, respectiv cotă-parte din suma cuvenită pentru jucătorul B.S. la nivelul total de 100.000 euro conform art. 4 din acordul încheiat la 06.07.2009.

În motivarea cererii de chemare în judecată astfel formulate, care a fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la 21.11.2011, apelanta-reclamantă SC F.C.B.M. SA a invocat atât faptul că acordul a cărui anulare s-a solicitat a fost încheiat de o persoană fără calitate si fără drept de reprezentare, întrucât la acea dată fusese deja numit administratorul special si administratorul judiciar, cât si faptul că acest act a fost încheiat în dauna intereselor creditorilor si actionarilor reclamantei si că prin încheierea acestuia s-a urmărit fraudarea intereselor sale. În drept, apelanta-reclamantă si-a întemeiat cererea atât pe dispozitii ale Codului civil, respectiv art. 969, art. 970, art. 1073 si urm. Cod civ., si pe dispozitiile art. 43 Cod com., cât si pe dispozitiile art. 6, art. 25 lit. g si art. 80 si urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinta civilă nr. 1378/05.03.2012 pronuntată de Tribunalul Maramures în dosarul nr. .../100/2011, a fost admisă exceptia de necompetentă materială invocată

din oficiu si a fost declinată competenta de solutionare a actiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, retinându-se în motivare, în esentă, că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost încheiat la data de 27.10.2009, nefiind astfel încheiat în perioada suspectă, motiv pentru care prin încheierea pronunţată la data de 19.12.2011, acţiunea a fost calificată ca fiind o acţiune de drept comun, nefiind o acţiune dată în competenţa judecătorului sindic potrivii dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006. Sa retinut, totodată, că litigiul este unul civil, acesta nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit.b, iar valoarea obiectului dedus judecăţii este sub valoarea de 500.000 lei.

Dosarul a fost înaintat apoi Judecătoriei Cluj-Napoca, care a pronuntat sentinta ce face obiectul apelului de fată.

Prin încheierea pronuntată la termenul de judecată din 13.03.2013 în dosarul de fată, Judecătoria Cluj-Napoca a respins exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, retinând în motivare că în ce o priveste pe reclamanta SC F.C.B.M. SA, prin hotărârea pronuntată la 22.03.2010 în dosarul nr. .../100/2005 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului si dizolvarea societătii reclamante, iar acordul atacat este ulterior deschiderii procedurii insolventei împotriva reclamantei prin sentinta civilă nr. 1000/2005 pronuntată în acelasi dosar.

Având în vedere faptul că necompetenta materială a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost pusă în discutie în fata acelei instante, care si-a statuat competenta materială de solutionare a cauzei, prin respingerea exceptiei necompetentei sale materiale pentru motivele mai sus arătate, tribunalul a reţinut că fată de dispozitiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod proc.civ., competenta primei instante de solutionare a cauzei poate fi analizată în calea de atac.

Astfel, tribunalul a reţinut că determinarea instantei competente să solutioneze cauza în primă instantă poate fi făcută doar raportat la obiectul si la cauza cererii de chemare în judecată, care au fost stabilite de către reclamanta-apelantă prin cererea de chemare în judecată, în baza principiului disponibilitătii. În acest sens, retine că intitularea de către reclamanta-apelantă a cererii de chemare în judecată ca fiind „actiune în pretentii” nu este de natură să determine competenta de solutionare a cererii în primă instantă, date fiind atât dispozitiile art. 84 Cod proc.civ., cât si împrejurarea că normele generale de competentă în materie procesual civilă instituie criterii legate de obiectul cererilor si de calitatea părtilor pentru stabilirea instantei competente, iar nu criterii legate de denumirea dată de parte unei cereri.

În plus, tribunalul a reţinut că stabilirea instantei competente nu poate fi făcută prin analizarea condiţiilor de temeinicie sau admisibilitate a cererii de chemare în judecată, întrucât asupra acestora din urmă poate statua numai instanta competentă să solutioneze actiunea si numai cu parcurgerea etapelor procesului civil.

În spetă, tribunalul a reţinut că nu poate fi analizată chestiunea încheierii actului a cărui anulare a fost solicitată de către reclamantă în perioada de 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei împotriva reclamantei prevăzută de art. 79 din Legea nr. 85/2006 pentru a se stabili instanta competentă să soluţioneze cererea, întrucât doar judecătorul sindic investit cu solutionarea unei actiuni în anulare a actelor frauduloase întemeiate pe art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006 poate analiza si stabili dacă sunt întrunite conditiile de admisibilitate si temeinicie a unei astfel de actiuni.

Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că, dat fiind principiul legalitătii ce guvernează procesul civil român, instanta nu este tinută de textul de lege indicat de parte, dar este tinută, în baza principiului disponibilitătii, de obiectu si de cauza cererii de chemare în judecată, respectiv de calificarea dată de parte raportului juridic, putând

analiza doar prin prisma acesteia admisibilitatea si temeinicia cererii de chemare în judecată. Asadar, cu atât mai mult, va fi tinută instanta de obiectul si de cauza cererii de chemare în judecată, iar nu de textul de lege indicat de parte ca fiind aplicabil.

În spetă, apelanta-reclamantă SC F.C.B.M. SA a solicitat anularea unui act cu privire la care a invocat faptul că a fost încheiat de o persoană fără calitate si fără drept de reprezentare, întrucât la acea dată fusese deja numit administratorul special si administratorul judiciar, si faptul că a fost încheiat în dauna intereselor creditorilor si actionarilor reclamantei si că prin încheierea acestuia s-a urmărit fraudarea intereselor sale.

Trebuie asadar să fie avut în vedere faptul că pe de o parte apelanta-reclamantă a invocat caracterul fraudulos al actului, ca fiind încheiat în dauna intereselor creditorilor, ceea ce determină calificarea cererii ca fiind o actiune în anulare întemeiată pe dispozitiile art. 80 din Legea nr. 85/2006, dispozitii care au si fost invocate de către aceasta în drept, iar pe de altă parte aceasta a invocat nevalabilitatea actului ca fiind încheiat de către o persoană fără drept de reprezentare întrucât la acea dată era numit un administrator special si un administrator judiciar, ceea ce pune în discutie calificarea cererii ca fiind si o actiune de natură judiciară aferentă procedurii de insolventă implicând verificarea incidentei dispozitiilor art. 46 si 49 din Legea nr. 85/2006.

În consecintă, raportat la obiectul si cauza cererii de chemare în judecată mentionate, tribunalul a retinut că aceasta atrage competenta judecătorului sindic în conditiile art. 11 alin. 1 lit. h raportat la art. 79 si art. 80 din Legea nr. 85/2006 sau în conditiile art. 11 alin. 2 raportat la art. 46 din acelasi act normativ, doar judecătorul sindic putând stabili dacă sunt întrunite conditiile de admisibilitate si temeinicie ale actiunii, prin stabilirea textului legal incident si aplicarea acestuia.

Or, în spetă, judecătorul sindic este chiar cel investit cu solutionarea cauzei la înregistrarea acesteia în primă instantă pe rolul Tribunalului Maramures, după cum rezultă din sentinta civilă nr. 1050/22.03.2010 pronuntată de Tribunalul Maramures în dosarul nr. .../100/2005, prin care s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC F.C.B.M. SA, apelanta din cauza de fată.

Pentru considerentele arătate, reţinând că necompetenţa materială este de ordine publică faţă de art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., în baza art. 297 alin. 2 raportat la art. 295 alin. 1 Cod proc.civ., tribunalul a admis apelul declarat de apelanta SC F.C.B.M. SA prin lichidator judiciar C.T. IPURL, în contradictoriu cu intimata SCS F.C.C.C. SA, împotriva sentinţei civile nr. 7406/2013 pronunţată la 24.04.2013 în dosarul nr. .../100/2011 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a anulat-o în întregime, şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Maramureş.

Prin urmare, motivele de apel invocate de către apelantă nu mai pot fi analizate, acestea privind soluţia dată pe fond cererii, soluţie care se desfiinţează dată fiind necompetenţa materială a primei instanţe de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte aspectul soluţionat în complet de divergenţă, tribunalul a constatat, cu majoritate de voturi, că nu este ivit conflictul negativ de competenţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC F.C.C.C. SA, solicitând admiterea recursului formulat, casarea în întregime a Deciziei nr. 150/25.11.2011 pronunţata de Tribunalul Specializat Cluj ca fiind nelegala si netemeinica si constatând ca Judecătoria Cluj Napoca era competenta sa judece in fond prezenta cauza, trimiterea cauzei în vederea soluţionării apelului de către instanţa competenta, Tribunalul Specializat Cluj.

În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, prin sentinţa civilă nr. 1378/05.03.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../100/2011 a

fost admisă excepţia de necompetentă materială invocată din oficiu si a fost declinată competenta de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Hotărârea s-a motivat in sensul ca actul a cărui anulare s-a solicitat de către intimata-reclamanta a fost încheiat de către părţi la data de 27.10.2009, nefiind astfel încheiat în perioada suspectă (anterioară deschiderii procedurii insolvenţei fata de intimata F.C.B.M. SA.

Astfel, prin încheierea pronunţată la data de 19.12.2011 de către Tribunalul Maramureş, acţiunea a fost calificată ca fiind o acţiune de drept comun, nefiind o acţiune dată in competenta judecătorului sindic potrivii dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006.

Obiectul litigiului îl reprezintă anularea Acordului nr. 960/2009 Încheiat intre părţi si obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de rest preţ transfer, dar si obligarea subscrisei la plata sumei de 100.000 Euro conform art. 4 din Acordul încheiat.

Aşadar, este vorba de un litigiu de drept comun ce trebuia sa fie judecat conform dispoziţiilor art. 1 si art. 5 din Cod pr.civila de Judecătoria Cluj Napoca.

Încheierea pronunţata la data de 19.12.2011 de către Tribunalul Maramureş, nu a fost atacata o data cu fondul cauzei de către reclamanta intimata, calificarea data de instanţa fiind necontestata si definitiva.

S-a reţinut totodată de către Tribunalul Maramureş, că litigiul este unul civil si nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, iar valoarea obiectului dedus judecăţii este sub valoarea de 50.0.000 lei.

Astfel, Tribunalul Maramureş si-a declinat competenta in favoarea Judecătoriei Cluj Napoca in mod corect si legal. Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 13.03.2013, Judecătoria Cluj-Napoca s-a declarat competenta sa soluţioneze prezentul dosar in fond. Instanţa de fond a respins excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca invocata de către reclamanta.

In esenţa, a reţinut ca fata de F.C.B.M. SA s-a dispus deschiderea procedurii falimentului si dizolvarea societăţii reclamante, prin hotărârea pronunţată la

22.03.2010 în dosarul nr. .../100/2005 al Tribunalului Maramureş.

Acordul atacat fiind ulterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva reclamantei prin Sentinţa civilă nr. 1000/2005 pronunţată în acelaşi dosar, este vorba de o acţiune pe drept comun, iar instanţa competenta material este judecătoria de la sediul paratei, respectiv al pârâtei (Judecătoria Cluj Napoca).

La primul termen in fata instanţei de apel, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererile in probaţiune formulate in cauza si s-a acordat cuvântul pe fond. Instanţa a si rămas de altfel in pronunţare. După deliberare, instanţa a repus cauza pe rol, in complet de divergenta, cu motivarea de a se stabili daca instanţa de fond, Judecătoria Cluj Napoca era sau nu competenta sa soluţioneze fondul cauzei, daca vorbim sau nu de un conflict negativ de competenta.

La al doilea termen de judecata, instanţa a întrebat reprezentantul convenţional poziţia cu privire la motivul repunerii pe rol. Poziţia exprimată de către pârâtă prin reprezentantul convenţional a fost ca nu este vorba de un conflict negativ de competenta, Tribunalul Maramureş nu era competent material sa soluţioneze prezentul litigiu.

Raportat si la catalogarea de către Tribunalul Maramureş a litigiului ca fiind unul de drept comun prin încheierea de şedinţa din data de 19.12.2011, dar si la neatacarea o data cu fondul cauzei de către reclamanta intimata a acestei încheieri, consideră ca instanţa competenta sa soluţioneze fondul cauzei este Judecătoria Cluj Napoca.

Nu este lipsit de importanta nici faptul ca reclamanta nu a invocat printre motivele de apel faptul ca Judecătoria Cluj-Napoca nu era competenta sa judece fondul cauzei, achiesând astfel atât la poziţia noastră procesuala, dar si la soluţia data de către instanţa de fond, anume ca Judecătoria Cluj-Napoca era competenta material si teritorial sa soluţioneze fondul cauzei.

Instanţa de apel, Tribunalul Specializat Cluj, a admis in mod incorect si nelegal apelul declarat de către reclamanta F.C.B.M. SA, a anulat Sentinţa civila nr. 7406/2013 a Judecătoriei Cluj Napoca si a dispus trimiterea dosarului spre soluţionare către Tribunalul Maramureş.

Instanţa de apel a stabilit ca Judecătoria Cluj-Napoca nu era competenta sa soluţioneze in fond prezenta cauza.

Instanţa de apel a calificat in mod nelegal acţiunea ca fiind una in anulare a actelor conform dispoziţiilor art. 80 din Legea 85/2006. Art. 80 din Legea 85/2006 reglementează o situaţie similara leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului, care este egal cu disproporţia de valoare între contraprestaţii, cu diferenţa ca prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflecta asupra creditorilor.

Potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul - sindic acţiunii pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi si pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise si a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii"

Împotriva debitoarei F.C.B.M. SA s-a înregistrat sub nr. nou .../100/2005 (nr. vechi 2024/2005) la Tribunalul Maramureş un dosar având ca obiect faliment la cererea unor creditori.

Prin Hotărârea pronunţata in acest dosar la data de 10.10.2005, Tribunalul Maramureş a admis cererea dispunând deschiderea procedurii de faliment, iar ulterior la data de 05.02.2007 s-a dispus confirmarea planului suplimentar de reorganizare a debitoarei, precum si supravegherea activităţii debitoarei exercitată de reprezentanţii săi legali

Ori, Acordul din 27.10.2009 a cărui anulare se solicita prin cererea de chemare in judecata, încheiat intre F.C.B.M. SA si pârâta recurenta, nu a fost semnat in perioada suspecta, respectiv în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Pe cale de consecinţa, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de aplicare ale dispoziţiilor art. 80 din Legea 85/2006, Acordul contestat fiind semnat de către părţi cu mult timp ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei (anul 2005).

Un litigiu având ca obiect anularea Acordului din 23.10.2009 este de competenta unui judecător care soluţionează acţiunile pe dreptul comun, si nicidecum de competenta judecătorului sindic (in cadrul soluţionării dosarului de insolvenţa).

Instanţa de apel a deliberat în mod incorect, stabilind eronat că Acordul încheiat între părţi în data de 23.10.2009 ar fi vreun un posibil act fraudulos încheiat în perioada suspectă (2002-2005).

Soluţia legala şi corectă, prin care s-a stabilit competenta soluţionării fondului cauzei, s-a pronunţat de către Tribunalul Maramureş şi de către Judecătoria Cluj-Napoca, şi nu de către Tribunalul Specializat Cluj.

Analizând recursul declarat, Curtea reţine următoarele:

Acţiunea reclamantei a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Maramureş la data de 21.11.2011, fiind întemeiată atât pe dispoziţii ale Codului civil, respectiv art. 969,

art. 970, art. 1073 şi urm. Cod civ., respectiv art. 43 Cod com., cât şi pe dispoziţiile art. 6, art. 25 lit. g şi art. 80 şi urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinta civilă nr. 1378/05.03.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../100/2011, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinându-se în motivare, în esenţă, că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost încheiat la data de 27.10.2009, nefiind astfel încheiat în perioada suspectă, motiv pentru care prin încheierea pronunţată la data de 19.12.2011, acţiunea a fost calificată ca fiind o acţiune de drept comun, civil, şi nu o acţiune dată în competenţa judecătorului sindic potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 13.03.2013, Judecătoria Cluj-Napoca a respins excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinând în motivare că acordul atacat este ulterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva reclamantei.

30.000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume rămasă neachitată.

În şedinţa publică din 21.10.2013, tribunalul specializat, considerând că acţionează în acord cu dispoziţiile art. 295 alin. 1 Cod proc.civ., din oficiu, a invocat motivul de apel de ordine publică privind necompetenţa materială a primei instanţe, considerând că se impune analizarea cu prioritate a acestui motiv de apel, întrucât eventuala stabilire a necompetenţei materiale a primei instanţe ar atrage desfiinţarea hotărârii atacate, astfel că motivele de apel invocate de către apelantă nu ar mai putea fi analizate.

Tribunalul specializat a considerat că având în vedere faptul că necompetenţa materială a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost pusă în discuţie în fata acelei instanţe, care şi-a statuat competenţa materială de soluţionare a cauzei prin respingerea excepţiei, faţă de dispoziţiile art. 159 ind. 1 alin. 2 C. pr. civ., competenţa primei instanţe de soluţionare a cauzei poate fi analizată în calea de atac.

Curtea reţine că soluţia tribunalului de antamare din oficiu a chestiunii competenţei materiale a primei instanţe în judecarea acţiunii are la bază o interpretare eronată a prevederilor legale incidente. Astfel, în conformitate cu art. 159¹ alin. 2 C. pr. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Este adevărat că în speţă în faţa judecătoriei s-a pus în discuţie competenţa materială a acesteia, însă soluţia de declarare a competenţei instanţei nu a fost atacată. Ipoteza textului legal în discuţie se referă strict la judecata în faţa primei instanţe, efectele invocării necompetenţei nu se extind şi în privinţa apelului decât în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia privitoare la competenţă o atacă expres. Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu poate, din oficiu, invoca necompetenţa materială a primei instanţe ca motiv de apel, nici chiar în situaţia în care competenţa a fost discutată în faţa primei instanţe.

Pârâta apelantă a subliniat că reclamanta nu a invocat printre motivele de apel faptul ca Judecătoria Cluj-Napoca nu ar fi fost competentă să judece fondul cauzei,

achiesând astfel atât la poziţia procesuală a pârâtei, cât şi la soluţia dată de către Judecătoria Cluj-Napoca în privinţa competenţei materiale şi teritoriale. Pârâta a susţinut prin apel tocmai competenţa judecătoriei, ca urmare a neatacării acestei soluţii prin apel.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze în întregime decizia atacată şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

← Efectele lipsei calităţii de reprezentant. Perspectivă...		Litigiu între Societatea Română de Radiodifuziune şi... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Apel. Invocare din oficiu, de către instanţa de apel, a necompetenţei materiale a primei instanţe şi soluţionarea cauzei pe excepţie. Casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului