Anularea titlului executoriu fiscal. Competenţă materială
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3804 din 4 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 21.01.2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2014 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant V.V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE-DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA.
S-a anulat titlul executoriu nr. 123010016301597/29.08.2013 şi decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
S-a dispus restituirea către reclamant a sumelor încasate în baza actelor anulate, cu dobânda legală de la data încasării.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul V.V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE -DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, a solicitat să se dispună anularea titlului executoriu privind plata sumei de 67 lei emis de pârâtă reprezentând penalităţi, admiterea cererii înregistrate la pârâtă sub nr. 73871/02.01.2013 prin care a solicitat anularea penalităţilor de întârziere aplicate şi nesoluţionate, respectiv obligarea pârâtei la pata sumei de 700 lei, reprezentând comisioane, încasat de la reclamant de la Banca L. SA, banca C. SA, Banca T. SA şi Banca M. SA, precum şi la plata cheltuielilor efectuate pentru întocmirea prezentei acţiuni constând în multiplicarea documentelor oficiale anexate la acţiune şi taxa de timbru.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că regularizarea pentru impozit s-a efectuat pentru suma de 950 lei, fiindu-i comunicat prin formularul 250/27.08.2012 prin chitanţele de încasare: seria TS9 nr.4891488/27.11.2012 suma de 500 lei, seria TS6 nr. 5380932/19.02.13 suma de 200 lei, seria TS10 nr. 2103718/11.06.2013 suma de 250 lei, în total 950 lei.
Reclamantul a mai arătat că s-a achitat întreaga sumă menţionată în decizia de impunere anuală (formularul 250) şi că ultima chitanţă în sumă de 250 lei s-a achitat la data de 11.06.2013.
De asemenea, a susţinut că prin somaţia nr. R/3011/2013/123010020753210 expediată de pârâtă la data de 29.08.2013 i s-a comunicat valoarea de 67 lei penalizare pentru neplata la timp a impozitului de 950 lei în termen de 15 zile şi continuarea măsurilor de executare silită şi că la cererea de anulare înregistrată la pârâtă în data de 02.12.2013 i s-a comunicat refuzul anulării solicitate, astfel că pârâta nu avea nici un motiv să aplice penalităţi.
În opinia reclamantului, tot din cele menţionate anterior rezultă şi justificarea solicitării de anulare a penalităţii chiar şi în situaţia în care ultima pată în sumă de 250 lei ar fi depăşit termenul fixat de pârâtă, deşi ultima chitanţă este datată 11.06.2013 iar somaţia este datată 24.08.2013, deci cu peste două luni de la achitarea ultimei sume.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei, reclamantul a arătat că pârâta cunoscând băncile la care reclamantul are depuneri, le-a acţionat pe toate, considerându-se că băncile încasează orice operaţiune bancară şi ca atare, fiecare au reţinut din cotul său curent câte 50 lei x 4 = 200 lei, inclusiv 67 lei penalităţile greşit aplicate iar această metodă de executare silită reprezintă un abuz şi este nelegală, în opinia reclamantului.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanţa a reţinut următoarele:
Prin titlul executoriu nr. 123010016301597/29.08.2013 (f.17), s-a constatat în sarcina reclamantului o datorie fiscală în cuantum de 67 lei reprezentând diferenţă de impozit anual de regularizat iar prin somaţia emisă în data de 29.08.2013, reclamantului i s-a pus în vedere să plătească această sumă (f.8).
Potrivit chitanţelor de la f.7 si urm. din dosar, reclamantul a plătit pârâtei cu titlu de regularizări suma de 950 lei. Creanţa rezultă din decizia de impunere anuală nr.12301158251046/27.08.2012 pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice din anul 2011 (f.6).
Prin Decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii (f.38), s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 67 lei cu titlu de diferenţă de impozit anual de regularizat.
Decizia nu precizează pentru ce creanţă principală s-a stabilit creanţa accesorie, nu precizează cum s-au calculat accesoriile, pentru ce durată şi în baza cărui mod de calcul, împrejurare în care, coroborat cu faptul plăţii de către reclamant a creanţei principale în 27.12.2012, 19.02.2013 si 11.06.2013, date la care emiţându-i-se actele necesare încasării la Trezoreria municipiului Cluj-Napoca a sumelor evidenţiate prin chitanţele de la f.7 si urm., rezultă că nu datora accesorii respectiv nu fuseseră calculate astfel de datorii. Or, în aceste circumstanţe este cu atât mai lipsit de temei a se proceda la încasarea unor accesorii si a se emite o decizie în acest sens în data de 30.06.2013, lipsită de precizările necesare determinării elementelor creanţei care se pretinde a fi datorată.
Având în vedere aceste împrejurări, instanţa a constatat că titlul executoriu si decizia de la fila 38 sunt lipsite de temei legal iar pârâta nu a explicat nici în cursul judecăţii care este creanţa principală, modul de calcul al accesoriilor, durata avută în vedere şi celelalte elemente ale raportului juridic de drept fiscal.
Instanţa a constatat că este neîntemeiată pretenţia reclamantul pentru obligarea pârâtei la plata comisioanelor încasate de la reclamant de către cele patru bănci enumerate în cererea de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul nu a dovedit prin înscrisuri existenţa si cuantumul creanţei pretinse.
Pentru aceste considerente, reţinând îndeplinirea de către reclamant a îndatoririi sale fiscale evidenţiate în decizia de impunere anuală pentru anul 2011, în baza art. 218, art. 44 Cod Procedură Civilă, instanţa a admis în parte cererea, va anula titlul executoriu nr. 123010016301597/29.08.2013 şi decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, a dispus restituirea către reclamant a sumelor încasate în baza actelor anulate, cu dobânda legală de la data încasării şi a respins celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj (AJFPCJ) solicitând admiterea recursului şi in consecinţa desfiinţarea sentinţei civile recurate iar in urma rejudecării sa se pronunţe o hotărâre prin care sa se respingă contestaţia formulata de reclamant, pentru următoarele motive:
In fapt,
I. Prin Sentinţa civila nr. 191/2015 a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de V.v. si ca o consecinţa a fost anulat Titlul executoriu nr. 123010016301597/29.08.2013 si decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plata accesorii.
Pentru a dispune astfel instanţa fondului retine ca reclamantul a achitat cu titlu de regularizări suma de 950 lei , creanţa ce rezulta din decizia de impunere anuala nr. 12301158251046/27.08.2012.pentru venituri realizate in România de persoane fizice , din anul 2011.
De asemenea, instanţa fondului retine ca prin Decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plata accesorii, s-a stabilit in sarcina reclamantului obligaţia de plata a sumei de 67 lei cu titlu de diferenţa de impozit anual de regularizat, iar decizia nu precizează pentru ce creanţa principala s-a stabilit creanţa accesorie, nu precizează cum s-au calculat accesoriile , pentru ce durata si in baza cărui mod de calcul, împrejurare in care coroborat cu faptul plaţii de către reclamant a creanţei principale in 27.12.2012, 19.02.2013,11.06.2013 , este lipsit de temei a se proceda la încasarea unor accesorii si ase emite o decizie in acest sens la data de 30.06.2013.
Înţelege sa critice aceasta motivare a instanţei fondului, care se datorează insuficientei analize a situaţiei dedusa judecaţii si a dispoziţiilor legale aplicabile in materie.
Pe de o parte, susţinerea instanţei este infirmata de dispoziţiile art.119 si urm. din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, prin care se dispune imperativ, faptul ca pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligaţiilor de plata , se datorează dupa acest termen dobânzi si penalităţi de întârziere, excepţiile de la aceasta regula fiind expres si limitativ prevăzute in cadrul alin.(2) al art.119.
Redă textual aceste prevederi legale:
„ ART. 119
Dispoziţii generale privind majorări de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2) Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3) Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(4) Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).
In consecinţa afirmaţia instanţei potrivit căreia este lipsit de temei a se proceda la încasarea unor accesorii si a se emite o decizie de accesorii, apare ca fiind fara justificare legala.
Instanţa fondului avea obligaţia sa analizeze situaţia dedusa judecaţii prin prisma acestor dispoziţii legale, cu atât mai mult cu cat decizia anulata de instanţa fondului se regăseşte la dosarul cauzei, iar in cuprinsul acesteia este menţionat temeiul legal in baza căruia a fost emisa.
Pe de alta parte, deşi instanţa fondului afirma ca in cuprinsul deciziei nu se precizează pentru ce creanţa principala s-a stabilit creanţa accesorie, cum s-au calculat accesoriile si pentru ce durata, învederează faptul ca toate aceste informaţii se regăsesc in Anexa la decizia nr. 1230135324311 din 30.06.2013, document care însoţeşte decizia de calcul accesorii, in care sunt detaliat prezentate, perioada pentru care au fost calculate accesoriile, cuantumul creanţei principale, numărul de zile de întârziere, cota procentuala aplicata si suma rezultata cu titlu de accesoriu.
Având in vedere ca toate aceste documente se regăseau la dosarul cauzei, apreciază ca instanţa fondului avea posibilitatea si obligaţia de a le analiza cu minuţiozitate, in scopul pronunţării unei hotărâri temeinice si legale.
Este inadmisibila o astfel de abordare si motivare cum este cea data de instanţa fondului, când pentru a lamuri aspectele legate de semnificaţia unor menţiuni din cuprinsul deciziei, instanţa fondului avea posibilitatea sa ceara explicaţii si sa dispună administrarea probelor pe care le considera necesare pentru a se lamuri pe deplin in scopul pronunţării unei hotărâri legale.
Or instanţa fondului nu a făcut acest lucru deşi avea aceasta îndatorire potrivit dispoziţiilor art.22 C.pr.civ.
Aşadar se dovedeşte ca instanţa fondului nu s-a aplecat suficient asupra spetei dedusa judecaţii, pronunţând o hotărâre lipsita de motivarea in drept.
Procedând in acest mod, instanţa fondului a pronunţat o hotărâre neconforma cu dispoziţiile legale si neîntemeiata.
Astfel, instanţa fondului a ignorat dispoziţiile art.119 si urm. Din C.pr.fisc. potrivit cărora, pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligaţiilor de plata se datorează după acest termen dobânzi si penalităţi de întârziere.
Pentru aceste motive, apreciază ca Sentinţa civila nr.191/2015 pronunţata de Tribunalul Cluj in data de 21.01.2015, este data cu încălcarea prevederilor legale, este netemeinica si se impune desfiinţarea acesteia.
Având in vedere considerentele expuse, solicită sa se admită recursul si in urma rejudecării să se pronunţe o noua hotărâre prin care sa se desfiinţeze sentinţa menţionată si in consecinţa sa se respingă cererea de chemare in judecata ca fiind neîntemeiata.
Proba celor expuse înţelege sa o facă cu actele existente la dosarul cauzei la care se adaugă considerentele expuse in cuprinsul recursului.
În apărare, reclamantul intimat V.V. a formulat întâmpinare prin care arată că
pârâta:
- a aplicat penalizarea de 67 (şaizecişişapte lei) ia data de 29.08.2013, deşi regularizarea de impozit pt. suma de 950 lei, s-a finisat cu chitanţă deci cu 2 luni înainte ca reclamantul să primească somaţia din 29.o8.2ol3.
- a cerut prin adrese popriri pe sumele depuse de reclamant la: Banca L., Banca C. s.a.,Banca T. s.a» şi Banca M. s.a», deşi se cunoaşte că acestea (băncile), aplică totdeauna comisioane pentru fiecare operaţiune bancară intrată prin registratura acestora, punându-se în sarcina cetăţeanului obişnuit (prin deplasarea acestuia la fiecare bancă în parte, (mai puţin una)pentru anularea popririlor, aspect ce generează următoarele concluzii:
- fie lipsă nepermisă de profesionalism din partea operatorilor bancari (respectiv instituţia ca atare),
- fie o nepermisă bătaie de jos faţă de cetăţean pe diferite căi, de Stat prin ANAF, de bănci private prin personalul ce lucrează cu publicul.
Solicită instanţei a analiza recursul declarat de pârâtă, ce prezintă instanţei o serie de acte normative (art.11 din 0rd.G.nr.92/2oo3, art.22 C.p.c, art.223/NCPC,art.3o al. 1 din OUG 80/2b iunie 2ol3), ca nerespectate de instanţă la pronunţarea hotărârii, ce au legătură colaterală cu acţiunea, neglijând însă următoarele două aspecte evidente;
- penalizarea s-a aplicat la 2 luni după plata în întregime a sumei de 95o ie,i (regularizarea anuală de impozit a se vedea formularul 25o);
- somaţia cu titlu executoriu;29.08.2ol3
- ultima chitanţă TS 10 nr.21o39
- nr.de zile pierdute de reclamant (83 de ani,cu afecţiuni grave cardiace) pentru reglarea la Administraţia Financiară şi la băncile menţionate mai sus privind reţinerea din conturi a aceloraşi penalizări, în loc de o singură reţinere dacă se accesa de AJFP o singură bancă.
Faţă de cele menţionate mai sus, solicită respingerea recursului, menţinerea anulării titlului executor 123000/63/29.o8.2o13 şi modificarea S.C. nr. 19l/2ol5 a Tribunalului Cluj, incluzându-se în hotărârea ce se va pronunţa de Curte, a solicitării pct. 3 din acţiune, care ar reprezenta o atenţionare a AJAF-ului ca procedură de soluţionare a execuţiilor şi minimă compensare a cetăţeanului care făcându-şi conştiincios datoria faţă de stat, este batjocorit şi păgubit.
Analizând sentinţa civilă criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Obiectul acţiunii în contencios fiscal deduse judecăţii în prezentul dosar îl constituie anularea unui titlu executoriu şi a unei decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii.
Conform art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, obiectul contestaţiei fiscale este reprezentat de titlul de creanţă (act administrativ fiscal) ce nu se confundă cu titlul executoriu (în temeiul căruia este efectuată executarea silită în materie fiscală) care poate forma obiectul contestaţiei la executare, în condiţiile art.172 alin.3 Cod procedură fiscală.
Or, numai titlul de creanţă (act administrativ fiscal) poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu şi titlul executoriu care este verificat de instanţa de executare, mai exact judecătoria (art.713 NCPC).
Aşa fiind, demersul judiciar al reclamantului, prin care urmăreşte anularea titlului executoriu nr. 123010016301597/29.08.2013, promovat în faţa instanţei de contencios administrativ, este inadmisibil.
Cât priveşte decizia nr. 1230135324311/30.06.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, Curtea observă că în anexa acesteia (f.38 fond) s-au menţionat titlurile de creanţă ce au stat la baza emiterii ei fără ca reclamantul să dovedească că s-a îndreptat cu contestaţie fiscală împotriva lor, în condiţiile art.205 şi urm. Cod procedură fiscală.
Or, din această perspectivă titlurile de creanţă menţionate în decizia de impunere respectivă, acte administrative fiscale în sensul art.41 Cod procedură fiscală, se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză.
În raport de aceste considerente, Curtea în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul declarat, va casa în tot hotărârea atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea în contencios administrativ fiscal promovată.
| ← Informaţii de interes public. Interpretarea şi aplicarea art.... | Suspendarea actului administrativ. Condiţii. Regim juridic → |
|---|
