Răspunderea patrimonială a autorităţilor publice. Condiţii. NCPC
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3758 din 30 aprilie 2015
Prin Sentinţa civilă nr. 6624/19.12.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul îşi întemeiază pretenţiile pe un prejudiciu care a fost produs, conform susţinerilor sale, prin emiterea de către Primarul municipiului Cluj Napoca a două autorizaţii de construire în favoarea acestuia, autorizaţii ce au fost anulate ulterior în mod irevocabil de către instanţele de judecată, prevalându-se de dispoziţiile Deciziei civile 55/A/26.01.2010 a Tribunalului Cluj .
Prin această decizie s-a constatat că reclamantul din prezenta cauză construieşte fără autorizaţie de construire, fiind obligat la demolarea construcţiei şi aducerea terenului pe care se ridică construcţia în starea lui iniţială.
Tribunalul apreciază că în mod eronat reclamantul afirmă că întreaga culpă pentru situaţia creată aparţine Primarului municipiului Cluj Napoca în condiţiile în care, aşa cum reţine şi instanţa de judecată prin Decizia civilă nr. 55/A/2010, dimpotrivă, întreaga culpă îi aparţine reclamantului.
Astfel, prin sentinţa civilă nr.1023/03 Iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr..../2006 (număr dosar vechi 7209/2006), s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B.S.C. împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Z.A. şi s-a dispus anularea autorizaţiilor de construcţie nr.1148/2006 şi nr.1689/2007, emise de Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum şi desfiinţarea lucrărilor efectuate în baza acestor autorizaţii, dispunându-se totodată, suspendarea efectelor celei de-a doua autorizaţii.
Din motivarea acestei hotărâri, rezultă următoarele:
Prin certificatul de urbanism nr.5606/30 Decembrie 2005, s-a certificat regimul juridic tehnic şi economic al imobilului reclamantului, stabilindu-se o înălţime maximă a construcţiilor de P + 2 (10 m) şi amplasarea faţă de proprietăţile vecine să fie retrasă faţă de limitele laterale, cu minimum 3 metri.
În baza acestui certificat s-a emis autorizaţia de desfiinţare nr.92/12 Iulie 2006 şi autorizaţia de construire nr.1148/12 Iulie 2006.
Prin avizele şi hotărârea de consiliu obţinută, s-a stabilit un regim derogator de la prevederile Regulamentului local de urbanism în ceea ce priveşte construcţia ce urma să fie edificată, în sensul că amplasarea acesteia a fost autorizată la 1,90 de limita laterală faţă de 3 metri, cât era prevăzut în certificatul de urbanism menţionat, completându-se R.G.U. aferent P.U.G. - ului.
Reclamantul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea autorizaţiei de construire, dispunându-se sistarea imediată a lucrărilor şi începerea demersurilor de intrare în legalitate, astfel că, acesta a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei pentru modificarea soluţiei constructive.
Drept urmare, Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis cea de-a doua autorizaţie de construire nr.1689/2007, prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor la două locuinţe cuplate, cu regim de înălţime P + 2 E şi împrejmuire, cu modificarea soluţiei constructive în ceea ce priveşte accesul, recompartimentările interioare, dimensiunile golurilor şi faţada însă, prin acest act nu s-au prevăzut modificări faţă de distanţa de limita laterală a imobilului, prevalându-se de avizul prin care s-a stabilit un regim derogator de 1,9 metri, aprobat prin H.C.L.
Raportat la această situaţie, s-a concluzionat de către instanţa de contencios administrativ faptul că în situaţia în care se solicită o derogare de la prevederile Regulamentului local de urbanism, este necesar a se emite un nou certificat de urbanism, care să specifice noul regim al imobilului însă, reclamantul nu a solicitat un asemenea act, aşa că datele din certificatul de urbanism obţinut nu sunt respectate de autorizaţia de construire nr.1148/12 Iulie 2006 şi, mai mult, acest certificat a expirat în data de 30 Decembrie 2006, astfel că modificarea proiectului autorizat iniţial nu a putut avea la bază acest certificat, motiv pentru care şi cea de-a doua autorizaţie este nelegală.
De asemenea, s-a reţinut faptul că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, limita laterală faţă de imobilul proprietatea reclamantului nu este respectată de către construcţia pârâtului, aceasta fiind de 1,760 - 1,75 ml, fiind sub limita de 1,9 ml. stabilită de art.615 cod civil şi de derogarea aprobată prin H.C.L. nr.83/2006 şi, evident, nu respectă prevederile certificatului de urbanism nr.5606/2006 care stabilesc o limită laterală de 3 metri.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că pe întreaga lungime a construcţiei reclamantului există şase geamuri la parter şi şase geamuri la etaj, la care dacă se adaugă şi golurile existente la această faţadă, existând un număr de 22 de deschideri, din care majoritatea sunt cu vedere directă înspre ferestrele imobilului reclamantului fiind sub distanţa minimă prevăzută de art.615 Cod civil.
S-a concluzionat prin raportul de expertiză întocmit în cauză că imobilul reclamantului din prezenta cauză produce o umbrire imobilului aparţinând pârâtului ca urmare a nerespectării distanţelor prevăzute de lege şi de regulamentele de urbanism şi o scădere a valorii acestuia cu 10 - 15 %.
În final, tribunalul a stabilit că există încălcări ale prevederilor art.23, art.32 din Regulamentul de urbanism şi ale Legii nr.50/1991, situaţie în care autorizaţiile au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, impunându-se desfiinţarea lucrărilor.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută parţial de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.2991/2008, pronunţată în dosar nr.1260/33/2008, mai puţin în ceea ce priveşte demolarea lucrărilor executate în baza autorizaţiei de construire (f.43 - 45 dosar).
Rezultă aşadar din cele redate anterior, că s-a stabilit cu putere de lucru judecat, pe de o parte, împrejurarea că reclamantul a edificat un imobil în temeiul unor autorizaţii de construire emise nelegal, care au avut la bază certificate de urbanism, fie expirate, fie neconforme cu realitatea iar, pe de altă parte, faptul că nu este respectată limita laterală de 1,90 m şi servitutea de vedere, se produce o umbrire a imobilului d-lui Bonţidean Samir Cornel ca urmare a nerespectării distanţelor prevăzute de lege şi de regulamentul de urbanism şi o scădere a valorii acestuia cu 10 - 15%.
În atare situaţie, a statuat instanţa că se conturează cu puterea evidenţei elementele răspunderii civile delictuale ale pârâtului, respectiv fapta culpabilă, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi, nu în ultimul rând, culpa sa.
Pentru aceste motive s-a dispus ca pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca să ia măsurile necesare în vederea demolării, respectiv să emită autorizaţia de demolare .
Faptul că reclamantul a iniţiat ulterior demersuri pentru a forţa o intrare în legalitate, obţinând avizul nr. 16129/943/2010, nu îi conferă automat legitimitate acţiunii introductive de instanţă şi nici nu garantau rezultatul scontat de către acesta atâta timp cât autoritatea locală era ţinută să respecte termenele şi interdicţiile stabilite de legiuitor ( OUG 7/2011) cât şi de dispoziţiile instanţei ce a pronunţat Decizia civilă nr. 55/A/2010 care a obligat pârâta să ia măsurile necesare în vederea demolării, respectiv să emită autorizaţia de demolare.
Aşa fiind, tribunalul apreciază că prejudiciul reclamantului provine din culpa sa exclusivă , pentru motivele sus arătate, astfel încât în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 a respins acţiunea acestuia .
Împotriva sentinţei menţionate, a declarat recurs reclamantul Z.A., solicitând în temeiul art.304 pct.7, 8 şi 9 şi art. 304 ind. 1 C. pr. civilă, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei civile recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii sale, obligarea Primarului Municipiului Cluj - Napoca la plata sumelor: 13.335 lei reprezentând valoarea lucrărilor de demolare ale imobilului vechi amplasat în Cluj-Napoca, str. ... nr. 10 în baza AC.1148/2006 emise de Primarul municipiului Cluj-Napoca; 790.984 lei reprezentând valoarea lucrărilor de construcţii şi de instalaţii încorporate în construcţia edificată pe amplasamentul din Cluj-Napoca, str. ... nr. 10 în baza AC 1689/2007 emise de pârât; 3141,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform somaţiei emise de Biroul Executorului Judecătoresc P.N.F.; 125.700,23 lei reprezentând cheltuieli de executare conform somaţiei imobiliare emise de acelaşi executor judecătoresc, în total 933160,53 lei; cu aplicarea sumei totale menţionate a dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la recuperarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată conform chitanţelor de la dosar, atât în fond cât şi în căile de atac.
În motivarea recursului, arată că sentinţa recurată este criticabilă, din cuprinsul acesteia reieşind că întreaga culpă i-ar reveni recurentului, astfel, cererea sa fiind neîntemeiată.
În motivarea sa, Tribunalul face referire atât la decizia civilă 55/A/2010 a Tribunalului Cluj, cât şi la sentinţa civilă 1023/2008 pronunţată de aceeaşi instanţă, la decizia 2991/2008 a Curţii de Apel Cluj, pe baza căreia s-a dispus anularea autorizaţiilor emise în favoarea sa şi desfiinţarea lucrărilor executate în baza acestora.
S-a reţinut că ar exista putere de lucru judecat privind construirea unui imobil în baza unei autorizaţii de construire emise ilegal, iar pe de altă parte că nu ar fi respectată limita laterală faţă de imobilul învecinat, aceasta fiind la 1,76 m faţă de 1,90 m cât prevedea autorizaţia, gradul de umbrire al imobilului proprietatea lui Bonţidean Samir.
În aceste condiţii s-ar fi statuat existenta răspunderii civile delictuale, respectiv culpa recurentului, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.
Apreciază sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică având în vedere următoarele aspecte:
I. Excepţia puterii de lucru judecat pe care prima instanţa îşi bazează în întregime motivarea, fără a aduce consideraţii proprii cu privire la măsura acestei culpe, nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, conform disp.art.166 C. pr. civilă. Lipsa discuţiilor contradictorii cu privire la această excepţie l-a privat de posibilitatea formulării argumentelor contrare celor reţinute în motivarea sentinţei Tribunalului Cluj. Drept urmare consideră că este incident art.304 pct.9 C. pr. civilă.
II. În fapt, sentinţa este o reiterare aproape fidelă a considerentelor deciziei 55/A/2010 a Tribunalului Cluj, fără ca în prezentul dosar să se fi exprimat păreri şi aprecieri proprii legate de măsura culpei sale prin raportare la cea a Primarului, mai ales în condiţiile în care din cuprinsul deciziei 55/A/2010 nu rezultă că s-ar fi analizat şi acest aspect, cu atât mai mult cu cât acea instanţă nici nu fusese investita cu analizarea măsurii culpei fiecărei părţi. Drept urmare a reţinut doar culpa sa, antrenarea răspunderii civile delictuale, fără a scrie niciunde că această culpă este exclusivă, iar Primarului nerevenindu-i vreo parte a acesteia.
Drept urmare consideră sentinţa nemotivată, pronunţata cu încălcarea disp. art.261 pct.5 C. pr. civilă întrucât „nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ea cuprinzând motivele care au dus la pronunţarea deciziei 55/A/2010 şi nu a hotărârii din prezentul dosar. În concluzie sub acest aspect apreciază că sunt incidente motivele de recurs prev de art.304 pct.8 C. pr. civilă.
III. Trecând peste lipsa contradictorialităţii asupra acestei excepţii, precizează:
l. Primarul municipiului Cluj-Napoca este cel care a emis cele două autorizaţii de construire cu nr. 1148/2006 şi nr. 1689/2007, anulate în mod irevocabil de instanţa de judecată. Anularea acestor autorizaţii de construire prin hotărâri irevocabile, este consecinţa faptei culpabile exclusive a Primarului municipiului Cluj-Napoca.
2 Recurentul consideră că a fost de bună credinţă atunci când în baza autorizaţiilor de demolare/construire emise de Primar a efectuat cheltuielile necesare ducerii la îndeplinire a obiectivelor acestora.
3. Primarul, în calitate de emitent al autorizaţiei, era obligat să respecte atât litera cât şi spiritul Legii 50/1991 cu toate modificările ulterioare. În acest sens, arată că era obligaţia acestuia de a respecta:"Art. 2. (1) Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.(2) Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii."
Rezultă că autorizaţiile sunt actele de autoritate emise în temeiul legii şi cu respectarea tuturor documentaţiilor avizate şi aprobate.
4. În situaţia în care documentaţia depusă de recurent nu corespundea normativelor în vigoare, în conformitate cu disp. art.7 alin 3 din Legea 50/1991 care prevede că " în situaţia depunerii unei documentaţii tehnice incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 5 zile de la data înregistrării, cu menţionarea în scris a elementelor necesare în vederea completării acesteia "
Primarul avea obligaţia restituirii acesteia, fapt care nu s-a întâmplat, astfel încât a avut certitudinea că documentaţia depusă corespunde tuturor normativelor în vigoare, însă, ulterior, de instanţele de judecată au dispus anularea autorizaţiilor sale.
Primarul trebuia să verifice dacă prin derogarea de la normele de urbanism de la 3 m la 1,90 în ceea ce priveşte imobilul vecinului său B.S.C. se produce o umbrire mai mare proprietăţii acestuia. Este tot culpa Primarului că şi acest aspect a dus la demolarea construcţiei sale, întrucât presupusa amplasare greşită a construcţiei recurentului ( cu 14 cm) nu a modificat în niciun fel gradul de umbrire al proprietăţii acestuia sau scăderea valorii lui.
5. Apreciază recurentul că întreaga răspundere revine Primarului-emitent al autorizaţiei de demolare/construire întrucât în conf. cu art. "13) Autorizaţia de Construire se semnează de preşedintele consiliului judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii."
Este deci evident că, în temeiul art.13 din Legea 50/1991 o atare acţiune este perfect admisibilă, emitentul autorizaţiei - Primarul municipiului Cluj-Napoca urmând sa răspundă material pentru daunele pe care le-a produs, prin fapta sa culpabilă în patrimoniul recurentului.
6. Mai arată că ar fi avut posibilitatea diminuării pagubelor produse patrimoniului său în situaţia în care văzând dispoziţiile deciziei civile 55/A/2010 a Tribunalului Cluj, solicitând aprobarea pentru intrarea în legalitate .
Obţinând avizul 16129/943/2010 aflat la dosar, timp de aproape 5 luni cererea sa nu a fost soluţionată, deşi termenul expres prevăzut de lege era de 30 de zile. Daca s-ar fi emis o nouă autorizaţie de construire, anterior emiterii OUG 7/2011, casa sa nu ar mai fi fost demolată.
Din păcate, tergiversarea cu 5 luni a soluţionării cererii sale (de la 30.09.2010 până la 2.02.201 l) a dus la imposibilitatea intrării în legalitate de care se face vinovat, încă o dată, Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Rezultă astfel că din toate argumentele primei instanţe, cele referitoare la edificarea "unui imobil în temeiul unor autorizaţii de construire emise nelegal, care au avut la baza certificate de urbanism fie expirate, fie neconforme cu realitatea...că se produce o umbrire a imobilului d-lui B.S.C. ca urmare a nerespectării distantelor prevăzute de lege şi de regulamentul de urbanism şi o scădere a valorii acestuia cu 10-15%" trebuie reţinute în sarcina exclusivă a pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Prima instanţa a reţinut aceste aspecte care au dus la demolarea casei recurentului, însă interpretând greşit, contradictoriu aceste considerente, a apreciat că şi acestea ar fi produse din culpa sa exclusivă, motiv de recurs prev de art. 304 pct.7 C. pr. civilă.
7. Singurul argument care rezultă din cuprinsul motivării sentinţei atacate cu privire la presupusa sa culpă este cel legat de amplasarea greşită a acestei construcţii la 1,76 m, faţă de 1,90 m de la imobilul proprietatea vecinului său, în baza autorizaţiei de construire emise nelegal. Consideră că instanţa trebuia să analizeze dacă, amplasarea greşită cu 14 cm a acestei construcţii, în condiţiile în care linia de mejdie între cele două proprietăţi nu era şi nu este încă stabilită (a se vedea în acest sens raportul de expertiza efectuat în dos..../2006 de către ing. Vasile Lupu, care menţionează că recurentul, de bună credinţă fiind, a luat ca reper pentru amplasarea construcţiei sale gardul dintre proprietăţi care nu este însă pe "aliniamentul luat în considerare ", respectiv planul topografic Rezultă buna mea credinţă a recurentului, astfel, în momentul în care a amplasat construcţia luând în considerare vechiul gard, presupunând că aceea ar fi limita de mejdie între proprietăţi, acceptata de-a lungul anilor, în spiritul vechiului art.584 C. Civil, confirmat ulterior prin Noul Cod Civil (fără însă a putea să influenţeze, din păcate, o stare de fapt anterioară).
În aceste condiţii, recurentul consideră că are o culpă minimală, sub 1%, din culpa care a dus, în final, la demolarea casei sale.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca, a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, menţinând dispoziţiile sentinţei civile recurate ca fiind legale şi temeinice.
Prin recursul promovat recurentul critică sentinţa instanţei de fond, apreciind că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că instituţia primarului nu este culpabilă pentru desfiinţarea construcţiei sale, câtă vreme autorizaţiile de construire anulate au fost eliberate de aceste instituţii.
Apreciază recursul formulat ca fiind neîntemeiat.
Din motivarea recursului promovat de recurent se deduce o idee principală pe care acesta încearcă să o valideze în faţa instanţei de control, respectiv culpabilitatea exclusivă a instituţiei primarului în eliberarea autorizaţiilor de construire anulate ulterior de instanţele de judecată. Astfel, recurentul îşi întemeiază în fapt pretenţiile pe un presupus prejudiciu raportat la emiterea de către Primarul municipiului Cluj-Napoca a două autorizaţii de construire în favoarea acestuia, autorizaţii ce au fost ' anulate ulterior în mod irevocabil de către instanţele de judecată, prevalându-se de dispoziţiile Decizie civile nr. 55/A/2010.
Ori, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, culpa aparţine exclusiv recurentului, fapt ce reiese şi din cele arătate în continuare.
Astfel, aşa cum reţine şi instanţa de judecată prin Decizia civilă nr. 55/A/2010 pronunţată în dosar nr. 17930/211/2008, prin certificatul de urbanism nr. 5606/30.12.2005, sa certificat regimul juridic tehnic şi economic al imobilului reclamantului, stabilindu-se o înălţime maximă a construcţiilor de P+2 (10 m) şi amplasarea faţă de proprietăţile vecine să fie retrasă faţă de limitele laterala cu minimum 3 m. în baza acestui certificat de urbanism s-a emis autorizaţia de desfiinţare nr. 92/12.06.2006 şi autorizaţia de construire nr. 1148/12.06.2006.
Prin avizele şi hotărârea de consiliu obţinute, s-a stabilit un regim derogator de la prevederile Regulamentului local de urbanism în ceea ce priveşte construcţia ce urma să fie edificată, în sensul că amplasarea acesteia a fost autorizată la 1,90 m de limita laterală faţă de 3 m, cât era prevăzut în certificatul de urbanism menţionat; completându-se Regulamentul Local de Urbanism aferent PUG.
Recurentul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea autorizaţiei de construire, dispunându-se sistarea imediată a lucrărilor şi începerea demersurilor de intrare în legalitate, astfel că acesta a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru modificarea soluţiei constructive.
A fost emisă o autorizaţie de construire în acest sens cu nr. 1689/2007, prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor la două locuinţe cuplate, cu regim de înălţime P+2E şi împrejmuire, cu modificarea soluţiei constructive în ceea ce priveşte accesul, recompartimentările interioare, dimensiunile golurilor şi faţada.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit faptul că limita laterală faţă de proprietatea învecinată nu a fost respectată de recurent, fiind de 1,75 m în loc de 1,90 m stabilită prin derogarea aprobată cu HCL nr. 83/2005.
Din aspectele menţionate mai sus rezultă faptul că recurentul este în culpă exclusivă pentru situaţia creată, anularea autorizaţiilor de construire fiind o consecinţă a modului în care acesta a înţeles să uzeze de prevederile şi permisivitatea normelor legale în materia urbanismului. Ori, nimeni nu se poate prevala de propria atitudine culpabilă pentru a motiva o pretenţie faţă de o terţă persoană, fie ea şi autoritate locală.
Pe de altă parte, nu înţelege cum poate fi culpabilă autoritatea locală faţă de reclamant pentru acte administrative emise în favoarea acestuia.
Apreciază faptul că recurentul nu a fost un constructor de bună credinţă, deoarece orice constructor de bună credinţă apelează la un specialist care îl informează asupra obligaţiilor sale ce decurg din normele legale în materie de urbanism.
Buna credinţă este atitudinea subiectivă a persoanei interesate care efectuează un anumit demers sau acţiune, cu efecte juridice, în sensul că trebuie să se asigure în mod rezonabil, diligent, că ceea ce face corespunde legalităţii.
A vând în vedere amplasarea terenului şi obiectivul pe care îl dorea a fi realizat, recurentul avea obligaţia de a efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că locuinţa sau locuinţele vor fi edificate în condiţii de legalitate şi că toate acordurile şi avizele legale au fost obţinute.
Aşa cum reţine şi instanţa de judecată în cuprinsul Deciziei nr. 55/A/2010, în situaţia în care se solicită o derogare de la prevederile Regulamentului local de urbanism, este necesar a se emite un nou certificat de urbanism, care să specifice noul regim al imobilului, însă reclamantul nu a solicitat un asemenea act, vechiul certificat de urbanism fiind expirat.
Datorită faptului că un certificat de urbanism este emis doar la cerere, apreciem că, în speţă, culpa recurentului este evidentă şi exclusivă, deoarece orice om prudent şi diligent ar fi trebuit să aibă reprezentarea faptului că modificările solicitate trebuie precedate de un certificat de urbanism.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate ,a motivului de ordine publică invocat din oficiu ,a dispoziţiilor legale incidente în materie Curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reţinerea de către prima instanţă a aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat si nerespectarea sub acest aspect a principiului contradictorialităţii Curtea reţine că în chiar cererea de chemare în judecată reclamantul s-a prevalat de dispoziţiile deciziei civile nr.55/A/26.01.2010 a Tribunalului Cluj .De asemenea prin întâmpinarea depusă pârâtul a făcut referire la această decizie şi la statuările sale .
În consecinţă existenţa acestei hotărâri judecătoreşti si statuările sale au fost invocate de ambele părţi nefiind necesar ca instanţa sa mai pună în discuţia lor acest aspect ceea ce duce la concluzia netemeiniciei motivului de recurs fundamentat pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ .
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind nemotivarea sentintei recurate Curtea reţine că într-adevăr în sentinta pronunţată de prima instanţă s-au reprodus o parte din considerentele deciziei civile nr. 55/2010 a Tribunalului Cluj,considerente însuşite de către prima instanţă .
Singura analiză proprie a primei instanţe vizează următoarele :”Faptul că reclamantul a iniţiat ulterior demersuri pentru a forţa o intrare în legalitate , obţinând avizul nr. 16129/943/2010 , nu îi conferă automat legitimitate acţiunii introductive de instanţă şi nici nu garantau rezultatul scontat de către acesta atâta timp cât autoritatea locală era ţinută să respecte termenele şi interdicţiile stabilite de legiuitor ( OUG 7/2011) cât şi de dispoziţiile instanţei ce a pronunţat Decizia civilă nr. 55/A/2010 care a obligat pârâta să ia măsurile necesare în vederea demolării , respectiv să emită autorizaţia de demolare . Aşa fiind, tribunalul apreciază că prejudiciul reclamantului provine din culpa sa exclusivă , pentru motivele sus arătate , astfel încât în temeiul art 8-18 din Legea 554/2004 va respinge acţiunea acestuia „
Chiar dacă din aceste considerente rezultă că prima instanţă a analizat în fond raportul juridic dedus judecăţii concluzionând că în speţă prejudiciul reclamantului provine din culpa sa exclusivă considerentele care au stat la baza acestei concluzii şi a respingerii motivelor de fapt si de drept expuse în cererea de chemare în judecată lipsesc fiind prezent aşadar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprjină ,motiv de recurs care conform art. 312 alin. 3 C.pr.civ atrage modificarea hotărârii ,urmând ca analiza detaliată a acestor aspecte să se realizeze o dată cu fondul litigiului şi în măsura în care se ajunge la această analiză.
Înainte însa de a analiza pe fond îndeplinirea condiţiilor de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în temeiul Legii 554/2004 se impune a se analiza cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu de catre instanţa de recurs la termenul de judecată din data de 30.04.2015 respectiv cel privind lipsa calităţii procesual active a reclamantului în formularea acţiunii în discuţie prin prisma prevederilor art. 1,8,18 din Legea 554/2004.
Astfel art. 1 din Legea 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 8 alin 1 din aceeaşi lege prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Conform art. 18 din Legea 554/2004 instanţa de contencios administrativ poate da următoarele soluţii :instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din aceste reglementări rezultă că în economia Legii 554/2004 contenciosul administrativ este un contencios de plină jurisdicţie în sensul că instanţa este competentă să realizeze o juridicţie completă judecătorul având prerogative să se pronunţe atât cu privire la anularea sau modificarea actului administrativ nelegal ,sa sanctioneze refuzul nejustificat sau nesoluţionarea unei cereri în termenul legal dar în acelasi timp poate lua masuri si pentru recunoasterea unor drepturi subiective ,restituiri de bunuri,despăgubiri pentru daune materiale şi/sau morale.
Rezultă aşadar că acţiunea în despăgubiri reglementată de Legea 554/2004 nu este niciodată o acţiune de sine stătătoare, ci face parte dintr-un tot unitar reprezentat de acest contencios administrativ de plină jurisdicţie fiind întotdeauna ataşată indiferent de calea procedurală aleasă, unei acţiuni prin care se solicită anularea actului nelegal ,sancţionarea refuzului nejustifcat sau a nesoluţionării unei cereri în termenul legal .
În consecinţă pentru a avea calitate procesual activă într-o cerere de despăgubiri persoana respectivă trebuie ca în prealabil să fi avut calitate procesual activă într-o acţiune anterioară prin care se solicită anularea actului administrativ pe care îl considereă nelegal ,sancţionarea refuzului nejustificat sau a nesoluţionării unei cereri în termenul legal . Prin stabilirea acestei a doua calităţi procesual active se stabileşte şi calitatea de persoană vătămată într-un drept sau interes legitim,lipsa acestei calităţi ducând la respingerea acţiunii prin care se solicită anularea actului administrativ ,sancţionarea refuzului nejustificat sau a nesoluţionării unei cereri în termenul legal.
În speţă anterior promovării litigiului din speţă reclamantul nu a solicitat -şi astfel nu a avut calitate procesual activă- anularea celor două autorizaţii de construire şi nici nu a atacat nesoluţionarea în termenul legal a cererii de intrare în legalitate astfel că el nu are calitatea procesual activă în formularea acţiunii în despăgubiri prin care se solicită repararea pagubelor produse prin emiterea celor două autorizaţii de construire în discuţie şi prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii de intrare în legalitate.
Este adevărat că cele două autorizaţii de construire emise în speţă în favoarea reclamantului sunt anulate însă această anulare a fost dispusă la cererea unei alte persoane, terţ faţă de acestă autorizaţie de construire, care astfel ar avea şi calitate procesual activă în a formula acţiunea în despăgubiri reglementată de Legea 554/2004 pentru pagubele produse de cele două autorizaţii.
Această anulare obţinută de un terţ nu conferă reclamantului calitate procesual activă în acţiunea în despăgubiri cătâ vreme anterior instanţa de contencios administrativ nu a constatat că drepturile reclamantului au fost vătămate prin emiterea celor două autorizaţii de construire,că cele două autorizaţii sunt nelegale şi că astfel se impune anularea lor pentru protejarea drepturilor reclamantului .
La fel pentru nesoluţionarea cererii de intrare în legalitate formulată de reclamant instanţa de contencios administrativ nu a constatat ca reclamantul este titularul unui drept vatamat prin nesolutionarea acestei cereri ,nu a statuat ca există într-adevăr o cerere nesoluţionată în termenul legal şi nu s-a dispus obligarea pârâtului la solutionarea acestei cereri ca urmare a constatării vătămării drepturilor reclamantului prin starea de pasivitate a pârâtului .
Existenţa unei vătămări într-un drept sau interes legitim justifică interesul şi calitatea procesual activă în anularea actului nelegal sau obţinerea solutionării unei cereri si apoi obţinerea de despăgubiri pentru pagubele create prin emiterea actului sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri .
Aşa cum rezultă din textele de lege sus mentionate paguba ce se solicită a fi reparată trebuie să fie consecinţa directă a emiterii si punerii în aplicare a actului administrativ sau a împrejurării că cererea formulată nu a fost soluţionată în termenul legal .
În speţă reclamantul este beneficiarul celor două autorizaţii de construire .Prin emiterea acestor autorizaţii si punerea lor în aplicare el nu a fost vătămat în nici un drept al său .Astfel aceste autorizaţii de construire i-au recunoscut dreptul de a construi aşa cum a cerut ceea ce a dus la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei realizate.În mod direct emiterea şi punerea în aplicare a celor două autorizaţii de construire nu au vătămat nici un drept sau interes legitim al reclamantului câtă vreme el a obţinut dreptul de a construi pentru construcţia pe care a propus-o ,ele sporind practic patrimoniul reclamantului .Dacă aceste autorizaţii nu ar fi vătămat drepturile unui terţ şi nu ar fi fost anulate la cererea terţului ele ar fi produs în continuare efectele juridice sus indicate.
În plus dacă reclamantul ar fi cerut anularea acestor autorizaţii -pentru a putea avea calitate procesual activă într-o actiune în despăgubiri ulterioară cum este cea din speţă el -nu ar fi putut obţine această anulare întrucât nu ar fi putut justifica tocmai vătămarea unui drept în condiţiile în care autorizaţia de construire s-a emis exact în forma pe care a solicitat-o.
În consecinţă în ceea ce priveste eventualele pagube produse prin emiterea celor două autorizaţii de construire reclamantul nu are în speţă calitate procesual activă aşa cum această calitate este stabilită de textele de lege sus menţionate respectiv acesta nu a avut calitate procesual activă în acţiunea în anulare şi pe cale de consecinţă nu poate avea calitate procesual activă în acţiunea în despăgubiri ataşată primei acţiuni .Totodată el nu are nici calitate de persoană vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea celor două autorizaţii de construire aşa cum această noţiunea este definită de art. 1,2,8,18 din Legea 554/2004 conform celor expuse anterior.
În ceea ce priveste eventualele pagube create prin nesoluţionarea cererii de intrare în legalitate pentru constuctia realizată în baza autorizaţiilor de construire anulate la cererea unui terţ,construcţie ulteruior demolată reclamantul nu are calitate procesual activă prin prisma art. 1,8,18 din Legea 554/2004 câtă vreme nu a avut aceeaşi calitate şi într-o acţiune prin care să solicite instanţei de contencios administrativ sancţionarea acestei pasivităţi si obligarea ei la soluţionarea respectivei cereri ,nefiind stabilit de instanţa de contencios administrativ că reclamantul are calitate de persoană vătămată într-un drept sau interes legitim prin nesoluţionarea cererii de intrare în legalitate ,calitatea procesual activă în cerere în despăgubiri fiind subsumată celei din acţiunea vizând actul administativ asimilat .
În ceea ce priveşte calitatea de persoană vatamată într-un drept sau interes legitim prin nesoluţionarea cererii de intrare în legalitate şi pe cale de consecinţa calitatea procesual activă reclamantul a realizat construcţia în baza celor două autorizaţii de construire .Dupa anularea autorizaţiilor de construire si obligarea la demolare a formulat o cerere adresată pârâtului în vederea intrării în legalitate pentru construcţiile deja realizate.În această situaţie în care dispoziţia instanţei de demolare exista la momentul formulării cererii de intrare in legalitate,paguba pretinsă în speţă exista deja în întregime la momentul exisţentei actului administrativ asimilat .Soluţionarea în termenul legal a cererii de intrare în legalitate ar fi împiedicat producerea efectivă a acestei pagube ,dar doar dacă cererea de intrare în legalitate ar fi îndeplinit si pe fond cerinţele legale pentru intrarea în legalitate ,ori acest aspect în condiţiile pasivităţii pârâtului ar fi trebuit sa fie analizat şi statuat de instanţa de contencios administrativ conform art. 1,8,18 din Legea 554/2004 .Ca atare în speţă nu se poate reţine calitatea reclamantului de persoană vatamată într-un drept sau interes legitim prin nesoluţionarea cererii de intrare în legalitate aşa cum este ea definită de textele de lege mai sus menţionate.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 1,8,18 din Legea 554/2004 ,art. 304 pct. 9 C.pr.civ Curtea a apreciat ca motivul de ordine publică invocat din oficiu este întemeiat astfel că tinând cont şi de prevederile art. 312 C.pr.civ a modificat sentinta recurată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual active si respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fară calitate procesual activă .
Acest motiv de recurs face inutilă analizarea celorlalte motive de recurs care vizează toate fondul acţiunii respectiv îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului. În plus Curtea apreciază că prin soluţia pronunţată nu s-a încălcat nici principiul neagravării şituaţiei în propria cale de atac întrucât soluţia de respingere a actiunii pentru lipsa calităţii procesual active dă posibilitatea reclamantului de a exercita o actiune de despagubiri pe dreptul comun, câtă vreme respingerea acţiunii pe fond retinând culpa exclusivă a reclamantului în producerea prejudiciului ar fi transat definitiv problema prejudiciului pe care reclamantul îl pretinde în spetă .
În consecinţă în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ Curtea va admite recursul reclamantului ,va modifica sentinta recurată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual active si respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fară calitate procesual activă.
Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3775 din 4 mai 2015 prin Sentinţa civilă nr. 1126/24.10.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa şi în consecinţă a dispus suspendarea executării Dispoziţiei Primarului Municipiului Bistriţa nr.712/2014 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. .../2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei menţionate, a declarat în termen legal recurs Primarul municipiului Bistriţa, O.T.C., în temeiul art. 21 şi 62(1) din Legea 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Dispoziţiei 712/30.06.2014, precum şi a efectelor pe care aceasta le produce.
În considerarea art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare," instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor până la pronunţarea instanţei de fond".
În mod greşit instanţa de fond menţionează în dispozitivul hotărârii atacate faptul că suspendarea executării Dispoziţiei Primarului Municipiului Bistriţa se dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 2996/112/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud
Raportat la celelalte aspecte pentru care critică soluţia instanţei de fond, arată faptul că, în reţinerile instanţei de fond se menţionează că, reclamanta a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat, şi care susţine instanţa, fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube.
Susţine instanţa de fond: „împrejurarea că măsura administrativă a retragerii autorizaţiei taxi 182 eliberată pentru reclamantă a fost luată fără ca acesta să fie în prealabil sancţionat contravenţional coroborat cu susţinerile reclamantei conform cărora persoana căreia i s-a aplicat amenda contravenţională nu este angajatul reclamantei..., sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal."
Arată faptul că la dosarul cauzei se află depus un Proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit prin raportare la aceeaşi Lege 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aplicată de către IPJ BN- Poliţia municipiului Bistriţa, având ca temei legal art. 55 din Legea mai sus invocată, din capitolul Sancţiuni şi contravenţii, şi nu art. 52/3/b aşa cum eronat susţine reclamanta ,,b) să deţină atestatul pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;"- acest articol vizând principalele obligaţii ale taximetriştilor.
În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională nu este angajatul reclamantei, ar fi impus verificarea împrejurării în care autoturismul aparţinând SC T.S. SRL a ajuns în posesia celui sancţionat, nefiind depusă la dosar nici o plângere formulată pe rolul IPJ Bistriţa privind furtul sau dispariţia acestuia.
De asemenea, faptul că autoturismul se afla în posesia şi folosinţa altei persoane, în data de 12.06.2014, o zi aflată în timpul săptămânii, joi, la ora 19, într-o locaţie accesibilă publicului, nu justifică paguba iminentă invocată de către reclamantă, aceasta putându-se iată lipsi de posesia şi folosinţa autovehiculului fără a-i prejudicia situaţia financiară.
Reiterând cele arătate la fondul cauzei, urmare a faptei constate şi sancţionate contravenţional, prin Adresa 52307/16.06.2014, IPJ BNB a solicitat comunicarea măsurilor luate potrivit Legii 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de această situaţie s-a dispus de către organele în drept măsura administrativă a retragerii autorizaţiei taxi nr. 182, eliberată pentru SC T.S. SRL, în conformitate cu prevederile art. 56, alin. 5, lit. b, coroborat cu art. 143, alin. 5 din Legea 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendarea executării actului administrativ nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. .2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Din interpretarea dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/2004 rezultă că situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat.
Or, susţinerile făcute în conţinutul cererii de către societatea comercială reclamantă n-ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, ceea ce este lipsit de temei legal, dispoziţiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Ca urmare a celor mai sus arătate solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare formulate, menţinând astfel ca legală şi temeinică a Dispoziţia atacată, precum şi a efectelor pe care aceasta le produce.
Prin întâmpinarea formulată de intimata S.C. T.S. S.R.L., aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 1126/2014 ca legală şi temeinică.
În motivare a arătat că legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei, care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, să solicite suspendarea executării actului administrativ prin acţiune separată, până la pronunţarea instanţei de fond, sau odată cu cererea în anulare, pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, caz în care, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
Astfel, potrivit art. 15, cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune, separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Prin urmare, consideră critica recurentului ca fiind forţată, în condiţiile în care urmează să se judece fondul cauzei cu privire la cererea în anularea actului administrativ, caz în care soluţia de suspendare a executării Dispoziţiei Primarului Municipiului Bistriţa nr.712/2014 poate fi temporară.
Recurentul precizează: „Arătăm instanţei de recurs faptul că la dosarul cauzei se află depus un Proces verbal de constatare a contravenţiei, întocmit prin raportare la aceeaşi Lege 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aplicată de către IPJ BN - Politia municipiului Bistriţa, având ca temei legal art. 55 din Legea mai sus invocată, din capitolul Sancţiuni şi contravenţii şi nu art. 52/3/b aşa cum eronat susţine reclamanta „b să deţină atestatul pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;- acest articol vizând principalele obligaţii ale taximetriştilor".
Cu privire la acest aspect, arată că, într-adevăr a depus la dosar, Procesul-verbal seria CP nr.6769612 întocmit la data de 12.06.2014 de către IPJ BN - Poliţia municipiului Bistriţa, însă, urmare a analizei acestuia se poate constata că s-a stabilit calitatea de contravenient în sarcina persoanei fizice B.V.M., pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin.(3) lit. „b" şi sancţionată de art. 55 alin. (3) lit. „k" din Legea nr. 38/2003.
Prin urmare, nu sunt probate ca fiind adevărate, nici susţinerile din motivele de recurs prin care recurentul arată că în mod eronat se susţine ca temei legal art. 52/3/b atâta timp cât în procesul-verbal s-a reţinut acest temei legal în sarcina persoanei B.V.M..
Mai solicită să se reţină că, întrucât în Procesul-verbal Seria CP nr. 6769612/12.06.2014, organul constatator IPJ BN - Politia Municipiului Bistriţa, a stabilit în exclusivitate calitatea de contravenient a persoanei fizice B.V.M. pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin.(3) lit.„b" şi sancţionată de art. 55 alin.(3) lit.„k din Legea nr. 38/2003, face dovada că atâta timp cât nu s-a reţinut calitatea de contravenient a intimatei, acest proces-verbal care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr.712/2014 a Primarului Municipiului Bistriţa, nu ne este opozabil, opozabilitatea fiind exclusiv faţă de persoana fizică B.V.M., în sarcina căreia s-a reţinut fapta contravenţională.
Atâta timp cât la data de 12.06.2014, organul constatator IPJ BN - Poliţia Municipiului Bistriţa, a încheiat proces-verbal numai în sarcina persoanei fizice B.V.M. face dovada că nu a fost constatată de agentul constatator vinovăţia subscrisei în sensul prevăzut de art. 1 din OG nr.2/2001 care prevede: „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, (...)."
Prin urmare, organul constatator nu a reţinut prin proces-verbal calitatea de contravenient a intimatei, nefiind activate prevederile art. 15 alin.(1) din OG nr. 2/2001 potrivit căruia: „Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori." întrucât la momentul controlului din data de 12.06.2014 agentul constatator din cadrul IPJ BN - Poliţia Municipiului Bistriţa, faţă de situaţia de fapt direct percepută, nu a constatat încălcarea de către subscrisa a Legii nr. 38/2003, iar pe cale de consecinţă nu a făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin.(3) din OG nr.2/2001 potrivit căruia: „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat". Arătăm că subscrisei nu mi s-a aplicat niciuna dintre sancţiunile prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, actualizată.
Cap. 7 „Sancţiuni şi contravenţii” din Legea nr. 38/2003, la art. 55 cuprinde contravenţiile principale ce pot fi aplicate prin legea specială a taximetriei, iar la art. 56 alin.(1), legiuitorul dispune:
"Pe lângă sancţiunile prevăzute la art. 55 se dispun si măsuri administrative, ca sancţiuni complementare, privind reţinerea, suspendarea, retragerea sau anularea, după caz, a unor autorizaţii, copii conforme, atestate profesionale sau contracte."
Astfel, reiterează că la momentul controlului din data de 12.06.2014, agentul constatator din cadrul IPJ BN - Poliţia Municipiului Bistriţa nu a reţinut prin proces-verbal de contravenţie si în sarcina intimatei săvârşirea vreuneia din contravenţiile prevăzute de art. 55 din Legea nr. 38/2003, şi nu a aplicat acesteia nici sancţiunea complementară, ca măsură administrativă prevăzută de 56 alin.(1), din Legea nr. 38/2003.
Ţinând cont de situaţia reală de fapt, în sensul că vinovăţia intimatei nefiind constatată, nu a fost reţinută prin proces verbal de contravenţie, să se reţină că aplicarea sancţiunii complementare - ca măsură administrativă prevăzută de art. 56 alin.(1) din Legea nr. 38/2003 -, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Bistriţa nr.712/2014, este evident nelegală, tocmai pentru că nu este complementară, ea nefiind legată de una dintre sancţiunile principale prevăzute de art. 55 din acelaşi act normativ, care să fie aplicată prin proces-verbal încheiat expres pe numele subscrisei, iar nu pe numele persoanei fizice B.V.M..
În considerarea celor expuse, solicită să se constate că nu sunt întemeiate susţinerile recurentului, tocmai pentru că a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii cumulative şi anume, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că intimata a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.
Cu privire la prima condiţie, existenţa cazului bine justificat este dovedit de chiar Dispoziţia Primarului Municipiului Bistriţa nr.712/2014 deoarece prin conţinutul său, acesta creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, având în vedere că prin conţinutul său, nu s-a motivat în niciun fel de ce Primarul Municipiului Bistriţa a emis dispoziţia în condiţiile în care nu a constatat în prealabil încheierea unui proces-verbal de. contravenţie exclusiv pe numele subscrisei prin care să se reţină săvârşirea de către subscrisa a unei sancţiuni principale prevăzute de art. 55 din Legea nr. 38/2003 de care apoi legal, să lege sancţiunea complementară ca măsura administrativă prevăzută de art. 56 alin.f1) din Legea nr. 38/2003. ceea ce creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cât despre cea de a doua condiţie, la art. 2, alin.(1) lit. t arată că legiuitorul din Legea nr. 554/2004, a definit paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil, or, în această situaţie, executarea dispoziţiei produce o pagubă ireparabilă, afectându-i grav activitatea, stabilitatea şi continuitatea firmei şi implicit situaţia financiară.
Desfăşurarea activităţii de taximetrie asigură societăţii un venit care să-i permită să funcţioneze în condiţii oarecum normale, însă, dacă această activitate este interzisă de
Primarul Municipiului Bistriţa prin retragerea Autorizaţiei taxi nr.182, efectele vor fi imediate în sensul că societatea îşi va înceta activitatea.
Faţă de înscrisurile depuse, inclusiv bonurile depuse la dosar prin care a dovedit venitul pe lunile ianuarie - iunie 2014, în cuantum de cel puţin 21.541,15 lei, dovedesc că se produce societăţii o pagubă ireparabilă.
Solicită ca având în vedere motivele invocate în recurs, să se constate că acestea nu întrunesc condiţiile de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 NCPC pe care le-a invocat în drept recurentul, întrucât hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii şi nici numai motive străine de natura cauzei.
De asemenea, solicită să se constate că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente :
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă din dispoziţiile legale enunţate anterior că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiţii, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente sub rezerva formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ .
În speţă reclamanta a depus plângere prealabilă şi mai mult a şi formulat deja acţiunea în contencios administrativ prin care a solicitat anularea dispoziţiei din speţă.
Cazul bine justificat este definit de dispoziţiile art. 2 lit. t din Legea contenciosului administrativ, ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă este definită la lit. ş ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public.
În ce priveşte prima condiţie respectiv existenţa cazului bine justificat Curtea apreciază că acestă condiţie este îndeplinită .
Astfel prima instanţă a reţinut că motivele invocate de către reclamanta intimată constând în retragerea autorizaţiei de taxi fără a-i fi aplicata şi sancţiunea contravenţională principală şi fără a se stabili o legătura între ea si persoana sancţionată contravenţional este o împrejurare legată de stare de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de recurs apreciază ca această statuare corespunde exigenţelor art. 14 din Legea 554/2004 raportat la dispoziţiile legale invocate şi în dispoziţia de retragere a autorizaţiei de taxi,aspectele invocate de către reclamanta recurentă respectiv aplicarea unei sancţiuni contravenţionale complementare fără a fi sancţionată cu o sancţiune contravenţională principală şi fără a se justifica legătura dintre ea si persoana sancţionată contravenţional fiind într-adevăr o împrejurare legată de stare de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Aspectul invocat în recurs în sensul că reclamanta intimată nu a formulat o plângere penală privind furtul sau dispariţia autoturismului pentru care s-a emis autorizaţia taxi nu schimbă constatarea de mai sus câtă vreme nici în prezent nu există o explicaţie pentru legătura dintre sancţiunea contravenţională principală aplicată şi retragerea autorizaţiei de taxi din speţă.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea a apreciat ca acesta condiţie nu este îndeplinită .
Practica judiciară şi literatura de specialitate arată în mod constant că paguba iminentă ce justifică suspendarea executării actului administrativ trebuie sa constea în pagube grave, greu de reparat.
Totodata iminenţa producerii pagubei trebuie să rezulte dintr-o împrejurarea clar determinată şi nu dintr-o posibilitate ,iar paguba trebuie să reprezinte o consecinţă a executării şi nu însăşi executarea actului administrativ
Altfel spus în speţă paguba trebuie să constea într-o împrejurare reală ,determinată de retragerea autorizaţiei de taxi şi nu în însăşi pierderea veniturilor ca urmare a acestei retrageri întrucât în această situaţie iminenta producerii unei pagube trebuie presupusă în cazul tuturor actelor administrativ ceea ce contravine caracterului de excepţie al măsurii suspendarii executării actului administrativ .
Această condiţie este justificată de către reclamantă prin faptul că pierderea venitului pe care îl obţine prin folosirea taxiului pentru care s-a retras autorizaţia îi permite să funcţioneze în condiţii oarecum normale,efectele retragerii autorizaţiei fiind imediate în sensul că îşi va înceta activitatea .
În probarea acestui aspect acesta a depus dovada veniturilor realizate din activitatea de taximetrie cu autoturismul pentru care s-a retras autorizaţia în prima jumătate a anului 2014(f.35-57 dosar fond.
Chiar dacă această suma este una apreciabilă nu s-a depus de către reclamanta intimată nici un alt act care să permită instanţei să aprecieze asupra importanţei acestei sume în ansamblul afacerii sale pentru a putea concluziona că într-adevăr lipsa acestor venituri va afecta bunul mers al afacerii ,iar reclamanta îsi va înceta activitatea .Astfel este posibil ca suma dovedită în speţă să reprezinte doar o mică parte din veniturile reclamantei intimate sau ca nerealizarea acestei sume până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare să nu afecteze deloc sau într-o măsura mică .
Concluzia ce se desprinde din cele mai sus menţionate este că reclamanta nu a făcut dovada consecinţelor negative pe care retragerea autorizaţiei de taxi le-ar avea asupra sa altfel spus nu a dovedit paguba iminentă susţinută în cauză respectiv aceea a încetării activităţii sale datorită lipsurilor financiare.
La această concluzie concură şi împrejurarea că chiar reclamanta intimată s-a lipsit de acest autoturism câtă vreme la momentul întocmirii procesului verbal de contravenţie acesta era în exploatarea unei persoane cu care reclamanta intimată susţine că nu are nici o relaţie profesională .
Se impune a se preciza peste concluzia sus indicată că din contractul de gestiunea a activităţii de transport în regim de taxi rezultă că reclamanta intimată mai are încă trei autoturisme cu care desfăsoară activităţi de taximetrie si pentru care autorizaţia de taxi nu a fost retrasă .
Prin urmare, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite in mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul art. 488 pct. 8 ,498 C.pr.civ va admite recursul declarat de către pârât ,va casa în întregime sentinţa recurată si rejudecând în fond cererea de suspendare o va respinge.
Recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată nici în fond si nici pentru recurs .
| ← Efectele deciziei Curţii Constituţionale într-un proces pe... | Informaţii de interes public. Interpretarea şi aplicarea art.... → |
|---|
