Suspendarea actului administrativ. Condiţii. Regim juridic
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3896 din 7 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1096, pronunţată la data de 19.02.2015 în dosarul nr. .../2014/a1 al Tribunalului Maramureş, a fost respinsă cererea pentru suspendarea executării HCL nr.84/2010 formulată de SC R.M. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Analizând cererea formulată prin raportare la probele aflate la dosar şi prevederile art.14 din Legea nr.554/2004, instanţa a apreciat-o ca nefondată. Astfel prin Hotărârea nr.84/2010, pârâtul Consiliul Local Baia Mare a dispus instituirea temporară a interdicţiei de construire până la data aprobării P.U.Z. „Malurile Râului Săsăra” - pentru zona A-1,1(Macrounitatea sectorială de referinţă care cuprinde forţa U.P. Săsar şi incinta R.M. SRL), identificată potrivit PUZ Malurile Râului Săsar.
În fundamentarea hotărârii au fost avute în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Baia Mare, solicitarea consilierilor exprimată în plen, cu ocazia lucrărilor şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare1 din 07.04.2010, cu privire la necesitatea aprobării în regim de maximă urgenţă a documentaţiei de urbanism : P.U.Z. - Malurile Râului Săsar, aflată în procedură de avizare de către A.R.P.M. Cluj, raportul de specialitate nr. 119/2010 întocmit de Serviciul S.LT.A.T., prin care se propune ca măsură de protecţie temporară până la aprobarea P.U.Z-ului , interdicţia de construire pentru zona A -1.1 (Macrounitate teritorială de referinţă care cuprinde fosta U.P. Săsar şi incinta R.M. S.R.L.), identificată potrivit PUZ - MALURILE RÂULUI SĂSAR, raportul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare.
Potrivit înscrisurilor existente la dosar şi susţinerilor reclamantei aceasta a solicitat Primăriei Baia Mare autorizarea extinderii împrejmuirii urmare a desfiinţării staţiei de var, staţie desfiinţată în baza unei autorizaţii de demolare anterior eliberată.
Prin urmare urgenţa proximă şi singura dovedită ar fi împrejurarea unei părţi a
proprietăţii.
Dincolo de faptul că necesitatea extinderii împrejmuirii se datorează actului voluntar şi autorizat al reclamantei de demolare a unor construcţii, în sine, necesitatea împrejmuirii ca un argument generic de protejare a proprietăţii( celelalte menţiuni, respectiv condiţionarea obţinerii autorizaţiei de mediu sau de funcţionare de asigurarea împrejmuirii amintite, nefiind probate la dosarul cauzei) nu întruneşte exigenţele art.14 din Legea 554/2004 sub aspectul pagubei iminente pretins a fi provocată de HCL 84/2010, respectiv dovedirea unui prejudiciu material actual, cert sau viitor şi previzibil ori perturbarea gravă a funcţionării autorităţii publice emitente.
Vizând condiţia „cazului bine justificat” instanţa a amintit reclamantei faptul că actul administrativ fie el şi normativ se bucură de două prezumţii relative, aceea a autenticităţii şi veridicităţii, orice îndoială serioasă asupra celor două caracteristici ale actului administrativ profitând petiţionarului, contestatar al actului.
În cazul în speţă reclamanta nu a probat stări de fapt sau de drept care să determine o îndoială de natura celei amintite mai sus, asupra Hotărârii de Consiliul Local nr.84/2010.
Formal, procedura legală de adoptare a Hotărârii a fost respectată, atribuţiile şi competenţa Consiliului de asemenea(Legea 350/2001, Legea 50/1991, Legea 52/2003 şi Legea 215/2001).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC R.M. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 din NCPC şi admiterea cererii de suspendare a executării efectelor HCL nr. 84/2010 emisa de intimatul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare până la soluţionarea definitiva şi irevocabila a cauzei; cu obligarea intimatului Consiliul Local al Municipiului Baia Mare la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluţionarea prezentei acţiuni, în temeiul art. 453 alin. 1 din NCPC.
În motivare recurenta reiterează o stare de fapt prin care arată că este titulara Licenţei de Concesiune pentru Exploatare nr. 1 din data de 5 noiembrie 1998 („Licenţa”) emisa de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale („ANRM”), prin care s-au instituit 4 perimetre de exploatare reziduurilor miniere (depozitele tehnologice),, dintre care 2 situate pe teritoriul administrativ al Municipiului Baia Mare, respectiv (1) Uzina de Preparare Aurul SA (actuala SC R.M. SRL) cu o suprafaţa de 0,014 kmp şi (2) Iazul de Decantare Meda cu o suprafaţa de 0,220 kmp.
Potrivit art. 8.1.1. din Licenţa, „titularul are dreptul de acces, să folosească şi să ocupe în condiţiile art. 6 din Legea minelor, terenurile şi suprafeţele necesare în scopul desfăşurării activităţii miniere în limitele perimetrului de exploatare prevăzut în Anexele B şi C la prezenta Licenţa”.
În temeiul art. 1 din Legea Minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 85/2003”), se arata ca „resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul tarii şi al platoului continental (...) fac obiectul explusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului roman.” şi ANRM este singura autoritate competenta care gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietatea publica a statului.
Prin Actul Adiţional nr. 6 din data de 6 iulie 2012, valabilitatea Licenţei a fost prelungita cu 5 ani, acest fapt fiind atestat prin Adresele nr. 4523 din data de 17 aprilie 2013 şi nr. nr. 395 din data de 9 aprilie 2014 emise de ANRM, documente care confirma ca R.M. este titulara Licenţei ce are valabilitate pana în data de 8 iulie 2017.
Recurenta R.M. este titularul dreptului de proprietate asupra amplasamentelor necesare prelucrării reziduurilor miniere.
Prin Decizia nr. 5745/1964 s-a atribuit de Comitetul Executiv al fostului Sfat Popular al Regiunii Maramureş terenul aferent obiectivului Flotatia Centrala, Trustului Minier Baia Mare (antecesoarea de drept a Centralei Minereurilor Baia Mare), în vederea construirii obiectivelor din cadrul Uzinei Flotatia Centrala Baia Mare. Decizia a avut în vedere ca pentru construirea obiectivelor uzinei era absolut necesara ocuparea unor suprafeţe de teren cu instalaţiile industriale şi sociale, printre care şi iazul de decantare, drumuri interioare, spatii verzi obligatorii şi altele.
În temeiul Hotărârii de Guvern cu nr. 879/1995 („HG nr. 879/1995”), Regia Autonoma a Plumbului şi Zincului Baia Mare („RAPZ Baia Mare”) - devenita ulterior în baza HG nr. 832/1997 Compania Naţionala a Metalelor Preţioase şi Neferoase „REMIN” SA - participa la constituirea societăţii mixte, în cooperare cu o firma străina, cu scopul retratarii sterilelor de flotatie din depozitele Sasar şi Flotatia Centrala, în vederea obţinerii concentratelor de metale preţioase. Având în vedere prevederile HG nr. 879/1995, RAPZ Baia Mare aduce ca aport bunuri ce nu constituie proprietate publica. în considerarea participării la aceasta acţiune comuna - joint venture - având ca scop recuperarea aurului şi argintului din iazurile de steril Flotatia Centrala şi Sasar, se încheie intre RAPZ Baia Mare în calitate de cedant şi SC Aurul SA (denumita ulterior T. SA) în calitate de cesionar, convenţia intitulata „ÎNSCRIS” legalizata sub nr. 2478/30.01.1997 de Biroul Notarului Public .... Prin aceasta convenţie s-a consimţit ca cedantul sa contribuie în natura la capitalul social al cesionarului SC A. SA (viitoarea „T.”) cu valoarea utilajului, dreptului de folosinţa asupra terenului şi a celorlalte bunuri, punându-se la dispoziţia cesionarului Sterilele şi Terenul pe care se găsesc acestea („cu singurul, exclusivul şi irevocabilul drept de a prelucra Sterilele şi de a extrage din acestea aur şi argint şi alte minerale conţinute de acestea intr-o maniera continua şi comerciala”).
Aşadar, parte din obiectivele din cadrul Flotatiei Centrale şi Sasar, trec la Aurul SA (T.), iar urmare a vânzării în bloc - ca un ansamblu funcţional a tuturor bunurilor debitoarei T. prin licitaţie publica, în cadrul procedurii de faliment, trec în patrimoniul R.M..
Printre activele preluate de R.M. ca urmare a vânzării în bloc, este inclusa şi Uzina de Preparare Aurul SA, amplasata în zona de vest a Municipiului Baia Mare, Strada Victoriei nr. 77, cu următoarele vecinătăţi:
a) la Nord - Strada Victoriei şi incinta SC IPEG SA (in care isi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi economici şi în care o parte din fostele clădiri destinate activităţilor economice au fost transformate în ultimii ani în clădiri - blocuri - de locuit);
b) la Vest - Dacia Service;
c) la Sud - Bulevardul Independentei şi la cea. 30 m, malul drept al râului Sasar;
d) la Est - fosta incinta a U.P. Sasar.
Pe toate amplasamentele deţinute de R.M. au început, în vederea pregătirii activităţii de exploatare a reziduurilor minerale (steril), lucrări de investiţii pentru asigurarea unui ansamblu industrial funcţional.
În ce priveşte informarea autorităţilor locale în privinţa existenta Licenţei, arată că recurenta a informat de nenumărate ori autorităţile locale despre existenta Licenţei, iar acestea din urma au dovedit, la rândul lor, tot de nenumărate ori, ca ştiau de existenta Licenţei şi drepturile conferite Societăţii în cadrul acesteia. În exemplificarea celor afirmate va menţionam următoarele:
a) din chiar cuprinsul Procesului Verbal încheiat cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local Baia Mare, din data de 13 aprilie 2010, se desprinde fara echivoc ideea ca la data adoptării HCL 84/2010 reprezentanţii locali cunoşteau despre existenta Licenţei: pg. 19, primul alineat, alocuţiunea Dnei Parvu, consilier local PSD;
b) Prin Adresa nr. 10240/17 mai 2010, odată cu formularea plângerii prealabile împotriva HCL nr. 84/2010, R.M. a depus Consiliului Local al Municipiului Baia Mare copie a Licenţei, a Actelor Adiţionale nr. 2 şi 3 la Licenţa şi Fisele de Instituire a perimetrelor miniere pentru (1) Uzina de Preparare Aurul SA (actuala SC R.M. SRL) cu o suprafaţa de 0,014 kmp şi (2) Iazul de Decantare Meda cu o suprafaţa de 0,220 kmp;
Având în vedere cele de mai sus, mai arată că în conformitate cu prevederile Legii minelor nr. 85/2005, subscrisa societate are dreptul sa execute toate activităţile prevăzute în Licenţa în limitele perimetrului acordat (art. 38 lit. b). Mai mult, autorităţile competente aveau obligaţia de a modifica si/sau actualiza planurile de amenajare a teritoriului şi planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operaţiunilor necesare desfăşurării activităţilor miniere concesionate. Suplimentar, învederează instanţei şi prevederile art. 6 din Regulamentul General de Urbanism din 1996 în care se menţionează imperativ ca autorizarea executării construcţiilor definitive, altele decât cele industriale, necesare exploatării şi prelucrării resurselor în zone delimitate conform legii, care conţin resurse identificate ale subsolului, este interzisa.
Este relevant faptul ca în cadrul dezbaterilor din data de 14 aprilie 2013 privind adoptarea unui alt act administrativ, respectiv HCL 120/2013, Secretarul Consiliului Local a menţionat în nenumărate rânduri ca R.M. „deţine licenţa de exploatare data de Statul Roman” şi ca se aplica în cazul nostru art. 41 din Legea minelor. 1
Sentinţa Civila nr. 1096 din data de 19 februarie 2015 pronunţata de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. .../2014 a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material.
Societate, prin cererea adresata Tribunalului Maramureş a solicitat, în temeiul art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ {„Legea nr. 554/2004”) suspendarea executării Hotărârii nr. 84 din data de 13 aprilie 2010 emisa de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare („HCL nr. 84/2010”) pana la soluţionarea definitiva şi irevocabila a cauzei ce constituie obiectul acestui dosar.
Instanţa a respins ca nefondata cererea formulata de subscrisa societate, reţinând în considerentele necesare ale Sentinţei, care sprijină şi explica dispozitivul hotărârii judecătoreşti şi se bucura de autoritate de lucru judecat provizorie următoarele:
„Potrivit înscrisurilor existente la dosar şi susţinerilor reclamantei aceasta a solicitat Primăriei Baia Mare autorizarea extinderii împrejmuirii urmare a desfiinţării staţiei de var, staţie desfiinţată în baza unei autorizaţii de demolare anterior eliberata.
Prin urmare urgenta proxima şi singura dovedita ar fi împrejurarea unei parti a proprietăţii. Dincolo de faptul ca necesitatea extinderii împrejmuirii se datorează actului voluntar şi autorizat al reclamantei de demolare a unor construcţii, în sine, necesitatea împrejmuirii ca un argument generic de protejare a proprietăţii...nu întruneşte exigentele art. 14 din Legea 554/2004 sub aspectul pagubei iminente pretins a fi provocata de HCL 84/2010, respective dovedirea unui prejudiciu material actual, cert sau viitor şi previzibil ori perturbarea grava a a funcţionarii autorităţii publice emitente.”
„În cazul în speţa reclamanta nu a probat stări de fapt sau de drept care sa determine o îndoiala de natura celei amintite mai sus, asupra Hotărârii de Consiliu Local nr. 84/2010.
Formal, procedura legala de adoptare a Hotărârii a fost respectata, atribuţiile şi competenta Consiliului de asemenea (Legea 350/2001, Legea 50/1991, Legea 52/2003 şi Legea 215/2001.”
În primul rând, arată că, jurisprudenţa CEDO, care a reiterat în nenumărate rânduri ca prevederile Convenţiei nu îşi propun sa garanteze drepturi teoretice şi iluzorii, ci drepturi concrete şi efective3, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca cererile şi observaţiile pârtilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedura de către tribunalul sesizat. Astfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligaţia de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale pârtilor, cu excepţia aprecierii pertinentei4. Aşadar, prima critica priveşte însăşi modul în care instanţa de fond a examinat motivele şi probatoriul.
În opinia sa, HCL 84/2010 este un act administrativ ce reprezintă titlu executoriu şi se bucura de executarea din oficiu (executio ex officio). Mai mult, acest act si-a produs pe deplin efectele de la data adoptării şi pana în prezent fiind temei de drept pentru:
a. Certificatele de Urbanism nr. 101/12.07.2013 şi nr. 122/23.08.2013 emise de Consiliul Judeţean Maramureş în care se precizează
1. „Potrivit HLC nr. 84/2010 s-a instituit interdicţie de construire (non edificandi) pentru zona care cuprinde fosta UP Sasar şi incinta R.M. SRL...”;
2. „Prezentul Certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat întrucât Primarul Municipiului Baia Mare a emis aviz nefavorabil nr. 17989/4.07.2013.”
b. Certificatele de Urbanism nr. 923/26.09.2013, nr. 355/14.04.2014, nr. 595/20.06.2014 şi nr. 996/19.09.2014 emise de către Municipiul Baia Mare în care se precizează:
1. „Potrivit HLC nr. 84/2010 s-a instituit interdicţie de construire (non edificandi) pentru zona care cuprinde fosta UP Sasar şi incinta R.M. SRL...”;
2. „Prezentul certificat de urbanism NU POATE FI utilizat în scopul declarat...”.
Îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În privinţa prejudiciului material efectiv, a arătat fără tăgada ca în perioada scursa de
la adoptarea HCL 84/2010 autorităţile locale au blocat în mod evident orice posibila activitate a R.M. prin refuzul constant în emiterea avizelor, certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire solicitate pentru dezvoltarea infrastructurii necesare desfăşurării activităţii licenţiate. După cum am arătat, Licenţa, astfel cum a fost prelungita prin Actul Adiţional nr. 6 este valabila pana la data de 8.07.2017, perioada din care au trecut deja 3 ani fără a putea finaliza lucrările necesare începerii activităţii, datorita conduitei autoritarilor locale care au învederat de nenumărate ori existenta HCL 84/2010 pentru a emitere refuzuri la solicitările noastre.
În conformitate cu prevederile legale6, R.M. este obligata sa înceapă intr-un termen prestabilit activităţile menţionate în Licenţa, în caz contrar riscând sa ni se suspende însăşi Licenţa.7
În mod evident, obţinerea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire reprezintă primul pas pentru a putea sa elaboram, pe baza Licenţei, înaintea începerii activităţilor miniere, documentaţii tehnice şi economice pentru realizarea acestora, documentaţii în vederea obţinerii acordului/autorizaţiei de mediu conform legislaţiei de mediu în vigoare, şi sa le supunem avizării autorităţii competente.
În mod evident, însăşi iniţiatorul proiectului de hotărâre - Primarul Municipiului Baia Mare, s-a prevalat de dispoziţiile HCL nr. 84/2010 pentru a bloca în mod constant, de la adoptare pana în prezent, activitatea Subscrisei Societăţi.
Ce altceva, decât riscul anularii Licenţei, poată reprezenta în ochii Instanţei un prejudiciu material viitor şi previzibil în patrimoniul R.M..
În aceeaşi ordine de idei, având în vedere principiile de drept administrativ privind egalitatea în conţinutul şi în fata legii, învederam şi Decizia civila nr. 6320/2014 pronunţata de Curtea de Apel Cluj în dosarul privind suspendarea HCL 120/2013 emisa de către Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi care priveşte tot incinta R.M. SRL a reţinut fără echivoc faptul ca „intimatul a refuzat emiterea autorizaţiei de construire pentru obiectivul „Deviere conducte de hidrotransport în zona Iaz Meda” pe str. ...-Baia Mare, necesara activităţii industriale contravine prevederilor aii. 1 din HCL nr. 120/2013, care nu cuprinde în regimul economic al zonei activităţi industriale.
Prin urmare, este evident ca actul administrativ în litigiu, a cărui nelegalitate a fost constatata de o instanţa, produce prejudicii societăţii recurente, aceasta fiind în imposibilitatea de a-si desfăşura activitatea pentru care deţine licenţa, condiţia pagubei iminente fiind, astfel, dovedita”.
Faţă de cele de mai sus, arată ca adresa 15231/21.06.2013 se refera la Certificatul de Urbanism nr. 595/20.06.2014 emis de către Municipiul Baia Mare în care se precizează, după cum am învederat deja ca „Potrivit HLC nr. 84/2010 s-a instituit interdicţie de construire (non edificandi) pentru zona care cuprinde fosta UP Sasar şi incinta R.M. SRL...” şi „Prezentul certificat de urbanism NU POATE FI utilizat în scopul declarat...”.
Aceste probe au fost susţinute şi în fata Instanţei de fond, drept care va rugam sa observaţi susţinerile noastre menţionate în încheierea din 12 februarie 2015 la pagina 2, alineatul 4, pagina 4 alineatele 5 şi 6, şi în Sentinţa recurata la pagina 2 alineatele 3 şi 4.
Totodată, trebuie sa arătam ca prin HCL 84/2010 a fost instituita temporar interdicţia de construire „pana la data aprobării PUZ Malurile Râului Sasar”, or nici pana în prezent, la 5 ani de la adoptarea HCL 84/2010 PUZ-ul invocat a fi aprobat nu a fost nici măcar elaborat! în acest context trebuie sa amintim Decizia Curţii de Apel Cluj nr. 1583 din 8 ianuarie 2010:
„Câtă vreme starea de incertitudine cu privire la lucrarea de interes public care va afecta terenul reclamantului durează de mai mulţi ani, aceasta a depăşit durata unui interval de timp apreciat ca fiind rezonabil, cu consecinţa afectării grave a dreptului de proprietate, prin interdicţia edificării oricărei construcţii. Prin menţinerea actului administrativ atacat se lezează chiar în substanţa sa dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeţei de teren prin interdicţia de edificare, sub pretextul realizării unui obiectiv de interes public ale cărui caracteristici nu sunt clare şi nu sunt cunoscute nici măcar de către organul administraţiei publice locale care a impus indirect această interdicţie prin conţinutul PUZ-ului.”
În ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind cazul bine justificat, arată că în consens cu ideile exprimate în doctrina, apreciază ca esenţiale următoarele condiţii generale de legalitate:
a) respectarea principiului supremaţiei constituţiei în emiterea actului administrativ;
b) respectarea principiului legalităţii în adoptarea actului administrativ; acest principiu evoca acea calitate a actului administrativ de a corespunde legii în accepţiunea lato sensu, atât din punct de vedere al categoriilor de acte normative incluse în sintagma lege, cat şi din punct de vedere al prescripţiilor legii în ceea ce priveşte forma, fondul şi limitele competentei organului care emite actul administrative. În doctrina de specialitate s-a produs o mărire a sferei de legalitate, pentru o monitorizare mai eficienta a activităţii autorităţii publice, fără a transforma dreptul administrativ intr-un pilon de rezistenta în calea performantei publice, ci intr-unul al Încrederii şi securităţii juridice şi sociale;
c) actul administrativ sa fie emis sau adoptat de organul competent, în limitele competentei sale;
d) forma actului administrativ şi procedura de emitere sa fie cele prevăzute de
lege.
Constant, în practica judiciara s-a statuat faptul ca existenta unui caz bine justificat poate fi reţinuta daca, din Împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoiala puternica şi evidenta asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.8 Totodată, pot fi avute în vedere în dovedirea cazului bine justificat natura propriu-zisa a măsurii dispuse de autoritatea publica, conduita ulterioară a emitentului actului şi posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.
Or, este vădit ca demersul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare prin adoptarea HCL 84/2010 este contrar prevederilor legale invocate mai sus, rezultând o îndoiala puternica şi evidenta asupra prezumţiei de legalitate prin însăşi natura măsurii dispuse de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Cum am menţionat mai sus, în opinia noastră HCL 84/2010 este emis prin încălcarea limitelor competentei Consiliului Local Baia Mare prevăzuta de legislaţia aplicabila şi prin încălcarea drepturilor R.M. SRL - un veritabil exces de putere.
Aşa cum a arătat şi în fata Instanţei de fond, drept care va rugam sa observaţi susţinerile noastre menţionate în încheierea din 12 februarie 2015 la pagina 2, alineatul 5, HCL 84/2010 a fost adoptat în conformitate cu Raportul privind fundamentarea elaborării proiectului de hotărâre emis la data de 9.04.2010 de către Direcţia de Urbanism a Municipiului Baia Mare, Director DUAT ... şi Sef Serviciu SUAT ..., şi vizat de către Vizat de către Viceprimar ... şi Director Tehnic ., în care se menţionează ca prin însăşi adoptarea HCL 84/2010 sunt respectare prevederile legale din Legea 350/2001 prin care se menţionează fara echivoc ca „Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate fără avizele prevăzute de reglementările în vigoare sunt nule” şi „Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora sunt nule.”
Mai mult, aceasta hotărâre a fost adoptata9 în lipsa oricărui aviz sau aprobare, fără a fi respectata prevederea imperativa a art. 56 din Legea 350/2001: „avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac de către autorităţile şi organismele central şi teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezenta lege” şi a art. 3 alin. 1 lit. f din Hotărârea de Guvern nr. 1419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Pentru a întări cele anterior menţionate din care reiese fără tăgada îndoiala serioasa în ceea ce priveşte legalitatea HCL 84/2010 prin lipsa avizelor şi a aprobărilor necesare, Învederam instanţei Sentinţa Civila nr. 885/12.03.2010 prin care Tribunalul Cluj a reţinut ca simpla lipsa a unui aviz necesar emiterii unei autorizaţii de construire constituie o îndoiala serioasa în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.
Totodată este demn de evidenţiat ca prin adoptarea HCL 120/2013 se încalcă Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative .
Apreciază că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat ca prevederile legale invocate nu definesc existenta cazului bine justificat. Cum am arătat în cele de mai sus, respectarea principiului legalităţii în adoptarea actului administrative reprezintă acea calitate a actului administrativ de a corespunde legii în accepţiunea lato sensu.
Or, este vădit, chiar la o analiza sumara, fără a intra în analiza condiţiilor de nulitate a HCL 84/2010, ca asupra actului administrativ planează o îndoiala serioasa în ce priveşte legalitatea acestuia, pornindu-se de la însăşi modul de convocare a Consiliului Local, lipsa avizelor şi a aprobărilor de specialitate, modalitatea de votare şi adoptare, conduita ulterioara a autoritarilor publice locale.
Consideră ca, în deplina concordanta cu chiar jurisprudenţa în materie, am adus îndeajuns de multe probe pentru a fi administrate în cauza, care au oferit suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a HCL 84/2010, fără ca instanţa sa fie nevoita sa analizeze pe fond conţinutul actului administrativ.
Aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, esenţial fiind ca motivele identificate sa fie evidente. împrejurările amplu şi detaliat descrise de subscrisa societate atât în cererea de chemare în judecata privind anularea HCL 84/2010 cat şi în suspendarea acesteia, şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei conturează o îndoiala serioasa în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.
Nu trebuie sa uitam ca în conformitate cu prevederile art. 41 alineatul (2) din Legea minelor „...consiliile judeţene şi consiliile locale vor modifica şi/sau vor actualiza planurile de amenajare a teritoriului şi planurile urbanistice generale existente, pentru a permite executarea tuturor operaţiunilor necesare desfăşurării activităţilor miniere concesionate.”
Or, ce putem observa? Contrar tuturor prevederilor legale mai sus amintite, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare adopta în 2010 o hotărâre prin care nu numai ca nu se respecta legislaţia în vigoare la acea data (dar şi în prezent!) dar, şi mai mult, prin care se interzice orice activitate a Subscrisei Societăţi prin care sa edificam si/sau modificam construcţii necesare pentru desfăşurarea activităţii miniere licenţiate!
Dar, aşa cum afirma dl Ovidiu Stefa, Preşedinte al şedinţei Consiliului Local al Municipiului Baia Mare cu ocazia adoptării HCL 84/2010, „Noi suntem aici pentru a vota oportunitatea.” (pagina 11 din procesul verbal).
În drept, a invocat prevederile art. 15 alin. 2 coroborat cu art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 483 şi următoarele din NCPC.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 aprilie 2015, intimatul Consiliul Local al Municipiul Baia Mare, a solicitat respingerea ca nefondata recursului formulat împotriva sentinţei civile atacate şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în anul 2010 Consiliul Local al Municipiului Baia Mare (denumit în continuare „CL Baia Mare”) a adoptat Hotărârea nr. 84/2010 (denumită în continuare „HCL 84/2010”), prin care a aprobat instituirea interdicţiei de construire („non aedificandi”) pentru zona A-l.l (Macrounitate teritorială de referinţă care cuprinde fosta U.P. Săsar şi incinta R.M. S.R.L.) identificată potrivit PUZ - MALURILE RÂULUI SĂSAR şi a dispus aducerea la îndeplinire a hotărârii de către direcţiile de specialitate.
Astfel cum rezultă din raportul pentru fundamentarea elaborării proiectului de hotărâre a consiliului local, la data respectivă existau în diverse stadii de avizare/definitivare trei documentaţii de urbanism - P.U.Z. Malurile Râului Săsar, P.U.Z. Centru Vechi Ferneziu şi P.U.Z. Zona Sport Grădina Publică, motiv pentru care nu puteau fi supuse aprobării consiliului local, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Hotărârea a fost adoptată în scopul asigurării dezvoltării durabile a zonelor vizate de aceste P.U.Z., având în vedere şi dispoziţiile art. 62 alin. (11) din Legea nr. 350/2001.
În prezent, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 350/2001, este în dezbatere publică un nou Plan Urbanistic General al municipiului Baia Mare (denumit în continuare „PUG”). După adoptarea noului PUG, urmează a fi definitivate, în condiţiile legii, şi noile planuri urbanistice zonale şi regulamentele locale aferente acestora.
Recurenta-reclamantă R.M. S.R.L. (denumită în continuare „R.M.”) a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat revocarea HCL 84/2010, plângere prealabilă ce a fost înregistrată sub nr. 10214/17.05.2010.
Plângerea prealabilă a fost supusă dezbaterii consiliului local, care a decis menţinerea hotărârii în cauză, soluţie comunicată prin adresa nr. 10214/ 08.06.2010, înregistrată la R.M. sub nr. 110/15.06.2010.
După respingerea plângerii prealabile, nici R.M., nici altă persoană nu a formulat acţiune în contencios administrativ pentru anularea HCL 84/2010 până în anul 2014, când R.M. a investit Tribunalul Maramureş cu o acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat, pe lângă anularea hotărârii sus-menţionate, suspendarea executării HCL 84/2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea actului administrativ menţionat, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a HCL 84/2010 următoarele date sunt relevante:
- 13 aprilie 2010, data la care a fost adoptată HCL 84/2010,
- 17 mai 2010, data la care R.M. a formulat plângere prealabilă împotriva hotărârii,
- 15 iunie 2010, data la care a fost a fost comunicat R.M. răspunsul CL Baia Mare la plângerea prealabilă,
- 6 februarie 2014 data înregistrării la Tribunalul Maramureş a acţiunii în contencios administrativ prin care R.M. solicită anularea HCL 84/2010 şi suspendarea executării acesteia.
Cererea de suspendare a executării HCL 84/2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1096 din 19 februarie 2015 a Tribunalului Maramureş.
Intimata critică motivelor de recurs, arătând că prin cererea de recurs formulată recurenta-reclamantă R.M. a înţeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din codul de procedură civilă - hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Consideră că, dimpotrivă, instanţa a respectat întocmai normele de drept material aplicabile în cauză, aşa cum vom arăta în continuare.
În acord cu probele administrate, instanţa fondului a reţinut corect că:
- prin HCL 84/2010 a fost instituită temporar interdicţia de construire în perimetrul în cauză, până la data aprobării PUZ,
- HCL 84/2010 a fost adoptată având în vedere solicitarea consilierilor locali, raportul de specialitate întocmit de S.L.T.A.T. şi raportul Comisiei de specialitate din cadrul CL Baia Mare,
- recurenta-reclamantă R.M. a început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru extinderea împrejmuirii, ca urmare a desfiinţării staţiei de var, demolată în baza unei autorizaţii de demolare anterioare, demolarea fiind act voluntar al R.M.,
- recurenta-reclamantă R.M. nu a dovedit că necesitatea extinderii împrejmuirii reprezintă o pagubă iminentă astfel cum este definită de art. 14 din Legea nr. 554/2004,
- recurenta-reclamantă R.M. nu a dovedit condiţionarea obţinerii autorizaţiilor de mediu sau de funcţionare de existenţa împrejmuirii în cauză,
- recurenta-reclamantă R.M. nu a dovedit stări de fapt sau de drept care să determine o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat, care se bucură şi de prezumţiile relative ale autenticităţii şi veridicităţii.
În privinţa inexistenţei cazului bine justificat, arată că potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 - temeiul în drept al cererii de suspendare a executării HCL 84/2010, cerere respinsă prin sentinţa recurată, poate fi solicitată suspendarea executării actului administrativ unilateral pentru motivele prevăzute la art. 14, adică în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat.
Atât din conţinutul cererii de chemare în judecată, cât şi din al cererii de recurs rezultă că recurenta-reclamantă invocă formal vătămarea unor drepturi şi interese ale sale, dar nu precizează concret în ce constă şi nici nu dovedeşte în nici un fel pretinsa vătămare.
După opinia intimaztei, nici unul dintre motivele invocate de către reclamantă referitoare la pretinsa nelegalitate a actului atacat nu au fost dovedite, instanţa motivând corespunzător că nu s-a creat nici o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, astfel încât nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
Conform doctrinei şi jurisprudenţei instanţelor de judecată, orice act administrativ beneficiază de prezumţia de legalitate , iar în cazul de faţă nu ne aflăm nici în situaţia de a se fi creat o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, astfel încât nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
În acest sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că „susţinerile părţii în legătură cu nelegalitatea actului solicitat a fi suspendat nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, întrucât nu se poate antama fondul cauzei. [...] Este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui act administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiţii impuse de Legea nr. 554/2004[...]”?
În ce priveşte neîndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, arată că în ceea ce priveşte cerinţa legală de prevenire a unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susţine că „autorităţile locale au blocat în mod evident orice posibilă activitate a R.M.”, însă fără a preciza concret în ce constă blocarea activităţii şi legătura ei cu HCL 84/2010.
Consideră că motivul invocat nu este pertinent, pretinsa blocare a activităţii nu are legătură cu HCL 84/2010, iar R.M. a înţeles să invoce acest aspect şi să solicite suspendarea executării după aproape 4 ani de la adoptarea actului administrativ respectiv.
Paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, reclamanta nu face dovada existenţei unei pagube iminente în sensul celor de mai sus, singurele critici fiind mai degrabă îndreptate către fondul cauzei, afirmaţiile referitoare la o pagubă iminentă nu sunt probate de înscrisurile anexate cererii.
Aşa cum întemeiat a reţinut instanţa de fond, recurenta-reclamantă R.M. nu a dovedit decât că a început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru extinderea împrejmuirii, iar la rubrica „Regimul tehnic” din certificatul de urbanism s-a menţionat că în municipiul Baia Mare nu se pot emite autorizaţii de construire în zona în cauză până la ridicarea interdicţiei de construire instituită potrivit prevederilor HCL 84/2010. Nu s-a dovedit, însă, că necesitatea extinderii împrejmuirii reprezintă o pagubă iminentă astfel cum este definită de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, recurenta-reclamantă R.M. nu a dovedit nici că de existenţa împrejmuirii în cauză depind obţinerea autorizaţiilor de mediu sau de funcţionare ori suspendarea licenţei de exploatare, cum susţine prin cererea de recurs.
În concluzie, nici condiţia pentru suspendarea executării actului administrativ referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1096 din 19 februarie 2015 a Tribunalului Maramureş (dosarul nr. .../2014), cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică care determina încetarea temporară a efectelor juridice, ca urmare a existentei unor dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea acestora, dispusă de organul emitent, de organul ierarhic sau de instanţa de judecată în procedura instituită de art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ .
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1, aplicabil prin prisma normei de trimitere conţinută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Textul legal precitat are în vedere posibilitatea conferită instanţei judecătoreşti de contencios administrativ de a dispune suspendarea executării actului administrativ. Suspendarea judiciară a executării actului administrativ este în realitate o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care poate interveni la cererea părţii interesate. Este o măsura excepţională deoarece se justifică numai atunci când actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul administrativ ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Dispoziţiile legale analizate evocă o procedură sumară prin intermediul căreia instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ pe parcursul procedurii prealabile.
Trei condiţii cumulative se impun a fi îndeplinite pentru ca jurisdicţia de contencios administrativ să dispună suspendarea: reclamantul să facă dovada cererii de anulare a actului administrativ, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Instanţa de fond, în mod corect a retinut că, în cauza, nu sunt întrunite cerintele prevazute cumulativ de art.14 al. 1 rap. la art. 15 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ respectiv cazul bine justificat si paguba iminentă, căci prima condiţie nu s-a pus în discuţie de vreme ce rezultă cu evidenţă că cererea de suspendare a actului administrativ s-a solicitat în contextul formulării acţiunii de contencios administrativ ce avea ca obiect anularea actului administrativ.
2. Cât priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiţie dată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel conform art. 2 alin. 1 lit. t) din lege, prin cazuri bine justificate se înţelege împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, existenta unui caz bine justificat poate fi retinuta daca din împrejurarile cauzei ar rezulta o îndoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Instanta are însa numai posibilitatea sa efectueze o cercetare sumara a aparentei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executarii actului administra-tiv nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Or, motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de recurent presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei si nu se circumscriu conditiei prevazute de art.14.
În speţă, se cere ca pe baza procedurii sumare prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se verifice dacă actul administrativ a fost emis cu încălcarea competenţelor autorităţii publice care l-a adoptat. Or, în această situaţie încălcarea competenţei trebuie să rezulte în mod evident fără să se impună analiza în detaliu a aspectelor de fapt şi a textelor legale aplicabile.
Din această perspectivă, Curtea reţine dincolo de orice dubiu că faţă de dispoziţiile legale evidenţiate în formula introductivă a actului administrativ intimatul are competenţa legală să adopte un act administrativ de forma celui incident în litigiu fără să se pună problema ca în aparenţă şi fără o cercetare a fondului cauzei să se evidenţieze nelegalitatea acestuia sub acest aspect.
Cercetarea legalităţii actului administrativ din perspectiva excesului de putere semnifică şi analiza de oportunitate a adoptării actului administrativ , respectiv a analizei marjei de apreciere cu care este dotată de lege autoritatea publică.
Or, o atare analiză nu se poate efectua în procedura şi cu suportul procedural conferit de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Tot astfel, nu poate fi decelată aparenţa de nelegalitate a actului ca şi condiţie a suspendării acestuia pe considerentul că acest act a fost adoptat în lipsa oricărui aviz sau aprobare şi fără a se respecta dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 350/2001 căci examinarea actului din această perspectivă presupune, aşa cum de altfel s-a arătat în precedent, cercetarea amănunţită şi verificarea întregii proceduri legale de adoptare care este incompatibilă cu procedura suma instituită de dispoziţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Nici analiza de legalitate din perspectiva modului de convocare a şedinţei consiliului local si din perspectiva respectării normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor administrative consacrată de Legea nr. 24/2000 nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii instituite de art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără a avea o perspectivă asupra fondului raportului juridic litigios.
Din această perspectivă analiza acestei condiţii, chiar dacă făcută în mod sumar de către instanţa de fond, este pertinentă şi deci recursul se vădeşte a fi nefundat sub acest aspect.
3. Cât priveşte ultima condiţie, Curtea are în vedere circumstanţiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public
În ceea ce priveşte această condiţie, a pagubei iminente, Curtea observă că nici aceasta nu este îndeplinita în cauza, deoarece prin executarea actului administrativ, recurentei nu i s-ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat aşa cum de altfel pertinent a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta neproducând probe pertinente în acest sens.
Scopul instituit de legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ este acela de a nu cauza reclamantului o paguba materiala iminentă, care i s-ar cauza ca urmare a nesuspendării executării actului administrativ, generată de faptul că până la soluţionarea irevocabila a acţiunii în anulare, aceasta pagubă materială ar putea fi, în unele cazuri, deosebit de consistenta. Ori, în cazul reclamantei, aşa cum s-a evocat anterior, în lipsă de probe certe şi verificabile, aceasta paguba materiala iminenta lipseşte cu desăvârşire.
Cu trimitere la practica judiciară a Înaltei Curţi, într-un context oarecum similar speţei de faţă, se reţine că: Executarea unei obligaţii, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2537 din 13 mai 2010).
Din această perspectivă, Curtea urmează să reţină că recursul formulat în cauză nu este fondat, sens în care întemeiat pe dispoziţiile art. art. 15 rap. la art. 14 şi art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 496 şi art. 498 C.pr.civ. se va respinge ca atare.
| ← Anularea titlului executoriu fiscal. Competenţă materială | Efectele deciziei Curţii Constituţionale în litigiul pendinte... → |
|---|
