Decizia civilă nr. 1027/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1027/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Judecător A. -L. I. Judecător L. F.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent I. DE P. J.

C. împotriva sentinței civile nr. 20881/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._ privind și pe intimat T. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în temeiul art. 159 indice 1 Cod procedură civilă și art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Intimatul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.20881/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul

T. D., cu dom. în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 150, ap.70, jud. C., în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI C., cu sediul în C. -

N., str. T. nr. 27, jud. C., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. 1141387/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1141387/_ petentul a fost sancționată de către Poliția C. -N. cu sancțiunea contravențională constând în 280 lei amenda, 4 puncte penalizare și suspendarea dreptului de a mai conduce pe o

perioadă de 30 zile. S-a reținut în fapt că la data de_, orele 2300, petentul, aflată la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ la trecerea pentru pietoni din intersecția str. N. cu Piața L. Blaga nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii. S-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 100 alin.3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

Actul de contravenție nu consemnează obiecțiunile petentului.

Analizând procesul-verbal de contravenție atacat prin prisma motivelor de nulitate absoluta prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, instanța a constatat ca acesta îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de acest text legal.

Modalitatea încheierii procesului verbal de contravenție, mai exact lipsa unui martor care să confirme starea de fapt consemnată de agentul de poliție au generat situația în care petentul nu are la dispoziție nici un mijloc de probă prin care să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal de contravenție, iar intersecția unde s-a constatat contravenția nu este supravegheată video la ora la care s-a constatat contravenția, pentru ca instanța să poată verifica, la cererea petentului, modul în care s-au petrecut faptele.

Procedând în acest mod, intimata a lipsit petentul de dreptul său de a se apăra sau de a formula eventuale obiecțiuni, fapt ce atrage, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria CP nr. 1141387/_, ca nelegal întocmit.

În consecință, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal atacat.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul

I. de P. J. C.,

solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a sentinței civile recurate, cu consecința menținerii procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic.

Analizând sentința atacată

pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Astfel, subscriem concluziei primei instanțe în sensul că procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 1141387/_ nu este lovit de vicii de nelegalitate, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele

ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop asigurarea siguranței traficului rutier, cu consecința ocrotirii vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, tribunalul constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

T. ul reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție se arată că petentul nu a formulat obiecțiuni, sens în care nu există nici un dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor agentului constatator, petentul având obligația de a face dovada susținerilor sale, obligație care izvorăște din prevederile art. 1169 Cod civil.

În cauză, petentul nu a propus și nu a administrat nici o probă prin care să tindă să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul- verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat, astfel că soluția de anulare a procesului-verbal de contravenție nu este fundamentată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale tribunalul constată că petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 280 lei și 4 puncte penalizare, în limitele prevăzute de lege, procesul-verbal de contravenție apărând ca fiind legal întocmit și sub acest aspect.

Față de cele de mai sus, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul- intimat IPJ C. împotriva sentinței civile nr. 20881/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., va modifica în întregime sentința civilă recurată și, pe cale de consecință, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul-intimat T.

D. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 1141387/_, dresat de recurentul-intimat IPJ CLUJ.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de recurentul I. de P. al Județului C., cu sediul în C. -N., str. T. nr. 27, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 20881/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentul- intimat T. D. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 1141387/_, dresat de recurentul-intimat IPJ CLUJ.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Președinte,

I. P.

Judecător,

A. -L. I.

Judecător,

L. F.

Grefier,

C. T.

Red.L.F./C.B.

2 ex./_

Jud. fond

: C. M. C. Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1027/2013. Anulare proces verbal de contravenție