Decizia civilă nr. 1319/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 1319/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP L. împotriva Sentinței civile nr.22404/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ privind și pe intimatul U. M. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică,se constată lipsa părților . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
T. ul constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsă și reține cauza in pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 22404/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul U. M. A., domiciliat în sat C. nr. 203, com. C., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.
-N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. și în consecință:
S-a anulat Procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1. încheiat de intimat la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. de mai sus, petentul U. M. A. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea Procesului verbal de constatare a contravenției nr. 1. din data de_, iar în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
În motivarea plângerii petentul a arătat că cele reținute prin procesul verbal atacat nu corespund realității, în sensul că nu este vinovat de săvârșirea faptei
imputate. Astfel, întrucât are un alt mijloc de transport și nu folosea autovehiculul menționat în procesul verbal, începând cu data de_ a cedat folosința lui numitului Faur I., cu care a încheiat contractul de comodat nr. 2/_ . Apoi din procesul verbal lipsesc mențiunile privind ocupația și locul de muncă ale contravenientului și nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, împotriva prevederilor legale de la art. 161 și 6 din OG nr. 2/2001. În ce privește petitul 2, petentul apreciază că sancțiunea aplicată este vădit disproporționată față de gradul extrem de redus al pericolului social al faptei sancționate prin procesul verbal contestata, astfel că înlocuirea ei cu avertismentul este justificată.
În drept au mai fost invocate art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 242 C. proc. civ. În probațiune au fost anexate înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu a delegat reprezentant la dezbateri.
În temeiul art. 167 și urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1. din data de_ încheiat de intimat, s-a aplicat petentului amenda de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 10 lit. 1 din HCL 26/2010, cu amenda de la 200 la 400 lei.
S-a reținut că la data de_, ora 14:46, pe domeniul public aparținând municipiului C. -N., str. Card. Iuliu H., amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul/utilizatorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a încălcat prevederile HCL 26/2010, art. 10 lit. a, staționarea fără tichet sau abonament valabil, de săvârșirea faptei fiind vinovat petentul.
Analizând din oficiu plângerea contravențională și procesul verbal atacat, față de data comunicării menționată pe dovada de la fila 5, instanța de fond a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și nu există nici un motiv de nulitate absolută a procesului verbal atacata, dintre cele prevăzute la art. 17 din același act normativ.
Cu toate acestea, prin Contractul de comodat încheiat la data de_, atestat de avocat sub nr. 2/_ - f. 7 dos., petentul, în calitate de comodant, a cedat folosința autoturismului menționat în procesul verbal atacat în favoarea numitului Faur I., care a dobândit calitatea de comodatar.
Așadar, cum potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, răspunderea contravențională este personală și ca atare nu este instituită în sarcina proprietarilor de autovehicule, dacă altă persoană fizică se face vinovata de săvârșirea unei contravenii în legătură cu autovehiculul, nu se poate reține cu certitudine că fapta imputată a fost săvârșită de petent.
Prin urmare, răspunderea contravențională în cazul de față nu incumba petentului, în calitate de proprietar, ci persoanei care a parcat efectiv autovehiculul în locul respectiv, față de care agentul constatator nu a făcut nici un demers pentru a-l identifica, sens în care nu au fost administrate dovezi.
Cât privește apărarea petentului conform căreia în actul sancționator nu au fost înscrise mențiunile privind ocupația și locul sau de muncă, instanța de fond a reținut că nu poate fi primită întrucât lipsa acestor mențiuni nu atrage nulitatea
procesului verbal în condițiile în care petentul nu a dovedit nici o vătămare prin încheierea procesului verbal în acest mod.
De asemenea, prevederile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 nu sunt incidente în speța de față întrucât procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, drept care agentul constatator a fost în imposibilitate obiectivă de încunoștința pe petent asupra acestui drept al său, care se exercită în atare situație prin plângerea contravențională, ceea ce s-a și întâmplat.
Pentru considerentele mai sus reținute, instanța de fond a apreciat că plângerea contravențională formulată de petent este întemeiată și trebuie admisă, soluție ce a fost pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivare arată că, soluția atacată este nelegală, deoarece, răspunderea contravențională revine persoanei care figurează ca proprietar al autovehicolului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat. Astfel, prin contractul de comodat încheiat la data de_, atestat de avocat sub nr. 2/_, petentul, în calitate de comodant, a cedat folosința autoturismului în discuție în favoarea numitului Faur I., care a dobândit calitatea
de comodatar.
Ori, potrivit art.1 din OG nr. 2/2001, răspunderea contravențională este personală și ca atare, nu este instituită în sarcina proprietarilor de autovehicule, dacă altă persoană fizică se face vinovată de săvârșirea unei contravenții în legătură cu autovehiculul.
În speță, răspunderea contravențională nu incumbă petentului, în calitate de proprietar, ci persoanei care a parcat efectiv autovehiculul în locul respectiv, față de care agentul constatator nu a făcut nici un demers pentru a-l identifica.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 22.404/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în C. -
N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 22.404/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, Ani-L. C. |
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
_
Jud.fond: F. M.