Decizia civilă nr. 1041/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal: 3184 Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1041/R/2013

Ședința publică din 2 octombrie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: M. T. JUDECĂTOR: I. -M. L. JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta S.C. "T. "; S.A. împotriva sentinței civile nr.11944/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul M. S., respectiv intimata

A. N. A M. SI A D. M. (A. ), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.11944/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și, totodată, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. S.A., cu sediul în C. -N., str.

F., nr. 124, jud. C. în contradictoriu cu intimații Ministerul Sănătății, cu sediul în B., str. C. P., nr. 1- 3, Sector 1 și A. N. a M. și a D. M. , cu sediul în B., str. Av. S., nr. 48, Sector 1, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria DIF, nr. 137 încheiat la data de_ de reprezentanții intimatei, pe excepție și pe fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, în temeiul dispoz. art. 1 din H.G. nr. 144/2010 s-a

admis ca întemeiată această excepție și în consecință s-a respins plângerea contravențională în contradictoriu cu acest intimat, pe excepție.

Pe fond s-a reținut că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria DIF, nr. 137 încheiat la data de_ de reprezentanții intimatei A. N. a M. și a D. M. a fost sancționată contravențional petenta S.C. T. S.R.L. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 836, alin. 1, lit. c din Legea nr. 95/2006 modif..

În fapt, s-a reținut că petenta a utilizat forme de publicitate interzise - referiri la reduceri de preț - pentru produsul OTC.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se in noțiunea de "acuzație in materie penala";, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO.

În consecința, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, in cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus in fata unei "acuzații de natura penala"; in sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 in ansamblul sau, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.

Instanța reține că în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de "prezumție de nevinovăție"; presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.

În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.

În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.

În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația in care fapta este constatata personal, cum este și situația în cauza de față - fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator - procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.

Instanța apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limita rezonabila în aplicarea prezumției.

În cauză, instanța procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției constată că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.

Este real faptul că agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului verbal adresa corectă a punctului de lucru.

Însă, o atare omisiune nu ar putea sa atragă decât nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contravenției ce a fost încheiat in astfel de condiții.

Or, fiind vorba de o nulitate relativă, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei este necesar ca reclamantul- contravenient sa dovedească nu numai ca agentul constatator si-a incalcat obligatia de a insera în actul constator aceste mențiuni, ci si ca aceasta incalcare i-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului- verbal de constatare a contraventiei, vătămare pe care petentul nu a dovedit-o în prezenta cauză.

Pe de altă parte, data întocmirii procesului verbal de contravenției este data de_, iar fapta săvârșită a fost corect descrisă prin actul constatator.

În ceea ce privește, dreptul petentei de a formulat obiecțiuni, aceasta nu a făcut dovada susținerilor sale, susțineri, care în lipsa oricărui suport probator rămân la nivelul unor simple afirmații care nu pot produce nici un fel de consecințe juridice.

De asemenea, prin plângerea formulată petenta a arătat că lipsa sa de la întocmirea procesului verbal nu a fost confirmată de cel puțin un martor așa cum prevăd dispoz. art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Or, textul legal are următorul cuprins:’’ (1) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod. ‘’

Or, procesul verbal a fost întocmit în prezența împuternicitului petentei, care a semnat și ștampilat procesul- verbal în calitate de mandatar al petentei.

Pe cale de consecință, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat este legal întocmit, bucurându-se astfel de prezumția de

temeinicie astfel încât revine petentului sarcina de a dovedi netemeinicia acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, dat fiind faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.

Față de cele expuse anterior, instanța apreciind că petenta a săvârșit contravenției reținută prin actul constatator și în temeiul dispoz. art. 32 și urm. Din O.G. nr. 2/2001 urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petentei.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs, în termenul legal, recurenta S.C. "T. "; S.A., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, în motivare fiind reiterate practic considerentele care au stat la baza formulării plângerii contravenționale, legate de lipsa unor mențiuni esențiale din cuprinsul procesului-verbal, care atrag nulitatea acestuia (și anume lipsa datei la care a fost întocmit, lipsa locului unde a fost comisă și constatată fapta contravențională, lipsa unei descrieri corespunzătoare a faptei contravenționale și lipsa normei legale încălcate).

Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat.

Astfel, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției seria DIF nr. 137, încheiat de intimata A. N. a M. și a D.

M., s-a aplicat petentei S.C. "T. "; S.A. amenda contravențională în sumă de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 836 alin. 1 lit. c din Legea nr. 95/2006.

În fapt, s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de_ la punctul de lucru al petentei S.C. "T. "; S.A., reprezentată de dl. A. Florea, s- a constatat ca aceasta a încălcat Legea nr. 95/2006 prin utilizarea de forme publicitare interzise (referiri la reduceri de preț) pentru produsul OTC, Codamin P comprimate.

Conform art. 836 alin. 1 lit. c din Legea nr. 95/2006, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicată fabricantului sau distribuitorului, după caz, pentru practicarea în cadrul unității de producție sau de distribuție a medicamentelor a altor activități decât a celor pentru care au fost autorizate, distribuția de la fabricant sau din depozitele de medicamente a medicamentelor către unități neautorizate de A. N. a M. și a D. M. în condițiile legii, participarea persoanelor necalificate la operațiuni tehnice care necesită calificare de specialitate în procesul de fabricație și în cel de distribuție, precum și nerespectarea prevederilor referitoare la inscripționarea și prospectul medicamentelor, publicitatea medicamentelor, raportarea schimbărilor survenite în activitatea de producție sau de distribuție, nerespectarea regulilor de bună practică în activitatea de farmacovigilență desfășurată de deținătorul autorizației de punere pe piață.

Or, în contradicție cu susținerile primei instanțe în acest sens, din descrierea sumară a stării de fapt reținută de către agentul constatator prin procesul verbal atacat nu rezultă motivul pentru care se impune reținerea

încalcării dispozițiilor legale sus amintite, respectiv nu au fost identificate formele publicitare interzise utilizate de către petentă și nici prevederile încalcate cu privire la publicitatea medicamentelor, astfel că nu se poate stabili dacă fapta imputată realizează conținutul constitutiv al contravenției pentru care petenta a fost sancționată.

Faptul ca intimata a comunicat reprezentantului petentei materialele publicitare găsite de agentul constatator la punctul de lucru controlat nu este suficient pentru ca procesul verbal de contravenție să fie legal si temeinic, întrucât la art. 17 din O.G. nr.2/2001 se prevede în mod expres că acesta trebuie sa cuprindă fapta săvârșită, sub sancțiunea nulitatii absolute, astfel ca descrierea insuficientă nu se completează cu comunicările făcute persoanei sancționată contravențional, pentru care nu exista nici o justificare.

Mai mult, numitul Florea A. nu are calitate de reprezentant legal al petentei, în condițiile în care acesta este doar salariat al acesteia, mandatat exclusiv pentru ridicarea proceselor verbale de sancționare a contravențiilor, astfel cum rezulta din împuternicirea prezentata intimatei la data de_, nr. 3328/_, limită a mandatului pe care intimata putea și trebuia să o aibă în vedere la întocmirea procesului verbal.

De asemenea, faptul ca intimata a comunicat delegatului petentei data și locul unde a fost constatată existenta materialelor publicitare în discuție, așa cum susține, nu suplinește obligativitatea consemnării acestora în procesul verbal de contravenție, câtă vreme art. 16 din O.G. nr. 2/2001 prevede in mod expres ca actul de constatare și sancționare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este incheiat, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei, mențiuni care lipsesc cu desăvârșire din procesul verbal atacat.

Cu alte cuvinte, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Această cerință legală este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.

Întrucât procesul verbal contravențional reprezintă unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, este absolut necesar ca acesta să conțină toate elementele pe baza cărora să se poată cerceta de către instanța de judecată dacă în realitate s-a comis o asemenea faptă și dacă în mod concret se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.

Prin urmare, în speță, realizând o descriere pur formală a contravenției, fără a evidenția elemente de fapt de natură a o individualiza, agentul constatator a procedat la întocmirea unui act care nu îndeplinește cerințele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001, iar o prezentare generală, lipsită de conținut a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage

nulitatea procesului-verbal, conform art. 17 din același act normativ, ale cărui dispoziții enumeră, drept mențiune obligatorie, și pe aceea privitoare la "fapta săvârșită";.

Așa fiind, insuficienta descriere a faptei reținute lipsește instanța de posibilitatea efectivă de a controla legalitatea sancționării petentei, iar, față de atare concluzie, se reține faptul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi privit ca o noțiune abstractă și pur formală, ci prin prisma aspectului că acesta se materializează, printre altele, și în posibilitatea efectivă a instanței de a aprecia asupra legalității unei măsuri, prin analiza aspectelor relevante, pentru fiecare materie în parte, inclusiv descrierea faptei presupus contravenționale.

Referitor la soluția pronunțată de prima instanță privind excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui S., acesta este corectă, întrucât în cauza de față, în raport de obiectul dedus judecății, respectiv plângere contravențională, legitimare procesuală pasivă poate avea doar instituția din care face parte agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în astfel de cauze se dispune citarea contravenientului sau a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea

, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

Ori, în raport de aceste prevederi legale și având în vedere că procesul- verbal de contravenție seria DIF nr. 137 a fost întocmit de A. N. a M. și a D. M., se constată că Ministerul Sănătății, citat în cauză, nu are legitimare procesuală pasivă

Față de cele menționate mai sus, în temeiul art.312 alin.1-3 C.pr.civ. rap. la art.304 pct.9 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta S.C.

"T. "; S.A. împotriva sentinței civile nr.11944/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în parte în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. "T. "; S.A. în contradictoriu cu intimata A. N. a M. și a D. M., și anulării în întregime a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria DIF nr. 137 încheiat de intimată la data de_ .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de recurenta S.C. "T. "; S.A. împotriva sentinței civile nr.11944/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în parte în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. "T. "; S.A. în contradictoriu cu intimata A. N. a M. și a D. M., și anulării în întregime a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria DIF nr. 137 încheiat de intimată la data de_ .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2013.

Președinte,

M. T.

Judecător,

I. -M. L.

Judecător,

A. -C. Ț.

Grefier,

G. -C. Ț.

Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: Moș A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1041/2013. Anulare proces verbal de contravenție