Decizia civilă nr. 10647/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10647/2013
Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul P. C. Ș. -O., împotriva sentinței civile nr. 295 din_, pronunțată de Tribunalul B. -N.
, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. J. B. -N. și pârâtul D. E., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul prin avocat Breaz C. L., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 12 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 295 din_, pronunțată de Tribunalul B. -N. și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Se relevă că raportat la prevederile art. 25.6 și 25.7 din HG nr. 250/2007 odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară dispoziția de restituire nu mai poate fi revocată de entitatea emitentă. Însăți instanța de fond reține în considerentele hotărârii atacate că această interpretare este una corectă.
În ce privește presupusul exces de putere, potrivit art. 2 lit. n din Legea nr. 554/2004 excesul de putere înseamnă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Ori instanța de fond reține că prin dispoziția emisă pârâtul a exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea dreptului constituțional al persoanei îndreptățită de acces liber la justiție, însă fără a arăta în ce modalitate s-a produs încălcarea acestui drept. Contrar celor reținute, dosarul nr._ se judecă în continuare, fiind în prezent pe rolul Curții de Apel C., nefiind îngrădit accesul liber la justiție. Pe de altă parte, persoana îndreptățită avea deschisă calea contestației și împotriva dispoziției de revocare.
În consecință, apreciază reprezentanta recurentului, dispoziția nr. 34/_ nu a fost emisă cu exces de putere, în speță nefiind incidente prevederile art. 2 lit. n din Legea nr. 554/2004 și prin urmare hotărârea pronunțată de prima instanță a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 295 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. J. B. -N., în contradictoriu cu P.
C. Ș. O., și beneficiarul actului DESBOR E. și s-a anulat Dispoziția nr. 34 din_ emisă de P. C. Ș. O. privind revocarea Dispoziției nr. 48/_, ca nelegală.
S-a respins cererea pârâtului P. C. Ș. O. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de P. județului B. -N., în exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 din Legea nr. 554/2004, împotriva Dispoziției nr. 34 din_ emisă de pârâtul Primar al comunei Ș. -Odohei, privind revocarea Dispoziției nr. 48/_ emisă în baza Legii nr. 10/2001 și respingerea Notificării care face obiectul dosarului execuțional nr. 1244/2001 al BEJ Manchevici M., formulată de revendicatorul D. E. și înregistrată la Primăria comunei Ș. -O. sub nr. 1294/_, această din urmă dispoziție fiind supusă, potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, exercitării controlului de legalitate al prefectului.
Dispoziția nr. 48 din_ a fost atacată în fața instanței de beneficiarul restituirii, făcând obiectul dosarului nr._ înregistrat la Tribunalul B. -
N. în data de_ . Prin sentința civilă nr. 92 din 3 februarie 2012 pronunțată de menționata instanță (al cărei conținut este relevat în decizia nr. 7/R/2012 a Curții de Apel C., depusă la filele 171 și urm. dosar), a fost admisă contestația domnului D. Eugen și anulată în parte Dispoziția nr. 48/2009, în sensul constatării că acesta are calitatea de persoană îndreptățită asupra cotei de
¾ părți din imobilele menționate, în loc de ¼ cât se stabilise prin dispoziția atacată. Pentru a conchide în acest sens, instanța a apreciat că, prin intermediul actelor de stare civilă depuse în cursul judecății contestației, contestatorul a făcut dovada că este moștenitor și al defuncților D. Lujza și D. Viktor, coproprietari ai imobilelor în discuție, în cotă de câte ¼ fiecare.
În privința momentului la care Dispoziția nr. 48/_ a intrat în circuitul civil, pârâtul din prezenta cauză invocă prevederile legii speciale, respectiv cele ale art. 25.6 și 25.7 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cu care dispoziția de restituire este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, după efectuarea formalităților de publicitate
imobiliară de către noul proprietar, aceasta nemaiputând fi revocată de entitatea care a dispus-o.
În ceea ce privește apărarea formulată de pârât în sensul că, nefiind atacată și de către destinatarul ei, Dispoziția nr. 34 din_ de revocare a Dispoziției nr. 48/_ este irevocabilă față de acesta, tribunalul a constatat că tocmai în scopul opozabilității hotărârii care statuează asupra legalității unui act
administrativ unilateral cu caracter particular și a respectării dreptului la apărare, art. 16 ind. 1 din Legea contenciosului administrativ a reglementat posibilitatea atragerii în cauză a destinatarilor actului (cum este cazul și în speța de față), astfel încât nu se poate susține cu temei teza irevocabilității deciziei în privința destinatarului acesteia, care nu a înțeles a o contesta.
Împotriva acestei sentințe, P. C. Ș. O. a declarat recurs
solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul P. jud.B. -N., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 art.304 ind.l și art.312 C.pr.civ., recurentul a arătat că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că recurentul a ignorat faptul că momentul intrării în circuitul civil a dispoziției nr. 34/_ și producerea de către aceasta a efectelor juridice trebuie raportat la circumstanțele concrete ale speței, în care, în mod atipic, o atare revocare s-a realizat după declanșarea controlului jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei dispoziției și a pronunțării unei hotărâri judecătorești ce beneficia la momentul revocării dispoziției de o autoritate de lucru judecat provizorie cu privire Ia legalitatea și temeinicia acesteia (până la epuizarea căilor de atac). În opinia recurentului, ceea ce omite instanța de fond să indice însă referitor la aceste considerente este textul de lege din vechiul cod de procedură civilă care prevede că o hotărâre de genul Sentinței civile nr.92/2012 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, are autoritate de lucru judecat provizorie.
Autoritatea de lucru judecat provizorie este reglementată expres de art.430 alin.l rap la alin.4 din Noul Cod de Procedură civilă, ale cărui dispoziții nu sunt aplicabile în prezenta cauză deoarece potrivit art.3 alin.l din Legea nr.76/2012, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în speță, prevede la art.378 următoarele: pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se rejudeca în contestație, sau în urma cererii de revizuire, ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre.
În concluzie, opinează recurentul, potrivit art.378 C.pr.civ., autoritate de lucru judecat provizorie putea avea numai o hotărâre rămasă definitivă, în sensul prevăzut tot de reglementarea din Vechiul Cod. Ori, Sentința civilă nr.92/2012 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._ nu constituia, la data emiterii dispoziției de revocare, o hotărâre definitivă și nici nu făcea obiectul judecății vreunei contestații sau a unei cererii de reviziuire.
Rezultă că, sub aspectul considerentelor mai sus analizate, dacă ne raportăm la lipsa reglementării instituției autorității de lucru judecat provizorie în vechiul cod de procedură civilă, hotărârea instanței de fond este fie lipsită de temei legal, fie dată cu încălcarea art.3 alin.l din Legea nr.76/2012.
Recurentul susține acesta lipsă alternativă a atributului legalității hotărârii date de instanța fondului, deoarece aceasta nu a indicat temeiul de drept pe care și-a fundamentat statuarea a astfel de considerente.
În continuare, pornind de la reținerea absolut nelegală a autorității de lucru judecat provizorie a Sentinței civile nr.92/2012 pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosarul nr._, ca și circumstanță concretă a speței, recurentul arată că instanța de fond în mod neîntemeiat a apreciat că a emis Dispoziția comițând un exces de putere, în sensul art.2 lit.n din Legea nr.554/2004, câtă vreme se încalcă dreptul constituțional al persoanei îndreptățite de acces liber la justiție (art.21 din Constituție).
Realitatea este că, dosarul nr._ și-a urmat cursul firesc fiind în prezent pe rolul Curții de Apel C., cu următorul termen de judecată la data de_ .
Chiar și în situația în care s-ar fi apreciat că Dispoziția de revocare emisă de recurent ar fi influențat într-un fel sau altul soarta dosarului nr._, persoana îndreptățită avea posibilitatea să o conteste în instanță și eventual să solicite suspendarea dosarului nr._ până la judecarea contestației asupra dispoziției de revocare.
În consecință, recurentul apreciază că dispoziția nr.34/_ nu a fost emisă cu exces de putere, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.2 lit.n din Legea nr.554/2004, motiv pentru care considerăm că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Referitor la aprecierea instanței de fond că în scopul opozabilității hotărârii care statuează asupra legalității unui act administrativ unilateral cu caracter particular și a respectării dreptului de apărare, art.16 ind.l din Legea nr. 554/2004 a reglementat posibilitatea atragerii în cauză a destinatarilor actului și astfel nu se poate susține cu temei teza irevocabilîtății deciziei în privința destinatarului acesteia, care nu a înțeles a o contesta, recurentul arată că nu s-a opus la introducerea în cauză a destinatarului actului și nici nu a contestat opozabilitatea hotărârii față de acesta, indiferent care ar fi soluția dată de instanță ci doar a subliniat faptul că revendicatorul nu a înțeles să conteste această dispoziție de revocare în temeiul Legii nr.10/2001, ceea ce înseamnă că sub aspectul condițiilor prevăzute de lege specială, aceasta a rămas irevocabilă față de persoana îndreptățită.
În plus, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor pct. 25.3,
25.6 și 25.7 din H.G. nr.250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, iar natura juridică a dispoziției de restituire în natură se impune a fi analizată în temeiul Legii nr.10/2001, lege cu caracter special, derogatorie de la dreptul comun.
Apoi, prin dispozițiile oct. 25.3, 25.6 si 25.7 din H.G. nr.250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 legiuitorul a clarificat regimul juridic al dispoziției emise în temeiul Legii nr.10/2001, iar per a contrario, rezultă că, până la efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, dispoziția de aprobare a restituirii în natură poate fi revocată de entitatea care a dispus-o.
Astfel, dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de autoritate, iar faptul că legea nr.10/2001 dă în competența instanței civile soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva dispoziției primarului nu schimbă natura juridică a actului emis (act de putere).
Momentul intrării în circuitul civil a dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001 este stabilit de dispozițiile pct.25.7 din H.G. nr.250/2007, ca fiind acela al efectuării formalităților de publicitate imobiliară.
De asemenea, dispoziția de restituire în natură emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, are ca obiect exclusiv imobile (terenuri cu sau fără construcții), motiv pentru care nu poate produce efecte juridice care să se circumscrie intrării în circuitul civil decât după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Apreciem că un act juridic care are ca obiect constituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, nu poate intra în circuitul civil decât printr-o oprațiune juridică de transmitere a acestui drept, fapt care presupune în mod obligatoriu efectuarea în prealabil a formalităților de publicitate imobiliară.
Recurentul apreciază că nici contestarea în instanță a dispoziției revocate nu echivalează cu intrarea acesteia în circuitul civil, prin prisma acelorași dispoziții ale pct.25.7 din H.G. nr.250/2007. Dimpotrivă, o contestație în justiție asupra actului juridic, confirmă caracterul nedefînitiv al acestuia, situație în care, spunem noi actul nu poate produce efecte juridice si, în consecință, nu poate intra în circuitul civil.
În plus, trebuie avută în vedere natura dispoziției nr.48/2009, care nu este una de admitere în întregime a notificării. Astfel, prin această dispoziție, a fost admisă numai în parte notificarea și s-a dispus restituirea în natură a cotei de 1A parte din imobil fiind în același timp respinsă notificarea pentru cota de % părți din imobil. Rezultă că Dispoziția nr.48/2009 este una mixtă - de restituire parțială în natură și de respingere, în parte, a notificării - iar obiect al acțiunii înregistrate sub nr._ îl constituie numai dispozițiile de respingere în parte a notificării pentru cota de 3A părți din imobil. Ori, dispoziția de revocare a Dispoziției nr.48/2009 produce efecte numai asupra dispozițiilor de admitere a notificării și restituire în natură a cotei de 1A parte, dispoziții pe care, în mod evident, revendicatorul nu le-a contestat.
Cu privire la acest aspect, al intrării Dispoziției nr.48/2009 în circuitul civil prin prisma comunicării acesteia cu revendicatorul, recurentul arată faptul că, pe calea procedurii prealabile, reclamantul a solicitat Instituției P. ui să dispun revocarea Dispoziției nr.34/2012, care de asemenea a fost comunicată revendicatorului, care nu a înțeles să o atace, astfel că, "a intrat în circuitul civil", și după cum însăși reclamantul susține, nu mai poate fi revocată.
În acest context, recurentul consideră că o astfel de solicitare formulată de reclamant pe calea procedurii prealabile contravine însăși raționamentului cu care acesta încearcă să convingă instanța că revocarea Dispoziției nr.48/2009 este nelegală.
Mai mult, dispoziția nr.34/2012 a fost emisă înainte soluționarea irevocabilă a cauzei care face obiectul dosarului nr._, astfel că, la data respectivă nu era finalizată nici faza jurisdicțională aferentă dispoziției nr. 48/2009, iar în prezenta cauză, instanța este chemată să se pronunțe cu privire la valabilitatea actului raportat la data emiterii lui (conform principiului tempus regit actum).
Recurentul susține că demersul său de revocare a Dispoziției nr.48/2009 a fost unul menit să vină în sprijinul pronunțării unei soluții temeinice și legale în cauză, dat fiind faptul că revendicatorul nu a făcut dovada calității de moștenitor raportat la dispozițiile art.3 coroborat cu art.4 din Legea nr.10/2001 nici în faza procedurii administrative, nici în fața instanței de judecată, motiv pentru care se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de P. jud. B.
-N. .
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Din perspectiva caracterului lor de acte de autoritate și în considerarea dispozițiilor legale incidente, actele administrative sunt revocabile în condițiile legii.
Astfel art. 1 al. 6 din legea nr. 554/2004, prevede: "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.";
Cerința legală impusă de textul legal incident, respectiv art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, este cea a intrării lor în circuitul civil, moment de la care legiuitorul a impus a nu mai fi posibilă revocarea actelor administrative unilaterale.
Remediul juridic oferit este cel al introducerii unei cereri de chemare în judecată având ca scop anularea actului a cărei nelegalitate a constatat-o organul emitent, ulterior intrării actului administrativ în circuitul civil.
Se impune deci a se determina momentul la care hotărârea în discuție, respectiv dispoziția nr. 48/_, a intrat în circuitul civil pentru a se determina deci momentul până la care autoritatea administrativă emitentă avea posibilitatea de a emite un act administrativ similar, de revocare a primului.
Corect a sesizat instanța de fond că momentul intrării actului în circuitul civil a fost determinat de producerea de către acesta a efectelor juridice concrete față de persoanele aflate în legătură directă cu consecințele actului și aspect deosebit de important, revocarea unilaterală a avut loc doar după declanșarea controlului de legalitate alo acelui act, la inițiativa terțului, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Aceste aspecte au fost sesizate și de către instanța de fond și analizate ca atare în urma administrării probatoriului.
Referitor la autoritatea provizorie de lucru judecat, Curtea reține că în privința terților prin faptul publicității, actul administrativ și-a produs efectele în ordinea juridică, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens a utilizat instanța de fond sintagma menționată, recunoscută ca atare și în doctrina și jurisprudența dezvoltată sub aplicabilitatea vechiului cod de procedură civilă.
Referitor la neintroducerea în cauză a destinatarului și a consecințelor acestui fapt, Curtea reține că acesta este un aspect subsidiar, discutabil în faza de executare a hotărârii.
Existența unei căi distincte de atac, în privința dispoziției nr. 34/2012, nu exclude posibilitatea discutării legalității actului în cauză din perspectiva inadmisibilității emiterii acestuia, deoarece s-a referit la revocarea unui act față de care nu se mai putea lua această măsură.
Corect s-a reținut în speță incidența art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, existența unei căi de atac nefiind un motiv de emitere a unor acte administrative nelegale.
Mai mult, din aceiași perspectivă a existenței unei alte căi de atac, Curtea reține, în acord cu cele mențioante anterior, că autoritatea publică are în primul rând obligația a de a emite acte adminsitrative în acord cu legea și nu în considerarea faptului că există o cale de atac în cadrul căreia se va cenzura legalitatea actului adminsitrativ, din partea unei instanțe de judecată.
În finalul motivării recursului recurentul a exprimat o serie de considerente de fond referitoare la motivele ce au determinat emiterea actului, aspecte ce nu se impun a fi analizate întrucât, așa cum s-a reținut și de către instanța de fond și după cum rezultă și din acțiunea intoductivă motivul de nelegalitate invocat este cel al emiterii dispoziției de revocare după intrarea ctului revocat în circuitul civil și nu aspecte de fond ale nelegalității actului inițial.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de P. C. Ș. O. împotriva sentinței civile nr. 295 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M. .
