Decizia civilă nr. 1067/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1067/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamantul B. T. S., împotriva sentinței civile nr. 4379/2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, recurentul a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4379/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B.
T. S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 9424/1229 din_ s-a stabilit în sarcina reclamantului cu titlu de contribuție la FNUASS suma de 2.805 lei cu titlu de debit, suma de 2.782 lei cu titlu de majorări de întârziere și suma de 421 lei cu titlu de penalități (f. 17 - 18).
Prin decizia nr. 190/1229/D.I.Of. 10 din data de_ s-a respins de către pârâtă plângerea formulată de către reclamant împotriva deciziei de impunere.
Decizia de impunere a fost întemeiată pe baza calculului efectuat potrivit desfășurătorului întocmit de pârâtă (f. 19).
Potrivit acestuia, perioada avută în vedere a fost_ -_ . Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea nr.
95/2006 și OUG nr. 150/2002 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează. Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată în temeiul Legii nr. 95/2006 și OUG nr. 150/2002 nu se asimilează noțiunii de contribuție profesională obligatorie.
Prevederile art. 208 din Legea nr. 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea 95/2006, reclamantul realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente care se supun impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată.
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 și art. 215 din Legea nr. 95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prevederilor art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2002.
Chiar dacă reclamantul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art. 217 din Legea nr. 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului
,,nemo censetur ignorare legem";. Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare. Prin urmare, nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, iar calitatea de asigurat se dobândește în baza legii, independent de orice formalitate.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/_, 1011/_ ). Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției. Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea nr. 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile O.G. nr. 92/2003.
În raport de aceste considerente, T. a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. T. S.
solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, veniturile obținute provin din activitatile sportive prestate, care nu puteau si nu pot fi incadrate in categoria activitatilor independente pentru urmatoarele motive: activitatea efectiv prestata de catre reclamantul-recurent era subordonata in totalitate clubului de fotbal cocontractant, serviciile de sport exercitate fiind sub controlul, directia, supravegherea unui maestru sportiv (antrenor). Tot astfel, reclamantul-recurent, in exercitiul activitatii sale sportive, se supunea indicatiilor si regulilor cocontractantului sau, folosind in acest sens baza sportiva si dotarile acestuia din urma. Prin urmare, activitatea efectiv prestata, serviciile de sport oferite de catre reclamantul-recurent nu pot fi incluse in categoria exercitarii de activitati independente, cu atat mai putin in cea a profesiilor liberale;
Mai mult, în perioada invocata în cuprinsul deciziei de impunere, reclamantul-recurent avea calitatea de elev, aflându-se in perioada studiilor liceale, fara a fi angajat, beneficiind, deci, de asigurare fara plata contributiei ( arte 213 al. 1, Iit. a din Legea nr. 95/2006);
C. de A. de S. nu face parte din categoria organelor abilitate sa emita astfel de decizii, nefiind, deci, organ competent in aceasta materie (decizia de impunere afectata de nulitate);
Tot astfel, prin decizia de impunere emisa a fost stabilit cuantumul penalitatilor datorate de reclamantul-recurent, lucru greu de primit, de vreme ce acestea incep sa curga de la data comunicarii actului;
În cauză a formulat întâmpinare pârâta intimată C. DE A. DE S.
M.
solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prima problemă de drept dedusă judecății sub forma criticilor recurentului este aceea vizând motivarea deficitară a hotărârii judecătorești atacate.
La nivel teoretic, trebuie observat faptul că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este rezultanta a două exigențe ce decurg din art. 6 par.
1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței 1; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi Întotdeauna Înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție. CEDO, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și
în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești.
CEDO a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției.
Aplicând aceste principii la speța de față se poate constata că sub aspectul elementelor decisive ale cauzei dedusă judecății motivarea instanței de fond este corectă și legală și ca atare motivul de recurs evocat de recurent nu se fondează.
Pe fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
Este de necontestat că, în perioada_ -_, reclamantul a realizat venituri impozabile din activități sportive.
În deciziile emise (decizia de impunere din oficiu și decizia de soluționare a contestațiilor) și apărările formulate C. de A. a susținut că reclamantul se
încadrează în prev.art.257 alin.2 lit. b din Legea 95/2006 în timp ce reclamantul a susținut că se încadrează în situația în care veniturile obținute se circumscriu categoriei veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, activitatea pe care a desfășurat-o nefiind una independentă..
Conform art. 257 alin. 2 lit. b ) din Legea nr. 95/2006 în vigoare în perioada_ -_, dispun că: contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma cotei de 6,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoana care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Prin normele metodologice, C. de A. cere ca activitatea desfășurată de reclamant să poată fi considerată independentă.
Astfel, conform dispozițiilor art. 6 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, text inclus în Secțiunea a 2 - a Asigurații care realizează venituri impozabile din activități independente, se arată explicit că veniturile comerciale sunt veniturile din fapte de comerț ale asiguraților, așa cum sunt prevăzute în Codul fiscal și în Normele metodologice de aplicare a acestuia iar veniturile din activități independente sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică însă desfășurate în mod independent.
De asemenea, art. 7 alin.1 pct.2 C. fiscal, definește activitatea dependentă ca orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare în timp ce activitatea independentă este definită raportat la activitatea dependentă.
Prin urmare, Curtea va considera că activitatea desfășurată de reclamant în calitate de jucător profesionist de fotbal nu este o activitate dependentă, din moment ce titularul nu este salariatul clubului de fotbal.
Apărările recurentului conform cărora în perioada invocată era elev, astfel că erau incidente dispozițiile art. 213 alin. 1 lit. a din Legea nr. 95/2006, precum și cele referitoare la calitatea Casei de A. de S. de organ abilitat să emită decizii de impunere sau la modul de calcul al penalităților nu pot fi avute în vedere în soluționarea favorabilă a recursului, dat fiind faptul că acest motiv de nelegalitate a fost invocat pentru prima dată în recurs, fiind invocat, astfel, omisso medio, ceea ce nu este admisibil.
Prin urmare, având în vedere toate considerentele expuse anterior, Curtea constată sentința recurată este legală și temeinică, recursul formulat fiind nefondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de B. T. S., împotriva sentinței civile nr. 4379/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
G. , M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: V. F.
