Decizia civilă nr. 1077/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIIVLA Nr. 1077/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -M. B.
Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul M. C. N.
- DP L. împotriva sentinței civile nr. 21419/_ pronunțată de Judecătoria C. N., în contradictoriu cu intimata SC R. SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și retine cauza în pronunțare pe actele de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 21410/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta SC R. SA, în contradictoriu cu intimatul Mun. C. -N., DP L. , și în consecință a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr. 204650/484 încheiat la data de_ de către organul constatator;
- a fost exonerată petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicate prin acest proces verbal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul- verbal de contravenție constatare și sancționare a contravenției nr. 204650/484 încheiat la data de_ de către intimatul Mun. C. -N., DP L. petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru că la data de_, orele 10.34, pe domeniul public amenajat ca parcare cu plată din C. -N. str. Ploiești, proprietarul/utilizatorul autoturismului cu nr._ a încălcat prevederile HCL nr. 26/2010 art. 10 lit. d "nerespectarea marcajului rutier de parcare astfel încât se ocupă două locuri sau se parchează pe zone hașurate (interzise) ori în dreptul acceselor/intrandurilor în incinta imobilelor";.
Instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 1 și 6 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, iar procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele contravenientului, "descrierea faptei contravenționale cu indicarea
datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite...
";
Din procesul verbal analizat nu rezultă datele necesare și suficiente de natura a face posibilă aprecierea gravității faptei. Nu se specifica în ce consta în concret fapta reținută în sarcina petentului, agentul constatator rezumându-se în a reda textul actului normativ.
O descriere succinta a stării de fapt este suficienta cu condiția să cuprindă toate elementele necesare și esențiale ale acesteia, în concret, astfel încât instanța de judecată să poată verifica temeinicia întocmirii procesului-verbal.
Prin urmare, în condițiile în care în procesul verbal agentul constatator nu a oferit detalii din care să rezulte în ce fel au fost încălcate dispozițiile actului normativ și care dintre cele trei acțiuni interzise, și anume nerespectarea marcajului rutier de parcare astfel încât se ocupă două locuri sau se parchează pe zone hașurate (interzise) ori în dreptul acceselor/intrândurilor în incinta imobilelor, au fost comise de petentă, instanța de fond a apreciat că petentul se afla în imposibilitate de a-și face o apărare efectivă, fapt de natură să-i aducă astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată, a anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr. 204650/484 încheiat la data de_ de către organul constatator și a fost exonerată petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs M. C. -N. ,
declarația fiind înregistrată la Judecătoriei C. -N. la data de_ .
În motivarea recursului este criticată soluția instanței de fond ca nelegală, deoarece se apreciază că fapta a fost descrisă în mod corespunzător de către agentul constatator, și chiar dacă descrierea acesteia coincide cu textul normei de reglementare nu era necesar să se adauge altceva. În aceeași ordine de idei s-a arătat că descrierea necorespunzătoare a faptei nu este un caz de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum si raportat la motivele de ordine publica incidente, tribunalul retine că recursul este fondat. Astfel,
în doctrină s-a subliniat faptul că "o descriere succintă a faptei este suficientă, cu condiția ca aceasta să poată fi identificată suficient de precis"; (O. Podaru, R. Chiriță - O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comentată și adnotată, ed. Sfera Juridică, C. -N., 2006, p. 125). Din actele de la dosar se poate verifica cât se poate de simplu în care din variantele alternative descrise de norma de sancționare a fost comisă fapta imputată petentului contravenient, și anume prin blocarea intrândurilor în incinta imobilelor. Prin urmare descrierea stării de fapt din procesul verbal de sancționare a contravenției este completată de cele rezultate din fotografia efectuată la fața locului de către agentul constatator. Desigur că este vorba doar despre o blocare parțială a accesului în curtea unui imobil, însă acest lucru nu este mai puțin grav decât blocarea completă a accesului, în condițiile în care este blocat accesul cu vehicule în intrândul respectiv.
Prin urmare apreciem că situația de fapt reținută de către agentul constatator reiese atât din cuprinsul procesului verbal cât și din celelalte acte încheiate de agent la momentul constatării, și în primul rând din fotografia executată la fața locului, care este extrem de elocventă.
Față de cele mai sus expuse, tribunalul va admite recursul declarat de M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 21419 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va respinge plângerea contravențională a petentei S.C. R. S.A.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M. C. -N., cu sediul în C. -N., str.
M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 21419 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că respinge plângerea contravențională a petentei S.C. R. S.A.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, A. -M. B. | Judecător, L. -A. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, I. -M. P. |
Red. 2 ex./L.A.C./D.M.
_
Jud.fond: C. -S. N.








