Decizia civilă nr. 10788/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dos.nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.10788/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G. JUDECĂTORI: S. L. R.
R. -R. D. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă D. G. A
F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr.5197 din data de 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. AV. L. G. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului- reclamant C. av. L. G. D., avocat D. O., lipsă fiind recurenta- pârâtă D. G. a F. P. a J. C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Intimatul-reclamant a depus la dosar raportul de inspecție fiscală.
Recurenta-pârâtă a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei atacate.
Reprezentantul intimatului-reclamant C. av. L. G. D., avocat
D. O. solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune concluzii scrise.
Curtea respinge cererea de amânare a pronunțării hotărârii.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului-reclamant C. av. L. G. D., avocat
D. O. susține pe larg motivele expuse în întâmpinare și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună respingerea ca nefondat a recursului, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5197 din 22 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. Avocat D. L.
G.,
cu sediul în Dej, str.A. I. nr.27, jud.C. în contradictoriu cu pârâta D.
G. a F. P. a J. C.
, cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C., și în consecință:
S-a dispus anularea Deciziei nr.490/2012 și a Deciziei de impunere nr.50243/_ privind TVA, emise de D.G.F.P. C. și a fost exonerată reclamanta de la plata sumei de 43.233 lei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. Avocat D. L. G. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâtă privind TVA stabilită suplimentar de plată, precum și a Deciziei nr.490/_ emisă de pârâtă, privind soluționarea contestației, corelativ cu exonerarea sa de la plata sume ide 43.233 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., s-a reținut în sarcina sa obligația fiscală suplimentară în sumă totală de 43.233 lei, reprezentând 29.903 lei, diferență suplimentară de TVA, suma de 8844 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente și suma de 4486 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.
A mai arătat reclamanta că în urma inspecției fiscale efectuate de pârâtă s-a constatat depășirea în cursul lunii decembrie 2008 a plafonului de scutire de TVA de 35.000 euro, prevăzut de legiuitor, precum și nerespectarea obligației de solicitare în termen de 10 zile a înregistrării ca plătitoare de TVA a reclamantei. Astfel încât, începând cu data de_ operațiunile ce urmau a fi desfășurate să fie impozabile din punct de vedere al TVA.
În urma efectuării controlului a fost emisă Decizia de impunere nr.50243/2/_ iar prin Decizia nr.490/2012 s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de impunere.
Reclamanta a învederat că se impune anularea deciziilor atacate, având în vedere că prin anularea chitanței nr.8967834/_ în cuantum de 8500 lei, veniturile realizate în cursul anului 2008 se situează sub plafonul de 35.000 euro, ceea ce înlătură aplicarea dispozițiilor art.152 alin.1 și 6 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările succesive.
De asemenea, a susținut că în speță a existat o necorelare în ceea ce privește veniturile menționate prin declarația nr.11570/_, respectiv suma de
122.550 lei în loc de 114.050 lei, cum ar fi fost corect, deoarece secretariatul cabinetului a apreciat că este suficientă anexarea chitanței la procesul verbal de reziliere.
Se apreciază că, această necorelare nu poate fi sancționată în modalitatea aleasă de pârâtă întrucât, la data controlului, a prezentat originalul chitanței prinsă de cotorul chitanțierului, ce era barat cu mențiunea anulat.
Pârâta D. G. a F. P. a J. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală și menținerea deciziilor atacate.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că anularea chitanței nr.8967834/_ nu este dovedită și susținută, iar împrejurarea invocată de reclamantă nu este exoneratoare, întrucât chiar aceasta a declarat organului fiscal că pentru anul 2008 a realizat venituri în sumă de 122.550 lei.
De asemenea, s-a arătat că reclamanta nu a contestat modul de calcul al TVA datorat, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., s-a reținut în sarcina reclamantei C. avocat D. L. G. obligația fiscală suplimentară în sumă totală de 43.233 lei, reprezentând 29.903 lei, diferență suplimentară de TVA, suma de 8844 lei, reprezentând dobânzi de întârziere
aferente și suma de 4486 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.
Prin Decizia nr.490/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma de 43.233 lei, apreciindu-se că reclamanta avea posibilitatea să își remedieze eventualele erori, însă nu a făcut-o, astfel că sumele stabilite în sarcina acesteia sunt legale și temeinice.
Tribunalul a reținut că principala problemă care este supusă discuției de față este dacă că prin anularea chitanței nr.8967834/_ în cuantum de 8500 lei, veniturile realizate de reclamantă în cursul anului 2008 se situează sau nu sub plafonul de 35.000 euro, ceea ce ar înlătura aplicarea dispozițiilor art.152 alin.1 și 6 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările succesive.
Instanța a apreciat că deoarece suma de 8500 lei, înscrisă inițial în chitanța susmenționată nu a fost încasată, fapt ce a dus la anularea acesteia, este evident că suma de 8500 lei nu poate fi cuprinsă în cifra de afaceri a cabinetului aferentă anului 2008.
Aceasta cu atât mai mult cu cât originalul chitanței nr.8967834/_, detașată de la cotorul chitanțierului în vederea înmânării clientului, (f27) a fost anexată procesului verbal de reziliere a contractului de asistență juridică nr.96/_, care s-a încheiat ca urmare a neplății onorariului la termenul convenit de părți iar la data controlului s-a prezentat originalul chitanței prinsă de cotorul chitanțierului, ce era barat cu mențiunea anulat, fiind respectate dispozițiile art.10 din HG nr.831/1997.
Prin urmare, în mod netemeinic și nelegal pârâta a calculat cuantumul cifrei de afaceri prin includerea unei sume neîncasate. Pe cale de consecință, s-a apreciat că cifra de afaceri a cabinetului este formată din sumele încasate ca urmare a activității profesionale desfășurate de reclamantă pentru anul 2008, iar aceasta se situează la nivelul sumei de 114.050 lei.
Astfel, în speță a existat o necorelare în ceea ce privește veniturile menționate prin declarația nr.11570/_, respectiv suma de 122.550 lei în loc de 114.050 lei, cum ar fi fost corect, iar în ceea ce privește accesoriile calculate de pârâtă reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, tribunalul reține că acestea nu sunt datorate, în condițiile în care nu există debit principal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta-recurentă D. G. A F. P. C. -N.
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii Deciziei de soluționare a contestației nr. 490/2012 Decizia de impunere nr. 50243/2/_, ca legale si temeinice .
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța nu a procedat la identificarea cadrului procesual având in vedere faptul ca pe tot parcursul cauzei a dispus citarea si apoi a dispus comunicarea hotărârii către A.N.A.F.- D. G. a F. P. a J. C., deși intre cele 2 entități nu exista identitate așa cum rezulta din H.G. nr. 109/2007 privind organizarea si funcționarea A.N.A.F.
Așadar, cu toate ca pe calea întâmpinării a invocat ca si chestiune prealabila soluționarea problemei legate de cadrul procesual solicitând instanței ca in temeiul rolului activ sa pună in vedere reclamantei sa precizeze cine care calitate de parat in cauza, instanța nu a procedat la soluționarea acesteia si nu a dispus citarea acestei autorități la sediul din București, str.Apolodor nr. 17 sector 5, ceea ce in opinia recurentei reprezintă un motiv de casare a hotărârii, in temeiul art.304 pct.5 Cod procedura civila pentru îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de citare .
In ceea ce privește motivul de nelegalitate legat de motivele contradictorii si
aplicarea greșita a legii se arătă ca acesta este susținut pe următoarele argumente :- din cuprinsul hotărârii rezulta ca singurul motiv al acțiunii este legat de împrejurarea ca instanța a preluat fără niciun argument legal împrejurarea invocata de reclamanta care afirma ca, prin anularea chitanței nr. 8967834/_ in cuantum de 8500 lei veniturile realizate de reclamanta in cursul anului 2008 se situeză sub plafonul de 35000 euro.
Temeiul de drept reținut de instanța - art. 10 din H.G. nr. 831/1997- in primul rând nu exista, in al doilea rând nu reglementează nicidecum raportul juridic fiscal.
Se susține că, motivarea instanței, in primul rând ca nu are legătura cu starea de fapt legata de raportul juridic fiscal ia alta ordine de idei nu conține niciun argument juridic
Un element deosebit de important constă în faptul ca in România sistemul fiind declarativ legiuitorul lasă la îndemâna contribuabilului depunerea declarațiilor precum si posibilitatea de corectare pentru cazul erorilor, insa in termenele legale, in speța pana la începerea inspecției fiscale așa cum rezulta din
O.M.F.P. nr. 1304/2004).
Așadar, recurenta consideră că, elementul de fapt definitoriu consta in aceea ca reclamanta nu a depus in termenul legal vreo declarație rectificativa asupra declarației nr. 11570/_ așadar aceasta se bucura de stabilitate iar o alta soluție cu privire la obligația de plata este lipsita de eficienta deoarece organul fiscal nu se poate substitui obligațiilor contribuabililor .
Consecința fiscala a corectării respectivei" anulari" a chitanței nu este dovedita si nu este inserata in procedura de declarare corespunzătoare a obligațiilor fiscale, astfel, împrejurarea invocata de reclamanta nu este exoneratoare întrucât in primul rând, declarația depusa de reclamanta - declarația nr. 11570/_ depusa de aceasta (anexata) si care leagă si determina raportul juridic fiscal, cuprinde in mod expres faptul ca însăși reclamanta a declarat organului fiscal ca pentru anul 2008 a realizat venituri in suma de 122.550 lei.
Împrejurarea reținută de instanța de fond, conform susținerilor reclamantei ca, chitanța nr. 8967834/_ nu a fost încasata - nu reprezintă un motiv pertinent întrucât pe de a parte, aceasta chitanța trebuia sa se găsească la cotorul chitanțierului si sa se fi făcut procedura prevăzuta de pct.11 al Ordinului
M.F.P. nr. 3512/2008 iar reclamanta trebuia sa procedeze la corectarea erorilor pana la începerea inspecției fiscala așa cum i s-a comunicat expres prin avizul de inspecție fiscala.
In consecința reclamanta nu poate dovedi ca in cursul anului 2008 chitanța 8967834/_ a fost anulata cu atât mai mult cu cat petenta nu a respectat prevederile legale mai sus enunțate .
Mai mult decât atât, așa cum rezulta din actele privind inspecția fiscala si necontestate, avizul de inspecție fiscala nr. 35406/_ comunicat petentei la data de_ înștiința reclamanta despre începerea inspecției fiscale si astfel reclamanta avea posibilitatea sa-si remedieze eventualele erori insa nu a făcut-o si nici nu a atenționat echipa de inspecție fiscala cu privire la acest fapt.
Se mai arată că, actul propus in probațiune constând in procesul verbal din_ nu este suficient pentru a susține afirmația reclamantei întrucât așa cum s-a arătat mai sus, acesta este unul unilateral, nu a fost folosit la procedura descrisa de pct. 11 al Ordinului M.F.P. nr. 3512/2008 iar declarația nr. 11570/_ depusa de reclamanta (anexata) nu indica faptul ca acest proces verbal ar fi intrat in circuitul civil in sensul ca ar fi creat vreun efect juridic.
Intimatul-reclamant C. UL AVOCAȚIAL- L. G. D.
a depus întâmpinare la dosarul cauzei, la fila 9 solicitând respingerea recursului formulat ca fiind netemeinic si nelegal si pe cale de consecința sa se dispună menținerea in tot a sentinței recurate ca fiind temeinica si legala, - să se dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata si onorar avocat.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, a luat la cunoștința despre posibilitatea depășirii plafonului de scutire care se aplica persoanelor fizice autorizate de 35000 euro, in cursul anului 2008 de la organele fiscale la jumătatea anului 2011, când Contabila care se ocupa in acel moment de actele contabile a fost si ea informata de către Organul Fiscal din Dej, care i-a atras atenția asupra acestui aspect.
Astfel că, Organul Fiscal in baza declarațiilor de impunere înregistrare de vechia Contabila pe anul_ si 2011, a stabilit fabuloasa suma cu titlu de TVA neachitat pe anii mai sus menționați in cuantum de 43233 lei.
Reclamanta susține că, din acel moment nu a mai dorit colaborarea cu Contabila care pana in acel moment s-a ocupat de actele contabile ale C. ului,și a optat pentru o alta persoana care sa se ocupe începând cu data de 1. Decembrie de contabilitatea C. ului.
Astfel ca pe data de 5 decembrie 2011 s-a adresat cu o cerere către B.G and V. C. ING Dej, prin care a solicitat să-i verifice si aceasta firma de contabilitate evidentele contabile ale cabinetului pe anii 2008-2011.
In urma acestor cercetări a reieșit faptul ca reprezentanții F. P. Dej au greșit calcului privind anul fiscal 2008, suma rezultata firmei de contabilitate fiind de 114050 lei nu 122550, cum din eroare a fost declarata in evidentele contabile pe anul 2008, astfel ca diferența provine din neluarea in considerare a Chitanței nr. 8967834 din data de_ in cuantum de 8500 lei, care se afla atașata in original la actele contabile si pe care o poate prezenta organului Fiscal in cazul in care v-a fi nevoie, caz in care nu se mai poate discuta de o depășire a plafonului de 35 .000 euro pe anul 2008.
Se susține că, aceasta a fost si marea discuție privind prezenta speța, daca prin luarea in calcul a sumei de 8500 lei, suma care nu a mai fost achitata de către client chitanța care se afla atașata la cotorul chitanțierului, se mai pot face aplicarea prevederilor art 152 alin 1 si 6 din Legea nr 571/2003 cu modificările si completările succesive .
Intimata consideră că, instanța de fond in mod temeinic si legal a apreciat ca "prin neîncasarea sumei de 8500 lei, suma inițial înscrisa in chitanța susmenționata, chitanța care a fost anulata, aceasta nu mai poate fi cuprinsa in cifra de afaceri a cabinetului aferenta anului 2008.
Aceasta cu atat mai mult cu cat originalul chitanței nr 8967834/_, detașată de la cotorul chitanțierului in vederea înmânării clientului, a fost anexata procesului verbal de reziliere a contractului de asistenta juridica nr. 96/_, care s-a încheiat ca urmare a neplății onorariului chitanței prinsa de cotorul chitanțierului, ce era barat cu mențiunea ANULAT, fiind respectate dispozițiile art .10 din HG nr 831/1997.
Se mai arată că, în acest mod instanța in mod legal a considerat ca acest onorar nu a fost încasat si pe cale de consecința aceasta suma nu poate fii inclusa in cifra de afaceri a cabinetului pentru anul 2008, care a fost in realitate in cuantum de 114.050 lei.
Mai mult intimata a fost supusa controlului fiscal pentru anul 2008 in cursul anului 2009, iar aceste nereguli nu s-au observat atunci, ci doar in cursul anului 2011 când actele au ajuns ca recurenta, moment in care ne-a fost comunicat si noua .
Intimata reclamantă, consideră că nu este legal să fie obligată la plata cuantumul TVA calculat din anul 2009 si pana in iulie 2011, deoarece cabinetul nu a încasat nici o suma cu titlu de TVA si mi se pare o absurditate sa fie nevoita sa achite in acest moment aceasta suma de 43233 lei, suma calculate la data formulării primei contestații in acest moment fiind mult mai mare, la aceasta adăugându-se penalități pana la aceasta data, considerând ca este o îmbogățire fara justa cauza a recurentei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. Avocat D.
L. G. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâtă privind TVA stabilită suplimentar de plată, precum și a Deciziei nr.490/_ emisă de pârâtă, privind soluționarea contestației, corelativ cu exonerarea sa de la plata sume ide 43.233 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., s-a reținut în sarcina sa obligația fiscală suplimentară în sumă totală de 43.233 lei, reprezentând 29.903 lei, diferență suplimentară de TVA, suma de 8844 lei, reprezentând dobânzi de
întârziere aferente și suma de 4486 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.
A mai arătat reclamanta că în urma inspecției fiscale efectuate de pârâtă s- a constatat depășirea în cursul lunii decembrie 2008 a plafonului de scutire de TVA de 35.000 euro, prevăzut de legiuitor, precum și nerespectarea obligației de solicitare în termen de 10 zile a înregistrării ca plătitoare de TVA a reclamantei. Astfel încât, începând cu data de_ operațiunile ce urmau a fi desfășurate să fie impozabile din punct de vedere al TVA.
În urma efectuării controlului a fost emis Decizia de impunere nr.50243/2/_ iar prin Decizia nr.490/2012 s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de impunere.
Reclamanta a învederat că se impune anularea deciziilor atacate, având în vedere că prin anularea chitanței nr.8967834/_ în cuantum de 8500 lei, veniturile realizate în cursul anului 2008 se situează sub plafonul de 35.000 euro, ceea ce înlătură aplicarea dispozițiilor art.152 alin.1 și 6 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările succesive.
De asemenea, a susținut că în speță a existat o necorelare în ceea ce privește veniturile menționate prin declarația nr.11570/_, respectiv suma de
122.550 lei în loc de 114.050 lei, cum ar fi fost corect, deoarece secretariatul cabinetului a apreciat că este suficientă anexarea chitanței la procesul verbal de reziliere. Această necorelare nu poate fi sancționată în modalitatea aleasă de pârâtă întrucât, la data controlului, a prezentat originalul chitanței prinsă de cotorul chitanțierului, ce era barat cu mențiunea anulat.
Prin sentința civilă nr.5197 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. Avocat
D. L. G.,
cu sediul în Dej, str.A. I. nr.27, jud.C. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C.
, cu sediul în C. -N., P- ța A. I. nr.19, jud.C., dispunându-se anularea Deciziei nr.490/2012 și a Deciziei de impunere nr.50243/_ privind TVA, emise de D.G.F.P. C. și exonerează reclamanta de la plata sumei de 43.233 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență faptul că, prin Decizia de impunere nr.50243/2/_ emisă de pârâta D.G.F.P.
C., s-a reținut în sarcina reclamantei C. avocat D. L. G. obligația fiscală suplimentară în sumă totală de 43.233 lei, reprezentând 29.903 lei,
diferență suplimentară de TVA, suma de 8844 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente și suma de 4486 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.
Prin Decizia nr.490/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma de 43.233 lei, apreciindu-se că reclamanta avea posibilitatea să își remedieze eventualele erori, însă nu a făcut-o, astfel că sumele stabilite în sarcina acesteia sunt legale și temeinice.
Tribunalul a analizat aspectul dacă că prin anularea chitanței nr.8967834/_ în cuantum de 8500 lei, veniturile realizate de reclamantă în cursul anului 2008 se situează sau nu sub plafonul de 35.000 euro, ceea ce ar înlătura aplicarea dispozițiilor art.152 alin.1 și 6 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările succesive.
Instanța a apreciat că deoarece suma de 8500 lei, înscrisă inițial în chitanța susmenționată nu a fost încasată, fapt ce a dus la anularea acesteia, este evident că suma de 8500 lei nu poate fi cuprinsă în cifra de afaceri a cabinetului aferentă anului 2008, cu atât mai mult cu cât originalul chitanței nr.8967834/_, detașată de la cotorul chitanțierului în vederea înmânării clientului, (f27) și a fost anexată procesului verbal de reziliere a contractului de asistență juridică nr.96/_, care s-a încheiat ca urmare a neplății onorariului la termenul convenit de părți iar la data controlului s-a prezentat originalul chitanței prinsă de cotorul chitanțierului, ce era barat cu mențiunea anulat, fiind respectate dispozițiile art.10 din HG nr.831/1997.
În consecință s-a apreciat că, în mod netemeinic și nelegal pârâta a calculat cuantumul cifrei de afaceri prin includerea unei sume neîncasate, în condițiile în care cifra de afaceri a cabinetului este formată din sumele încasate ca urmare a activității profesionale desfășurate de reclamantă pentru anul 2008, iar aceasta se situează la nivelul sumei de 114.050 lei.
Instanța de fond a concluzionat că, în speță a existat o necorelare în ceea ce privește veniturile menționate prin declarația nr.11570/_, respectiv suma de 122.550 lei în loc de 114.050 lei, cum ar fi fost corect, iar în ceea ce privește accesoriile calculate de pârâtă reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, tribunalul reține că acestea nu sunt datorate, în condițiile în care nu există debit principal.
În recursul declarat de recurenta s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii Deciziei de soluționare a contestației nr. 490/2012 Decizia de impunere nr. 50243/2/_, ca legale si temeinice .
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat faptul că, instanța de fond nu a procedat la identificarea cadrului procesual având in vedere faptul ca pe tot parcursul cauzei a dispus citarea si apoi a dispus comunicarea hotărârii către A.N.A.F.- D. G. a F. P. a J. C., deși intre cele 2 entități nu exista identitate așa cum rezulta din H.G. nr. 109/2007 privind organizarea si funcționarea A.N.A.F.
Așadar, cu toate ca pe calea întâmpinării a invocat ca si chestiune prealabila soluționarea problemei legate de cadrul procesual solicitând instanței ca in temeiul rolului activ sa pună in vedere reclamantei sa precizeze cine care calitate de parat in cauza, instanța nu a procedat la soluționarea acesteia si nu a dispus citarea acestei autorități la sediul din București, str.Apolodor nr. 17 sector 5, ceea ce in opinia recurentei reprezintă un motiv de casare a hotărârii, in temeiul art.304 pct.5 Cod procedura civila pentru îndeplinirea necorespunzătoare a procedurii de citare .
Referitor la acest motiv de recurs, Curtea apreciază că indicarea ANAF de către reclamantă în acțiunea introductivă nu este de natură a crea confuzie în condițiile în care sa arată clar că se dorește judecarea litigiului în contradictoriu cu - A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. C. -
indicându-se doar adresa de citare a Direcției Generale a F. P. C., citarea făcându-se corect numai cu acea pârâtă.
In ceea ce privește motivul de nelegalitate legat de motivele contradictorii si aplicarea greșita a legii invocată de recurentă, aspect ce ar rezulta din cuprinsul hotărârii în condițiile în care instanța a preluat fără niciun argument legal împrejurarea invocata de reclamanta care afirma ca, prin anularea chitanței nr. 8967834/_ in cuantum de 8500 lei veniturile realizate de reclamanta in cursul anului 2008 se situează sub plafonul de 35000 euro.
Astfel, se arată că, temeiul de drept reținut de instanța - art. 10 din H.G. nr. 831/1997- in primul rând nu exista, in al doilea rând nu reglementează nicidecum raportul juridic fiscal.
Curtea analizând recursul declarat, având în vedere și poziția procesuală a intimatei, constată că, in România sistemul de impozitare este unul declarativ, sens în care legiuitorul lasă la îndemâna contribuabilului depunerea declarațiilor precum si posibilitatea de corectare pentru cazul erorilor, insa in termenele legale.
Astfel, se reține că în cazul de față reclamanta nu a depus in termenul legal vreo declarație rectificativa asupra declarației nr. 11570/_, pana la începerea inspecției fiscale așa cum rezulta din O.M.F.P. nr. 1304/2004, astfel că această declarație se bucura de stabilitate, declarație în baza căreia s-a stabilit de organul fiscal, obligația de plata în sarcina reclamantei.
Curtea constată că reclamanta prin declarația depusa la organul fiscal sub nr.11570/_ si care leagă si determina raportul juridic fiscal, cuprinde in mod expres faptul că acesta a declarat organului fiscal ca pentru anul 2008 că a realizat venituri in suma de 122.550 lei.
Curtea apreciază că, instanța de fond și-a bazat soluția de admitere a acțiunii reclamantei doar pe susținerilor reclamantei în sensul ca, chitanța nr. 8967834/_ nu a fost încasată în condițiile în care, acea chitanța trebuia sa se găsească la cotorul chitanțierului si sa se fi făcut procedura prevăzuta de pct.11 al Ordinului M.F.P. nr. 3512/2008, iar reclamanta trebuia sa procedeze la corectarea erorilor pana la începerea inspecției fiscala așa cum i s-a comunicat expres prin avizul de inspecție fiscala.
În acest sens se reține că organul fiscal a expediat reclamantei Avizul de inspecție fiscală nr.35406 din_ comunicată petentei la data de_, înscris prin care era cuprinsă invitația petentei de a se prezenta la organul fiscal în termen de 5 zile de la primirea Avizului, pentru remedierea eventualelor erori materiale de evidență, astfel că recurenta avea posibilitatea ca înaintea controlului să-și corecteze eventualele erori.
În consecință după data începerii inspecției fiscale nu se mai pot depune declarații rectificative, aferentei perioadei inspectate, aspect ce rezultă din Anexa 1a din OMFP nr.1304/2004.
In consecința reclamanta nu poate dovedi ca in cursul anului 2008 chitanța 8967834/_ a fost anulata cu atât mai mult cu cat petenta nu a respectat prevederile legale mai sus enunțate .
În aceste condiții, Curtea nu poate lua în considerare actul propus in probațiune constând in procesul verbal din_ care nu este suficient pentru a susține afirmația reclamantei întrucât, acesta este unul unilateral, nu a fost folosit la procedura descrisa de pct. 11 al Ordinului M.F.P. nr. 3512/2008 iar declarația nr. 11570/_ depusa de reclamanta nu indica faptul ca acest
proces verbal ar fi intrat in circuitul civil in sensul ca ar fi creat vreun efect juridic.
Totodată nu poate constituii element de exonerare împrejurarea invocată de reclamantă că deficiența întocmirii eronate a declarației de venituri s-ar datora fostei contabile în condițiile în care reclamanta avea posibilitatea și obligația ca înaintea depunerii actelor de impunere fiscală să le verifice.
În consecință, Curtea constată că în mod nelegal instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii reclamantei, dispunând anularea Deciziei nr.490/2012 și a Deciziei de impunere nr.50243/_ privind TVA, emise de
D.G.F.P. C. și exonerează reclamanta de la plata sumei de 43.233 lei.
Față de aspectele arătate, curtea constată legalitatea și temeinicia Deciziei nr.490/2012 și a Deciziei de impunere nr.50243/_ privind TVA, emise de
D.G.F.P. C., precum și existența obligației reclamantei de plată a sumei de
43.233 lei stabilită de organul fiscal, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă va admite recursul declarat de D. G. A F.
P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.5197 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. AVOCAȚIAL-L. G. D.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de D. G. a F. P. a J. C. împotriva sentinței civile nr.5197 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. Avocat D. L. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, V. G. | Judecător, S. L. R. | Judecător, R. -R. D. |
Grefier, M. V. -G. |
Red. V.G./M.N.
2 ex
Jud.fond.-A. M. B.
