Sentința civilă nr. 6925/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6925
Ședința publică din 2 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. O. -președinte
GREFIER V. G. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. B. G., cu domiciliul în B. M., str.P. nr.7, județul
M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., cu sediul în
B. M., str.Gh.B., nr.22 A, județul M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat Mocanu Alexandru, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. procedând la verificarea competenței potrivit art.131 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2007 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de_, punctul de vedere exprimat de pârâtă din care se comunică un exemplar reprezentantului reclamantei.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială și copia unui act din care rezultă că reclamantul are dreptul de ședere in SUA de 15 ani.
Nefiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și precizată întrucât reclamantul nu are domiciliul de 15 ani în România, nu există contract încheiat cu C. de A. de S. M. și reclamantul nu a beneficiat de concediu medical.
La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantului arată că reclamantul are cetățenia română și deține un apartament în B. M. care este închiriat, iar după venitul realizat plătește impozit.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cauzei de față.
Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal reclamantul B. B. G. a chemat în judecată pârâta C. de A. de S. M. solicitând desființarea Deciziei nr.96 din_ pronunțată de pârâtă în soluționarea contestației formulată de către reclamantă la decizia de impunere din oficiu nr.2216/17067 din_ .
Reclamantul a arătat că este cetățean român cu domiciliul în străinătate de peste 15 ani și că nu are încheiat vreun contract cu C. de A. de S. astfel că nu-i revine obligația menționată în decizia a cărui anulare o solicită.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta C. de A. de S. M. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat astfel că potrivit art.211 alin.1 și 2 din Lega nr.95/2006, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Atâta vreme cât un cetățean român are domiciliul în România implicit are obligația declarării veniturilor și a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art.214 alin.4 lit.c din legea mai sus menționată, "Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru ... cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară. Acest text de lege i-ar fi aplicabil contestatorului dacă acesta ar avea domiciliul în străinătate și nu în România.
Pentru cetățenii români cu domiciliul în țară asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
Dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele:
"(1)Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz...
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte
venituri care se supus impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.";
Din actele anexate contestației administrative de contestator nu rezultă faptul că acesta a renunțat la dreptul de domiciliu din România.
Permisul de muncă obținut pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, depus în probațiune, acordă contestatorului dreptul de a se stabili și lucra temporar în acel stat.
În aceste condiții domiciliul contestatorului este cel situat în B. M., str.P. nr.7, județul M., și nu în Statele Unite.
Contestatorul nu și-a pierdut dreptul de domiciliu sau de ședere în România, "Calitate de asigurat și drepturile de asigurare încetează doar odată cui pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.";
Categoriile de asigurați care beneficiază de pachetul de bază de servicii medicale, pot beneficia de acest drept întrucât FNUASS contribuie, conform principiului solidarității (art.208 alin.3 lit.b) din Legea nr.95/2006 și alte categorii de asigurați (inclusiv persoanele care realizează venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor conf.art.257 alin.2 lit.f) din Legea nr.95/2006 care realizează venituri impozabile pe teritoriul României.
Reiese din aceste considerente că acesta nu poate fi exonerat de obligația prevăzută în dispozițiile art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, deoarece acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art.214 alin.3 din Legea nr.95/2006, aceasta neavând domiciliul în străinătate, ci conform actelor depuse de acesta are doar un drept temporar de muncă și
ședere în America, neexistând un document din care să rezulte că, în perioada 2008 - 2012, după caz, a renunțat la domiciliul din România.
Examinând acțiune, prin prisma celor susținute de către reclamant, a înscrisurilor de la dosar și făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Pârâta CAS M. a stabilit în sarcina reclamantului prin decizia de impunere din oficiu nr.2216/1706/R/_ o obligație de plată ca și contribuție FNUASS.
Decizia de impunere s-a emis în baza deciziilor de impunere anuale emise de organele din cadrul ANAF, respectiv de veniturile impozabile cu care figurează contestatorul obținute din cedarea folosinței.
În decizia de impunere din oficiu nr.2216/17067/_ a fost luată în calcul suma de 369 lei, dintr-o eroare de program informatic, sumă care a mai fost comunicată în decizia de impunere din oficiu nr.2216/17067/R/2011/_ .
Astfel că a fost comunicată decizia de desființare nr.2643/DD/17067/R/2011/_ pentru evitarea dublei impuneri.
Reclamantul are domiciliul în România, B. M., str.P., nr.7 și cu drept temporar de muncă și ședere în America, neexistând vreun document din care să rezulte că a renunțat la domiciliul din România.
În aceste condiții, reclamantul nu și-a pierdut teoretic calitatea de asigurat beneficiind de pachetul de bază de servicii medicale din România. Prin urmare îi revine și obligația plății contribuției de asigurare sociale de sănătate, bugetul FNUASS având la bază contribuții conform principiului solidarității (art.208 alin.3 lit.b) din Legea nr.95/2006.
Calitatea de asigurat a reclamantului, pe care acesta o contesta, derivă din legea organică privind reforma în domeniul sănătății, astfel că dispozițiile art.257 din Legea 95/2005 sunt aplicabile indiferent de încheierea sau nu a unui contract individual cu casa de asigurări de sănătate.
În contextul stării de fapt și de drept expuse, actele administrativ fiscale obiect al procesului au fost emise în condiții de temeinicie cu respectarea prevederilor legale.
Prin urmare acțiunea reclamantului este nefondat, urmând a fi respinsă ca atare potrivit dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea nr.354/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de către reclamantul B. B. G., domiciliat în B. M., str.P. nr.7, județul M. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M., cu sediul în B. M., str.Gh.B., nr.22 A, județul M. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. V. G. -S.
Red.S.O./_
T.red.V.G-S/_
4 ex.








