Decizia civilă nr. 10932/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10932/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamantul
B. I. Z., împotriva deciziei civile nr. 9838/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ - contribuție asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 323 alin. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea de revizuire nu este timbrată, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
La dosar s-au depus, de către revizuient, la data de_, motive de revizuire.
Curtea, după deliberare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării cererii de revizuire și rămâne în pronunțare pe excepția invocată. În subsidiar, în situația complinirii timbrajului aferent cererii de revizuire, Curtea urmnează a analiza admisibilitatea cererii de revizuire
raportat la art. 322 C. pr. civ.
CURTEA
B. I. Z. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile 9838 din_ din dosarul_ al Curții de Apel C., fără a depune motivele de revizuire precum și taxa de timbru și timbru judiciar aferentă.
La data de_ prin citația ce i-a fost comunicată, Curtea a stabilit în sarcina revizuientului obligația de plată a taxei judiciare de 10 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei. Cum acesta nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată din_ Curtea a făcut aplicarea prev.art.20 alin.3 din Legea 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuientul
B. I. Z., împotriva deciziei civile nr. 9838/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | D. R. R. | D. | L. | U. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _