Sentința civilă nr. 1642/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1642/2013

Ședința publică din data de 01 Octombrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C.

M. C.

în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă T. B. -N., P. de pe lângă

C. de A. C.

și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

, având ca obiect

anulare act administrativ

Cauza s-a judecat în fond la data de 17 septembrie 2013, concluziile reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. M. C., în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă T. B. -N., P. de pe lângă C. de A. C. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat anularea actului administrativ unilateral prin care pârâții P. de pe lângă T. B. -N. și P. de pe lângă C. de A.

C. au stabilit că nu are dreptul la decontarea chiriei lunare prevăzută de dispozițiile art.23 din OUG nr.27/2006 și Ordinului comun al Ministrului J. i, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de C. și J., procurorului general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012, recunoașterea acestui drept începând cu data de_, cu obligarea pârâților la calcularea și decontarea chiriei plătite începând cu data de_, în cuantumul stabilit prin Ordinul nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012 raportat la valoarea chiriei stabilite în contract, și pe viitor, până la data la care va îndeplini condițiile legale cu privire la decontarea acesteia.

În motivare s-a arătat că la data de_ a formulat, în temeiul art.3 alin.2 și în termenul prev. de art.3 al Ordinului nr.545C/l/4794/l 154/259 /300C /379C din 2012, o cerere la departamentul economic al P. ui de pe lângă T. B. -N., prin care a solicitat decontarea chiriei pe luna februarie 2013 (începând cu data de_ ), plătite pentru închirierea apartamentului situat în B., str. L. nr.48A, bl.1, ap.4, jud. B. -N., conform contractului de închiriere din data de XX.02.2013 (înregistrat la Administrația Financiară cu nr.254 din 2013), anexând documentele prev. de art.3 alin.1 lit. a-f din Ordinul nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012.

P. de pe lângă T. B. -N. a formulat, la data de_, adresa nr.666/X/2 din_ către P. de pe L. C. de A. C., prin care se solicita un răspuns autorizat în legătură cu cererea sa. P. de pe lângă C. de A. C. a formulat un răspuns la această adresă, înregistrat în data de_ la P. de pe lângă T. B. -N., și comunicat reclamantului de către P. de pe lângă T. B. -N. la data de_, adresă prin care pârâții P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B. -N., stabileau că nu are dreptul la decontarea chiriei deoarece a fost numit în funcția de procuror stagiar la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița la data de_ prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.437 din_, dată la care a deținut în proprietate un apartament în B., înstrăinat la data de_, conform copiei anexate la cerere.

În temeiul art. 7 din legea 554 din 2004, a solicitat la data de_ pârâților P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B. -N., să revoce actul administrativ unilateral prin care au stabilit că nu are dreptul la decontarea chiriei lunare prevăzută de dispozițiile

art.23 din OUG 27/2006 și Ordinul nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012. Prin adresa din data de_ a P. ui de pe lângă C. de A. C., comunicată reclamantului la data de_ de către P. de pe lângă T. B. -N., aceștia au refuzat acest lucru, cu motivarea că reclamantul a fost numit în funcția de procuror stagiar la data de_, apoi definitiv la data de_, iar ordinul nu distinge între numirea în funcția de stagiar sau definitiv (lucru pe care însă nu l-a contestat si nu îl contestă, acesta fiind de altfel si motivul pentru care este îndreptățiți la decontarea chiriei, în condițiile legii, și magistrații stagiari).

În fapt, la data de_ a fost numit, prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.437 din_, în funcția de procuror stagiar la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița. La acea dată, împreună cu soția, era proprietarul apartamentului nr.4 situat în B., str. Împăratu Traian nr.37A, motiv pentru care nu a solicitat indemnizația de instalare prev.de art.26 din OUG 27/2006 și decontarea chiriei lunare prevăzută de dispozițiile art.23 din OUG 27/2006.

Prin decretul Președintelui României nr.211 din 4 februarie 2013 (publicat în Monitorul Oficial din 7 februarie 2013) a fost numit în funcția de procuror al P. ui de pe lângă Judecătoria Bistrița, după ce a promovat examenul de capacitate organizat de Institutul Național al Magistraturii în perioada august-decembrie 2012.

Între data validării examenului și data numirii, mai exact la data de 29 ianuarie 2013, a înstrăinat, împreună cu soția, apartamentul sus amintit, în ideea de a achiziționa o locuință mai mare și a închiriat, contra sumei de 300 euro lunar, pentru un an de zile, apartamentul situat în B., str.

nr.48A, bl.1, ap.4, solicitând decontarea chiriei în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Astfel, potrivit alin.1 al art.23 din OUG 27/2006, "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii [...].", iar conform alin.6 al art.23 din OUG 27/2006, "Dacă judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, inclusiv soțul/soția acestora sau copiii aflați în întreținerea lor, au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (I)-(3) și la art. 22, nu mai beneficiază de aceste drepturi."
Mai departe, art. 3 alin. 1 din Ordinul 545C/_ / 259/300C/379C din 2012, arată documentele justificative în baza cărora se acordă decontarea [...]
- declarație pe propria răspundere că titularul, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținerea acestora nu dețin o locuință în proprietate în localitatea în care își desfășoară activitatea ori nu li s-a atribuit o locuință de către autoritățile administrației publice locale în această localitate după data numirii în funcție în localitatea în care își desfășoară activitatea;
- declarație pe propria răspundere că titularul nu este rudă de gradul I sau II cu proprietarul locuinței închiriate;
- declarație pe propria răspundere că titularul, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținerea lor nu au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea unde se află locuința pentru care solicită decontarea chiriei;
- declarație pe propria răspundere că soțul/soția nu beneficiază de compensarea/decontarea chiriei în localitatea în care își desfășoară activitatea.

În opinia reclamantului, având în vedere că nu a deținut la data la care a solicitat decontarea chiriei o locuință în B., că nu i s-a atribuit o locuință de către autoritățile administrației publice locale în B., că nu a încheiat contractul de închiriere cu o ruda de gradul I sau II, că nu a înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în B. (procuror, 7 februarie 2013), iar soția nu beneficiază de compensarea/decontarea chiriei în B., este îndreptățit la decontarea chiriei, așa cum a arătat în cererea depusă.

Împrejurarea potrivit căreia în perioada în care a fost numit procuror stagiar a avut în proprietate o locuință în B., și în consecință nu a solicitat și beneficiat de decontarea chiriei, nu poate împieta acestui drept, din moment ce a înstrăinat locuința înainte de data numirii în funcția de procuror definitiv, prin decretul Președintelui României nr.211 din 4 februarie 2013 (publicat în Monitorul Oficial din 7 februarie 2013, partea I). Această împrejurare constituie o condiție suplimentară față de cele arătate în dispozițiile legale amintite, neprevăzută de legiuitor și care

excede intenției acestuia, motiv pentru care prin aplicarea acesteia s-ar adăuga la lege, și s-ar încalcă principiul de drept potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (spre exemplu, legiuitorul, dacă dorea să facă acest lucru, putea să introducă condiția potrivit căreia nu beneficiază de decontarea chiriei magistrații care au înstrăinat, în intervalul unei limite temporale, anterior numirii în funcție, o locuință în localitatea în care se cere decontarea chiriei.

Or legiuitorul, nu a introdus o asemenea prevedere în considerarea specificului profesiei de magistrat, care prin natura ei face ca magistratul să-și desfășoare activitatea, de-a lungul carierei, în mai multe locuri, începând cu admiterea în INM, numirea în funcția de magistrat stagiar, magistrat definitiv, transfer, numire din funcția de procuror în cea de judecător și invers, în funcție de conducere, promovare la un parchet sau instanță superioară, delegare sau detașare. De aceea, ori de câte ori magistratul, la data numirii în funcție într-o localitate, de către Consiliul Superior al Magistraturii sau Președintele României după caz, nu va avea în proprietate o locuință în acea localitate, va beneficia de decontarea chiriei, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții arătate în lege.

O asemenea prevedere ar fi de natură a influența într-un fel sau altul chiar alegerea locului de muncă, prin eliminarea din opțiuni a unui anumit parchet sau a unei anumite instanțe, în cazul în care un magistrat a dispus sau dorește la un moment dat să dispună de bunul său înainte de a opta pentru ocuparea unei anumite funcții. Mai mult, ar crea discriminare, spre exemplu, în situația identică a doi colegi, procurori stagiari la același parchet, în momentul în care unul optează după capacitate pentru funcția de procuror la același parchet, iar celălalt pentru funcția de judecător la instanța corespunzătoare acestuia (căruia evident că nu i-ar fi operabilă prevederea), deoarece tratamentul juridic diferit nu ar avea nici o justificare reală, întemeiate pe motive obiective, ci ar consta într-o simplă opțiune.

Reclamantul are convingerea că nici din punct de vedere moral nu poate fi lipsit de acest drept, deoarece dacă ar fi urmărit neapărat să încaseze acest drept ar fi putut vinde acel apartament în anul 2011, înainte de numirea în funcția de procuror stagiar, într-un moment în care piața imobiliară nu înregistrase încă reculul în care se află în prezent, și să depună prețul vânzării în bancă, încasând în același timp și dobânda. Însă a vândut apartamentul într-un moment care ține de oportunitate, de prețul urmărit pentru definitivarea tranzacției și momentul ales pentru trecerea la o locuință mai mare, și care s-a suprapus într-un mod fericit cu intervalul de timp care îi oferă dreptul să solicite decontarea chiriei, acordându-i un răgaz pentru a alege cea mai potrivită locuință.

În drept, se invocă dispozițiile Legii nr.554 din 2004, OUG 27/2006, Ordinului nr. 545C/_

/259 /300C /379C din 2012 și ale Codului de procedură civilă. Instanța de contencios administrativ este competentă în cauză, deoarece dreptul reclamat nu are caracter salarial și nu se impozitează, conform art.3 al Ordinului nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012.

Pârâții P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B. -N.

au depus la dosar întâmpinare,

prin care au invocat excepția de necompetență funcțională a T. ui

B. -N. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

, apreciind că este în discuție un litigiu de dreptul muncii, se solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă T.

- N. - în complet constituit pentru soluționarea litigiilor de muncă; pe fond, se solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
În motivare se arată că reclamantul C. M. C. a formulat o acțiune în contencios administrativ prin care a chemat în judecată Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de
și J., P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, solicitând: anularea actului administrativ unilateral prin care P. de pe lângă C. de A. C. și

P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au stabilit că nu are dreptul la decontarea chiriei lunare prevăzută de dispozițiile art. 23 din OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și Ordinul comun al Ministerului J. i, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii președintelui înaltei Curți de

C. și J., procurorului general al P. ui de pe lângă înalta Curte de C. i și J. și procurorului - șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 545C/_ /259/300C/379C din 2012, recunoașterea acestui drept începând cu data de_, obligarea pârâților la calculare și decontarea chiriei plătită începând cu data de_, în cuantumul stabilit prin Ordinul comun al Ministerului

J. i, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii președintelui înaltei Curți de C. și J.

, procurorului general al P. ui de pe lângă înalta Curte de C. i și J. și procurorului - șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 545C/_ /259/300C/379C din 2012.

În conformitate cu prevederile art. 245, art. 129, art. 130 alin. (2) și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este dată excepția necompetenței funcționale a secției civile și de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului în soluționarea prezentei cauze, întrucât este vorba despre un conflict privind drepturile ce derivă din raportul de muncă al reclamantului. Înscrisul înregistrat la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 776/VI/14/2013 nu poate fi asimilat unui act administrativ. Scriptul, despre care s-a făcut vorbire, reprezintă răspunsul comunicat dl. procuror C. M. C. la solicitarea de a i se deconta chiria. Actul administrativ este definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice,., ".

Pentru ca un act să fie considerat act administrativ trebuie să întrunească cumulativ câteva trăsături. În doctrină există opinii diferite cu privire la numărul, denumirea și trăsăturile actului administrativ. Analizând opiniile exprimate de profesorii Tudor Drăganu ( C. -N. ), I. Iovănaș (C. -N. ), Romulus Ionescu (B. ) și A. Negoiță (B. ), se poate concluziona că elementele comune esențiale pentru delimitarea actelor administrative de celelalte acte juridice ale autorităților administrației publice, precum și de operațiunile administrative ale acestora, sunt: sunt acte juridice, sunt manifestări unilaterale de voință, sunt emise în realizarea puterii publice.

Sub aspect formal - material, au fost identificate următoarele trăsături ale actului administrativ: actul administrativ este forma juridică principală a activității autorităților administrației publice, este o voință juridică unilaterală, este emis numai în realizarea puterii publice, are un regim juridic specific în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ.

Actul administrativ apare ca exteriorizarea voinței interne a unei structuri administrative în sensul de a produce in mod direct efecte juridice, ea trebuind sa fie expresa, neîndoielnică în a schimba ceva din ordinea juridica existenta până în momentul manifestării ei. Cu alte cuvinte, un act administrativ nu poate cuprinde o rugăminte, o constatare, o părere sau o expresie a unei opinii, ci numai o voință, ce trebuie sa aibă drept scop producerea in mod direct de anumite efecte juridice si sa se manifeste printr-un fapt material pentru a putea fi cunoscuta.

Înscrisul considerat de către reclamant ca fiind act administrativ nu poate fi asimilat niciunui act administrativ jurisdicțional. Lit. d) a art. 2 din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ definește actul administrativ jurisdicțional: "d) act administrativ-jurisdicțional - actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale în soluționarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare;"

Actul administrativ - jurisdicțional trebuie să întrunească mai multe trăsături pentru a fi calificat ca atare, și anume: să fie un act juridic, adică să confere drepturi și obligații subiectelor de drept între care se stabilește raportul juridic; să fie emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale; să fie emis ca urmare a rezolvării unui conflict juridic născut între două sau mai multe persoane juridice sau fizice, între persoane private și autorități publice; procedura de rezolvare a conflictului să întrunească în mod cumulativ două condiții, și anume cea a contradictorialității și cea a asigurării dreptului la apărare.

In speță, ne aflăm în prezența unui litigiu de dreptul muncii, întrucât între reclamant și pârâți există un raport de serviciu, determinat de faptul că procurorul, numit prin decret prezidențial la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița își desfășoară activitatea în cadrul ordonatorului terțiar de credite P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, al cărui buget se include în bugetul ordonatorului secundar de credite P. de pe lângă C. de A. C., respectiv al ordonatorului principal de credite Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de C. și J. .

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecarea conflictelor individuale de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

Reclamantul C. M. - C. a fost numit în funcția de procuror la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița începând cu data de 1 iulie 2011, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 437/2011, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior numirii în funcția de procuror stagiar, dar anterior definitivării în funcție, prin decret prezidențial, respectiv la 29 ianuarie 2013, reclamantul a înstrăinat un apartament situat în municipiul B., astfel cum reiese din declarația pe proprie răspundere precum și din contractul de vânzare-cumpărare.

Prin Decretul nr. 211 din 4 februarie 2013, ca urmare a promovării examenului de capacitate, domnul procuror C. M. C. a fost numit definitiv în funcție.

Potrivit art.79 alin. (6) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu".

In același sens sunt și prevederile art. 22 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările ulterioare, potrivit cu care "Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, precum și magistrații asistenți au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu

In cazul în care nu este posibilă acordarea unei locuințe de serviciu sunt aplicabile prevederile art. 23 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, in condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii _.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă obligația parchetului la care funcționează magistratul să îi asigure acestuia o locuință de serviciu.

Din lipsa fondului locativ necesar, pentru îndeplinirea obligației legale arătate, s-a stabilit obligația angajatorului să asigure compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii.

Totodată, art. 23 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 dispune: "Dacă judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, inclusiv soțul/soția acestora sau copiii aflați în întreținerea lor, au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (1) - (3) și la art. 22, nu mai beneficiază de aceste drepturi."

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordinul nr. 545/C-1/4.794/1.154-259-300/C-379/C din 15 februarie 2012 al ministrului justiției, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, procurorului general al P. ui de pe lângă înalta Curte de C. și J. și procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție: "(1) Documentele necesare pentru decontarea chiriei sunt: e) declarație pe propria răspundere că titularul, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținerea lor nu au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea unde se află locuința pentru care solicită decontarea chiriei;"

Din situația de fapt prezentată rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condiția sus menționată, neputând beneficia de decontarea chiriei în municipiul B. .

Potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", dacă ordonanța privind drepturile judecătorilor și procurorilor și ordinul privind condițiile în care se poate face decontarea chiriei nu disting între numirea în funcție ca procuror stagiar și numirea prin decret prezidențial, nici cei care interpretează și aplică legea nu pot face o astfel de distincție.

Totodată, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr. 27/2006, prin Decizia nr. 241 din data de 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 302 din 10 mai 2010: "Examinând excepția de neconstituționalitate, C. observă că prevederile art. 22 și art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 instituie un beneficiu în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, precum și magistraților-asistenți constând în acordarea unei locuințe de serviciu, ori în decontarea chiriei pentru locuință.

Acordarea acestui drept este condiționată de îndeplinirea mai multor condiții, printre care și cea prevăzută de textul de lege criticat, referitoare la înstrăinarea unei locuințe proprietate personală după data numirii în funcție.

Autorul excepției deși consideră că este justificată cerința impusă de art. 23 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, din perspectiva prevenirii unor acte de rea-credință care ar putea apărea în practică, arată că există totuși situații în care, deși are loc o înstrăinare a unei locuințe, aceasta nu poate fi împiedicată de către titularul dreptului prevăzut de art. 22 și 23 din ordonanță, întrucât nu este un bun propriu și, în plus, nu profită financiar de pe urma acestei înstrăinări.

Față de acestea, C. reține că rațiunea legii este aceea de a veni în sprijinul persoanelor care ocupă funcțiile de judecători, procurori, personal asimilat acestora sau magistrați-asistenți cu acordarea unor facilități privind asigurarea unei locuințe, în măsura în care acestea nu dețin personal, ori prin membrii familiei, o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea, întrucât, așa cum s-a reținut și mai sus, nu este vorba de un drept fundamental, legiuitorul a avut libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu. De aceea nici nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. In acest sens, trebuie observat că, față de reglementarea anterioară care privea același drept, noua reglementare este mult mai restrictivă, potrivit opțiunii legiuitorului, aceasta neavând semnificația încălcării dispozițiilor Legii fundamentale.

Cu toate acestea, indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă respectând principiul egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale. Or, sub acest aspect, C. constată că textul de lege criticat nu prevede nicio diferențiere sau discriminare, toate persoanele aflate în ipoteza normei fiind supuse acelorași condiții legale. împrejurarea că aspecte particulare, precum cele privind posibilitatea de a influența sau nu decizia soțului la înstrăinarea unui bun sau câștigul obținut de pe urma înstrăinării, nu sunt de natură să pună în discuție conformitatea textului de lege criticat cu dispozițiile Constituției. "

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură

civilă.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

De asemenea, se invocă excepția necompetenței funcționale a secției civile și de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului în soluționarea prezentei cereri, date fiind prevederile art.245, art.129, art.130 alin. (2) și art.136 alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, întrucât ne aflăm în prezenta unui conflict privind drepturile ce derivă din raportul de muncă al reclamantului.

Potrivit art.269 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările ulterioare, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

Totodată, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, republicată, cu modificările ulterioare, conflictele individuale de muncă se soluționează, în primă instanță, de către tribunal.

Pe de altă parte, răspunsurile primite de reclamant cererilor sale de la P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud și de la P. de pe lângă C. de A. C. nu au caracterul unor acte administrative sau asimilate, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi antrenata competența funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului.

Față de cele prezentate, se solicită instanței admiterea excepției necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul T. ui B. N. și transpunerea cauzei la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul aceluiași tribunal.

S-a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 245 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție de fond, peremptorie, ce derivă din faptul că pârâtul Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de C. și J. nu are legitimare procesuală pasivă și nu poate fi obligat să răspundă față de pretențiile formulate prin actul de sesizare al instanței, față de împrejurările de fapt și de drept prezentate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică deoarece este sancționată cu norme de procedură imperative referitoare la calitatea părților și aptitudinea lor de a sta în proces, impunând verificarea cu prioritate a cadrului procesual, întrucât, dacă persoana chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, adică nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, aceasta nu poate figura în calitate de pârâtă și nici nu poate fi obligată la respectarea sau realizarea dreptului, neavând nici o legătură cu raportul juridic dedus judecății.

Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în proces, iar sarcina justificării calității procesuale, active sau pasive, aparține neîndoielnic persoanelor care sesizează instanța cu o pretenție, adică reclamantului. Conținutul calității procesuale se raportează la acele împrejurări de fapt sau de drept care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.

Legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie raportată cu necesitate la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate de reclamant prin acțiune.

Având în vedere faptul că raporturile de muncă ale reclamantului se derulează cu P. de pe lângă T. B. -N., precum și faptul că nu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea fi pe fond obligat la decontarea chiriei pretinse, se solicită instanței admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fond, se arată că reclamantul C. M. C. a fost numit în funcția de procuror la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița începând cu data de 1 iulie 2011, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 437/2011, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior numirii în funcția de procuror stagiar, dar anterior definitivării în funcție prin decret prezidențial, respectiv la 29 ianuarie 2013, reclamantul a înstrăinat un apartament situat în municipiul B., astfel cum reiese din declarația pe proprie răspundere precum și din contractul de vânzare - cumpărare.

Prin Decretul nr.211 din 4 februarie 2013, ca urmare a promovării examenului de capacitate, domnul procuror C. M. C. a fost numit definitiv în funcție.

Potrivit art. 79 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu".

In cazul în care nu este posibilă acordarea unei locuințe de serviciu sunt aplicabile prevederile art. 23 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii_

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă obligația parchetului la care funcționează magistratul să îi asigure acestuia o locuință de serviciu.

Totodată, art. 23 alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 dispune: "Dacă judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, inclusiv soțul/soția acestora sau copiii aflați în întreținerea lor, au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (1) - (3) și la art. 22, nu mai beneficiază de aceste drepturi."

"(1) Documentele necesare pentru decontarea chiriei sunt: e) declarație pe propria răspundere că titularul, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținerea lor nu au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea unde se află locuința pentru care solicită decontarea chiriei;"

Din situația de fapt prezentată rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condiția sus menționată, neputând beneficia de decontarea chiriei în municipiul B. .

Totodată, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 23 alin. (6) din O.U.G. nr.27/2006, prin Decizia nr. 241 din data de 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 302 din 10 mai 2010: "Examinând excepția de neconstituționalitate, C. observă că prevederile art. 22 și art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 instituie un beneficiu în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, precum și magistraților-asistenți constând în acordarea unei locuințe de serviciu, ori în decontarea chiriei pentru locuință. Acordarea acestui drept este condiționată de îndeplinirea mai multor condiții, printre care și cea prevăzută de textul de lege criticat, referitoare la înstrăinarea unei locuințe proprietate personală după data numirii în funcție.

Autorul excepției, deși consideră că este justificată cerința impusă de ari. 23 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, din perspectiva prevenirii unor acte de rea-credință care ar putea apărea în practică, arată că există totuși situații în care, deși are loc o înstrăinare a unei locuințe, aceasta nu poate fi împiedicată de către titularul dreptului prevăzut de ari. 22 și 23 din ordonanță, întrucât nu este un bun propriu și, în plus, nu profită financiar de pe urma acestei înstrăinări.

Față de acestea, C. reține că rațiunea legii este aceea de a veni în sprijinul persoanelor care ocupă funcțiile de judecători, procurori, personal asimilat acestora sau magistrați-asistenți cu acordarea unor facilități privind asigurarea unei locuințe, în măsura în care acestea nu dețin personal, ori prin membrii familiei, o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea. întrucât, așa cum s-a reținut și mai sus, nu este vorba de un drept fundamental, legiuitorul a avut libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu. De aceea nici nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. în acest sens, trebuie observat că, față de reglementarea anterioară care privea același drept, noua reglementare este mult mai restrictivă, potrivit opțiunii legiuitorului, aceasta neavând semnificația încălcării dispozițiilor Legii fundamentale.

Cu toate acestea, indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă respectând principiul egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale. Or, sub acest aspect, C. constată că textul de lege criticat nu prevede nicio diferențiere sau discriminare, toate persoanele aflate în ipoteza normei fiind supuse acelorași condiții legale. împrejurarea că aspecte particulare, precum cele privind posibilitatea de a influența sau nu decizia soțului la înstrăinarea unui bun sau câștigul obținut de pe arma înstrăinării, nu sunt de natură să pună în discuție conformitatea textului de lege criticat cu dispozițiile Constituției."

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Reclamantul Cișbora M. C.

a depus la dosar "răspuns la întâmpinare";,

prin care a arătat următoarele:

În ceea ce privește excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, se solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, actul administrativ unilateral prin care P. de pe lângă C. de A. C. a refuzat decontarea chiriei fiind evident emis în realizarea puterii publice a acestuia, în calitate de ordonator de credite. Acest act, care a adus atingere intereselor sale patrimoniale este un act juridic,

și nu poate să fie considerat o părere, o opinie, așa cum se arată în întâmpinare. Actul întrunește toate condițiile prevăzute de prima teză a art.2 alin.1 lit. c din legea 554/2004, fiind un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere unui raport juridic.

Caracterul de contencios administrativ al litigiului este sugerat și de dispozițiile art.3 al Ordinului nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012, care prevede că dreptul reclamat nu are caracter salarial și nu se impozitează, și rezultă clar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.266 și 267 din Codul Muncii, care reglementează, restrictiv, obiectul și părțile conflictului de muncă. Acest drept (așezat după capitolele II-IV care reglementează salarizarea și drepturile acordate în cazul delegării sau detașării, care derivă, fără dubiu, din raportul de muncă), prevăzut de capitolul V al OUG 27/2006, intitulat "Alte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor și ale celuilalt personal" este reglementat alături de măsurile de protecție socială prev. de art.24 al OUG 27/2006, dreptul la asistență medicală gratuită prev. de art.25 al OUG 27/2006, dreptul la indemnizația prev. de art.26 al OUG 27/2006 și celelalte măsuri de protecție prev. de art.27-30 din OUG 27/2006, fapt care denotă caracterul sui generis al acestui drept, distinct de desfășurarea efectivă a raportului de muncă.

Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia 241 din 2010, care numea acest drept "un beneficiu în favoarea judecătorilor, procurorilor [...]", și deci nu un drept salarial, care decurge dintr-un raport de muncă. De altfel, Curtea Constituțională a fost legal sesizată cu un asemenea litigiu de către C. de A. Galați, Secția de contencios administrativ și fiscal, care apoi a și soluționat în fond litigiul privind același drept ca și cel dedus prezentei judecăți.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta este evident nefondată, și se solicită respingerea acesteia, în considerarea faptului că bugetarea sumelor de bani pentru plata dreptului dedus judecății de face în primul rând de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, iar obligarea doar a pârâților P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B. -N. la plata acestor sume, în condițiile în care acestea nu ar fi bugetate de P. de pe lângă înalta Curte de C. și J., ar goli de conținut eventuala reparație acordată de instanța de judecată.

Cu privire la apărările de fond, referitor la jurisprudența invocată în întâmpinări, se observă, în primul rând, că deciziile T. ui Iași și Curții de Apei Galați privesc același drept ca și cel dedus prezentei judecăți, însă cu totul alte chestiuni decât prezentul dosar. Astfel, în ambele spețe, locuințele au fost înstrăinate după numirea în funcție, motivul litigiilor fiind modalitatea de înstrăinare (vânzare/donație, în dosarul T. ui lași), respectiv însușirea de bun propriu/comun al locuinței (în dosarul Curții de A. Galați). Or, în prezentul dosar, locuința a fost înstrăinată anterior numirii în funcție. Ca atare, raționamentul care a stat la baza pronunțării acestor hotărâri nu are nimic de a face cu prezentul litigiu.

La fel, litigiul dedus soluționării de către Curtea Constituțională în decizia 241 din 2010 pornește de la aceeași premisă, locuința înstrăinată după numirea în funcție, iar soluționarea dată de Curte excepției nu are evident nici o legătură cu prezenta cauză.

Cu privire la apărările efective pe fondul cauzei, se observă că în ambele întâmpinări se insistă asupra două puncte centrale:

În primul rând se sugerează o continuitate între funcția de procuror/judecător stagiar și procuror/judecător definitiv, care vin, în mod natural, una în continuarea celeilalte. Or acest lucru ar fi fundamental greșit, definitivarea se face în funcția de procuror/judecător, nu în funcția de procuror/judecător într-o localitate anume, deoarece fiecare candidat la definitivat este liber să aleagă un post în oricare dintre localitățile pe care îl are la dispoziție, în funcție de locurile scoase la concurs și nota obținută la examen.

În al doilea rând, la fel ca și în actul administrativ, se arată că ordinul privind condițiile în care se poate face decontarea chiriei nu distinge între numirea în funcție ca procuror stagiar și numirea prin decret prezidențial. Acest lucru este adevărat, necontestat vreodată de subsemnat, și este motivul pentru care este îndreptățiți la decontarea chiriei judecătorii/procurorii stagiari. însă de aici și până la a considera că numirea în funcția de judecător/procuror definitiv nu este decât o confirmare a calității de judecător/procuror până atunci stagiar este cale lungă. în realitate, aceste

funcții sunt evident distincte, fiind vorba despre două numiri distincte. Mergând pe aceeași linie de gândire sugerată de pârâți prin întâmpinări s-ar ajunge la concluzia conform căreia un judecător/procuror care a înstrăinat, în timpul exercitării funcției, o locuință, iar apoi va ocupa, succesiv, alte funcții în alte localități (transfer, numire dintr-o funcție în alta, etc.), la revenirea în localitatea în care a ocupat funcția în timpul căreia a înstrăinat locuința nu va mai beneficia de decontarea chiriei deoarece a înstrăinat, la un moment dat, în timpul exercitării funcției, o locuință! O asemenea concluzie nu cred că poate fi acceptată, deoarece intră în conflict cu dispozițiile OUG 27/2006, care nu instituie o asemenea condiție, a înstrăinării anterioare numirii, în timpul exercitării funcției, într-o anumită limită temporală, a unei locuințe, dar și chiar cu cele arătate de Curtea Constituțională în decizia 241 din 2010, invocate de pârâți prin întâmpinări, conform cărora "indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă respectând principiul egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale". Astfel, oricare judecător/procuror aflat în situația subsemnatului trebuie să beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază un coleg judecător/procuror care beneficiază de decontarea chiriei, și care nu a înstrăinat o locuință după numirea în funcție, desigur, cu respectarea tuturor celorlalte condiții din lege.

În motivarea autorului excepției din decizia nr.241 din 2010 a Curții Constituționale se pune și problema fraudei la lege, arătându-se că modificările restrictive aduse condițiilor în care se poate deconta chiria au avut rolul de a preîntâmpina actele de rea credință care ar putea apărea în practică. Nu este cazul de față, deoarece după ce a înstrăinat locuința anterior numirii, s-a mutat în chirie și și-a întemeiat cererea de decontare cu bună-credință pe dispozițiile legale în vigoare, deoarece a considerat că tocmai aceasta este intenția legiuitorului, de a evita situația în care ar putea fi pus judecătorul/procurorul, de a locui cu părinții, socrii etc, cel puțin, în cazul său, până la achiziționarea unei alte locuințe). Mai departe, pe bună dreptate, intenția legiuitorului nu a fost să restricționeze acest drept de eventuala stare materială a judecătorului/procurorului (există desigur și judecători/procurori care dețin importante sume de bani sau locuințe în alte localități, dar beneficiază de acest drept dacă nu dețineau la momentul numirii în funcție o locuință în aceea localitate), ci să vină în ajutorul celui care nu deține, temporar, în localitatea în care își desfășoară

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată din oficiu, la termenul din data de_, ca urmare a celor relevate de reclamant sub aspectul temeiului de drept al acțiunii, anume că fundamentarea acțiunii sale se regăsește în prevederile Legii nr.554/2004,

lămuririle fiind solicitate de instanță, în conformitate cu dispozițiile art.224 C.pr.civ., pornind de la excepția necompetenței funcționale a secției I civilă, de contencios administrativ și fiscal a T. ui B. -N., invocată prin întâmpinările depuse la dosar de toți cei trei pârâți, instanța reține că a reclamantul a apreciat ca reprezentând un act administrativ unilateral răspunsul pârâților P. de pe lângă T. B. -N. și P. de pe lângă C. de A. C., prin care au concluzionat că nu are dreptul la decontarea chiriei lunare prevăzută de dispozițiile art.23 din OUG nr.27/2006 și Ordinul comun al Ministrului

J. i, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de C. și J.

, procurorului general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 545C/_ /259 /300C /379C din 2012, solicitând deci recunoașterea acestui drept începând cu data de_, cu obligarea pârâților la calcularea și decontarea chiriei plătite începând cu data de_, în cuantumul stabilit prin ordinul menționat, raportat la valoarea chiriei stabilite în contract, și pe viitor, până la data la care va îndeplini condițiile legale cu privire la decontarea acesteia.

Aspect recunoscut de toate părțile, reclamantul are funcția de procuror la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, începând cu data de 1 iulie 2011, iar prin Decretul nr.211 din 4 februarie 2013, ca urmare a promovării examenului de capacitate, a fost numit definitiv în funcție, formularea pretențiilor sale având izvorul ca și drept material în dispozițiile art.79 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu" coroborat cu Ordinul nr.545/C-1/4.794/1.154-259-300/C-379/C din 15 februarie 2012 privind procedura de acordare a compensației lunare pentru chirie, precum și pentru stabilirea plafonului maxim în limita căruia se poate deconta chiria pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, art.7 din acest ordin menționând că "sumele plătite cu titlu de compensare a chiriei în temeiul prezentului ordin nu

constituie drepturi salariale și nu sunt supuse impozitului pe venit";, argument care l-a determinat pe reclamant să se adreseze instanței de contencios administrativ - fila 6 dosar.

T. reține că, pornind de la prevederile art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ ca fiind ";actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice…";, noțiunea de "contencios administrativ"; fiind explicitată la lit. f) - "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim";, ultimă ipoteză la rândul ei definită de lit. i) a aceluiași articol:"; refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";, în aparență, prin raportare și la prevederile art.1 alin.1 din legea contenciosului administrativ, fiind în discuție implicarea unor autorități publice în soluționarea unei cereri privind un pretins drept patrimonial al reclamantului

- obținerea decontării chiriei, cerere care nu a primit o soluție favorabilă - a se vedea răspunsul aflat la fila 7 dosar, s-ar putea contura ideea contenciosului subiectiv.

Însă, având în vedere că în analiza naturii juridice a unui act administrativ esențiale sunt atât efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea, dar și aspectul că autoritățile publice pot fi angrenate nu numai în raporturi de drept administrativ, ci și în raporturi juridice specifice altor ramuri de drept, precum dreptul muncii, instanța apreciază că se impune clarificarea naturii dreptului recunoscut de lege și la care se referă solicitarea reclamantului, apreciată ca fiind un refuz nejustificat, asimilat actului administrativ unilateral, conform art.2 alin.2 din Legeanr.554/2004, contenciosul administrativ fiind chemat să dezlege cereri ce intră doar în conținutul unui raport de drept public, administrativ.

Or, în speța de față, chiar dacă sumele pretinse cu titlu de compensare a chiriei nu constituie drepturi salariale, fiind excluse de la plata impozitului pe venit, sunt beneficii pecuniare recunoscute de legiuitor unei anumite categorii de persoane în considerarea funcției exercitate - în baza unui raport de serviciu, generic vorbind, ce se derulează între reclamant - procuror, numit prin decret prezidențial la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița și P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, ordonatorul terțiar de credite asigurând plata indemnizației lunare pentru activitatea prestată, plus a altor sume decurgând din aplicarea legii speciale, nu se poate susține decurgerea dreptului pretins dintr-un raport de drept public.

Pentru aceste considerente, apare ca inadmisibilă implicarea instanței de contencios administrativ în soluționarea unui astfel de conflict, astfel că ținând seama de motivele de drept invocate de reclamant și de principiul consacrat de art.9 al Codului de procedură civilă - obiectul și limitele procesului sunt stabilite de părți prin cererile și apărările formulate, cu referire la art.22 alin.2, 5 și 6 din același cod, tribunalul va admite excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. C. în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă T.

B. -N. , P. de pe lângă C. de A. C. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

În temeiul art.453 Cod de procedură civilă, față de soluția adoptată, se va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată din oficiu. Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. C. ,

domiciliat în B., str. Pietrosu, nr.10, sc. A, ap. 6, jud. B. -N., CNP 1., cu domiciliul procesual ales în B., str. Ion R., nr. 7, jud. B. -N. , în contradictoriu cu pârâții P. de

pe lângă T. B. -N.,

cu sediul în B., str. Ion R., nr. 7, jud. B. -N., P. de pe lângă C. de A. C.,

cu sediul în C. -N., P. Ș. cel M., nr.1, jud. C. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

, cu sediul în B., bd. L., nr. 12, sector 5, ca inadmisibilă.

Respinge, în consecință, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la T.

B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. L. M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ / 4 ex

Sentința civilă nr. 1642/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1642/2013. Contencios. Anulare act administrativ