Decizia civilă nr. 11220/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11220/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. S. M.
, împotriva sentinței civile nr. 10752/_, pronunțată în dosarul nr._ al Trribunalului C., în contradictioriu cu pârâții A. F. P. A M.
C. -N. și D. G. A F. P. A JUD.C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimați, consilier juridic Mocan D., cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanta intimaților depune la dosar originalul procurii dată de către recurent, numitului
R. M. P. .
Curtea învederează părții prezente faptul că urmează a se restitui originalul procurii după soluționarea prezentei cauze. În acest sens pune în vedere reprezentantei intimaților să formuleze o cerere de restuire a originalului.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvîntul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului, conform motivelor invocate prin întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10752 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. S.
M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a M. C. -N. și
G. a F. P. a Județului C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 1230130798146/_ (act administrative fiscal) s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații de plata suplimentare către bugetul general consolidat în cuantum total de 746 lei, astfel:
147 lei reprezentând dobânda pentru perioada_ -_ ,
150 lei reprezentând penalitate pentru perioada_ -_ ,
35 lei reprezentând dobânda pentru perioada_ -_ ,
414 lei reprezentând penalitate pentru perioada_ -_ .
Tribunalul a reținut că aceste accesorii au fost stabilite în sarcina rcului pentru neplata obligațiilor principale în suma de 5760 lei din Decizia de impunere nr. 12301152237933/_ . La 4 zile după emiterea și
comunicarea acestui act administrativ fiscal către M. S. M. (comunicarea efectuându-se prin împuternicitul R. M. P. ), mai exact la data de_ reclamantul a efectuat plata sumei de 3.000 lei în contul plăților anticipate, cu titlu de impozit pe venit, astfel încât după aceasta plata în sarcina sa rămâne neachitata suma de 2.760 lei.
Așa cum rezulta din Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. 1230130798146/_ și Anexa aferenta acestei decizii, după plata sumei de 3.000 lei accesoriile au fost calculate în continuare la obligația principala rămasa neachitata, respectiv la suma de 2.760 lei.
Prin contestația administrativa înregistrata la A. F. P. a M. C. -N. sub nr.51645/_ reclamantul a contestat Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.1230130798146/_ pe motiv ca Decizia de impunere nr.12301152237933/_ nu i-ar fi fost comunicata.
Contestația administrativa a reclamantului formulata împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.1230130798146/_ a fost soluționata prin Decizia nr.767/_ (transmisă reclamantului prin adresa nr.51645/_ ) și a fost respinsă ca neîntemeiată pentru întreaga suma de 746 lei.
S-a reținut că singurul motiv invocat de acesta atât pe cale administrativă cât și pe cale judecătorească este faptul că nu i s-ar fi comunicat Decizia de impunere nr. 12301152237933/_, susținere nedovedită nici în fața organului fiscal și nici în fața instanței de judecată .
Potrivit art.44 alin.2 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de proc. fiscala :
"(2) Actul administrativ fiscal se comunica prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, daca se asigură primirea sub semnătura a actului administrativ fiscal sau prin posta, cu scrisoare recomandat cu confirmare de primire. "
Tribunalul a apreciat că susținerea reclamantului conform căreia nu i s-a comunicat Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2012 nr.12301152237933/2012, nu poate fi primită, deoarece la 4 zile după emiterea acestui act, reclamantul a efectuat o plată în sumă de 3000 lei în contul plăților anticipate cu titlu de impozit pe venit. Mai mult, reclamantului i s-a comunicat prin poștă atât Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 1230130798146/_ cât și Decizia nr. 767/2012 privind soluționarea contestației administrative.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul M. S.
M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a M. C. -N. și
D. G. a F. P. a Județului C. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. S.
M.,
solicitând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare arată că în esență, prin acțiune recurentul a solicitat anularea unei decizii de impunere ce consacră dobânzi și penalități (accesorii) pentru motivul că decizia de impunere referitoare la principal (impozit anticipat) nu i-a fost niciodată comunicată. Atât timp cât decizia "principală" nu i-a fost comunicată, ea nu putea da naștere la accesorii, conform art. 45 din Codul de procedură fiscală.
Instanța de fond și-a însușit alegația pârâtei în sensul că nu am dovedit afirmația respectivă și că, în plus, la câteva zile după emiterea deciziei referitoare la principal am executat o plată parțială a sumei stabilite.
În realitate, art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală (citat chiar de prima instanță în motivare) prevede că dovada comunicării actului administrativ fiscal se poate face fie sub semnătura contribuabilului/împuternicitului, fie prin recomandată cu confirmare de primire. Ca atare, dovada comunicării nu se poate face prin prezumții (nu putem altfel explica trimiterea primei instanțe la plata parțială a debitului decât prin prisma faptului că ea a tras o prezumție de comunicare a deciziei din acest fapt al plății).
Pârâta a susținut - și instanța, la pag. 2 a motivării, își însușește afirmația
- că (,) comunicarea deciziei privind plățile anticipate cu titlu de impozit s-ar fi făcut prin intermediul unui așa zis mandatar R. M. P. .
Pe această persoană recurentul nu o cunoaște și nu știe în virtutea cărui fapt se prezintă ca mandatar al acestuia.
Acesta este motivul pentru care a solicitat în probațiune - atât în cererea de chemare în judecată, cât și în completarea și extinderea de acțiune depusă pentru termenul din 11 ianuarie 2013 - ca instanța să solicite pârâtei să depună la dosarul cauzei originalul presupusei împuterniciri date lui R. M. P. .
Mai mult decât atât, în cel din urmă act procesual, a argumentat solicitarea prezentării originalului cu intenția de a propune verificarea de scripte, atât timp cât eu sunt convins că nu am acordat niciodată acel mandat, deci nu avea cum să-1 semneze.
Prima instanță a ignorat aceste cereri, astfel apărând cu atât mai bizar reproșul ei în sensul că nu a făcut dovada necomunicării deciziei de impunere (pentru debitul principal).
Câtă vreme pârâta susține ca acea decizie a fost comunicată unui terț împuternicit, iar acesta declară că nu-1 cunoaște pe acel terț și că nu i-a dat nici o împuternicire, ba chiar solicit instanței să ceară pârâtei originalul mandatului (în vederea verificării de scripte).
Neanalizând cererea în probațiune (căci nici măcar nu se pune problema unei respingeri greșite ei), practic instanța nu a intrat în fondul cauzei, nepronunțându-se asupra apărărilor acestuia.
Acesta este motivul de solicitare a casării cu rejudecare, pentru ca instanța de fond să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei originalul mandatului ce aceasta susține că l-ar fi acordat numitului R. M. P. și să verifice apoi (prin propriile simțuri sau pe baza unei expertize grafoscopice) dacă există semnătura lui pe acel mandat. Și, după ce constată inexistența mandatului, prima instanță să decidă ce efecte juridice are necomunicarea deciziei de impunere cu privire la debitul principal asupra curgerii dobânzilor și penalităților.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 octombrie 2013 pârâtul
D. G. Regionala a F. P. C. -N.
a solicitat respingerea recursului formulat în cauza și menținerea sentinței civile atacată ca fiind temeinica și legala.
În motivare apreciază ca sentința civila în prezent atacata este temeinica și legala.
Susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate întrucât organul fiscal prin Decizia nr.767/_ a analizat contestația raportat la susținerile contestatorului și documentele existente la dosarul cauzei. Atâta timp cat singurul motiv invocat de recurentul-reclamant, în sensul ca nu i-ar fi fost comunicata Decizia de impunere nr.12301152237933/_, apare ca nedovedit atât pe cale administrativa cat și în fata instanței de fond, în mod corect organul fiscal a respins contestația petentului și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului.
În urma declarației (formular 220 - declarație privind venitul estimate pe anul 2012) a contribuabilului M. S. M. (depusa la dosarul cauzei) organul fiscal a emis Decizia de impunere nr.12301152237933/_, decizie prin care a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plata a sumei de 5.760 lei reprezentând impozit pe venit aferent anului 2012. Prin urmare, acest act a stat la baza actului administrativ fiscal, respectiv la baza Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.1230130798146/_ .
Conform actelor de la dosarul organului fiscal Decizia de impunere nr.12301152237933/_ (privind debitul principal) a fost comunicata recurentului-reclamant prin împuternicitul acestuia în data de_ .
Potrivit art.44 alin.2 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala: "(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire";.
Atâta vreme cât a depus documentul din care rezulta ca Decizia de impunere nr.12301152237933/_ (privind debitul principal) a fost comunicata contribuabilului (prin împuternicitul acestuia) și am depus inclusiv împuternicirea contribuabilului acordata d-lui R. M. P. (inclusiv declarația - formular 220 - semnata de contribuabil privind venitul estimat pe anul 2012) în mod nefondat se susține ca instanța a tras o prezumție de comunicare a deciziei de impunere.
Pe de alta parte, recurentul-reclamant nu a contestat existenta și legalitatea debitului principal (scadent în data de_ ), mai mult a făcut chiar și o plata parțiala a debitului principal, respectiv plata sumei de 3.000 lei în data de_ .
Potrivit art.45 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala: "Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii."
În alta ordine de idei, întrucât Decizia de soluționare a contestației este supusă controlului judiciar dar numai în măsura și în limitele în care aceasta a fost emisă, respectiv pentru motivele și în limitele în care petentul a investit organul fiscal de soluționare a contestației și raportat la actele existente la dosarul contestației administrative apreciem ca sentința civila în prezenta atacata este temeinica și legala.
În concluzie, fata de motivele arătate prin întâmpinare, fata de cele arătate prin Decizia nr.767/2012 privind soluționarea contestației administrative admis de D.G.F.P. C. și, față de motivele arătate mai sus solicită respingerea hotărârii atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Principala critică de nelegalitate a sentinței invocată de recurent este de fapt reiterarea apărării conform căreia comunicarea actului administrativ fiscal contestat nu este valabilă deoarece nu s-a comunicat personal recurentului ci mandatarului acestuia dar al cărui mandat nu-l recunoaște, necunoscând deloc persoana mandatarului.
Conform art. 44 alin. 1 din Codul de procedură fiscală legea impune în sarcina autorității fiscale obligația de a comunica actul administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat.
Modalitatea de comunicare este reglementată în alineatul următor care dispune cu deosebită forță că actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea
sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Prin urmare, comunicarea se poate realiza fie personal contribuabilului sau împuternicitului acestuia, dacă a fost desemnat o astfel de persoană.
Conform art. 18 din Codul de procedură fiscală care are denumirea marginală "Împuterniciții";, în relațiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conținutul și limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil să își îndeplinească personal obligațiile fiscale, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit al. De asemenea, împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează față de organul fiscal de la data depunerii actului de revocare.
În speță, la organul fiscal intimat a fost înregistrată împuternicirea în forma înscrisului sub semnătură privată dată de către recurent numitului R. -M. P. care deși nu este datată în ceea ce privește obiectul acesteia este extrem de clară: mandatarul urmează să îl reprezinte pe mandant în relațiile cu A. Financiară C. în vederea depunerii declarațiilor 200 aferente anului 2011 și 220 aferente anului 2012, precum și ridicarea Deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2012, preluând toate demersurile în acest sens.
Înscrisul original al acestei împuterniciri a fost prezentat spre vedere instanței de recurs aspect consemnat în practicaua prezentei decizii.
Curtea constată că în baza acestei împuterniciri s-a înregistrat la organul fiscal declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit pe anul 2012 (f. 28 dos fond)semnată de împuternicit, declarația 200 privind veniturile realizate din România pe anul 2011 (f. 21 dos . fond) și tot împuternicitului i sa comunicat la data de_ decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2012 (f. 26 dos. fond).
Conform acestei decizii de impunere contribuabilul recurent era obligat să plătească bugetului de stat suma de 5.760 lei cu titlu de obligație fiscală iar la 4 zile de la data comunicării s-a făcut o plată parțială în valoare de 3.000 lei în contul plăților anticipate cu titlu de impozit pe venit rămânând de plată diferența în valoare de 2.760 lei.
Din această perspectivă, Curtea reține că dat fiind faptul că singura creanță fiscală a recurentului era cea înregistrată conform deciziei de impunere comunicată împuternicitului acestuia este greu de crezut că acestuia nu i s-a adus la cunoștință acest lucru ținând seama că la scurtă vreme face o plată parțială considerabilă raportat la valoarea creanței.
Pe de altă parte, Curtea reține că recurentul, în calitate de mandant, nu poate opune intimatului, în calitate de terț, defecțiunea îndeplinirii mandatului de către acesta din urmă.
Pe de altă parte, înscrisul a fost depus atât în copie cât și în original, recurentul nu a solicitat invalidarea actului de mandat solicitând ca probă verificarea de scripte ori o altă probă care să certifice nevalabilitatea actului. Intenția recurentului pe care o afirmă în recurs cu privire la propunerea probei verificării de scripte nu poate produce nici un efect juridic câtă vreme proba nu a fost propusă în termenul și cu formele prevăzute de lege.
Mai mult, recurentul nici nu s-a prezentat personal în instanță pentru a verifica cu propriile sale simțuri valabilitatea negată a actului și să facă solicitări corespunzătoare într-o atare situație.
Astfel fiind, Curtea reține că instanța de fond a realizat o interpretare corectă și legală a probatoriului administrat în cauză precum și a dreptului
pertinent confirmând judicios actul de soluționare a contestației din care a rezultat neîndoielnic că actul de comunicare a deciziei de impunere a act administrativ fiscal a fost corect încheiat cu împuternicitul desemnat de contribuabil și astfel este perfect opozabil acestuia. Practic unul din obiectul mandatului era explicit ridicarea în numele recurentului a Deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2012.
Astfel că, în cauză nu sunt date nici motivele de casare cu trimitere evocate de recurent nefiind necesar tranșarea fondului cauzei de vreme ce s-a dovedit că actul de comunicare al actului administrativ fiscal s-a realizat în condiții de deplină legalitate.
Față de cele ce precedă, Curtea în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 din codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 va respinge recursul ca nefondat cu consecința menținerii în tot a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. S. M. împotriva sentinței civile nr. 10752 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. -M. B.
