Decizia civilă nr. 11647/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11647/2013
Ședința publică de la 03 D. 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I. Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul F. P. împotriva sentinței civile nr. 3429 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SS, având ca obiect anulare act administrativ anulare decizii CAS.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă dl. Longodor A. Marcel. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Instanța, procedând din oficiu, în raport de dispozițiile art.131 din NCPC, la verificarea competenței constată că în raport de dispozițiile art.96 din NCPC și art.10 din Legea nr.554/2004 este competentă general material și teritorial să soluționeze
cauza.
În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200, art.201 din NCPC și art.XVII din Legea nr.2/2013 referitoare la regularizarea căii de atac și fixarea unui termen de judecată, raportat la obiectul cauzei.
Instanța invocă excepția nulității recursului reținând în acest sens că excepția de nulitate a fost invocată și de către intimată prin întâmpinare.
Reprezentantul intimatei susține excepția nulității recursului raportat la nemotivarea căii de atac declarate, aceasta neconținând motivele de nelegalitate ale sentinței recurate.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3429 din 23 iulie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., a fost respinsă ca nefondată "contestația"; formulată de petentul F.
P. împotriva Deciziei nr.104/_, emisă de intimata C. de A. de SS, prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziilor de impunere nr.495.1/_
; 495.2/_ și 495.3/_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia nr. 104/_, emisă de intimata C. de A. de SS, a fost respinsă contestația formulată de reclamant, nr. 3458/2013 împotriva Deciziei de impunere nr. 495.1/_, a Deciziei de impunere nr. 495.2/_ și a Deciziei privind obligații accesorii nr. 495.3/_, privind obligațiile de plata la FNUASS. Contestatorul prezintă ca motive: lipsa contractului cu C. de A. de SS, lipsa beneficiilor asigurate de sistemul sanitar, faptul ca contribuie la sistemul de asigurări al avocaților. Anexează o lucrare de profil juridic conținând opinia unor avocați cu privire la plata contribuției fata de FNUASS. După cum susține contestatorul contribuția pentru asigurările de sănătate nu este obligatorie, lipsa contractului echivaland cu lipsa obligației de plata. Aceasta ipoteza este contrazisa de lege,
conform art. 213 alin 4, contestatorul are obligația sa se asigure: "Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi". Obligația de încheiere a contractului nu revine Casei de A. de S., așa cum greșit reține contestatorul, ci cade in sarcina persoanei obligata a se asigura, potrivit art. 211 din Legea nr. 96/2006 "1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație". Excepțiile de la plata acestor obligații sunt expres prevăzute de lege, respectiv art. 211 alin 2, art.213 alin.1. Că aceasta este interpretarea corectă rezultă din prevederile art. 208 alin. (3) lit. e) si alin (6):
"(3) A. le sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar ctivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate";
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.";
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine reclamantului prin prevederile art. 215 din Legea nr. 95/2006, modificat si completat prin OUG nr. 117/2010. Sancțiunea instituită de lege vizează toate categoriile de persoane care nu și-au plătit contribuția la fondul de sănătate, fără a face distincția între categoria celor care au încheiat contract de asigurare dar nu și-au plătit contribuția la fondul de sănătate și categoria celor care nu au încheiat contract și nici nu și-au plătit contribuția. Pentru o corectă interpretare a prevederilor legale referitoare la plata contribuțiilor asigurările sociale de sănătate, trebuie avute în vedere principiile ce stau la baza sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
În acest sens trebuie reținute în primul rând prevederile Legii 95/2006, art.208 alin.3 lit.b, care instituie principiul solidarității în constituirea și utilizarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate dar și prevederile de la lit.e, ale aceluiași articol, care instituie principiul participării obligatorii la plata asigurărilor sociale de sănătate. Ca un derivat al acestor două principii tot legiuitorul instituie și o obligație: toate persoanele(cu excepția celor asigurate în condițiile art.213 alin.1-2 din Legea 95/2006) au obligația să se asigure în condițiile art.211 "și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate" (a se vedea în acest sens art.213 alin.4 din Legea 95/2006). Sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații de plată este prevăzută de art.216 din Legea nr.95/2006: "în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către presoanele fizice (…) CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
După cum se poate lesne observa, sancțiunea instituită de lege vizează toate categoriile de persoane fizice care nu și-au plătit contribuția la fondul de sănătate, fără a face distincție între categoria celor care au încheiat contract de asigurare, dar nu și- au plătit contribuția, și categoria celor au încheiat contract și nici nu și-au plătit contribuția. Prin urmare, din economia textelor de lege enunțate mai sus, reiese cu prisosință că obligația de plată a contribuției la fondul de sănătate nu este o obligație de natură contractuală, ci este o obligație legală (izvorul obligației este însăși legea) ce trebuie încadrată (din punct de vedere al naturii juridice) în sfera obligațiilor de natură
fiscală. Că aceasta este încadrarea corectă rezultă chiar din prevederile Legii 95/2006 care face trimitere expresă la prevederile codului fiscal și de procedură fiscală, îndrituind casele de asigurări de sănătate să purceadă la măsuri de executare silită și să aplice majorări de întârziere, în conformitate cu normele fiscale amintite.
În acest sens prevederile Titlului IX2din Legea nr. 571/2003 Codul Fiscal sunt mai mult decât clare respectiv art. 29621alin 1 litera d: "Contribuabili: (1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor mentelor juridice internaționale la
care România este parte, după caz: d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;" Baza de calcul este stabilită prin art. următor, nr. 29622. În consecință, contestatorul are obligația să plătească contribuția, în procentul prevăzut de lege, pentru sumele (veniturile) realizate din exercitarea profesiei libere, indiferent de faptul că a încheiat sau contract de asigurare. Pe de altă parte, CAS S., constatând că persoana contestatară și-a nesocotit obligațiile legale, era în drept să
emită decizie de impunere prin care să stabilească cuantumul contribuțiilor datorate, in conformitate cu prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007. Jurisprudența, la care face trimitere opinia anexată la contestație, este a unor cazuri izolate in care executarea nu s-a făcut in baza unor titluri de creanță valabile, sau cuantumul contribuției a fost stabilit în mod eronat (f.5: 6).
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat în instanță prezenta cerere, denumită "contestație";, în care a reiterat practic motivele formulate prin contestația inițială, îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. 495.1/_, a Deciziei de impunere nr. 495.2/_ și a Deciziei privind obligații accesorii nr. 495.3/_, ignorând cu desăvârșire motivele de ordin legal, pertinente și convingătoare, care au stat la baza respingerii contestației sale, prin Decizia nr. 104/_, emisă de intimata
C. de A. de SS, și care urmează a fi însușite întocmai de către instanță, orice alte comentarii fiind de prisos.
Cu alte cuvinte, deși cadrul procesul dedus judecății nu este o acțiune în contencios administrativ de drept comun (conf.art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004) ci este o acțiune în contencios special, de verificare a temeiniciei și legalității unui act administrativ - jurisdicțional, supus controlului judecătoresc, în condițiile legii, reclamantul, reiterând aceleași motive invocate și în fața organului administrativ- jurisdicțional, C. de A. de SS, nu a invocat prin cererea introductivă de instanță, nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, formulând practic o nouă "acțiune directă în instanță";, îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. 495.1/_, a Deciziei de impunere nr. 495.2/_ și a Deciziei privind obligații accesorii nr. 495.3/_, deși formal, atacă Decizia nr. 104/_, emisă de intimata
de A. de SS, în calitate de organ administrativ-jurisdicțional, prin care i s-a respins contestația înregistrată la autoritatea administrativă, sub nr. 3458/2013.
Procedând în acest mod, reclamantul încearcă, pe de o parte, să eludeze disp. art. 6 din Legea nr.554/2004, care prevede următoarele:
Jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite.
Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională.
Actul administrativ-jurisdicțional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în fața unei alte jurisdicții administrative speciale poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicția administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ jurisdicțional înțelege să renunțe la aceasta în timpul soluționării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunțare organului administrativ-jurisdicțional în cauză. Partea sesizează instanța de contencios
administrativ în termen de 15 zile de la notificare. În această situație, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.
Pe de altă parte însă, este vădit faptul că, în cunosțință de cauză fiind, reclamantul înțelege să ocolească fondul problemei de drept dedusă judecății, persistând și în fața instanței de judecată în aceleași speculații, preluate dintr-un material publicat pe rețeaua de internet de autorii av. I.T. leanu și L.Săuleanu sub titlul ";Regimul asigurărilor sociale de sănătate datorate de avocați"; invocate inițial în fața organului administrativ jurisdicțional. Astfel, reclamantul face o evidentă și gravă "confuzie"; între contribuțiile de "asigurări sociale"; datorate la C. de A. a Avocaților, în temeiul OUG nr.221/2000, conform căreia beneficiază de "indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii, etc., și contribuția de "asigurări sociale de sănătate";, datorată potrivit Legii nr. 95/2006, privind sistemul public de sănătate din România, pentru a ajunge la concluzia total eronată că este vorba despre același risc asigurat, pentru care s-ar plăti o dublă contribuție de către categoria profesională a avocaților. Or, este evident că nu este vorba de așa ceva: asigurările sociale au o componentă mai largă de acțiune și se manifestă sub formă de ajutoare sociale, înclusiv în cazul îmbolnăvirilor, pe când asigurarea de sănătate vizează exclusiv suportarea unor cheltuieli privind procurarea de medicamente "compensate"; și asigurarea gratuită a unor servicii medicale, în caz de îmbolnăvire.
De asemenea, reclamantul consideră fără nici un temei că ar fi vorba de o asigurare facultativă de sănătate, în baza unui contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate, ignorând însă faptul că este obligatorie, prin efectul legii (ope legis) și că este bazată pe principiul solidarității sociale, neexistând cu alte cuvinte un raport de proporționalitate între contribuția plătită și serviciile primite de persoana asigurată. Faptul că reclamantul este nemulțumit de serviciile medicale prestate, prin fondul unic național de asigurări de sănătate, "pentru că sistemul este bolnav"; poate fi mai mult sau mai puțin justificat însă această împrejurare nu îi dă dreptul să se sustragă acestui sistem instituit prin lege, în cadrul politicilor sociale ale autorității legiuitoare, aflată evident sub influența factorului politic. Dacă aserțiunile reclamantului ar fi corecte, ele ar fi desigur general valabile pentru toate categoriile de persoane care contribuie și beneficiază, la sistemul de asigurări sociale obligatorii (indiferent de modul de reglementare și organizare) și nu doar pentru categoria profesională a avocaților.
Raportul juridic este (era) unul PRIVAT de interes P. (parafiscal), dar a fost progresiv fiscalizat - vezi alineatul (1^1) introdus prin punctul 18 din Legea nr. 264/2007 începând cu_: "Asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanțele bugetare."; - reglementare preluată acum și în Codul Fiscal.
Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 775 din_ (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 459 în data de_ ) și-a permis să observe că "obligația contribuției la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificația unei așezări injuste a sarcinilor fiscale [corect era PARAfiscale - nota mea ID] atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligații are o justificare constituțională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări";.
Obligația declarativă și contributivă decurge din raportul juridic de drept privat (CONTRACTANT nu "contribuabil";, CONTRIB. IE nu "impozit"; sau "taxă";) dar de interes public (OBLIGATORIU, SOLIDAR) mai nou, fiscalizat din toate punctele de vedere prin modificările recente aduse Codului Fiscal). În schimb calitatea de ASIGURAT (beneficiar de drepturi) are eficiență doar dacă ai cotizat, și bineînțeles dacă are loc evenimentul asigurat (alea). Majoritatea spețelor din practica referită în articol provine din contestații civile la executarea fiscală, unde soluțiile pot uimi pentru
că nu sunt judecate fiscal (contencios administrativ) ci civil, și desigur nu dezleagă fondul controversei. Prin analogie cu o asigurare civilă: poți contracta o poliță de asigurare casco, să zicem, cu plata în rate chiar și chiar și pentru bunul altuia, beneficiarul asigurat fiind altul decât contractantul. Raportul de asigurare există, chiar dacă asigurarea s-ar putea să nu funcționeze (de exemplu, dacă prima de asigurare nu e avansată la data survenirii evenimentului, nu se vor plăti beneficii - sinalagmatism - însă asigurătorul ar putea pretinde cu toate acestea reluarea plății primelor).
În ce privește confuzia între domeniile totuși distincte de aplicare între sistemul public de asigurări sociale de sănătate (L.95/2006) sistemul propriu al avocaților de PENSII și alte drepturi de asigurări (OUG 221/2000), nu simt nevoia să o mai comentez, ci doar s-o semnalez, cât să nu treacă neobservată și de alți cititori la fel de superficiali. O ultimă remarcă referitoare incongruența domeniilor de reglementare ale asigurărilor de pensii și alte drepturi ale avocaților (OUG 211/2000) și ale asigurărilor sociale de sănătate (L95/2006): să nu vă așteptați să vă internați la un moment dat într-un spital de stat și spitalizarea să vă fie decontată de casa de asigurări a avocaților, în loc de FNUASS, unde nu veți fi cotizat pentru că nu vă credeați nici obligați nici asigurați! V-ați găsi în cea mai regretabilă eroare, cu consecințe dramatice
.CAA nu operează deconturi cu spitalele, plătește doar pensii și alte drepturi prevăzute în OUG 211/2000";.
Aceste remarci pe deplin pertinente, raportat la dispozițiile legale în materie, au fost făcute imediat după postarea pe internet a articolului publicat pe rețeaua de internet de autorii av. I. T. leanu și L. Săuleanu sub titlul ";Regimul asigurărilor sociale de sănătate datorate de avocați";, - care a stat la baza demersului judiciar intreprins de reclamant - și ele vin, odată în plus, în sprijinul soluției adoptate prin Decizia nr. 104/_, emisă de intimata C. de A. de SS, soluție care este, fără nici o îndoială, temeinică și legală, fiind laborios motivată (și care dealtfel, în aceste condiții, putea să fie anticipată de reclamant, chiar de la început, în lipsa unor contraargumente logice și legale) astfel că, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul F. P. împotriva Deciziei nr.104/_, emisă de intimata C. de A. de SS, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziilor de impunere nr. 495.1/_ ; nr. 495.2/_ și nr. 495.3/_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. P.
, solicitând admiterea recursului și anularea deciziilor de impunere emisă de către intimată. În mod simplist recurentul se rezumă să arate că nu va încheia vreun contract de asigurare cu
C.A.SS pentru că sistemul de sănătate din România este unul caracterizat ca fiind
,,bolnav,,. Mai mult, recurentul precizează expres că nu este de acord să achite nici penalitățile, nici majorările de întârziere, nici restanțele calculate de către CAS.
În ceea ce privește recursul declarat, la termenul din data de_ instanța din oficiu a invocat excepția de nemotivare a recursului declarat având în vedere faptul că prin calea de atac declarată recurentul nu critică sentința recurată ci dimpotrivă, se rezumă la afirmații legate de calitatea sistemului de sănătate din România și la lipsa voinței de a achita sumele stabilite în sarcina sa cu titlul de debit principal și penalități.
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.
Astfel, potrivit art. 487 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar potrivit 489 alin. 1 C.p.c., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Din dosarul cauzei rezultă că cererea de recurs nu cuprinde vreo critică a sentinței recurate ci așa cum am enunțat și anterior doar scurte aprecieri ale reclamantului legate de calitatea sistemului medical fără relevanță în context. Sentința i-a fost comunicată reclamantului-recurent F. P. la data de 11 septembrie 2013 (fila 37, dosarul Tribunalului S. ), acesta a depus cererea de recurs în termen, respectiv la data de 25 septembrie 2013, însă motivele de recurs nu au fost depuse nici până în
prezent, astfel încât Curtea urmează să constate nulitatea recursului. Trebuie menționat în acest context și faptul că în cauză nu sunt prezente motive de recurs de ordine publică care să poată fi invocate de către instanță din oficiu, conform art. 489 alin. 3 C. pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată nul ca nemotivat recursul declarat de reclamantul F. P. împotriva sentinței civile nr. 3429 din 23 iulie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
D. | P. C. | I. | A. | -I. | A. |
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. M. S.
