Sentința civilă nr. 14454/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14454/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier R. I. P.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant I. DE R. S. SI DE V. C. N. și pe pârât M. T.

R. PRIN P., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârât consilier juridic Arion C., lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Instanța în temeiul art.131 NCPC procedând la verificarea din oficiu a competenței, invocă excepția necompetenței materiale a instanței raportat la dispozițiile art 129 alin 2, art 172 alin 1 Cod procedură fiscală, art. 8 si art 10 din Legea 554/2004.

Reprezentantul pârâtei arată faptul că apreciază că instanța este competentă material datorită faptului că se află în prezența unei solicitări a unei instituții de a obține obligarea unei alte instituții.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei,având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare pe baza excepției necompetenței materiale invocate din oficiu de instanță.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul I.

Teritorial de

R.

S. si de V. C. -N. în contradictoriu cu pârâtul M.

T. a solcitat

obligarea la înregistrarea si executarea sancțiunii dispuse de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice seria CCS 0005536/_ .

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în data de_ s-a încheiat un proces-verbal de contravenție prin care s-a stabilit o sancțiune în sarcina numitului Simonfi P., ca urmare a nerespectării obligațiilor stabilite de lege în sarcina sa, de asigurare a pazei pădurii.

După expirarea perioadei legale, deoarece amenda nu a fost achitată, procesul verbal, împreună cu dovada comunicării s-a transmis la Primăria M. ui

  1. - Direcția Impozite și taxe locale, în vederea recuperării acesteia.

    Deși, toate actele s-au trimis în termen, reprezentanții pârâtei au refuzat în mod sistematic luarea în debit a acestei amenzi, pe motiv că în confirmarea de primire a fost trecută localitatea C. -N., în loc de localitatea T., deși această scrisoare, așa după cum se poate observa a ajuns la destinatar. Mai mult, acest lucru se poate observa și de pe ștampila oficiului poștal care a redirecționat corect această recomandată.

    Reclamanta a făcut nenumărate adrese, a avut discuții telefonic cu reprezentanții pârâtei, care însă și la această dată refuză luarea în debit a creanței pe motiv că "nu pot considera ca persoana sancționată contravențional a fost înștiințată", considerând că aceste probe pot fi asimilate ca reprezentând o plângere prealabilă pentru soluționarea amiabilă a acestui diferend.

    În drept, au fost invocat dispozițiile Legii 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile O.G. 2/2001 și ale Legii nr. 171/2010, cu modificările și completările ulteriore, Cod procedură civilă.

    În probațiune, s-au depus înscrisuri.

    Analizand cu precădere excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. invocată de instanță din oficiu, in temeiul art . 248 alin 1 coroborat cu 129 alin 2 pct. 2 ,art. 130 alin 2 și art 131 din Codul de procedura civilă corobrat cuart 172 alin1 Cod procedură fiscală instanța reține urmatoarele:

    Prin actiunea introductivă reclamantul a ințeles sa supună atenției instanței refuzul organului de excutare -M. T. de a pune in executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției silvice seria CC nr 0005536/_ .

    Stabilind ca obiectul actiunii introductive il constituie o contestație la executare silita instanța reține ca unica situație in care legiuitorul a prevăzut competența jurisidicției de contencios administrativ pentru solutionarea unei contestații la executare este cea in care executarea a fost demarată in baza unui titlu executoriu pronunțat de instanța de contencios administrativ in conformitate cu prevederile art 2 alin 1 lit ț din Legea nr 554/2004, ipoteză care nu se verifică in cauza de față.

    Dat fiind că titlul executoriu la a cărui executare se tinde este un proces- verbal de contravenție procedura de executare silită este supusă prevederilor Codului de procedură fiscala. Potrivit prevederilor art 172 Cod procedura fiscala:

    "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

    1. Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

    2. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.";

Conform Deciziei nr XIV/2007 pronunțată de Inalta Curte de Casație și justiție in soluționarea recursului in interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală :";Judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.";

Pentru considerentele mai sus expuse instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului C. in privinta judecarii actiunii formulate de reclamantul I. Teritorial de R. S. si de V. C. -N. în contradictoriu cu pârâtul M. T. și va dispune declinarea competenței in favoarea Judecătoriei T. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în privința judecării acțiunii formulate de reclamantul I. Teritorial de R. S. si de V.

C. -N. în contradictoriu cu pârâtul M. T. . Declină competența în favoarea Judecătoriei T. . Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

R. I. P.

Red.tehnored MFB/ 3 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14454/2013. Contencios. Anulare act administrativ