Decizia civilă nr. 1235/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA NR. 1235/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N., D.
P. L. împotriva Sentinței civile nr.22533/2012, pronunțată de Judecătoria C.
N. privind și pe intimatul H. D. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este formulat in termenul legal, a fost motivat și comunicat cu intimatul, nu se impune administrare de probe, sens în care reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.22533/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă în parte plângerea formulata de petentul H. D. M., dom. in T., str. A. I., nr.25, jud. C., in contradictoriu cu Mun. C. -N. - DP L. cu sediul in C. -N., Calea M., nr.1-3, jud. C. . A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul verbal nr.25186 încheiat la data de_ de MUN. C. -N.
-DP L., petentul H. D. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de lit.b din HCL nr.149/2009, reținându-se la data de_, ora 09.58, pe domeniul public al Mun. C. -N., str. B.P.Hașdeu, nr.41, in calitate de proprietar(utilizator) al autovehiculului cu nr. de înmatriculare CJ-0., a încălcat prevederile legale menționate, referitoare la oprirea, staționarea si parcarea regulamentara pe domeniul public sau privat al mun. C. -N., privind oprirea/staționarea pe trotuar.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, arătându-se ca acest lucru s-a datorat împrejurării ca acesta nu a fost de fata la momentul încheierii lui.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea si temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța a apreciat ca în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat si constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. De altfel, nici petentul nu a invocat vreun motiv de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut ca petentul nu a infirmat constatările agentului, mai mult decât atât recunoscând ca a staționat cu mașina pe domeniul public, invocând însă împrejurarea ca a rama sfara combustibil. Acest aspect nu este de natura sa înlăture caracterul contravențional al faptei, întrucât era de datoria petentului sa se asigure ca are suficient combustibil măcar pana la cea mai apropiata unitate de alimentare. Instanța, insa, are in vedere ca petentul a manifestat o atitudine sincera, recunoscând comiterea faptei, precum si ca acesta nu a mai fost anterior sancționat pentru contravenții de aceeași natura. De altfel, intimatul nu a făcut nici o dovada in aceasta privință.
Sub acest aspect, instanța a apreciat necesara doar reindividualizarea sancțiunii aplicate si nu anularea procesului verbal, deoarece fapta exista, motiv
pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Totodată i-a atras atenția petentului de a nu mai comite in viitor fapte similare.
In consecință, instanța a admis in parte plângerea petentului si a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal M.
C. -N. - DP L. solicitând admiterea prezentului recurs și modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale. Consideră sentința civilă recurată ca fiind nelegală, deoarece sancțiunea contravențională a fost corect individualizată de către agentul constatator, raportat la faptul că petentul a recunoscut faptul că a parcat pe trotuar, ceea ce înseamnă că în mod corect acesta a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. b din HCL 149/2009, procesul de contravenție îndeplinind condițiile de legalitate și temeinicie. Sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 de lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege pentru contravenția reținută, iar sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma convingerea că
petentul se conformează conduitei prin raportare la HCL 149/2009.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal nr.25186 încheiat la data de_ de către MUN. C. -
N. -DP L., petentul H. D. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de lit.b din HCL nr.149/2009, reținându-se că la data de_, ora 09.58, pe domeniul public al Mun. C. -N., str. B.P.Hașdeu, nr.41, in calitate de proprietar(utilizator) al autovehiculului cu nr. de înmatriculare CJ-0., a încălcat prevederile legale menționate, referitoare la oprirea, staționarea si parcarea regulamentara pe domeniul public sau privat al mun. C. -N., privind oprirea/staționarea pe trotuar.
Trecând la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, prima instanță a reținut în mod just, că nu există nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OUG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, considerăm că instanța de fond a concluzionat în mod corect că starea de fapt reținută în procesul verbal este cea corespunzătoare realității iar contestatorul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare. De altfel, contestatorul recunoaște că a parcat autoturismul în locația descrisă în procesul-verbal de contravenție, însă a susținut că a rămas acolo doar pentru puțin timp, deoarece a rămas fără combustibil.
Pe de altă parte, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art. 38 al. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată contravenientului este prea grea în raport cu gradul de pericol social concret al
faptei săvârșite și atitudinea petentului, care a recunoscut comiterea faptei, sens în care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Împărtășim acest punct de vedere, raportat la toate aspectele reținute de către prima instanță, argumentele invocate fiind pertinente și convingătoare, instanța de control judiciar însușindu-și-le în totalitate.
Pentru aceste motive, apreciind că sentința judecătoriei este legală și temeinică, tribunalul constată că prezentul recurs nu este fondat, sens în care în baza art.312 al. 1 C.p.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP L.
, cu sediul in C. -N., Calea M., nr.1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr.22533/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_ /Jud fond: I. C.