Decizia civilă nr. 1261/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 1261/2013

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Judecător L. F. Judecător A. -L. I. Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul I. DE P. J.

C. împotriva Sentinței civile nr. 1358/2012 a Judecătoriei Huedin în contradictoriu cu intimatul B. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Procedura este legal îndeplinită.

La apelul nominal se prezintă pentru intimat avocat Torok Erzsebet, lipsă fiind recurentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

T. ul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat.

Intimatul a depus întâmpinare și declară că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe recurs.

T. ul după deliberare constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

T. UL

Prin sentința civilă nr. 1358/2012 a Judecătoriei Huedin, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul B. G., domiciliat in C. -N., str.M., nr.7, ap.2, jud.C. în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C. -N., str.T., nr.27, împotriva sancțiunii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin si in consecința:

S-a dispus anularea procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin

A fost obligată intimata să plătească petentului suma de 630 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din 500 lei onorar avocat și 130 lei contravaloarea deplasărilor la Judecătoria Huedin 3 drumuri.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin, petentul B. G. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.79 alin.l din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, prevăzută de art.100 alin.3 lit.g din OUG 195/2002 și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se în sarcina sa că acesta în calitate de conducător al autovehiculului marca Ford cu numărul de înmatriculare_ în timp ce se deplasa pe DN 1 E60 din direcția C. -

N. -Oradea, la data de_ pe raza localității Căpușu Mare a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, petentul neprezentându-se în termenul legal la poliția din Huedin pentru a anunța evenimentul, anunțarea evenimentului fiin4 făcut peste termenul legal, respectiv doar la data de_ ..

Procesul-verbal de contravenție este semnat de agentul constatator și petent care a menționat că a anunțat telefonic Postul de poliție din Gilău despre eveniment.

Împotriva procesului-verbal de contravenție petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art.31 alin.l din OG 2/2001, cu modificările ulterioare.

Verificând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție instanța constată că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art.16 alin.l din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute reglementate de art.17 din același act normativ.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Descrierea faptei contravenționale este clară, precisă, fără vreun dubiu în ceea ce privește fapta pretins săvârșită de petent.

Astfel, potrivit art.79 alin.l din OUG 195/2002 conducătorul auto are obligația să se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza căreia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

În cazul de față, potrivit probelor administrate instanța reține că în data de _

, petentul B. G., aflându-se la volanul autovehiculului marca Ford cu numărul de înmatriculare_ în timp ce se deplasa pe DN 1 E60 din direcția C. -N. - Oradea, la data de_ pe raza localității Căpușu Mare a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, petentul susținând că a fost acroșat de un alt autovehicul ce circula din sens opus, autovehicul care nu s-a oprit și care nu a putut să fie identificat, deși petentul susține că a întreprins demersurile necesare la organele de poliție.

Martorul audiat în cauză, fiul petentului care se găsea în autoturismul condus de petent a confirmat faptul că în data de_ se deplasa spre Aeroportul din Budapesta, iar la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre Oradea oglinda de la autovehiculul condus de petent a fost acroșat de un alt autovehicul ce circula din sens opus, autovehicul care nu a oprit și care și-a continuat deplasarea.

Martorul a mai arătat că petentul a sunat la telefon la numărul de urgență 112 fiind îndrumați să se deplaseze la Postul de poliței din Căpuș pentru a anunța evenimentul.

Petentul s-a deplasat la post unde nu a găsit nicio persoană, după care s-a deplasat în localitatea Florești unde postul de poliție îți schimbase sediul, astfel că petentul nu a găsit locația respectivă.

Petentul s-a deplasat apoi la C. -N. de unde a suna din nou la nr.112 făcându-se legătura cu Poliția rutieră C., petentul anunțând evenimentul rutier și faptul că cealaltă mașină nu a oprit, fiind asigurat că evenimentul a fost notat și că va fi anunțat dacă este identificat și celălalt conducător auto.

Petentul, ajuns la C. a schimbat autovehiculul avariat la oglindă cu un alt autoturism cu care 1-a dus pe martor la Aeroportul din Budapesta.

Martorul a mai arătat că autovehiculul condus de petent s-a defectat în Ungaria, petentul fiind obligat să-1 lase acolo mașina ți să se întoarcă a doua zi în țară cu trenul în data de_, continuând a doua zi demersurile la poliție pentru clarificarea situației legat de evenimentul rutier, petentul prezentându-se la Poliția Huedin în data de_ unde a fost sancționat contravențional pentru neprezentarea în termenul legal la poliție pentru a anunța evenimentul rutier.

Instanța a procedat la audierea în prezența petentului a înregistrărilor puse la dispoziție de S. de urgență Național 112, înregistrări din care rezultă că petentul a efectuat demersuri pentru a anunța evenimentul rutier la Căpuș și Horești și apoi la

C. -N. .

Instanța consideră că nu se poate reține în sarcina petentului vreo culpă care să atragă sancțiunea contravențională ce i-a fost aplicată în condițiile în care acesta a întreprins demersurile posibile pentru a anunța evenimentul rutier din data de_, neevidențierea acestui eveniment de către poliție datorându-se unor împrejurări independente de voința petentului.

Nu se poate reține reaua intenție a petentului, încercarea de a ascunde evenimentul rutier, acesta încercând să anunțe evenimentul imediat după producerea acestuia și apoi imediat după întoarcerea în țară.

În ceea ce privește forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține faptul că acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient.

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege.

Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/_ că "nici art.33 al.l și nici art.34 alin.l din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului- verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest".

Legislația contravențională română instituie prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar aceasta nu este de natură a încălca

prezumția de nevinovăție. în cauza Bosoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare - cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Takti Aktiebolag și Vulig contra Suediei.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art.31-36 din OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.

În cauza de față, starea de fapt relatată de martorul audiat în cauză, din cuprinsul înregistrării audio menționate mai sus, nu confirmă, starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

Intimatul nu a propus și nu a depus la dosarul cauzei alte probe relevante care să susțină procesul-verbal contestat

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că starea de fapt reținută de agentul constatator a fost răsturnată de probatoriul administrat, astfel că, urmează a admite plângerea contravențională formulată de petent în baza art.34 alin.l din OG 2/2001 și, pe cale de consecință va dispune admiterea plângerii contravenționale formulată de petentul B. G., domiciliat in C. -N., str.M., nr.7, ap.2, jud.C. în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C.

-N., str.T., nr.27, împotriva sancțiunii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin si in consecința va dispune anularea procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin

În baza art. 274 Cod pr.civilă, instanța a obligat intimata să plătească petentului Suma de 630 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din 500 lei onorar avocat și 130 lei contravaloarea deplasărilor la Judecătoria Huedin 3 drumuri.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal petentul recurent I. de P. J. C.,

solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1353/_, în sensul respingerii plângerii petentului, cu consecința menținerii procesului verbal seria CP nr. 2602330/_ încheiat de I.PJ.

C. și a sancțiunii aplicate prin acesta.

În motivare se arată că sentința civilă nr. 1358/_ este netemeinică și dată cu greșita aplicare a legii deoarece instanța de fond a procedat la audierea în calitate

de martor a fiului petentului, în pofida interdicției impuse de art. 189 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. și a opoziției exprimate de recurentul-intimat.

Se mai arată că petentul nu și-a îndeplinit obligația legală impusă de prevederile art. 79 alin. (1) lit. b din OUG 195/2002, potrivit cărora conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație in urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale sunt obligați sa se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza căreia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru "întocmirea documentelor de constatare, acesta anunțând doar telefonic despre producerea accidentului.

Analizând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că recursul declarat de intimatul IPJ C. împotriva sentinței civile nr. 1358/_ pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei Huedin este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Astfel, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria CP nr.2602330 încheiat în data de_ de IPJ C., Politia oraș Huedin, petentul B. G. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.79 alin.l din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, prevăzută de art.100 alin.3 lit.g din OUG 195/2002 și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se în sarcina sa că acesta în calitate de conducător al autovehiculului marca Ford cu numărul de înmatriculare_ în timp ce se deplasa pe DN 1 E60 din direcția C. -N. -Oradea, la data de_ pe raza localității Căpușu Mare a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, petentul neprezentându- se în termenul legal la poliția din Huedin pentru a anunța evenimentul, anunțarea evenimentului fiin4 făcut peste termenul legal, respectiv doar la data de_ .

Prin sentința civilă recurată, judecătorul fondului a apreciat că vinovăția contravențională a petentului-intimat este înlăturată prin aceea că acesta a întreprins demersurile posibile pentru a anunța evenimentul rutier din data de_, apelând telefonic serviciul 112, neevidențierea acestui eveniment de către poliție datorându-se unor împrejurări independente de voința petentului, care se afla de altfel în drum spre Aeroportul din Budapesta la data accidentului, având de efectuat o deplasare în afara țării în interes de serviciu.

T. ul apreciază, în consens cu opinia exprimată de judecătorul fondului, că intimatului-petent B. G. nu i se poate imputa fapta contravențională reținută în sarcină, pentru unele considerente suplimentare celor reținute de instanța de fond.

Astfel, fără a lua în considerare declarația martorului B. G. (f. 24 fond), rudă în grad prohibit cu petentul, ci doar proba cu înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată faptul că petentul a săvârșit fapta contravențională sub imperiul stării de necesitate- cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei conform art. 11 alin. 1 din OG 2/2001. aceasta întrucât la data accidentului (_ ) acesta se afla în drum spre Aeroportul Budapesta, unde fiul său avea rezervat un loc pentru cursa de la orele 14.45 spre Geneva (f. 5, f. 29 fond).

Datorită unor împrejurări independente de voința petentului (autoturismul defectându-se în Ungaria), acesta s-a întors în țară cu trenul (f. 6 fond), ajungând în

C. -N. la data de 31.07 la orele 17.47.

Acesta a continuat demersurile pentru anunțarea evenimentului rutier potrivit dispozițiilor legale (prin prezentarea personală la sediul P. i Rutiere) imediat ce acest lucru a devenit posibil, respectiv la data de_, în condițiile în care accidentul rutier trebuia anunțat în Huedin, așadar în altă localitate decât cea de domiciliu a petentului-intimat.

Pe de altă parte, acesta a întreprins demersuri active pentru anunțarea evenimentului rutier și identificarea celuilalt conducător auto implicat, apelând serviciul 112 de 6 ori în intervalul orar (07.53-08.42)- f. 27, 28 fond, buna sa credință fiind dovedită o dată în plus.

În aceste condiții, sancționarea contravențională a intimatului-petent apare ca fiind netemeinică, recursul declarat de intimatul IPJ C. apărând ca fiind neîntemeiat.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligat recurentul-intimat, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata în favoarea petentului B. G. a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs-onorariu avocațial, conform chitanței atașate la dosar (f. 10 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul I. de P. al Județului C., cu sediul în C. -N., str.T., nr.27, împotriva sentinței civile nr. 1358/_ pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.

Obligă recurentul la plata în favoarea intimatului-petent B. G. a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.

Președinte,

I. P.

Judecător,

L. F.

Judecător,

A. -L. I.

Grefier,

I. -M. P.

Red.L.F./C.B./2 ex./_

Jud. fond . V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1261/2013. Anulare proces verbal de contravenție