Decizia civilă nr. 1285/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1285/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător L. F.
Judecător A. -L. I. Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. -
N. PRIN P., împotriva Sentinței civile nr. 23926/2012 a Judecătoriei C.
N., în contradictoriu cu intimatul G. D. N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile atât la prima strigare, cât și la a doua strigare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
T. ul constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat și nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul retine cauza în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 23926/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis plângerea formulată de petentul G. D.
N. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. prin P. și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție nr.20355/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție nr.20355/_ petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de HCL nr. 26/2010 art. 10 lit. a) cu amendă in sumă de 200 lei, deoarece in data de_ ora 09:30 a staționat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe str. Ploiesti nr. 24, pe domeniul public al municipiului C. -N. in loc amenajat pentru parcare, fără a avea tichet sau abonament valabil.
Prima instanța a mai reținut că potivit contractului de vânzare- cumpărare încheiat in data de_, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a fost înstrăinat numitului M. Ambrozie și că petentul a obținut certificat de radiere al autoturismului din proprietatea sa in data de_ ..
Față de probele administrate instanța de fond a apreciat că identificarea subiectului activ al contravenției s-a efectuat in mod greșit, ceea ce echivalează cu lipsa acestei mențiuni si atrage conform art. 17 din OG nr. 2/2001 anularea procesului verbal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că la data controlului s-a constatat că autovehiculul în cauză a staționat neregulamentar și s-a
întocmit o notă de constatare, care a fost lăsată pe parbrizul autovehiculului iar conducătorul acestuia avea posibilitatea de a se prezenta la sediul recurentului, cu nota de constatare, în vedere întocmirii procesului verbal de contravenție pe numele său. Întrucât nu s-a dat curs aceste invitații, procesul verbal de contravenție s-a întocmit pe numele petentului.
Recurentul a mai arătat că inclusiv Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că prevederile Convenției nu interzic instituirea unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca acestea să fie relative și să aibă o justificare rezonabilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr. 23926/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de casare sau modificare a acesteia.
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că la data comiterii faptei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de_, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fusese înstrăinat de către petentul intimat iar acesta obținuse certificat de radiere al autoturismului din proprietatea sa in data de _
În consecință, în baza art. 312 C.pr.civ., instanța va respinge recursul și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 23926/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, I. P. | Judecător, L. F. | Judecător, A. -L. I. |
Grefier, I. -M. P. |
Red.IP/tehn.MG 2 ex. 26.11.13
Judecător fond P. ovici D. Judecătoria Cluj-Napoca