Decizia civilă nr. 138/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 138/R/2013
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013 Instanța compusă din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Judecător SS Judecător A. -L. I. Grefier T. H.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12297 din 08 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata P. C.
, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea
competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c. T. ul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.
Totodată, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri și, astfel instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului_, înregistrat la Tribunalul Cluj în data de 11 iulie 2012, instanța constată că prin sentința civilă nr. 12297 din data de 8 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în același dosar, s-a admis plângerea formulată de petentul P. C.
,
cu domiciliul in C. N. str.M. nr.16 ap.1 jud.C. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP COMUNITARĂ
, cu sediul în C.
N. str.M. nr.1-3 jud.C. .
S-a dispus anularea procesului verbal nr.34641/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că
prin procesul verbal s-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că petentul se face vinovat de nerespectarea dispozițiilor administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare și/sau somație aplicată pe vehicul/autovehicul de către împuterniciții primarului din cadrul Poliției Comunitare, iar această faptă ar constitui contravenția prevăzută de HCL nr. 149/2009, lit.f.
Instanța de fond a mai constatat că în procesul verbal nu s-a precizat însă un aspect extrem de important, și anume în ce au constat acele dispoziții ale agentului constatator. S-a concluzionat că, în lipsa unor asemenea mențiuni, instanța este în imposibilitate de a verifica corectitudinea stării de fapt reținute de agentul constatator și, mai ales, nu se pot stabili normele legale încălcate.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs M. C. -N. - DP L. .
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea primei instanțe este temeinică și nelegală deoarece agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului verbal că nu s-au respectat dispozițiile administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare, autoturismul staționând pe zona pietonală.
În opinia recurentului, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond și formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, fiind prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit art. 16 din O.G. nr.2/2001, un proces verbal de constatare și sancționare contravențional trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, descrierea faptei contravenționale cu indicarea orei, datei și locul în care a fost săvârșită, precum și indicarea tuturor împrejurărilor de natură a servi la aprecierea gravității faptei. Nerespectarea acestei obligații legale impuse agentului constatator este sancționat, conform art. 17 din O.G. nr.2/2001 cu nulitatea absolută a procesului verbal, ce poate fi constatată și din oficiu.
Existența acestor mențiuni permite instanței de judecată să verifice încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite iar persoanei sancționate să verifice realitatea mențiunilor contestate.
Aspect reținut și în motivele de recurs, procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie.
În speță, procesul verbal nu cuprinde însă un aspect extrem de important, anume în ce au constat acele dispoziții ale administratorului de
drum, în lipsa acestor mențiuni instanța neavând posibilitatea de a verifica corectitudinea stării de fapt reținute de către agentul constatator.
Apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, T. ul va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12297/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în
C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 12297/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. -F. B. | S. | S. | A. -L. I. |
GREFIER
T. H.
Red. 2 ex./S.S./D.M.
_
Jud.fond: M. C. B.