Decizia civilă nr. 16189/2013. Contencios. Pretenții
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 16189/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier R. Pop
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamant C. N. DE A. ȘI D. N. DINR. S.A-D. R. DE D. ȘI P. C.
și pe pârât SC E. C. TRADI_, având ca obiect pretentii
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
reclamant - C. N. DE A. ȘI D. N. DINR. S.A-D. R. DE D. ȘI P. C.
pârât - SC E. C. TRADI_
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. N. DE A. ȘI
D. N. DINR. S.A. - D. R. DE D. ȘI P. C. în contradictoriu cu pârâta SC E. C. TRADI_ a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1164, 52 lei reprezentând contravaloarea unei cantități de 245,34 mc nisip facturat si solicitat la plată în mod nejustificat si 7218,85 lei contravaloarea unei cantități de 372,58 tone balast facturat si solicitat la plată în mod nejustificat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-au încheiat două contracte având ca obiect prestarea serviciilor si lucrărilor din intreținerea multianuală iarna si vara 2008-2011 în conformitate cu cerințele caietului de sarcini si cu obligatiile asumate în contract iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că există neconformități cu privire la cantitățile transportate, fiind facturat în plus o cantitate de nisip si balast. Arată că devin incidente astfel dispozițiile art. 14.16 și 14.14 din cele două contract, pârâta trebuind să restituie sumele facturate în plus.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270. 1359, art. 1341 Cod Civil, art. 720 Cod Procedură Civilă.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri. Pârâta nu a depus întâmpinare.
Cauza a fost înregistrată initial pe rolul Judecătorului Sector 1 B., dispunându -se declinarea competentei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 B. si ulterior în favoarea Tribunalului C. .
La termenul din data de_ Tribunalul Cluj a constatat depunerea la dosar de către reclamantă o cerere prin care arată că renunță la judecata primelor două petite din cererea de chemare în judecată deoarece pârâta a achitat debitul datorat în cuantum de 18.859,37 lei la dat de_ .
Prin aceeași cerere, a mai arătat reclamanta că solicită însă obligarea pârâtei la plata sumei de 4.218,66 lei cu titlu de foloase necuvenite aferente sumelor încasate în plus, constând în dobânda legală si plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru si timbru judiciar în valoare de 1247,56 lei.
Pârâta a arătat prin notele de sedință depuse șa data de_ că este de acord cu renunțarea la judecată, însă se opune admiterii capătului de cerere referitor la dobânzi si cheltuieli de judecată arătând că în sensul art. 204 din NCPC aceste din urmă pretenții reprezintă o modificare a cererii iar acestea se pot solicita sub sancțiunea decăderii numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat.
Instanța constată însă că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile NCPC, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de_, prin urmare va lua ac de renunțarea la judecată în ceea ce privește pretențiile reclamantului, în baza art. 246 Cod Procedură Civilă, dar va obliga si pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru si timbru judiciar în valoare de 1247, 56 lei în baza art. 274 Cod Procedură Civilă.
Cu privire la dobândă, instanța retine însă că nu s-a făcut dovada modalității de calcul a acestora, prin urmare va respinge cererea referitoare la plata dobânzilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțare la judecată în privința cererii formulate de reclamanta C. N. DE A. ȘI D. N. DINR. S.A. - D. R. DE D. ȘI P. C. în
contradictoriu cu pârâta SC E. C. TRADI_ în privința capetelor de cerere vizând contravaloarea unor cantități de nisip si balast facturat în baza contractelor încheiate între părți 10.015/_ si 10.007/_ .
Respinge capătul de cerere vizând acordarea de dobânzi în valoare de 4218,66 lei. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de
1247,56 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Decembrie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
R. Pop
REd.MT
Tehnored.VAM 4 ex./_