Decizia civilă nr. 173/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 173/R
Ședința publică din 15 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător N. B.
J. ecător V. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-intimat I. DE P. I AL J. M., cu sediul în B. M., str. 22 Decembrie, nr. 37, jud.
M., împotriva sentinței civile nr. 653 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu L., jud. M., în contradictoriu cu intimatul-petent B. -P. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.653 din_, J. ecătoria Tg.L. a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petentul B. P. I.
, domiciliat în localitatea L., nr. 398, județul M., în contradictoriu cu intimatul I. de P. al J. M., cu sediul în localitatea B.
, str. 22 Decembrie, nr. 37, județul M., și în consecință a anulat procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1780038, încheiat la data de_ în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 148
alin. 1 pct. 16 din RA OUG nr. 195/2002 și exonerează petentul de la
plata sumei 280 lei reprezentând valoarea celor 4 puncte amendă aplicate pentru săvârșirea acestei fapte, respingând plângerea contravențională în rest.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din înregistrarea depusă la dosarul cauzei de către intimată rezultă că, la data și ora menționată în procesul verbal, autovehiculul petentului care a fost oprit în trafic de agentul constatator, nu era acoperit cu prelată așa cum prevăd dispozițiile legale menționate anterior iar proba testimonială administrată confirmă faptul că acesta transporta la momentul respectiv sort de balast. Nu se face însă în nici un fel dovada că anvelopele montate pe autovehiculul condus de către petent ar fi fost uzate peste limita admisă.
Pe cale de consecință, instanța constată că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată doar în ce privește reținerea în sarcina petentului a săvârșirii faptei prevăzute de art. 148 alin. 1 pct. 16 din H.G. nr. 1391/2006, și va dispune anularea procesului verbal atacat doar cu privire la această faptă, conform dispozitivului. De asemenea, instanța reține că starea de fapt referitoare la săvârșirea contravenției prevăzute de art. 150 alin. 3 din H.G. nr. 1391/2006, astfel cum a fost menționată în procesul verbal atacat, este cea reală.
Împotriva sentinței, intimatul IPJ M. a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii.
În esență, a susținut prin reprezentant, că instanța de fond nu a avut temei juridic pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.148 alin.1 pct.16 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este legală și temeinică.
În mod corect instanța de fond a reținut că fapta prevăzută de art.148 alin.1 pct.16 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 nu subzistă în sarcina petentului, întrucât uzura peste limita admisă a anvelopelor montate pe autovehicul nu a fost dovedită cu mijloace tehnice de măsurare iar pe de altă parte din declarația martorului Vlasin Dinu rezultă că anvelopele corespundeau cerințelor legale.
În consecință, neexistând motive de casare sau modificare a sentinței atacate recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I. DE P. I AL J. M., cu sediul în B. M., str. 22 Decembrie, nr. 37, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 653 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu L.
, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, J. ecător, J. ecător,
V. F. N. B. V. P.
G. ier,
H.
Red. B.N./_
Tehnored.C.C.-_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND B. C.