Decizia civilă nr. 209/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 209/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 28 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC K. DS împotriva Încheierii de ședință din data de_ privind învestirea cu formulă executorie a Sentinței civile nr.5026/_

, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. S.A..

La apelul nominal făcut nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 2 lei, însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că instanța invocă din oficiu, excepția netimbrării recursului și reține recursul în pronunțare pe această excepție.

Deliberând, constată că:

T R I B U N A L U L

Prin încheierea din data de_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea petentei SC K. DS, de învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr.5026/2012, pronunțată în dosarul nr._ .

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din conținutul hotărârii a cărei investire se solicită, lesne se poate observa că aceasta nu prevede vreo obligație de plată care să poată fi pusă în executare pe calea executării silite.

Art. 376 Cod procedură civilă arată că se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, pentru ca acestea să devină executorii, iar art. 374 prevede că nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie.

Art. 371 indice 2 Cod procedură civilă stabilește de principiu obligațiile stabilite prin titluri executorii, care pot fi executate silit, și care impun investirea și respectiv aplicarea formulei executorii în condițiile arătate pe titlu executoriu ori, hotărârile a căror investire se solicită, este mai mult decât evident că, nu sunt susceptibile de executare silită în condițiile legale menționate, neconținând vreun element de obligație în favoarea petentei.

Petenta va putea totodată să solicite pe cale administrativă legalizarea respectivei hotărâri cu mențiunea că aceasta a rămas irevocabilă, dacă va aprecia că acest fapt îi poate conferi anumite drepturi, respectiv obligații față de alte părți.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC K. DS

, solicitând admiterea recursului, constatarea prezentului titlu în baza căruia a solicitat învestirea cu formulă executorie ca o obligație față de o altă persoană, respectiv AFP M. și dispunerea învestirii cu formulă executorie a hotărârii.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a constatat că sentința se poate legaliza însă nu se poate învesti cu formulă executorie, potrivit prev. art. 376 Cod procedură civilă.

Însă acest titlu fiind o plângere contravențională, iar în urma judecării fondului s-a admis cu efect de anulare al procesului verbal de constatare al contravenției, aceasta nemaiavând nici o obligație de plată pentru niciuna din părți, ca atare s-a respins învestirea cu formulă executorie a acestui titlu fără a se lua în considerare că recurenta fiind persoană juridică, acest proces verbal a

1

fost înregistrat în evidențele contabile, care au fost raportate AFP M., iar prin anularea lui din aceste evidențe trebuie respectată procedura impusă unui titlu executoriu.

În drept s-au invocat disp. art. 376 al. 1, art. 377 al. 5 cod procedură civilă.

Analizând actele dosarului

, tribunalul reține că primul termen de judecată din data de _

, s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 2 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

Cum în ședința publică din data de_, tribunalul a constatat că această sumă nu a fost achitată, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 cu referire la art.3 lit. l) din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrat a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta SC K. DS , cu sediul în Târgu -M., b-dul 1 D. 1918, nr.1, ap. 22, jud. M., împotriva încheierii civile pronunțată la data de_, în dosarul nr._ .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. E. L.

L.

T. B.

A. P.

M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ /4 ex

Jud. fond: M. F.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 209/2013. Anulare proces verbal de contravenție