Decizia civilă nr. 213/2013. Anulare proces verbal de contravenție

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 213/R

Ședința publică din 1 martie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: S. O. -

J. ecător

JUDECĂTORI: V.

I.

V.

P.

GREFIER: D.

H.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către petentul B. I., domiciliat în loc. Bocicoiu Mare, nr. 24, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1583 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în contradictoriu cu intimatul I. T. de R. S. și de V. C., cu sediul în C. N., str. F. de Z., nr. 93A, județul C., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-petent

B. I., lipsă fiind intimatul I. T. de R. S. și de V. C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Recurentul-petent B. I. depune la dosar, în copie, cererea adresată intimatului în anul 2012 prin care a solicitat preluarea în pază a suprafeței de 10 ha pădure și răspunsul dat de acesta. Nu are de formulat chestiuni prealabile solicitând cuvântul în dezbaterea recursului.

T., chestiuni prealabile nefiind invocate acordă recurentului cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-petent B. I. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție. Învederează instanței că și în anul 2008 a încercat să încheie un contract pentru pază însă inginerul Iurasciuc i-a spus că nu se plătește contribuție pentru pază pentru o suprafață de până la 10 ha teren. Ulterior, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune la dosar, s-a adresat intimatului cu cerere pentru încheierea contractului de pază însă nici până la această dată acesta nu a fost încheiat.

T., în baza înscrisurilor existente la dosar, reținând susținerile și concluziile părților, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1583 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus la data de_ s-a respins plângerea petentului B. I., domiciliat în loc. Bocicoiu Mare, nr. 24, județul M. în contradictoriu cu intimatul I. T. de R. S. și de V. C., cu sediul în C. N., str. F. de Z., nr. 93A, județul C. . A fost menținut procesul-verbal seria CCS nr. 0005948 încheiat la data de_ .

În considerentele sentinței s-a reținut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor impuse de prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001.

S-a apreciat, în ceea ce privește temeinicia actului constatator că petentul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art.1 din Anexa nr.1 la HG nr.483/2006. Potrivit acestui text legal, în scopul gestionării durabile a pădurilor, indiferent de forma de proprietate, proprietarii de păduri din România sunt obligați să asigure, prin ocoalele silvice care se înființează și funcționează în condițiile legii, realizarea serviciilor sau administrarea pădurilor pe care le au în proprietate, printre aceste servicii fiind inclus și cel al asigurării pazei pădurii. Obligația, în cazul existenței mai multor coproprietari, este una solidară, fiecare dintre aceștia fiind ținut la îndeplinirea ei. Sancțiunea, prevăzută în art.2 al HG nr.483/2006, este amendă contravențională de la

1.000 lei la 5.000 lei.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art.16 si art.34 din O.G.nr.2/2001 reiese că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a situației de fapt reținută și a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu prezintă o probă contrară, fără ca în acest fel să fie încălcate garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern în baza art. 11 din Constituția României, având prioritate în temeiul art. 20, al. 2 din legea fundamentală.

Petentul nu a fost în măsură să prezinte un contract încheiat cu o structură silvică legal înființată, din care să reiasă că a asigurat prestarea serviciilor silvice și de administrare a pădurii sale și, în principal, serviciul de pază al fondului forestier pe care îl deține, nereușind astfel să răstoarne cele reținute în procesul-verbal contestat și, implicit, forța probantă a actului sancționator.

Instanța a constatat așadar, că fapta există, este săvârșită de petent cu vinovăție, întrunind elementele constitutive ale faptei pentru care acesta a fost sancționat contravențional.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii sale și anulării procesului-verbal ce i-a fost încheiat.

Recurentul menționează că a făcut demersuri repetate pentru încheierea contractului de pază cu Ocolul S. Poieni și că nu din culpa sa acesta nu a fost perfectat.

Recurentul a învederat instanței că a fost informat că pădurea pe care o deține în indiviziunea împreună cu frații săi este cuprinsă în perimetrul

"Parcului Natural Munții M. ului"; și nu poate fi exploatată.

Intimatul I. de R. S. și de V. C. N. a solicitat prin întâmpinarea la recurs, respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, în susținerea acestuia, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele :

Prima instanță a reținut în mod greșit că petentul-recurent se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, prevăzută de art. 1 din Anexa

1 la HG nr. 483/2006, aceea de a nu fi încheiat un contract vizând paza suprafeței de pădure pe care o are în proprietate, cu ocolul silvic de care aparține terenul.

Recurentul-petent, care este coproprietar al respectivei suprafețe cu vegetație forestieră, a făcut dovada că a încercat încheierea unui astfel de contract ci Ocolul S. Poieni, căruia i s-a adresat în două rânduri.

În aceste condiții, față de disponibilitatea recurentului-petent pentru încheierea convenției, dovedită și în raport de etatea acestuia (82 de ani) tribunalul apreciază că se impune a proceda la reindividualizarea sancțiunii aplicate, scopul acesteia putând fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertisment.

T. consideră, făcând aplicarea prevederilor art. 5, alin. 5, art. 7 și art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, că amenda aplicată recurentului-petent este de natură să depășească scopul punitiv al sancțiunii și se transformă într-o sarcină disproporționată pentru acesta.

În consecință, tribunalul va considera întemeiat recursul, va admite în parte plângerea petentului și va înlocui sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

În baza art. 3041Cod procedură civilă.

Admite recursul declarat de către petentul B. I., domiciliat în loc. Bocicoiu Mare, nr. 24, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1583 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că :

Admite în parte plângerea petentului B. I., domiciliat în loc. Bocicoiu Mare, nr. 24, împotriva procesului-verbal de contravenție seria CCS nr. 0005948 din_ încheiat de ITRSV C., cu sediul în C. N., str. F. de Z., nr. 93A și în consecință :

Modifică sancțiunea amenzii aplicate petentului cu sancțiunea

"avertisment";.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte J. ecători G. ier

S. O. V. I. V. P. D. H.

Red. O.S. - _

Tred. D.H. - _

Ex. 2

J. ecător la fond: V.

F.

F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 213/2013. Anulare proces verbal de contravenție