Decizia civilă nr. 2676/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2676/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul L. F., împotriva sentinței civile nr. 4876/_, pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui
M., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. S. M., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pt.creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4876 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către L. F. în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. S. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta L. F. a chemat în judecată pârâta A. J. pentru P. S.
M. solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Deciziei nr. 430/_, precum și a Deciziei nr. 2205/_, ambele emise de pârâtă.
S-a arătat astfel că prin Decizia nr. 430/_ s-a respins cererea privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, motivat de faptul că nu a îndeplinit stagiul de cotizare și nu a realizat în anul dinaintea nașterii copilului venituri profesionale supuse impozitului pe venit.
Reclamanta a arătat că a contestat în termen legal această decizie, iar contestația a fost soluționată de către pârâtă prin decizia nr. 2205/_ în sensul respingerii ei și a menținerii deciziei contestate.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat astfel că reclamanta a depus cerere pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani. A. J. pentru P. S. M. a respins cererea inițială, cât și contestația pentru motivul că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Potrivit acestui articol, "începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum...";.
Așa cum rezultă din actele depuse la Primăria orașului V. de Sus, care sunt anexate la dosar, reclamanta a realizat venituri profesionale doar până la data de_, iar indemnizația de șomaj (perioadă asimilată) a beneficiat începând cu data de_, existând o întrerupere de aproape 9 luni.
Reclamanta a realizat venituri profesionale doar timp de 10 luni în ultimul an anterior datei nașterii copilului, motiv pentru care pârâta a procedat la respingerea cererii de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului.
Pentru aceste motive pârâta solicită respingerea cererii reclamantei.
Procedând potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța a pus în vedere reclamantei să dovedească dacă au existat două carnete de șomaj pe numele acesteia, dacă există continuitate între perioadele înscrise în cele două acte.
Pentru aceeași perioadă reclamanta a susținut că a desfășurat activitate la
S.C. "Busimatim"; S.R.L., respectiv până în data de_, însă prin Sentința civilă nr. 339/_, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2125/R/2011 a Curții de Apel C., s-a respins acțiunea acesteia privind înscrierea în carnetul de muncă a acestei perioade,_ -_, precum și obligarea societății la plata contribuțiilor legale aferente.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta L. F. a realizat venituri profesionale doar până la data de_, iar de indemnizația de șomaj (perioada asimilată) a beneficiat începând cu data de_, existând acea întrerupere de două luni pe care reclamanta a încercat să o justifice fie prin culpa unui funcționar, fie prin neglijența societății la care și-a desfășurat activitatea, însă fără argumente.
Astfel, în ultimul an anterior datei nașterii copilului,_, reclamanta a realizat venituri profesionale doar timp de 10 luni, și nu de 12 luni, așa cum impun prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 și, prin urmare, decizia nr. 430/_ prin care s-a constatat neîndeplinirea de către aceasta a dispoziției legale mai sus invocate este legală.
Contestația pe care a formulat-o reclamanta împotriva deciziei nr. 430/_ a fost de asemenea soluționată cu respectarea dispozițiilor legale, pârâta pronunțându-se în sensul respingerii prin Decizia nr. 2205/_ .
În consecință, instanța a apreciat nefondată acțiunea reclamantei și a respins-o ca atare, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. F.,
solicitând modificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta susține că a depus cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei A. J. pentru prestații S. M. în dos_ la Tribunalul Maramureș care în prima instanța a fost respinsa. A declarat recurs în cauza acesta judecându-se la Curtea de Apel C. care s-a
pronunțat în sensul că a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Maramureș în vederea administrării unor probe suplimentare.
Cauza a fost înregistrata sub dos nr._ * la Tribunalul Maramureș iar instanța s-a pronunțat în senul respingerii acțiunii reclamantei prin sentința civila nr. 4876/2012.
Consideră netemeinica Sentința civila nr. 487612012 din următoarele:
În considerentele hotărârii se menționează ca: Citează: "reclamant nu sila dovedit susținerile vizând existenta a doua carnete de șomaj, își de asemenea nu a făcut dovada perioadei de 12 luni de activități profesionale anterior datei nașterii copilului.
Consideră ca netemeinica motivarea instanței deoarece din copia carnetului de munca anexat la precizare de acțiune din data de_ a dovedit aceste aspecte.
Din carnetul de munca reiese foarte clar ca am realizat venituri profesionale pana la data de_ o perioada de 26 de luni iar conform legii indemnizația de șomaj se poate acorda după încetarea reporturilor de munca și de asemenea a unei perioade de 12 luni care este stagiu minim. Acest aspect se poate vedea din actele depuse la dosar.
Prin urmare în ultimul an anterior datei nașterii copilului_ reclamanta a realizat venituri profesionale timp de 12 luni și nu de 10 luni cum se retine în sentința civila nr. 4876/2012.
Consideră ca a respectat dispozițiile art. 1 din OUG 148/2005 în conformitate cu care "începând cu data de 1 ian 2006 persoanele care în ultimul an anterior nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii nr. 571/2003 potrivit codului fiscal cu modif. și completările ulterioare beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de pana la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de pana la 3 ani".
De asemenea este o greșita interpretare a instanței că recurenta are o întrerupere de 9 luni perioada în care nu a realizat venituri profesionale anterior nașterii copilului.
Pe de alta parte în temeiul art. 129 alin 5) Cod pr. civ. (principiului activității și oficialității instanței de judecata) "judecătorii au îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala" daca probele nu sunt îndestulătoare instanța poate sa pune în vedere părților sa completeze probele sau din oficiu instanța sa dispună administrarea de noi probe."
Mai solicită asemenea să se aibă în vedere ca aceasta este mama a doi minori, nu are venituri suficiente pentru întreținerea lor, șotul nu este angajat iar aceasta situație îi afectează grav creșterea și educarea celor doi minori.
În consecința pentru cele expuse mai sus solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecata
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 februarie 2013 pârâta A. J. pentru Plăți și I. Socială M.
, a solicitat respingerea recursului formulat de d-na L. F. și menținerea în întregime a sentinței instanței de fond.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 4872/_, Tribunalul Maramureș s-a respins cererea reclamantei L. F. de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a realizat venituri profesionale doar o perioadă de 10 luni în ultimul an anterior datei nașterii copilului față de 12 luni cât ar fi trebuit să realizeze astfel de venituri pentru a fi îndreptățită să beneficieze de această indemnizație.
Potrivit art. 1 din OUG 148/2005, "Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de
12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum ... "
Susținerile reclamantei formulate În cererea de recurs nu au suport real și nici legal.
Perioada de 26 de luni în care reclamanta a realizat venituri nu are relevanță în speța din următoarele motive:
reclamanta confundă indemnizația de șomaj cu indemnizația pentru creșterea copilului;
pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, reclamanta trebuia să realizeze un stagiu de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii (art. 34 alin 1 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă);
pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului, reclamanta trebuia să realizeze venituri profesionale sau să se regăsească în una din perioadele asimilate prevăzute de lege timp de 12 luni în ultimul an, anterior datei nașterii copilului.
Faptul că a realizat venituri, cu întrerupere, timp de 26 de luni în ultimii 3, 4 sau 5 ani, nu este relevant atâta timp cât legiuitorul a stabilit o perioadă de 12 luni în ultimul an anterior nașterii copilului în care solicitantul trebuie să realizeze venituri pentru a putea beneficia de acest drept.
Dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar Încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor ari. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.
Mai precizează că dreptul la concediu și la indemnizația pentru creșterea copiilor nu trebuie confundat nici cu dreptul la concediu de maternitate, drept fundamental, care se bucură de o reglementare distinctă.
Față de acestea, arată că perioada de referință pentru aprobarea indemnizației pentru creșterea copilului este aceea cuprinsă Între_ -_ (data nașterii copilului), iar reclamanta a avut o întrerupere în activitatea profesională pe perioada_ -_, fără a se interesa care a fost motivul acestei întreruperi. Mai mult, reclamanta acționează în judecată societatea comercială unde a avut contract de muncă (societate administrată de tatăl copiilor acesteia) pentru recunoașterea și înscrierea în carnetul de muncă a perioadei_ -_, cererea acesteia fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 339/_, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2125/Rl2011 a Curții de Apel C. . Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii reclamantei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Principala problemă de drept în economia cauzei de față rezidă în aceea de a aplica și interpreta corect dispozițiile legale care reglementează regimul
juridic al îndemnizației de creștere a copilului, motiv de recurs care se grefează pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. de la 1865.
De la început Curtea remarcă faptul că instanța de fond, deși nu a realizat o amplă motivare, a interpretat și aplicat corect dreptul pertinent incident în cauză.
Astfel, trebuie notat că potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, forma aplicabilă la data depunerii cererii de către reclamantă și avută în vedere de autoritatea publică la data soluționării acesteia prin Decizia nr. 430 din_: Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
Din cele ce precedă, rezultă că pentru a beneficia de îndemnizația de creștere a copilului, reclamanta trebuia să dovedească realizarea veniturilor profesionale sau să se regăsească în una din perioadele asimilate prevăzute de lege timp de 12 luni în ultimul an, anterior nașterii copilului.
În acest context, perioada de referință pentru recunoașterea dreptului pretins, recte acordarea îndemnizației pentru creșterea copilului este cea cuprinsă între_ -_ (data nașterii copilului).
Din probele dosarului rezultă că reclamanta a avut o întrerupere în activitatea profesională pe perioada_ -_ .
Mai mult cât privește această perioadă, cererea de reglementare a acesteia cu privire la un eventual raport de muncă cu SC Busimatim SRL V. de Sus, în vederea obligării acesteia din urmă la plata drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente perioadei_ -_, introdusă pe rolul instanțelor judecătorești (dos. nr._ Tribunalul Maramureș - f. 27-28, 30 dos. fond) a fost respinsă prin sentința civilă nr. 339 din_ (f. 32-33 dos. fond) iar această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 2125/R/2011 din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Prin decizia amintită, Curtea a concluzionat că nu se poate considera că în baza recunoașterii făcute de pârâta angajatoare, perioada litigioasă ar putea fi considerată ca lucrată, în lipsa oricărei alte probe, pentru a se deschide astfel dreptul la plata indemnizației pentru creșterea copilului reclamantei.
Mai mult, în cauza de față nu a fost probată nici susținerea conform căreia reclamantei ar fi beneficiat de drepturile ce decurg din calitatea de șomer începând cu luna octombrie 2008 pentru a se putea stabili ca asimilată perioada în care reclamanta ar fi beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii, așa cum se arată explicit în art. 1 alin. 2 lit. b) din OUG nr. 148/2005.
De altfel, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, reclamanta trebuia să probeze că a realizat un stagiu de cotizare de 12 luni în ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii aș acum rezultă din prevederile art. 34 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că recursul reclamantei nu este fondat și drept urmare în temeiul art. 9 alin. 5 din OUG nr. 148/2005 rap. la art. 29 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C.pr.civ. se va respinge recursul ca atare, cu consecința menținerii în tot a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta L. F. împotriva sentinței civile nr. 4876 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
R. -R. D. | L. | U. | M. D. |
G. ,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. S. O.
