Decizia civilă nr. 6669/2013. Refuz acordare drepturi protectie sociala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6669/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.
A. A. M. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamantă B. R. împotriva sentinței civile nr. 2853 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. J. de P.
C., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pentru creșterea copilului.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei- reclamante B. R., avocat O. A. - B. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă A. J. de P. S. C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimata-pârâtă A. J. de P. S. C. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei- reclamante B. R., avocat O. A. - B. susține pe larg motivele învederate în cerera de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției prescipției dreptului material la acțiune cu consecința admiterii pe fond a acțiunii introductive, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată în fond și recurs constând în taxa de timbru și onorar avocațial.
Solicită să se aibă în vedere și practica judiciară în materie depusă la dosar, la instanța de fond.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2853 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă.
A fost respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. R., în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru Plăți și I. Socială C., având ca obiect contencios administrativ, astfel cum a fost precizată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente:
După cum reiese din certificatele de naștere seria NV nr. 5. și nr. 5. (filele 9, 10), reclamanta B. R. a născut la data de_ două fetițe, B. Ruth și B. Rebeca, dintr-o sarcină gemelară.
Potrivit susținerilor părților, reclamanta a beneficiat în perioada_ -_ de indemnizația lunară doar pentru creșterea unui copil până la împlinirea vârstei de 2 ani, în cuantum de 600 lei.
Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat acordarea indemnizației lunare și pentru cel de-al doilea copil născut din sarcina gemelară.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabile în speță în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil),
"dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege";, iar potrivit art.3, termenul general de prescripție al drepturilor patrimoniale este de 3 ani.
Tribunalul nu poate achiesa la susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare, în sensul că i-ar fi aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, în condițiile în care art. 135 prevede că
"Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire";, iar suma solicitată în speță nu poate fi încadrată în categoria creanțelor fiscale, definită prin art. 21 din O.G. nr.92/2003.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar putea admite că pe durata cât pârâta i-a achitat indemnizația lunară pentru creșterea unui copil reclamanta a beneficiat de întreruperea termenului legal de prescripție de 3 ani, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr.167/1958, s-a constatat că prezenta cerere a fost introdusă după împlinirea acestui termen.
În această ipoteză, termenul de prescripție a început să curgă la data de_ și s-a împlinit la data de_ ; în condițiile în care procedura prealabilă a fost demarată de reclamantă doar la data de_ (fila 17), ulterior expirării termenului, nu a operat suspendarea cursului prescripției în temeiul art. 2532 pct. 7 din Noul Cod Civil, aplicabil conform art. 203 din Legea nr. 71/2011.
Prin Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat, publicată în Monitorul Oficial nr. 20/_, s-a statuat faptul că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 și art.6 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.239/2009 pentru modificarea art.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1
ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media
veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009";.
Or, la fel ca toate recursurile în interesul legii, și acesta a vizat strict interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale analizate, fără ca soluția să poată avea incidență asupra situațiilor juridice preexistente ori asupra hotărârilor deja pronunțate (art. 329 din Codul de procedură civilă).
Astfel, ceea ce se tranșează este doar modalitatea de interpretare a unor probleme de drept care au dat naștere la controverse practice, iar nu un litigiu concret, iar decizia nu produce prin ea însăși efecte juridice în mod direct în favoarea unor părți, ci creează în sarcina instanțelor obligația de a respecta interpretarea trasată.
De aceea, decizia amintită nu ar putea fi asimilată cazului de întrerupere a prescripției reglementat de art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, atâta vreme cât nu a fost pronunțată în cadrul unui proces promovat de reclamantă și nu a soluționat în mod favorabil pe fond pretențiile acesteia.
Pe de altă parte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu se opune instituirii legislative a unui termen de prescripție a dreptului la acțiune, atâta vreme cât aplicarea normelor legale se realizează în mod nediscriminatoriu; or, reclamanta nu a indicat niciun aspect de natură a încălca principiul egalității de tratament.
Pentru toate aceste considerente, reținând că prezenta cerere a fost promovată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani și că nu a operat vreunul dintre cazurile legale de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, tribunalul a admis excepția și a respins ca prescrisă acțiunea.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. R. solicitând admiterea recursului, în principal, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu consecința admiterii pe fond a acțiunii, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C. .
De asemenea solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în fond și în recurs.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt:
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum aceasta a fost precizată, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și pentru cel de-al doilea copil geamăn, născut la data de_, pentru perioada_ -_, sumă care să fie actualizată cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii apreciind că anterior datei de_, data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 nu a existat temei legal pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți.
Prin hotărârea recurată, judecătorul fondului, unind excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei, a admis această excepție și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a apreciat că termenul de prescripție este cel general de prescripție al drepturilor patrimoniale de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, și acesta a început să curgă la data de 01.02.209, împlinindu-se la data de_, apreciind totodată că nu a operat suspendarea cursului prescripției și de asemenea că Decizia nr. 26/2011
pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție, cu ocazia recursului în interesul legii promovat, publicată în Monitorul Oficial nr. 20/_ nu ar putea fi asimilată cazului de întrerupere a prescripției reglementat de art. 16 alin 1 lit. b din decretul nr. 167/1958.
În baza art. 3041C. pr. civ. invocă următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate:
Apreciază greșită soluția dată de prima instanță în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că s-ar impune respingerea acestei excepții ca neîntemeiată pentru motivele prezentate în cele ce urmează.
În cazul dat consideră că dreptul recurentei și implicit al celor doi copii este un drept care s-a născut din lege, obligația de plată fiind indiscutabil o obligație unitară, chiar dacă modalitatea de executare a obligației de plată este succesivă în timp.
Or, câtă vreme a existat o incoerență și o lipsă de claritate a dispozițiilor legale care au statuat asupra recunoașterii dreptului în discuție cât și a stabilirii unei proceduri precise de acordare a acestui drept în cazul persoanelor îndreptățite care au avut în îngrijire copii proveniți dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, consideră că doar după data publicării în Monitorul Oficial al Deciziei nr. 26/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin 1 și art. 6 alin 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, decizie obligatorie pentru instanțele judecătorești, s-a clarificat în mod unitar sensul și conținutul normei de interpretare.
Ca atare, într-o astfel de situație se pune întrebarea dacă o persoană mai poate formula o cerere de recunoaștere a unui drept subiectiv patrimonial care anterior nu ar fi putut să-l revendice tocmai datorită lipsei de claritate a legii, datorită practicii organelor administrative de interpretare restrictivă a normei legale careul consacră și datorită existenței unei practici judiciare contradictorii, aspecte pe care le-a constatat ÎCCJ prin Decizia nr. 26/2011.
Apreciază că răspunsul nu poate fi decât afirmativ, căci a admite astfel ar pune la îndoială eficacitatea interpretării dată de instanța supremă, de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial în mod cert se recunoștea acest drept pentru prima dată, drept care practic era prevăzut în lege dar care nu a putut fi valorificat tocmai datorită incertitudinii normei legale care-l consacră.
Or, este de neînțeles poziția pârâtei intimate, și respectiv chiar a Statului Român, care deși putea să repare prejudiciul creat prin această neclaritate a legii, chiar după data publicării Deciziei nr. 26/2011, în mod benevol, tuturor persoanelor care se aflau în situația dată, tocmai raportat la motivul adoptării acestor dispoziții legale, respectiv pentru susținerea familiei în vederea creșterii copilului, nu numai că nu a făcut-o, dar a și refuzat cererile formulate în acest sens inclusiv a subsemnatei, fără a invoca excepția prescripției, iar în cadrul procesului invocând această excepție în principal. Și aceasta deoarece și în cazul soluționării acestei excepții există și în momentul de față o practică neunitară la nivelul instanțelor, inclusiv cele clujene.
Apreciază că în cazul de față nu este vorba despre prescripții deosebite, și se impune a clarifica care este termenul de prescripție și data de la care acesta începe să curgă, din punctul său de vedere.
a). Prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 20 din_, referitoare la recursul în interesul legii cu privire la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în cazul sarcinii multiple, I. a decis că:
"Prin urmare, cum dreptul la indemnizația lunară prevăzută de art. 1 alin
(1) din OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, este un drept instituit de lege în beneficiul copilului, înseamnă că de acesta beneficiază, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă (gemelară, de tripleți sau multipleți)" și totodată a statuat că:
"...indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin
din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de; 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17iunie 2009"
Așadar, cu toate că decizia sus menționată a fost pronunțată în 14 noiembrie 2011, aceasta se referă și stabilește inclusiv indemnizația pentru anul 2006, ceea ce denotă faptul că ÎCCJ a tranșat această chestiune având în vedere un termen de prescripție de 5 ani - deoarece în speță este vorba despre o creanță fiscală și nu termenul de prescripție general de 3 ani cum a invocat intimata- pârâta și totodată a reținut instanța de fond. A tranșa o chestiune de drept pentru care s-ar fi prescris dreptul material la acțiune pare de neconceput.
În acest sens, și anume că aceasta sumă provine de la bugetul de stat și este o obligație fiscala, al cărui termen de prescripție este de 5 ani conform art. 91 C.pr. fiscală, stau ca argumente următoarele texte legale:
Preambulul OUG 148/2005, care face referire la bugetul asigurărilor sociale de stat precum și art. 1 din OUG 148/2005, cu modificările ulterioare până la data introducerii cererii de chemare în judecată: "(1) Pentru copiii născuți, adoptați, încredințați în vederea adopției, luați în plasament, în plasament în regim de urgența sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului ori producerii evenimentelor menționate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până ia 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. începând cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum și cuantumul maxim ale indemnizației lunare se raportează la indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, și nu poate fi mai mic de 1, 2 ISR și nici mai mare de 6, 8 ISR."
Art. 1 din Codul fiscal (Legea 571/2003 actualizată) "(1) Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri ia bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, precizează contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri."
Art. 21 din Codul de procedură fiscală (OG 92/2003, republicată) care definesc creanțele fiscale "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. (2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a)
dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Tocmai raportat la acest articol instanța de fond a apreciat că suma solicitată nu poate fi încadrată în categoria creanțelor fiscale, ceea ce este greșit cât timp indemnizația pentru creșterea copilului se acordă doar persoanelor care au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ceea ce denotă că are legătură cu contribuțiile fiscale la bugetul general, făcând ca și indemnizația ce se acordă să aibă un caracter fiscal.
Art. 21, Cap. III din Legea nr. 287/2010, publicată în M.Of nr. 880 din 28 decembrie 2010 care prevede că:"Art.21 (1) Sumele aferente drepturilor bănești acordate personalului din cadrul instituțiilor publice finanțate de ia bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, din fondurile constituite conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, și care, potrivit legii, se introduc în salariul de bază sunt prevăzute în anexele nr. 6/03 și 7/04 (2) Ordonatorul principal de credite virează lunar la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (1) din fondurile constituite potrivit legii și prevăzute în anexele la aceste bugete. (3) Cu sumele virate potrivit alin. (2) se majorează veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj, precum și cheltuielile de personal și transferurile între unități ale administrației publice, prin diminuarea în mod corespunzător a veniturilor și cheltuielilor aprobate potrivit alin.(l). (4) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat, la propunerea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj. (5) Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru șomaj este autorizat să introducă modificările în volumul și structura veniturilor, precum și a cheltuielilor de personal ale instituțiilor publice subordonate finanțate parțial din venituri proprii."
Mai mult, chiar și intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a învederat că, "în conformitate cu dispozițiile OUG 148/2005, fondurile necesare reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui Muncii, Familiei și Protecției S. ".
Cu alte cuvinte apreciez că ÎCCJ a înțeles să asimileze indemnizația pentru creșterea copilului creanțelor fiscale pentru care legea prevede un termen de prescripție de 5 ani de zile, astfel că cererea subsemnatei privind acordarea indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea copil formulata la data de_ (data formulării cererii la pârâtă) cât și la data de_ (data introducerii acțiunii) este formulata în termen, motiv pentru care s-ar impune respingerea excepției.
b). În cazul în care nici instanța de recurs nu va fi în asentimentul recurentei în ce privește termenul de prescripție de 5 ani, apreciind că în speță ar fi vorba despre termenul de prescripție general de 3 ani, consideră că, chiar și în această situație, s-ar impune a modifica sentința recurată, în sensul respingerii
excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele considerente:
Un prim argument ar fi că și în situația în care în speță ar fi vorba de termenul de prescripție de 3 ani ar rămâne de stabilit care este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Astfel, într-o opinie majoritară consideră - pronunțată de Curtea de Apel C. (a se vedea decizia civilă nr. 733/_ a Curții de Apel C., depusă la dosarul
instanței de fond, precum și opinia separată din decizia nr. 579/_ a Curții de Apel C. din dosar nr._ ) pe care o îmbrățișează, s-a statuat faptul că "dreptul reclamantei de a solicita indemnizația pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară a început să curgă efectiv la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 26/2011 a I. ".
În argumentarea acestei opinii s-a statuat că legea trebuie să fie accesibilă, previzibilă, validă și de calitate.
Or, atât timp cât a existat o incoerență și o lipsă de claritate a dispozițiilor legale care au statuat asupra recunoașterii dreptului în discuție cât și a stabilirii unei proceduri precise de acordare a acestui drept în cazul persoanelor îndreptățite, recunoașterea acestui drept fiind inițial consacrată în jurisprudență și doar apoi valorificată legislativ, mai mult clarificarea pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii 239/2009 făcându-se doar prin Decizia nr. 26/2011, apreciez că doar de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv din data de_, aceste dispoziții legale au devenit clare și au putut fi cunoscute pentru ca subsemnata să pot promova o acțiune în acest sens. În consecință, cel puțin după data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii care marchează momentul producerii efectelor juridice a unei atari decizii (efectul obligatoriu pentru instanțele judecătorești conform art. 3307 alin 4 C.pr.civ. și că această decizie nu afectează hotărârile judecătorești examinate și situația părților în acele procese conform art. 3307 alin 2 C.pr.civ.) s-a clarificat
în mod unitar sensul și conținutul normei interpretate.
Prin această manieră de valorificare a deciziei pronunțată în recursul în interesul legii, atât recurentei cât și altor persoane aflate în situație similară cu a sa, li se recunoaște un drept pentru prima dată, drept care practic era prevăzut de lege dar care nu a putut fi valorificat tocmai datorită incertitudinii normei legale care-l consacră.
Ca atare, în această ipoteză nu se poate susține cu temei că acest drept ar fi trebuit să-l solicit într-un termen strict definit de legea în cauză căci, oricum nu i s-ar fi recunoscut de vreme ce clarificarea normei și recunoașterea dreptului în abstract s-a realizat abia prin decizia dată de ÎCCJ în interpretarea legii.
Intimata pârâtă A. J. pentru Plăți și I. Socială C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală
.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca acesta este nefundat pentru următoarele considerente :
În baza deciziei 11905/_ emisă de DMSSF C., reclamanta-recurenta a beneficiat de o indemnizație pentru creșterea copilului pe perioada_ -_ în temeiul OUG nr. 148/2005.
Reclamanta a dat naștere la doi copii gemeni în data de_ iar pârâta i-a acordat indemnizația lunară începând cu data de_ .
In decizia sus mentionata nu se arata ca indemnizatia este acordata doar pentru un singur copil ci ca in baza cererii formulate de catre reclamanta in vederea acordarii indemnizatiei ca urmare a nasterii celor doi gemeni in data de_ a acordat cu titlu de indemnizatie pentru cresterea copilului suma de 600 lei .
La data de_ recurenta -reclamantă a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și I. Socială C., plata indemnizației de 600 lei considerând că în mod greșit i s-a acordat indemnizația doar pentru unul din copiii rezultați din sarcina gemelară,cerere respinsa de parata la_ .
Tribunalul Cluj a admis excepția prescripției extinctive invocată de intimată, apreciind că actiunea a fost formulata cu depasirea termenului de presciptie de 3 ani prevazut pentru orice drept patrimonial conform art. 1 din Decretul 167/1958 aplicabil in speta conform art. 201 din Legea 71/2011.
Asa cum rezultă din întreaga economie a OUG 148/2005 singura modalitate procedurala de realizare a dreptului la prestatia sociala reglementata de acest act normativ, dupa emiterea deciziei de acordare a acesteia, era de a contesta actul administrativ prin care s-a stabilit indemnizația si care îi vatamă drepturile in sensul ca a primit indemnizatia doar pentru un copil nu si pentru al doilea copil, nefiind posibila formularea unei noi cereri in conditiile in care actul administrativ ce stabilea indreptatirea la o indemnizatie de 600 lei pentru ambele nașteri a ramas irevocabil bucurindu-se de prezumtia de legalitate.
In aceste conditii este evident ca reclamanta putea formula plangerea prealabila in termen de 6 luni de la comunicarea deciziei 11905/_ emisă de DMSSF C. si nu dupa ce aceasta a fost executata integral .Nerespectarea acestui termen de formulare a plangerii prealabile atrage respingerea actiunii ca inadmisibila.Formularea unei cereri de acordare a indemnizatiei la data de_ nu are ca efect nasterea unui nou drept sau a unui nou termen in vederea formularii acestei plangeri prealabile si subsecvent a actiunii in contencios administrativ .
Totodata instanta apreciaza că in speta este aplicabil termenul de prescriptie prevăzut în art.11 din Legea 554/2004 care arată ca acțiunea în contencios administrativ poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data actului administrativ a carui anulare se solicita(singura cale procedurală de realizare a dreptului consacrat de OUG 148/2005), în cazul de față dispoziția prin care s-a acordat indemnizația pentru creșterea copilului ,termen care incepe sa curga in speta cel tarziu de la data primirii primei indemnizatii lunare respectiv luna mai 2007 .
La data introducerii acțiunii_ termenul de prescripție reglementat de art.11 alin.1 din Legea 554/2004 aplicabil in speta si care a inceput sa curga cel tarziu in mai 2007 este cu mult depasit .
In concluzie termenul de prescriptie aplicabil in speta este cel specific actiunilor de contencios administrativ si mai sus indicat,termen implinit in speta.
Decizia 26/2011 în interesul legii pronunțată de ÎCCJ nu dă naștere la un nou termen în care persoanele îndreptățite pot să ceară acordarea retroactivă a indemnizației aceasta decizie fiind obligatorie doar pentru interpretarea dată de la data publicării în Monitorul Oficial pentru cauzele care sunt în curs de soluționare. Pentru a beneficia de interpretarea făcută de instanța supremă si care poate fi folosita la analiza pe fond a unei actiuni este necesar ca partea reclamantă să fi formulat acțiune în contencios administrativ în termenul de prescripție prevăzut de lege ,interpretarea data fiind eficienta doar pentru a ajunge la concluzia temeniciei pretentiilor reclamantului .
Chiar si daca termenul de prescriptie aplicabil ar fi cel de 3 ani reglementat de art. 1 din Decretul 167/1958 ,termen care sa inceapa sa curga asa cum a retinut prima instanta doar de la_ data la care nu s-a mai achitat indemnizatia (dar nimic nu impiedica reclamanta sa formuleze acțiunea din speță după primirea primei indemnizații in mai 2007),un asemenea termen de prescriptie de 3 ani este si el implinit în speta .
Termenul de prescriptie 5 ani reglementat in materie fiscala este inaplicabil in speta,la fel ca si cel de 3 ani ) întrucât acest termen se aplică doar pentru creantele fiscale ale statului fata de contribuabili si pentru ipoteza in care acestia solicita in conditiile art. 135 din OG 92/2003 rambursarea sau compensarea creantelor fiscale respectiv a acelor sume care se impun a fi restituite acestor contribuabili fie prin compensare ,fie prin restituire efectiva in conditiile art. 116,117 din OG 92/2003 .
Aspectele invocate la punctul 3 din cererea de recurs nu reprezinta motive de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei extinctive si nici nu justifica inceperea unui nou termen de prescriptie de la publicarea deciziei 26/2011 a I., reclamanta putind sa exercite dreptul la actiune in vederea obligării paratei la plata indemnizatiei pentru ambele sarcini si inainte de pronuntarea deciziei nr. 26/2011 a I. ,prescriptia fiind legata de existenta posibilitații de realizare a unui drept prin recunoasterea posibilitații exercitarii dreptului la actiune si nu de realizarea dreptului cu certitudine .Altfel spus daca persoana a avut posibilitatea de a introduce o actiune in vederea realizarii dreptului cursul prescriptiei a inceput sa curga .Împrejurarea ca instantele respingeau aceste acțiuni nu duce la concluzia ca prescriptia nu ar fi inceput sa curga ,s-ar fi suspendat sau intrerupt ci doar la concluzia netemeiniciei dreptului pretins de reclamant .
Prin urmare, Curtea va considera că tribunalul in mod corect a respins actiunea pentru considerentele mai sus expuse si care completeaza considerentele primei instante astfel ca în conformitate cu art.304 pct.9 corob cu art. 312 C.pr.civ.si art. 20 din Legea 554/2004 va respinge recursul si va mentine sentinta recurata ca fiind legala si temeinica .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 2853 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | L. R. | V. | G. | A. | A. M. |
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. G. C.
