Decizia civilă nr. 2677/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2677/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta L. C.
F., împotriva sentinței civile nr. 593/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE
S. M., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La dosar s-a formulat o cerere de amânare pentru lipsa de apărare.
Curtea, după deliberare, având în vedere cererea de amânare formulată în cauză și motivele invocate, urmează a o respinge, apreciind că de la data introducerii recursului și până la acest termen recurenta a avut răgazul necesar pentru a-și angaja un apărător.
Raportat la faptul că prin intermediul citației recurentei i-a fost pusă în vedere obligația achitării unei taxe judiciare de timbru aferente recursului și aceasta nu s-a conformat, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Împotriva sentinței civile 593 din_ pronunțată în dosarul_ al T. ui M. a declarat recurs reclamanta L. C. F. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu cheltuieli de
judecată, apreciind că decizia de impunere nu poate fi asimilată unui titlu de creanță nefiind emisă de un organ fiscal și nu poate antrena răspunderea reclamantei și nici dobândirea calității de asigurat.
CAS M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 28 februarie 2013, Curtea a ridicat din oficiu execpția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare pe această excepție.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta L. C. F. împotriva sentinței civile nr.593 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | , | |||
R. R. D. L. | U. | M. | D. M. | T. |
red.RRD./A.C. 2 ex. - _