Decizia civilă nr. 278/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA NR. 278/R/2013

Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. -M. V. JUDECĂTOR: SS JUDECĂTOR: A. -L. I. GREFIER: D. B.

S-a luat spre examinare recursul de contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul M. C. N., DP L., împotriva sentinței civile nr. 18823/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatul O. C. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.

T. ul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ.

Apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, tribunalul va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de față,

În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 18823/_, a admis în parte plângerea formulata de petentul O. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 12674 încheiat la data de_ de către M. C. -N., și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicate în suma de 200 lei cu sancțiunea "avertisment";-ului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată la intimat la data de_ iar pe rolul

Judecătoriei C. -N., la data de_ sub nr._, formulată de petentul

O. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP Comunitară, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 12674 încheiat la data de_ . În motivarea plângerii, petentul a susținut că a parcat autoturismul în vecinătatea Spitalului de Ortopedie deoarece trebuia să se prezinte la un control în incinta acestuia, întrucât este o persoana cu handicap iar locurile prevăzute persoanelor cu handicap erau ocupate. Totodată, a arătat amenda aplicată este echivalentul pensiei pe care o primește ca urmare a încadrării sale în grad de handicap. Instanța de fond a apreciat că în situația dată se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment";-ului, cu mențiunea că în situația în care și în altă ocazie petentul va persista în conduita contravențională, să nu mai beneficieze de aceeași clemență din partea instanței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Mun.C. -N., solicitând menținerea în totalitate a procesului-verbal de contravenție, care a fost legal și temeinic încheiat, cu respectarea tuturor cerințelor legale în materie.

Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică sub toate aspectele. Astfel, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că prin procesul verbal nr. 12674 încheiat la data de_, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de H.C.L. nr. 26/2010, art.10 lit.a reținându-se în sarcina acestuia că la data de_, ora 10,42, a staționat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe domeniul public, str. Rubin Patitia nr.7 amenajat ca parcare cu plată, fără să aibă tichet sau abonament de parcare valabil.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din

O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

2

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că petentul deși nu a contestat starea de fapt reținută a susținut că locurile pentru persoanele cu handicap erau ocupate.

Cu privire la această susținere, instanța a arătat că în mod corect intimatul a precizat că pe parbrizul autovehiculului nu exista nici un ecuson care să ateste faptul că la bordul autovehiculului se afla o persoana cu handicap iar agentul constatator nu are obligația de a sta lângă mașina contravenientului până când acesta revine la mașină (ceea ce poate dura ore) cu atât mai mult cu cât în acel moment se încheie doar nota de constatare. Totodată, este reală și susținerea intimatului potrivit căreia și în cazul în care se parca pe locurile de parcare arondate persoanelor cu handicap, tot era necesară achitarea tichetului de parcare. Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța de fond a reținut că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale

contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 200 lei, raportat la starea particulară a petentului și la faptul ca aceasta reprezintă aproape integral pensia sa lunară, instanța de fond a apreciat că în situația dată se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment";-ului, cu mențiunea că în situația în care și în altă ocazie petentul va persista în conduita contravențională, să nu mai beneficieze de aceeași clemență din partea instanței. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP Comunitară împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr. 12674 încheiat la data de_ și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în suma de 200 lei cu sancțiunea "avertisment";ului. .

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP L. C. împotriva sentinței civile nr. 18823/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP L.

, cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr.

3

18823/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

R.

-M. V.

S.

S.

A. L.

I.

GREFIER,

D. B.

Red. 2 ex./A.L.I./D.M. Judecător fond:N. F. B.

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 278/2013. Anulare proces verbal de contravenție