Decizia civilă nr. 3878/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3878/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. V. D., împotriva sentinței civile nr. 2456/2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal contribuție CAS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat I. i A. G., cu delegație la dosar
Procedura este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-i-se reprezentantei recurentului.
Aceasta depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită în conformitate cu prevederile art. 304, pct. 9 C. pr. Civ. admiterea recursului, casarea hotărârii atacată și rejudecând, anularea deciziei emisă de pârâtă. Arată că nu a invocat excepția de nelegalitate nefiind posibil acest lucru în acest context. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2456/_, pronunțată în dosarul nr. _ | al | ||
T. | ui M. s-a respins contestația formulată de reclamantul M. | V. | D. |
în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere din oficiu nr. 5231/487/_ s-a stabilit în sarcina reclamantului o contribuție la Fondul Național Unic de A. Sociale de
pe perioada_ -_ în cuantum total de 47.339,14 lei din care debit principal 22.058 lei, 25.216, 56 lei majorări de întârziere și 64,58 lei penalități (filele 11-12 fond).
Prin decizia nr. 217/_ s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere (filele 20-21).
Acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată:
În calitatea sa de agent de asigurare, reclamantul a realizat venituri impozabile desfășurând, în sensul art. 257 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 95/2006 și art. 6 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al
Președintelui Casei Naționale de A. de S., o activitate independentă care se supune impozitului pe venit (filele 18-19, 56-57).
Astfel, activitățile al căror scop este facilitatea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar, cum ar fi contractul de comision, de mandat de reprezentare, de agent de asigurare, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul, sunt considerate de Normele Metodologice pentru aplicarea art.46 Cod fiscal ─ care definește veniturile din activități independente ─, fapte de comerț.
Pe perioada menționată în decizia de impunere reclamantul a avut și calitatea de angajat al SC Conseco SRL (fila 76).
În speță, contribuția se aplică asupra tuturor veniturilor realizate de reclamant: venituri din salarii și venituri din activități independente, temeiul acestui cumul fiind dispozițiile art.257 alin. 3 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, din întreaga economie a O.U.G. nr. 150/2002 și a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 221/2005 al Președintelui Casei Naționale de A. de S. rezultă că la determinarea contribuției de asigurări de sănătate vor fi avute în vedere toate veniturile realizate de o persoană fizică.
Obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților pentru veniturile din activități independente.
Reclamantul nu a făcut dovada plății contribuției, cu atât mai mult cu cât asigurătorul SC Asitrans SA (actualmente Euroins), ─ parte în contractul de agent ─ avea obligația de a plăti contribuția, în calitate de angajator, asupra
fondului de salariu sau pentru asigurarea sănătății personalului din unitate (art.258 din Legea nr. 95/2006, art. 52 din O.U.G. nr. 150/2002).
Contrar afirmațiilor reclamantului, T. a apreciat că în speță decizia de impunere este legală, nefiind nesocotite dispozițiile art.87 Cod procedură fiscală.
Este adevărat că strict formal decizia de impunere nu cuprinde baza de impunere pentru fiecare perioadă impozabilă; cu toate acestea, omisiunea este acoperită câtă vreme la baza emiterii deciziei de impunere au stat veniturile comunicate de către Direcția Generală a Finanțelor P. e M. și desfășurătorului de calcul al debitului și al accesoriilor (filele 13-15, filele 18-19).
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit o vătămare care să atragă nulitatea deciziei de impunere.
Există obligația de depunere a dec larațiilor iar nedepunerea acestor
declarații nu este în măsură să ducă la înlăturarea obligațiilor fiscale principale
și nici a obligațiilor fiscale accesorii.
Nedepunerea declarațiilor a obligat C. de
A. de S. să solicite organelor fiscale informații cu privire la persoanele care desfășoară activități care sunt supuse impozitului pe venit ca urmare a desfășurării unor activități independente, iar momentul în care C. de A. a aflat aceste informații și a emis decizia de impunere, nu poate avea nicio relevanță decât sub aspectul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală.
Obligația de plată fiind prevăzută de lege, scadența acestei obligații nu este dată de la data emiterii deciziei de impunere, ci de la momentul până la care aceste obligații principale erau datorate.
În acest sens sunt și prevederile art.23 Cod procedură fiscală, iar art.119 și
120 Cod procedură fiscală prevăd pentru neachitarea la termenul de scadență dobânzi și penalități de întârziere care au fost în mod just calculate prin decizia de impunere de către C. de A. de S. M. .
În raport de toate aceste argumente, T. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. V. D.
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, anularea deciziei nr. 217 din 30 august 2010 și a Deciziei de impunere din oficiu nr. 5231/487/_, emise de către intimata C. de A. de S. M., cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că a prestat anumite activități în cadrul SC Asitrans SA, în calitate de agent, începând cu anul 2004. Această societate, denumită acum Euroins a reținut întotdeauna din veniturile fiecărui agent toate contribuțiile către stat, inclusiv, atunci când a fost cazul, contribuția la sistemul de asigurări de sănătate. Astfel, în cursul anului 2010, conform OUG 58/2010, pentru o perioadă de timp, societatea a reținut recurentului impozitul pe venit, contribuția la asigurări sociale, contribuția pentru șomaj și contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, conform notei interne nr. 582 din_ . Apoi, după modificarea legii prin OUG 82/2010, societatea de asigurări a emis o nouă notă internă, nr. 616 din_, prin care s-a adus la cunoștință tuturor unităților teritoriale că se revine la vechea reglementare, în sensul că nu se mai reține din veniturile agenților decât plata impozitului pe venit, nu și a contribuției la asigurările de sănătate, pentru că aceasta nu se mai datorează, mai ales în condițiile în care, în cadrul Euroins recurentul a încheiat contracte în baza unui contract de agent, fiind angajat cu contract de muncă la o altă societate SC Conseco SRL în cadrul căreia, conform legii și a contractului individual de muncă i s-a reținut întotdeauna și contribuția la sistemul asigurărilor de sănătate.
Prin emiterea celor două decizii pe care le contestă și prin respingerea contestației, intimatul este obligat la plata unor sume în mod nelegal, față de el făcându-se o impunere dublă. Societatea Euroins este cea care ar fi trebuit să rețină în continuare contribuția la sănătate. Recurentul nu a mai achitat aceste sume pentru că nu i s-au solicitat.
Pe de altă parte consideră că, decizia de impunere emisă de către intimată este nelegală și pentru că nu respectă cerințele art. 43 și 87 din Codul de Procedură Fiscală.
Sumele solicitate recurentului nu sunt defalcate. Nu reiese modul de calcul al dobânzilor și al penalităților, ambele fiind trecute doar ca și sume finale. Cuantumul dobânzilor este chiar mai mare decât cel al debitului efectiv, fiind astfel nelegal. Nelegal este și faptul că s-au calculat și dobânzi și penalități de întârziere. Oricum, neavând o defalcare a modului de calcul nu își poate da seama dacă sumele impuse au fost calculate în mod corect sau nu.
Cele două decizii emise sunt nelegale și pentru că intimata a comunicat recurentului decizia de impunere la data de 23 iulie 2010, însă se calculează accesorii începând cu 1 ianuarie 2005.
Pe de altă parte, titlurile de creanță emise prevăd obligații scadente trimestrial, pentru fiecare an fiscal. Intimata, cu toate acestea, a emis un singur act, global pentru perioada 2005 - 2008.
Un alt motiv de nulitate absolută a deciziilor emise recurentului este faptul că nici una dintre legile din această țară, deci nici normele la care face referire Sentința Civilă atacată, nu conferă Casei de A. de S. atribuții în emiterea de decizii ce constituie titluri de creanță. lntimata are exclusiv competența de colectare a sumelor și de aplicare a măsurilor de executare silită.
Nu în ultimul rând recurentului i s-au emis aceste decizii de impunere de către intimată, cu toate că el nu și-a exercitat în nici un fel dorința de a fi asigurat al acestei Case de A. de S., încălcându-se astfel dreptul de liberă opțiune.
Pentru toate motivele mai sus amintite, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință anularea celor două decizii emise de către intimată.
Pârâta intimată C. DE A. DE S. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - f. 6-9.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Este de necontestat că reclamantul a realizat venituri din prestările de servicii rezultate din convenții civile - contract de agent de asigurare pe perioada_ -_ .
În deciziile emise (decizia de impunere din oficiu și decizia de soluționare a contestațiilor) și apărările formulate C. de A. a susținut că reclamantul se încadrează în prev.art.257 alin.2 lit. b din Legea 95/2006 în timp ce reclamantul a susținut că se încadrează în situația în care veniturile obținute se circumscriu categoriei altor venituri care nu se supun contribuției la FNUAS dacă titularul este salariat.
Conform art. 257 alin. 2 lit. b ) din Legea nr. 95/2006, dispun că: contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma cotei de 6,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoana care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Prin normele metodologice, C. de A. cere ca activitatea desfășurată de reclamant să poată fi considerată independentă.
Astfel, conform dispozițiilor art. 6 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, text inclus în Secțiunea a 2 - a Asigurații care realizează venituri impozabile din activități independente, se arată explicit că veniturile comerciale sunt veniturile din fapte de comerț ale asiguraților, așa cum sunt prevăzute în Codul fiscal și în Normele metodologice de aplicare a acestuia iar veniturile din activități independente sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică însă desfășurate în mod independent.
De asemenea, art. 7 alin.1 pct.2 C. fiscal, definește activitatea dependentă ca orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare în timp ce activitatea independentă este definită raportat la activitatea dependentă.
Prin urmare, Curtea va considera că activitatea desfășurată de reclamant în baza contractului de agent de asigurare este o activitate dependentă care nu se supune contribuției la FNUASS din moment ce titularul este salariat și nefiind încadrat în prev.art.257 alin.2 lit. b) din Legea 95/2006, reclamantul nu datorează contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Este real că actualmente veniturile din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente se supun contribuției la FNUASS conform art.257 alin.2 lit. a) din Legea 95/2006 în vigoare la momentul de față, însă acest fapt este un motiv în plus pentru a considera că pe perioada la care reclamantul a fost impus la plata contribuției, aceasta nu era datorată.
În consecință, apreciind că nu este datorată obligația principală de plată a contribuției, nu sunt datorate nici accesoriile, majorări și penalități de întârziere
conform art. 120 din OG 92/2003 chiar dacă nu este îndeplinit motivul de înlăturare a acestora invocat de instanța de fond.
Apărările intimatei conform căruia în cauză sunt incidente dispozițiile art. 52 din Codul fiscal nu este fondată deoarece textul legal precitat se află așezat în capitolul denumit Venituri din activități independente și deci față de cele mai sus arătat nu are nicio înrâurire după cum nu are nicio relevanță dispozițiile legale cu privire la plata impozitului pe venit de vreme ce legea specială normele de aplicare prevăd o altă modalitate de determinare a veniturilor ce se au în vedere
la calculul contribuției la asigurările sociale de sănătate.
De altfel, înșiruirea unor texte din Codul fiscal fără se arate legătura dintre acestea și relația de cauzalitate cu raportul juridic de asigurări sociale de sănătate nu poate fi considerată o apărare temeinică pentru a fi evaluată în sensul înlăturării motivelor de recurs temeinic justificate de recurentul reclamant.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.312 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul reclamantului și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M. V. D., împotriva sentinței civile nr. 2456/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în totul, în sensul că admite acțiunea, anulează decizia nr. 217/30 august 2010 și decizia de impunere nr. 5231/_ emisă de C. DE A. DE
S. M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
G. , M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: SA
