Decizia civilă nr. 4014/2013. Comunicare informatii de interes public
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4014/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
F. T.
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant M. I., împotriva sentinței civile nr. 13225 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații- pârâți SC F. de F. a E.
E. "E. F. " SA prin A. de F. a E. E. C. și O. S., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant M. I., lipsă fiind intimații-pârâți SC F. de F. a E. E. "E. F. " SA prin A. de F. a E. E. C. și O. S. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimata- pârâtă SC F. de F. a E. E. "E. F. " SA a depus întâmpinare.
Recurentul- reclamant M. I. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței obligarea intimatei-pârâte să-i comunice copia contractului de furnizare a energieie electrice încheiat la data de_ .
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul- reclamant M. I. solicită admiterea recursului așa cum a
fost formulat și motivat în scris și în esență solicită obligarea intimatei-pârâte să-i comunice copia contractului de furnizare a energiei electrice încheiat la data de_ .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13225 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta
S.C. F. de F. a E. E. "E. F. "; S.A.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă.
S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtele S.C. F. de F. a E. E. "E. F. "; S.A., prin A. de F. a E. E. C. -N. și O. S., în calitate de director al S.C. F. de F. a E. E. "E. F. "; S.A., A. de F. a E. E. C. -N., astfel cum a fost precizată, în ceea ce privește comunicarea documentației în baza căreia s-a realizat deconectarea, respectiv a documentației care a stat la baza emiterii avizului tehnic de racordare nr.60101219015/_ .
S-a respins ca nefondată cererea de comunicare a unei copii de pe contractul de furnizare a energiei electrice și petitul accesoriu de acordare de daune morale și patrimoniale în sumă de 300 lei pe zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut în ceea ce privește excepțiile invocate de pârâta S.C. F. de F. a E. E. "E. F. "; S.A., prin
A. de F. a E. E. C. -N. ca potrivit art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, "Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării _";.
Potrivit art. 22 alin. 1, pe de altă parte, "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7";.
Astfel, persoana vătămată prin lipsa unui răspuns la cererea de comunicare a unor informații de interes public se poate adresa instanței tocmai pentru a obține obligarea autorității sau instituției publice la formularea unui astfel de răspuns. În lipsa demersului inițial de solicitare de informații de interes public, autoritatea nu poate fi sancționată pentru omisiunea de a răspunde.
În speță, reclamantul M. I. a înregistrat la S.C. F. de F. a E.
E. "E. F. "; S.A., A. de F. a E. E. C. -N. cererea nr. 226/_, prin care a solicitat pârâtei doar eliberarea unei copii de pe contractul de furnizare a energiei electrice (fila 4); prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat, însă, obligarea pârâtei la comunicarea atât a unei copii de pe contract cât și a unei copii de pe documentația în baza căreia s-a realizat deconectarea, respectiv de pe documentația care a stat la baza emiterii avizului tehnic de racordare nr.60101219015/_ .
Reținând că aceste documentații nu au făcut obiectul vreunei solicitări prealabile, de natură a atrage în sarcina pârâtei obligația de a răspunde, instanța a aplicat textele legale mai sus redate și a admis exce pț ia l ipse i procedur ii prealabile
în ceea ce privește petitul de comunicare a copiilor de pe documentațiile menționate.
Cât privește solicitarea de comunicare a unei copii de pe contractul de furnizare a energiei electrice, art. 22 din lege prevede în mod expres că în cazul în care se împlinește termenul prevăzut la art. 7, persoana interesată se poate adresa în mod direct instanței de contencios administrativ; nu este necesară în acest scop parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 (care nu este, de altfel, aplicabilă în caz de refuz nejustificat de soluționare a unei cereri).
În ceea ce privește excepț ia l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive
a ambelor pârâte, aceasta a fost motivată exclusiv prin raportare la indicarea greșită a denumirii societății prin acțiunea introductivă, eroare remediată de reclamant în
cursul procesului, prin depunerea unei precizări de acțiune, motiv pentru care s- a impus respingerea excepției.
Pe fond
, tribunalul a constatat că pârâta nu a putut da curs solicitării de comunicare a unei copii de pe contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu reclamantul M. I. deoarece arhiva sa a fost inundată în mai multe rânduri, astfel că nu s-a putut identifica acest act.
Astfel, chiar dacă am putea interpreta extensiv acest contract ca încadrându-se în noțiunea de informație de interes public definită de art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, refuzul comunicării lui are un caracter justificat, obiectiv și nu poate fi apreciat ca fiind abuziv.
De aceea, se a respins solicitarea reclamantului, cu consecința firească a respingerii petitului accesoriu de acordare de daune morale și patrimoniale în sumă de 300 lei pe zi de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I. solicitând
admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 13225/2012, în sensul admiterii acțiuni și obligarea intimatelor S.C. F. de Fumizare a E.
E. "E. F. " S.A prin A. de Fumizare a E. E. C., prin director la comunicarea unei copii de pe contractul de fumizare a energiei electrice încheiat în anul 1990, sub sancțiunea acordării de daune morale și patrimoniale în suma de 300 leii zi întârziere.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală în ceea ce privește respingerea ca nefondata a cererii formulate pentru comunicarea unei copii de pe contractul de fumizare a energiei electrice, act ce se afla în arhiva instituției și despre care intimatele fac vorbire în adresa nr. 226/_, emisă de oficiul Comercial C. 1, semnată de sef oficiu comercial, ing. Persa M., adresa ce se află la dosar.
Acest contract pe care intimatele refuză să-l comunice în mod nelegal se încadrează în noțiunea de informație de interes public, definită de art. 2, lit. b din Legea nr. 544/2001.
În mod eronat instanța de fond retine faptul că "refuzul comunicării actului (contractului) are un caracter justificat, obiectiv și nu poate fi apreciat abuziv".
Arată faptul ca intimatele sunt de rea credința care este dovedită prin adresa nr. 226/_, prin care îi comunică că a fost identificat contractul de pe care a solicitat o copie contract ce a fost încheiat la data de_ și a fost actualizat.
În perioada_, data primirii adresei mai sus menționate de la A. de Fumizare a E. E. C., Serviciul comercial 1 și_, data depunerii întâmpinării de către intimate, nu a avut loc nici o inundație în județul C. așa cum se arată în actul depus.
În drept: art. 229 și următoarele Cod procedura civilă și Legea nr.
544/2001.
Intimata-pârâtă SC F. de F. a E. E. "E. F. " SA
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente
:
Recurentul reclamant a recurat solutia doar in ceea ce privește neadmiterea capatului de cerere privind comunicarea unei copii de pe contractul incheiat cu parata in anul 1990 si daune morale si patrimoniale pentru intarziere în îndeplinirea acestei obligații .
Curtea apreciază ca prin acest petit reclamantul nu solicită practic comunicarea unei informatii de interes public înteleasă în sensul art. 2 lit b din Legea 554/2001 ca orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din
activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei ci solicită practic ca pârâta să îndeplinească o obligație de a face ,adică de remitere a unei copii de pe un înscris privit ca instrument probator al unui acord de voință în care este parte contractantă.
Ori îndeplinirea unei asemenea obligații de remitere a unei copii de pe înscris celeilalte părti contractante nu reprezintă o cerere de comunicare de informatii de interes public în esență nefiind solicitată comunicarea vreunei asemenea informații .
În plus din actele emise de pârâtă si depuse la dosar nu rezultă ca în arhiva paratei acest contract a fost identificat materialmente ci doar că el este inregistrat în evidențele paratei si că nu mai corespunde contractului cadrul aprobat de ANRE procedîndu-se la actualizarea sa .
Pârâta intimată a arătat ca arhiva sa a fost de mai multe ori inundată în intervalul de timp 1990-2012 si astfel înscrisul solicitat a fi comunicat nu mai poate fi identificat ceea ce reprezintă a cauză obiectiva pentru a justifica în speță necomunicarea acestui înscris în măsura în care el s-ar circumscris unei cereri de informații de interes public .
Având în vedere considerentele mai sus expuse Curtea în temeiul art. 304 pct. 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va menține sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 13225 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
Președinte, S. L. R. | Judecător, A. A. M. | Judecător, F. T. |
Grefier, M. V. -G. |
Red. A.A.M./dact. V.R.
2ex./_
Jud. fond: A. G. C.