Decizia civilă nr. 4765/2013. Comunicare informatii de interes public

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4765/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. C., împotriva sentinței civile nr.12534 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, care se identifică cu CI, seria KX, nr. 7., CNP 1., domiciliat în

C. -N., S. T., nr. 2/26, precum și reprezentantul intimatului, consilier juridic O. lateș, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se recurentului.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul arată că a formulat cererea la data de_, iar inspectoratul i-a comunicat un răspuns abia la data de_, sens în care fiind depășit termenul legal, apreciază că răspunsul furnizat este inexistent. De altfel, răspunsul tardiv primit este și incomplet, raportat la solicitările formulate.

În vederea corectei calificări a demersului reclamantului recurent, Curtea învederează acestuia faptul că la data de_, când prima instanță a pus în discuție excepția lipsei de obiect, poziția procesuală a reclamantului a fost în sensul că apreciază că nu i s-a răspuns la cerere.

Recurentul confirmă acest aspect, apreciind - prin prisma tardivității răspunsului - că nu i s-a răspuns, solicitând instanței de control judiciar obligarea pârâtului - prin hotărârea ce o va pronunța - să-i răspundă punctual solicitărilor sale.

Solicită totodată și acordarea de daune, precizând că vătămarea constă în aceea că îi sunt afectate studiile aflate în curs, prin timpul pierdut ca urmare a faptului că entitatea nu i-a furnizat informațiile solicitate.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.12534 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția lipsei de obiect.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. C. DUMITRU în contradictoriu cu pârâtul I. S. J. C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. C. DUMITRU în contradictoriu cu pârâtul I. S. J. C., a solicitat obligarea acestuia la comunicarea informațiilor de interes public, menționate în cererea înregistrată la pârât sub nr.11291/_ .

În drept, a invocat prevederile art.31 al.1 și 2 din Constituție și Legea nr.544/2001.

Pârâtul I. Ș. J. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei de obiect a cererii.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că prin adresa de răspuns nr.11291/2012 a comunicat reclamantului informațiile publice ce intră in competența sa, respectiv, a indicat instituțiile publice care pot furniza informațiile publice solicitate și pe care nu le deține pârâtul.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția lipsei de obiect, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Raportat la informațiile solicitate în cadrul cererii nr.11291/2012, tribunalul a apreciat că excepția lipsei de obiect este întemeiată deoarece prin adresa de răspuns nr. 11291/2012 pârâta a comunicat reclamantului informațiile solicitate ( f 13), ce intră în competența ISJ C., respectiv, a indicat reclamantului instituțiile publice care sunt, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în competența acestora, și care nu le deține ISJ C. .

În condițiile în care reclamantul a solicitat doar a se da curs cererii înregistrată la ISJ C. sub numărul 11219 din_, acțiunea reclamantului apare ca fiind lipsită de obiect, motiv pentru care a admis excepția sus menționată și a respins acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. C. DUMITRU

solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În motivarea recursului, recurentul arată următoarele:

În data de_ reclamantul a depus sub nr. 11291 la I. Ș. J.

C. o cerere prin care a cerut o serie de informații de interes public.

Așa cum rezultă din simpla citire a celor cuprinse în cerere, a sistematizat foarte riguros conținutul acesteia pentru a nu se putea da naștere la interpretări subiective din partea instituției la care s-a adresat și pentru a înlesni acesteia posibilitatea de a-i răspunde la obiect și clar la cele solicitate.

În primul rând nu consideră că pârâtul i-a dat răspuns la cerere, deoarece în conformitate cu cele legale, orice autoritate sau instituție publică trebuie să răspundă la cererea depusă de orice petiționat în maximum 30 de zile de la data înregistrării respectivei solicitări.

Cererea reclamantului a fost depusă și înregistrată la sediul pârâtului sub nr. 11291 din_ . Legal, răspunsul la cererea în cauză trebuia să fie elaborat și expediat până în data de_, inclusiv.

Cum răspunsul pârâtului i-a parvenit numai în ziua de_ este legal îndreptățit să considere că pârâtul nu a răspuns la cererea reclamantului.

Termenul în care orice autoritate sau instituție publică trebuie obligatoriu să răspundă la orice cerere, indiferent de petiționar, nu este negociabil, fiind

impus prin cele legale, realitate care îl îndreptățește să considere că pârâtul nu și-a onorat obligația legală de a-i răspunde la cerere.

În al doilea rând, precizează că din răspunsul tardiv primit lipsesc cu desăvârșire informațiile solicitate de reclamant la punctele f, g, respectiv g1, g2 și m, respectiv m1 și m2 pentru toate unitățile de învățământ, 12 la număr, precizate în cerere.

Față de cele mai sus arătate solicită obligarea pârâtului prin sentința civilă ce se va pronunța să-i răspundă punctual nu prin trimitere la un anume cadru legal pentru fiecare din cele 12 unități școlare enumerate în cerere la punctele f, g, respectiv g1 și g2, m, respectiv m1, m2.

Totodată solicită obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri morale de

1.000 lei deoarece a tratat cu superficialitate, indiferență și desconsiderare cererea legală a reclamantului, obligându-l să facă apel la instanțele de judecată pentru a putea să beneficieze de un drept acordat prin lege și pentru că nu va putea uza de informațiile solicitate în timp util, acestea atrăgând după sine, amânarea acțiunii pentru care a cerut informațiile respective.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1, art. 6, art. 7 alin 1, 2 din Legea nr.

544/2001; art. 1381 din Codul Civil.

Pârâtul intimat I. Ș. J. C. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 8-12.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin solicitarea nr. 11291/_ reclamantul a cerut paratului I. Ș. J. C. să îi comunice mai multe informații de interes public, pentru fiecare unitate școlară menționată la punctele 1-12.

Prin adresa nr. 11291/_, expediată reclamantului la data de_, pârâtul a răspuns solicitărilor reclamantului, motiv pentru care instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtului la formularea unui răspuns, ca fiind lipsită de obiect.

Contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că, deși comunicat cu depășirea termenului prevăzut de lege, răspunsul autorității pârâte conținea toate informațiile de care aceasta dispunea, recurentul fiind, totodată, îndrumat să se adreseze unităților de învățământ pentru a intra în posesia informațiilor solicitate de reclamant, dar care nu erau la dispoziția I. ui Ș. J. C. .

Din această perspectivă, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins, ca fiind rămasă fără obiect, acțiunea recurentului.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, Curtea constată că acest petit nu a fost formulat odată cu cererea de chemare în judecată, ci a fost enunțat oral, la termenul de judecată din data de_ .

Or, potrivit dispozițiilor art. 109 Cod procedură civilă de la 1865, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, cerere care trebuie să fie făcută în scris, potrivit dispozițiilor art. 82.

De asemenea, completarea cererii de chemare în judecată se face numai în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv la prima zi de înfățișare, în scris, comunicându-se pârâtului pentru a-și putea expune poziția procesuală.

Neprocedând astfel, în mod legal instanța de fond nu a avut în vedere

"completarea"; făcută oral, cu ocazia dezbaterii asupra excepției lipsei de obiect, recursul declarat fiind nefondat și din această perspectivă.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de P. C. împotriva sentinței civile nr.12534 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4765/2013. Comunicare informatii de interes public