Decizia civilă nr. 4246/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4246/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. | P. | |
JUDECĂTOR: A. | M. | C. |
JUDECĂTOR: M. | S. | |
GREFIER :V. | D. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC M. I. E. S.
, împotriva sentinței civile nr. 12219 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata A. F. PENTRU M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat P. F. I. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să se prezinte și celălalt apărător al părții.
Curtea în raport ce solicitarea reprezentantului recurentei lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă pentru recurentă, administratorul societății domnul M. Cornel, asistat de avocat P. F. I. și avocat P. N. .
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat (f.37) și arată că, nu mai sunt de formulat alte cererii în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, apreciază că, la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru soluționarea cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților recurentei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei, avocat P. N. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în recurs sub toate aspectele potrivit art. 3041C.pr.civ. admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate, anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare la Fondul de mediu. Susține că, contestația formulată a fost respinsă pe motiv că nu s-a făcut dovada cu înscrisuri, că hotărârea de fond este nelegală, solicitând instanței să analizeze în principal cele două motive de recurs. Deși instanța de fond a reținut că s-a respectat termenul de 15 zile, de anunțare a inspecției fiscale, soluția instanței de fond este nelegală cu privire la acest aspect, întrucât în cazul în care Codul de
procedură fiscală nu dispune în acest sens se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 2 alin. 3 C.pr.civ. fiind incidente dispozițiile art. 102 alin. 2 C.pr.civ. un act de procedură cu neîndeplinirea termenelor se declară nul, se aduce un prejudiciu societății, vătămarea fiind aceea de a nu se lua în calcul declarațiile rectificative depuse de societate în temeiul legii. Mai arată că, societatea consideră că, nu datorează obligațiile nici cele calculate corect, nici cele calculate greșit.
În ceea ce privește fondul cauze, susține că, potrivit art. 6 din H.G. nr. 170/2004 societatea ar fi trebuit să predea spre valorificare 60% din anvelopele introduse în țară, societatea a făcut acest lucru prin delegarea unei societății autorizate de M. M. lui, respectiv CETA, în sentință s-a susținut că, nu s-a făcut dovada cu documente contabile că, anvelopele predate la CETA au fost valorificate în favoarea recurentei, ori arată că în opinia sa, avizele de predare ale mărfii sunt documentele contabile doveditore. În autorizație de mediu la punctul 4 se spune "; anvelope uzate"; ori nu pot veni cei de la mediu și să susțină că, autorizație emisă de ei nu este nelegală. S-a constatat în momentul verificărilor că, recurenta are contract cu CETA pentru anvelopele uzate. Solicită cheltuieli de judecată conform facturii depuse la dosar.
Reprezentantul recurentei, avocat P. F. I. susține că, inspecția a fost făcută cu rea credință, organele de control aveau obligația să anunțe inspecția cu
15 zile înainte, nu a făcut acest lucru. Prezintă spre vedere Registrul unic de control pentru a se vede că, s-a făcut un fals în acest sens, respectiv s-a menționat data de 31 februarie, ori luna februarie nu are 31 de zile.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.12219 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă actiunea formulata de reclamanta SC M. I.
S. in contradictoriu cu parata A. F. PENTRU M. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în perioada_ -_ inspectorii Administrației F. pentru M. au efectuat o inspecție fiscală la sediul S.C. M. I. E. S.R.L. iar în urma controlului efectuat s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/_ si s-a emis Decizia de impunere nr. 400/_, prin care a fost obligată reclamanta la plata sumei de 284.850 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare.
Împotriva Raportului și a Deciziei reclamanta a formulat contestație la A.
de M. și a solicitat anularea acesteia și exonerarea de la plata sumei de 284.850 lei, argumentand că nu datorează suma la care a fost obligată și că, decizia de impunere a fost emisă luandu-se in considerare o stare de fapt eronata și nereala și fără ca organul de control sa aiba in vedere actele doveditoare din care rezultă indubitabil că, reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile impuse de dispozițiile legale aplicabile.
Prin Decizia nr. 45/_ A. F. de M. a respins contestația.
Instanta a constatat ca este intemeiata sustinerea reclamantei potrivit careia parata a nerespectat prevedrile art 101 alin 1 lit b din Codul de procedura fiscala .Astfel, parata a emis Avizul de inspectie fiscala nr 10967 la data de_ (fila 49 din dosarul CA Cluj) acesta fiind expediat reclamantei in ziua emiterii sale si receptionat la data de_ (f.50 verso). Inspectia fiscala a inceput la data de 22 februarie 2011, astfel cum era consemnat in cuprinsul Avizului de inspectie, asadar cu doua zile inainte de data legala prevazuta de art 101 alin 1 din Codul de procedura fiscala. Cu toate acestea,in lipsa unor dispozitii legale care sa prevada nulitatea absoluta, instanta apreciaza ca termenul de 15 zile mai sus mentionat este un termen de recomandare, depasirea lui determinand doar
nasterea unui drept la obtinerea unor daune interese pentru prejudii ce urmeaza a fi dovedite, nefiind in masura sa atraga nuliatea inspectiei in totalitatea sa.
In acelasi context instanta a remarcat faptul ca reclamanta nu s-a prevalat de prevederile art 101 alin 2 din Codul de procedura fiscala in sensul de a solicita amanarea datei de incepere a inspectie in conditiile in care a considerat ca nerespectarea termenului de 15 zile este de natura sa duca atingere dreptului sau la aparare consacrat de art 9 din Codul de procedura fiscala.
In privinta invocarii ca motiv de nulitate a Raportului de inspectie fiscala si in mod subsecvent a Deciziei de impunere emise in baza acestui raport instanta a retinut invalideaza argumentele reclamantei pentru considerentele ce succed:
Inspcetia fiscala se incheie la data discutiei finale a organului de inspectie fiscala cu contribuabilul, raportat la prevederile art 107 alin 2 si 3 din Codul de procedura fiscala, conform carora:
"2) La încheierea inspecției fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările și consecințele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepția cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecției fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunță la acest drept și notifică acest fapt organelor de inspecție fiscală.
(3) Data, ora și locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.";
Or, parata a incheiat procesul-verbal privind discutia finala cu contribuabilul la data de_ (f.46 dosar), asadar inauntrul termenului de 3 luni prevazut de art.104 alin 1 din Codul de procedura fiscala.
In ce priveste existenta si intinderea obligatiilor fiscale stabilite in sarcina reclamantei instanta retine urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art 9 lit i) din OUG nr 196/2005 o contribuție de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferența dintre cantitățile de anvelope corespunzătoare obligațiilor anuale de gestionare prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv gestionate;
In conformitate cu prevederile art 6 din HG nr 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate:"; Persoanele juridice care introduc pe piață anvelope noi și/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate:
să colecteze anvelopele uzate, în limita cantităților introduse de ele pe piață în anul precedent;
să reutilizeze, să refolosească ca atare, să reșapeze, să recicleze și/sau să valorifice termoenergetic întreaga cantitate de anvelope uzate colectată.
Obligațiile prevăzute la alin. (1) se realizează etapizat, în procentele stabilite conform anexei nr. 3, începând cu data de 1 ianuarie 2005, pe baza cantităților introduse pe piață în anul precedent.";
Pe de alta parte, potrivit prevederilor art 39 alin 1-2 din Ordinul nr 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual numai în cazul neîndeplinirii obligațiilor de gestionare a anvelopelor uzate, plata efectuandu-se pentru diferența dintre cantitățile aferente obligațiilor anuale de gestionare și cantitățile realizate efectiv.
3 din art 39 al aceluaisi Ordin prevede posibilitatea indeplinirii obligatiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate individual sau prin
transferarea responsabilității către un operator economic, conform legislației în vigoare .
A afirmat reclamanta ca in vederea indeplinirii obligatiilor stabilite in sarcina sa prin prevederile legale mai sus citate a dat eficienta prevederlior art 7 din HG nr 170/2004 si art 39 alin 3 teza finala si a incheiat cu Compania de Expeditii si Transport Auto SA CETA conventia nr 5/_ in baza careia Compania avea obligatia de a colecta anvelopele uzate detinute de reclamanta.
Analizand contractul incheiat cu CETA instanta a constatat ca din clauzele acestuia nu rezulta transferarea responsabilității de gestionare catre Compania ci doar incredintarea anvelopelor uzate catre prestator, prin urmare reclamanta a inteles sa isi indeplineasca obligatia de gestionare in mod individual. Astfel fiind, in cauza sunt incidente prevederile art 40 alin 3 potriivi carora Operatorii economici care introduc pe piața națională anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării sunt obligați să menționeze în documentele contabile și extracontabile privind încredințarea anvelopelor uzate dacă încredințarea spre reutilizare, refolosire ca atare, reșapare, reciclare și/sau valorificare termoenergetică a acestora se face în scopul îndeplinirii obligațiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate.
In conditiile in care reclamanta nu a dovedit, prin documente contabile, faptul ca anvelopele predate CETA au fost valorificate in favoarea sa si in scopul indeplinirii obligatiilor anuale de gestionate a anvelopelor uzate, in mod corect a retinut organul fiscal obligatia reclamantei de plata a sumei de 284.763 lei cu titlu de contributie la Fondul pentru mediu pentru anul 2006.
In privinta contradictiei invocate de reclamanta cu privire la obligatia stabilita in sarcina sa de plata a sumei de 41 lei cu titlu de taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera aferente surselor mobile instanta constata ca Raportul de inspectie fiscala cuprinde algoritmul care a stat la baza stabilirii obligatiei. Astfel, se arata ca pentru perioada ianuarie 2006-decembrei 2007 reclamanta a declarat si a virat suma de 9 lei cu titlu de taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera( din care 3 lei pentru anul 2006 si 6 lei pentru anul 2007) iar organul de control a stabilit( pentru aceeasi perioada) o obligatie in cuantum total de 50 lei .In tabelul la care face referire reclamanta a fost correct indicata suma de 38 lei pentru anul 2007 in conditiile in care diferenta de 12 lei a fost inclusa in totalul obligatiilor de plata stabilite pentru anul 2006, compus din :contributia la Fondul pentru mediu rezultata din neandeplinirea obiectivului annual de gestionare a anvelopelor uzate (112.105 lei) si taxa pentru emisiile poluante (9 lei).
Pentru considerenteșle ce preced instanta a respins ca neantemeiata actiunea formulata de reclamanta SC M. I. E. S. cu sediul in comuna B., nr 33, jud Cluj in contradictoriu cu parata A. F. PENTRU M. si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC M. I.
E. S.
prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate și reținerea spre rejudecare a cauzei.
În motivare se arată că, în perioada_ -_, inspectorii Administrației F. pentru M. au efectuat o inspecție fiscală la sediul S.C. M.
E. S.R.L. și, în urma acesteia, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/_ si a fost emisa Decizia de impunere nr.400/_ în baza căreia, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 284.850 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare la Fondul pentru M. .
Împotriva Raportului și a Deciziei, a formulat contestație la A. F. pentru M., solicitând anularea acestora și exonerarea de la plata sumei de 284.850 lei si a aratat că, nu datorează suma la care a fost obligaată, decizia de
impunere fiind emisă luându-se în considerare o stare de fapt eronată și nereală, fără ca organul de control să aibă în vedere actele doveditoare din care rezultă fără putință de tăgadă că nu și-a îndeplinit toate obligațiile impuse de dispozițiile legale aplicabile.
Prin Decizia 45/_, A. F. pentru M. a respins contestatia.
Împotriva deciziei de mai sus, reclamanta a formulat contestatie la instanta de contencios administrativ competentă contestatie ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 12219/_ a Tribunalului Cluj.
În motivarea sentinței se retine in principal că, reclamanta a nu a dovedit prin documente contabile și extracontabile faptul că anvelopele predate la CETA au fost valorificate în favoarea noastră și în scopul îndeplinirii obligațiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate și astfel, în mod corect ar fi reținut organul fiscal obligația reclamantei de plată a sumei de 284.763 lei, cu titlu de contribuție la Fondul pentru M. pentru anul 2006.
Hotărârea de mai sus este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Desi in considerentele hotararii se retine că este întemeiată sustinerea subscrisei, în sensul că pârâta nu a respectat prevederile art.102 alin.1 lit. b Cod de proc. Fiscală, instanta de fond interpretează gresit natura juridică a termenului de 15 zile prevazut de lege pentru comunicarea Avizului de inspectie fiscala - ca fiind un termen de recomandare - si considera astfel ca, depășirea lui determina doar nașterea unui drept la obținerea unor daune interese pentru prejudicii ce urmează a fi dovedite, nefiind în măsură să atragă nulitatea inspecției în totalitatea sa.
Cu privire la acest aspect sustine ca, în situațiile în care legea nu prevede expres, calificarea unui termen ca fiind de decădere sau de recomandare, se face în functie de ratiunea si de finalitate a lui.
Potrivit art.lOl alin.l Cod de proc. Fiscală, înaintea desfășurării inspecției fiscale, "organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală".
Potrivit art.l02 alin.I lit.b Cod de proc. Fiscală, "avizul de inspecție se comunică în scris, înainte de începerea inspecției fiscale cu 15 zile".
Art.2 alin.3 Cod de proc. Fiscală prevede faptul că, "unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedură civilă".
Cum nu este prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor art.lOl alin.1 cu privire la inspecția fiscală, se vor aplica prevederile art.l05 alin.2 Cod de procedură civilă, potrivit cărora "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
Vătămarea produsă societății noastre prin nerespectarea termenului de comunicare a avizului de inspecție fiscală constă în neluarea în considerare de către A.F.M. a corectării erorilor strecurate în declarația inițială, dată de către subscrisa societate.
Ca urmare a primirii Avizului de inspecție fiscală nr. 10967/_, S.C. M.
I. E. S.R.L. și-a verificat documentația aferentă obligațiilor față de Fondul pentru mediu pentru perioada ce urma a fi supusă controlului și și-a exercitat dreptul de a corecta declarațiile fiscale potrivit art. 84 C. pr. fiscală.
În acest sens, la data de_, societatea noastră a transmis către A.F.M. declarația rectificativă pentru anul 2006, care a fost înregistrată la AFM la data de_ . Cu toate acestea, organul de control a procedat conform celor comunicate prin Avizul de inspecție, respectiv că după data începerii inspecției fiscale nu se mai pot depune declarații rectificative privind obligațiile de plată la
Fondul pentru M. aferente perioadelor supuse inspecției. Pe cale de consecintă,
A.F.M. a stabilit obligatiile de plată, care sunt aferente anului 2006, prin ignorarea Declaratiei Rectificative.
Pentru aceste motive, vătămarea produsă societății noastre nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea Raportului de inspectie fiscala și a Deciziei de impunere atacate.
In același context, instanta a retinut faptul că reclamanta, nu s-a prevalat de prevederile art.101 alin.2 din Codul de proc. Fiscală, în sensul de a solicita amânarea datei de începere a inspecției în condițiile în care a considerat că nerespectarea termenului de 15 zile este de natură să aducă atingere dreptului nostru de apărare.
Consideră ca este irelevant dacă a solicitat sau nu amânarea datei de începere a inspecției fiscale.
Învederează instanței faptul că emiterea avizului și solicitarea amânării inspecției fiscale, reprezintă două instituții separate. Astfel, legiuitorul pune accent pe obligativitatea emiterii avizului, pe caracterul imperativ al acțiunii descrise, pentru ca solicitarea amânării să fie asimilată unui proces facultativ, opțional pentru contribuabilul vizat. Nicăieri în textele de lege incidente nu este prevăzut faptul că solicitarea amânării este o condiție prealabilă intentării unei acțiuni în anularea inspecțlei fiscale, în situațiile în care nu se respectă prevederile legale cu privire la aceasta.
Al doilea motiv de recurs privește greșita reținere a instanței de fond cu privire la existența și intinderea obligațiilor fiscale.
Astfel, retine instanța de fond că, reclamanta nu ar fi dovedit prin documente contabile și extracontabile faptul că anvelopele predate către CETA au fost valorificate în favoarea sa și în scopul îndeplinirii obligatiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate.
Reclamanta a arătat că, potrivit art. 7 din HG 170/2004, avea posibilitatea să gestionez anvelopele uzate prin transferarea responsabilității către alte persoane juridice legal constituite, scop in care am incheiat Convenția nr. 5/_ cu CETA S.A.
Singura condiție cerută de art. 7 din HG 170/2004 este ca, persoanele juridice catre care se transferă responsabilitatea gestionării să fie "autorizate de Comisia Natională pentru reciclarea Materialelor din cadrul M. ui Economiei si Comertului."
Cu anexele 6 și 7la contestația depusă de reclamanta a dovedit că CETA detine a atat Autorizatia de valorificare a deseurilor de cauciuc seria AV nr. 729NI eliberată la_, cu valabilitate pană la_, emisă de Comisia Natională pentru Reciclarea Materialelor, cât si Autorizatia de M. emisă de Agentia de Potectia M. lui B. .
Anexa 8 la contestatia inaintată de reclamantă constituie tocmai această dovadă si anume, Certificatul de valorificare a deșeurilor de anvelope uzate emis de CETA in favoarea SC M. I. E. S. in care se arata clar că societatea M. " a predat spre valorificare" deseuri de anvelope scoase din uz conform avizelor de insotire a mărfurilor.
Atât Certificatul de valorificare a deseurilor emis de CETA S.A. cât și Avizele de însoțire a mărfurilor predate spre valorificare, sunt acte care se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 40 din HG nr.70/2004, în sensul că reprezintă documente justificative contabile și extracontabile din care rezultă cu claritate situația privind gestionarea anvelopelor uzate în baza contractului încheiate cu CETA și cantitățile concrete care au fost predate pentru valorificarea termoenergetică în favoarea S.C. M. I. E. S.R.L.
Mai mult decât atât, a depus la dosarul cauzei Autorizatia de M. nr. 1500/_, revizuită cu nr. 3 din_, emisă in favoarea subscrisei de Agentia Natională pentru Protectia M. lui - Agentia Cluj prin care am primit de la M. M. lui autorizatie de functionare in baza unei documentații elaborate depusă in acest scop.
In cuprinsul acestei Autorizații sunt indicate actele care au stat la baza emiterii ei, - intre care si Convetia nr. 5/2005 incheiată de subscrisa cu CETA SA- iar la Capitolul IV - Modul de gospodărire a deșeurilor și ambalajelor, la pct. 4 se reține că deșeurile valorificate constau in anvelope uzate, valorificate prin intermediul CETA SA.
Astfel, in condițiile in care chiar M. M. lui ne-a autorizat expres modalitatea de valorificare a deșeurilor prin intermediul CETA SA este evident ca un organ de specialitate din cadrul aceluiasi Minister, respectiv A. F. pentru M., care are ca atributii doar gestionarea fondului pentru mediu - nu poate sa constate in cadrul inspectiei că activitatea odată autorizată de Minister a se desfasura prin intermediul CETA, este nelegală.
Reclamanta recurentă a fost supusă unui control al activitătii de către Garda Natională de M. privind tocmai gestionarea anvelopelor uzate - la nivelul anului 2006, control finalizat cu Raportul de inspecție din data de_ în care, se reține la pct. 4 din Constatări, textual, că "unitatea deține convenția cu Compania de Expediții și Transport Auto - CETA S.A.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recurenta reclamantă SC M. import E. S. prin actiunea inregistrata sub nr_ pe rolul Curtii de Apel Cluj a chemat in judecata parata A.
F. pentru M. solicitand anularea Deciziei nr 45/_, a Raportului de inspectie fiscala nr 407/_ si a Deciziei de impunere nr 400/_, cu consecinta exonerarii reclamantei de la plata sumei de 284.858 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare la Fondul pentru mediu.
În motivare actiunii reclamanta a aratat ca in perioada_ -_ inspectorii Administrației F. pentru M. au efectuat o inspecție fiscală la sediul S.C. M. I. E. S.R.L., iar în urma controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/_ s-a emis Decizia de impunere nr. 400/_, prin care a fost obligată la plata sumei de 284.850 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare.
Împotriva Raportului și a Deciziei, reclamanta a formulat contestație la A.
F. de M. și a solicitat anularea acesteia și exonerarea de la plata sumei de 284.850 lei, argumentand că, nu datorează suma la care a fost obligată și că, decizia de impunere a fost emisă luandu-se in considerare o stare de fapt eronata și nereala și fără ca organul de control sa aiba in vedere actele doveditoare din care rezultă indubitabil că, reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile impuse de dispozițiile legale aplicabile.
Prin Decizia nr. 45/_ Agenția F. de M. a respins contestația.
Reclamanta apreciază că Decizia nr. 45/_ a Agenției F. de M. și implicit Raportul de inspecție fiscală nr. 407/_ și Decizia de impunere nr. 400/_ sunt nelegale, dat fiind faptul că pârâta nu a respectat termenul de
15 zile prevăzut pentru comunicarea Avizului de inspecție fiscală, înainte de începerea acesteia.
Vătămarea produsă societății reclamante prin nerespectarea termenului de comunicare a avizului de inspecție fiscală constă în neluarea în considerare de către AF.M. a corectării erorilor strecurate în declarația inițială, dată de către reclamanta societate.
Ca urmare a primirii Avizului de inspecție fiscală nr. 10967/_, S.C. M.
I. E. S.R.L. și-a verificat documentația aferentă obligațiilor față de Fondul
pentru mediu pentru perioada ce urma a fi supusă controlului și și-a exercitat dreptul de a corecta declarațiile fiscale potrivit art. 84 C. pr. fiscală.
În acest sens, la data de_, societatea reclamantă a transmis către AF.M. declarația rectificativă pentru anul 2006, care a fost înregistrată la AFM la data de_ .
Cu toate acestea, organul de control a procedat conform celor comunicate prin avizul de inspecție respectiv a considerat ca după data începerii inspecției fiscale nu se mai pot depune declarații rectificative privind obligațiile de plată la Fondul pentru M. aferente perioadelor supuse inspecției. Pe cale de consecință,
A.F.M. a stabilit obligațiile de plată, care sunt aferente anului 2006, cu ignorarea Declarației Rectificative.
Pentru aceste motive,susține recurenta vătămarea produsă societății reclamante nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea Raportului și. în mod subsecvent, a Deciziei.
Reclamanta mai susține că art. 6 din HG 170/2004 reglementează obligația reclamantei ca, începând cu_, să colecteze anvelope uzate în proporție de 60% din cantitatea introdusă pe piață în anul precedent și de a reutiliza, refolosi, reșapa, recicla si/sau valorifica termoenergetic această cantitate colectată.
Art. 7 din HG 170/2004 prevede că, obligațiile prevăzute la art. 6 pot fi îndeplinite individual sau prin transferarea responsabilitătii către persoane juridice legal constituite, autorizate de Comisia Națională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul M. ui Economiei si Comerțului.
Reclamanta susține a înțeles să opteze pentru varianta finală a art. 7 din HG 170/2004 și să încheie un contract cu o societate de colectare a cauciucurilor uzate și astfel să îndeplinească obiectivul de 60% prevăzut in Anexa Nr. 3 la HG 170/2004.
Prima critică formulată de recurentă vizează împrejurarea că instanța de fond a interpretat greșit natura juridică a termenului de 5 zile prevăzut de lege pentru comunicarea avizului de inspecție fiscală.
Teza recurentei se fundamentează pe art.2 alin.3 din C.pr.fiscală potrivit cărora pentru ipoteza în care codul nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
În concluzie apreciază că pentru ipoteza în care C.pr.fiscală nu instituie o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor art.101 alin.1 devin incidente prev. art.105 alin.2 C.pr.civ. potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Susținerile recurentei nu pot fi însă primite întrucât stabilirea unui termen anterior momentului declanșării controlului sunt urmate așa cum corect a reținut instanța de fond de dispozițiile care statuează posibilitatea în favoarea contribuabilului de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale.
Asigurarea dreptului la apărare consacrat și prin disp. art.9 din C.pr.fiscală a fost realizată în prezenta cauză atâta timp cât nerespectarea termenului instituit de art.101 alin.1 lit.b C.pr.fiscală nu a produs o vătămare în sarcina recurentei.
Contrar susținerilor recurentei omisiunea acesteia de a se prevala de dispozițiile de favoare privind amânarea începerii controlului fiscal sunt cele care evidențiază că aceasta nu a apreciat la momentul declanșării controlului că nu este respectat dreptul său la apărare.
Validarea tezei recurentei cu privire la incidența disp. art.105 alin.2 C.pr.civ.nu ar conduce însă la o altă finalitate întrucât și în această ipoteză
legiuitorul a stabilit că sancțiunea anulării actului se realizează doar în ipoteza în care vătămarea pricinuită nu se poate înlătura decât prin anulare ori în ceea ce o privește pe recurentă nu poate fi reținută această ipoteză.
Împrejurarea că recurenta a înțeles să întocmească o declarație rectificativă pentru anul 2006 subsecvent declanșării controlului fiscal nu poate fi reținută ca fiind cea care să justifice anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere atacate.
Prima instanță a reținut în mod corect că întrucât recurenta nu s-a prevalat de disp. art.101 alin.2 pentru a amâna data declanșării inspecției fiscale pentru un moment ulterior celui în care va întocmi declarațiile rectificative aceasta apărare nu poate fi primită.
Următoarea critică formulată de recurentă vizează interpretarea greșită de către prima instanță a efectelor art.7 din HG nr.170/2004 în ceea ce o privește.
Recurenta învederează că gestionarea anvelopelor uzate putea fi realizată prin transferarea responsabilității către alte persoane juridice iar în acest scop a încheiat convenția nr.5/_ cu CETA.
Analiza contractului invocat de recurentă realizată de către prima instanță a evidențiat că din conținutul acesteia nu rezultă că s-ar fi transferat responsabilitățile de gestionare către CETA ci doar împrejurarea că au fost încredințate anvelopele uzate către prestator.
Contrar celor invocate de recurentă împrejurarea că deținea certificat de valorificare a deșeurilor și avize de însoțire a mărfurilor predate spre valorificare în fapt documentele invocate confirmă cele statuate prin raportul de inspecție fiscală în sensul în care autoritățile au reținut că acest contribuabil a optat pentru gestionarea anvelopelor uzate astfel că urmare a neîndeplinirii acestor exigențe sumele stabilite prin actul de control ca fiind datorate primesc acest caracter.
Deținerea autorizației de mediu nu dispensează contribuabilul de obligația de a gestiona deșeurile în conformitate cu dispozițiile legale iar împrejurarea că un alt organ de control al statului a reținut existența convenției cu CETA nu înlătură dreptul organelor fiscale de analiză a efectelor convenției, analiză care așa cum s-a demonstrat apare ca fiind una corectă.
Interpretarea realizată de către prima instanță cu privire la valoarea contractului de care înțelege să se prevaleze reclamanta recurentă a fost corect realizată iar imposibilitatea demonstrării cu documente contabile cu privire la predarea către CETA a necesarului de anvelope uzate în raport cu obligațiile anuale a relevat că raportul de inspecție fiscală a fost corect întocmit contrar celor susținute de reclamanta recurentă.
Considerentele evidențiate au relevat că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretate a dispozițiilor legale incidente în cauză și nefiind nici un alt motiv de recurs de ordine publică prezent în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. I. E. S., împotriva sentinței civile nr. 12219 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond.M. F.B.
