Decizia civilă nr. 486/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 486/R/2013

Ședința publică de la 10 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.

Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier Ani-L. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent M. C. N. - DP L. împotriva Sentinței civile nr. 15804/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ privind și pe intimata C. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât si a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat, a fost comunicat cu intimata, și s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

T. ul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 15804/_ a Judecătoriei C. N. a fost a

dmisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta C. I., în contradictoriu cu intimatul

M. C. -N. - DP L., și în consecință a fost înlocuită amenda contravențională în cuantum de 50 lei, aplicată petentei prin procesul verbal contravențional nr. 4233 încheiat la_ de către organul constatator M. C. -N.

- DP COMUNITARĂ, cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță instanța a reținut că prin procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 4233 încheiat de către intimat la data de_, petenta C. I. a fost sancționată cu amendă în sumă de 50 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din H.C.L. nr. 84/1996, reținându-se că la data de_, ora 14:30, a fost depistată pe aleea Bizușa, nr. 6 plimbând câinele de talie mijlocie fără lesă și botniță.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 4233 încheiat de către intimat la data de_, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu s-a putut reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Din analiza probelor de la dosar, prima instanță a reținut că, la data și ora constatării faptei,_, ora 14:30 petenta a plimbat câinele fără lesă și botniță pe Aleea Bizușa, nr. 6, din municipiul C. -N. .

Instanța de fond a reținut că petenta nu a contestat situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal nr. 4233 încheiat de către intimat la data de_ însă a afirmat că rasa câinelui fiind mops de talie mică nu necesită botniță din motive fizice.

Potrivit art. 8 alin. 1 din HCL nr. 84/_ privind creșterea, întreținerea și circulația câinilor în mun. C. -N., "indiferent de talia și rasa câinilor aceștia, pe timpul plimbării, vor fi purtați cu lesă și botniță";, astfel încât apărarea petentei este neîntemeiată. Chiar dacă, din motive fizice câinele petentei nu ar putea să poarte botniță, instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată contravențional și pentru că plimba câinele fără lesă.

Instanța de fond a avut în vedere, însă, dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Față de aceste criterii instanța de fond a reținut că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul verbal, în conținutul ei concret are un grad de pericol social scăzut, în cauză justificându-se incidența prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de aceste dispoziții legale și raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune în cauză.

Pe baza criteriilor menționate anterior prima instanță a apreciat că sancțiunea avertismentului prevăzută de art. 5, 6, 7 din OG nr. 2/2001 este suficientă pentru a atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și pentru a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte de același gen.

Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei cu sancțiunea avertismentului.

În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța de fond a atras atenția petentei că în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs intimatul M. C. -N. ,

declarația fiind înregistrată la Judecătoria C. N. la data de_ .

În motivarea recursului, este criticată soluția instanței de fond ca netemeinică, apreciindu-se că sancțiunea contravențională aplicată de către agentul constatator reflectă pe deplin gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, așa încât nu se impunea înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului, sancțiune care nu este în măsură să realizeze reeducarea petentei astfel încât pe viitor să nu mai comită fapte de acest gen.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 Cod Procedură Civilă, tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, prima instanță a constatat în mod just că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate impuse de art. 16 și 17 din OG 2/2001, și de asemenea că

starea de fapt redată în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției corespunde realității obiective.

Cu toate acestea instanța de fond a reținut justificat că sancțiunea aplicată nu reflectă pe deplin gradul de pericol social al faptei contravenționale constatate și persoana contravenientei, în condițiile în care plimbarea câinelui fără lesă și botniță nu a stingherit desfășurarea normală a activității în locul de agrement respectiv, conform destinației acestuia, iar petenta este o persoană care anterior nu a mai fost sancționată, și a recunoscut comiterea faptei sale, manifestând capacitate de înțelegere a consecințelor sociale ale fapte contravenționale comise, și de a-și adapta comportamentul viitor de o asemenea manieră încât să nu mai comită asemenea fapte.

Sintetizând argumentele de mai sus, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul recurent M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 15804/_ pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. N. pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de intimatul recurent M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 15804/_ pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. N. pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 Aprilie 2013.

Președinte,

A. R.

Judecător,

L. -A. C.

Judecător,

R. M.

Grefier, Ani-L. C.

L.A.C./2 ex./_

Jud. fond: M. C. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 486/2013. Anulare proces verbal de contravenție