Decizia civilă nr. 51/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 51/2013

Ședința publică din data de 21 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare apelul declarat de recurenta C.N.A.D.N.R. S.A. - C. împotriva Sentinței civile nr.4905/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC R. S. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța judecă apelul în ședință publică conform disp. art. XII din Legea 2/2013, aplicabile cu privire la cercetarea procesului.

În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, cu trimitere la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Se costată că prin declarația de apel nu s-au solicitat alte probe.

Intimata a depus întâmpinare, cu respectarea termenului stabilit de instanță, prin care s-a solicitat respingerea apelului.

Având în vedere faptul că nu s-au solicitat probe de nici una dintre părți, tribunalul apreciază că nu se impune estimarea duratei cercetării procesului față de disp. art. 238 C.pr.civ., constatându-se de asemenea faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipa părților.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri și incidente de soluționat, conform art. 244 NCPC, se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 NCPC și, în temeiul disp. art. 394 NCPC, închide dezbaterile

.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 4905/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta, S.C. R. S.R.L., împotriva procesului verbal de contravenție seria R13 nr. 0005146, încheiat la data de_ de reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -

C.E.S.T.R.I.N. și, în consecință s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției sus amintit, ca fiind nelegal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R13 nr. 0005146, încheiat la data de_, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa, săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de_, ora 13,54, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. B. -Năsăud, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ individual, emis în regim de putere publică, de persoane anume prevăzute de lege și pentru punerea în aplicare a legii. Condițiile de valabilitate a unui act administrativ, potrivit doctrinei, sunt ca acesta să fie emis cu respectarea competenței, respectarea formei și a procedurii de emitere a actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii.

În cauză petentei i-a fost comunicat un înscris intitulat proces verbal de contravenție care nu poartă nici o semnătură olografă, ci conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001.

Legea 455/2001 prevede că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Din aceste dispoziții legale, rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată numai unui înscris în formă electronică, destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice, unui înscris în alt format decât cel electronic.

Rezultă că înscrisul comunicat de intimată petentei, intitulat proces-verbal de constatare a contravenției seria R13 nr. 0005146, încheiat la data de_, nu constituie un proces verbal de constatare a contravenției, ci reprezintă dovadă faptului că intimata a încheiat procesul verbal, în format electronic.

Însă această modalitate de a încheia procesul verbal, nu respectă condițiile de valabilitate ale proceselor verbale de contravenție, prescrise sub sancțiunea nulității absolute de lege.

Din întreaga economie a OG 2/2001 (drept comun în materie contravențională), rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă (art. 15, 16, 17, 19, 25, 27 privind comunicarea) și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege. Aceleași dispoziții legale duc la concluzia că procesul verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual (apt a fi comunicat prin modalitățile prevăzute de lege - " prin înmânare";,

"prin poștă cu aviz de primire"; sau prin "afișare";).

Concluzionând, instanța a reținut că legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție, în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii 455/2001, privind înscrisurile electronice și semnătura electronica fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat iar nu raporturilor de autoritate.

Faptul că OG 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, nu înseamnă că și procesele verbale de contravenție prin care se vor constatata aceste fapte, pot fi emise prin aceste mijloace tehnice (în format electronic).

Pentru aceste considerente instanța a apreciat că în cauză nu a fost încheiat un proces verbal (în forma prevăzută de lege), iar lipsa procesului verbal atrage și lipsa răspunderii contravenționale.

Având în vedere starea de fapt expusă și dispozițiile legale incidente, instanța a admis plângerea formulată și a anulat procesul verbal de constatare a contravenției seria R13 nr. 0005146, încheiat la data de_, ca fiind nelegal întocmit.

Față de soluția adoptată, instanța a apreciat că nu mai este necesar a fi analizate celelalte motive de netemeinicie invocate de petentă prin plângerea formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. -

C.,

solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacată, în sensul menținerii sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal contestat..

În motivare s-a arătat că hotărârea este criticabilă în raport de art. 480 alin. (6) N. Cod Pr. Civ., instanța de fond reținând ca procesul verbal este nul de drept, întrucât nu este semnat olograf de către agentul constatator.

Instanța de fond nu a făcut in mod corect aplicare dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 si ale Legii nr. 455/2001 cu privire la semnătura electronica.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. ul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin

interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. SA.

Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemenea, tot cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic-o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat conține mențiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 si a HG nr.1259/2001 de către agentul constatator, cu certificatul calificat anexat in fotocopie la dosarul cauzei emise de CERTSIGN SA.

Conform dispozițiilor art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, "înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezintă drepturile";, iar art.7 al aceluiași act normative statuează ca, in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerința dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Întrucât art. 17 din OG nr.2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscris a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", procesele verbale contestate si întocmite de către C. - SA sunt semnate potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri, care, emanând de la apelantă si recunoscute, dobândesc potrivit legii valoarea unor acte autentice, in concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces verbal de contravenție.

Petenta a făcut o mare confuzie între, pe de o parte, generarea unui înscris în formă electronică și, pe de altă parte materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate. Însăși din mențiunea expresă cuprinsă în PVCC, se reține că acest document a fost generat și semnat electronic, neputând fi identificat nici un motiv pentru care acest înscris să nu poată fi calificat drept "înscris în forma electronică" în accepțiunea art. 4, pct.2 din Legea nr.455/2001, aceasta reprezentând "o colecție de date în forma electronică între care există relații logice si funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. Fără îndoială PVCC cuprinde o informație inteligibilă a fi citită nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, cu mențiunea că aceste posibilități de accesare aparțin emitentului înscrisului.

Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în forma electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială, înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie. Faptul că ulterior generării unui înscris electronic, cu respectarea tuturor exigențelor legale, informația pe care aceasta o cuprinde este tipărită pentru a fi comunicată ca atare celor interesați, nu îi răpește calitatea de înscris în formă electronică, tipărirea și comunicarea pe suport de hârtie fiind aspecte ulterioare și independente de cel inițial, de generare a înscrisului.

Pe cale de consecință, fiind necesar așadar a se face diferența între, pe de o parte, generarea în formă electronică a unui document, conform datelor furnizate tot în sistem electronic în baza mijloacelor tehnice parte a SIEGMCR și a identificării contravenientului într-o baza de date, de asemenea în format electronic, furnizată de MAI și, pe de altă parte, întocmirea acestuia în forma scrisă, procesele verbale de constatare a contravenției sunt înscrisuri generate și semnate în formă electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice, Legea privind semnătura electronică trebuie interpretată sistematic, art.6 si art.7 din acest act normativ prevăzând expres efectul identic al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune.

Se mai arată că natura de act administrativ de drept public a procesului verbal de constatare a contravenției, așadar de înscris autentic definitiv potrivit art. 1171 si 1173 C.Civ, incidența in privința PVCC-ului a normelor privind semnătura electronica nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Astfel procesul verbal contestat reprezintă un înscris în formă electronică căruia i s-a incorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, poarta semnătura valabilă a agentului constatator, nefiind astfel incidentă sancțiunea nulității absolute în condițiile art.117 din O.G. nr. 2/2001.

Se mai arată faptul că obiectul judecării unei plângeri contravenționale nu se referă doar la verificarea legalității procesului verbal contravențional, ci, în primul rând, la cercetarea faptului existenței sau inexistenței unei contravenții, procesul verbal fiind doar actul procedural prin care se constată de către persoanele abilitate presupusa săvârșire a unei contravenții.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 si următoarele din Noul Cod proc. civ., O.G.

2/2001, O.G.15/2002, Legea 455/2001.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476- 478 Cod procedură civilă,

tribunalul constată că este fondat pentru considerentele ce vor fi relevate: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat în prezentul dosar, încheiat de apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI

INFORMATICĂ - C., petenta intimată a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de art. art. 8 alin. 1 din O.G. nr.15/2002 constând în aceea că vehiculul ce-i aparține a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2011 și a HG nr.1259/2001 de către un agent constatator al intimatei apelate pe baza certificatului din data de_ emis de Certsign SA- furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică este reglementat în capitolul 2 în cuprinsul articolelor 5-11. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că înscrisurile în formă electronică cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele lor, cu înscrisurile sub semnătură privată, iar între cei care le-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile are același efect ca actul autentic.

Având în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 3 din legea privind semnătura electronică, conform cărora această lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, nici o dispoziție a prezentei legi neputând fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor juridice de drept public cărora li se circumscrie și procesul-verbal de constatare a contravenției.

Astfel, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. Din această perspectivă, procesul-verbal de constatare a contravenție contestat trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă ale actului administrativ individual, în speță cele prevăzute de OG nr.2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.

Reținând că procesului-verbal de contravenție, ce are natura juridică a unui act administrativ, de drept public, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, atâta vreme cât legiuitorul, prin OG nr.15/2002, nu a înțeles să deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, tribunalul apreciază că actul sancționator contestat

de petent este lovit de nulitate absolută, acesta fiind întocmit într-o altă formă decât cea prevăzută de lege.

Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. - C. împotriva sentinței civile nr. 4905/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. - C., cu sediul în mun. B., B-dul I. M., 401A, sector 6, C.U.I. 16054368, J40/552/_, împotriva sentinței civile nr. 4905/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata SC R. S., cu sediul în B., str. S., nr. 10C, jud. B. -Năsăud, având număr de înregistrare în Oficiu Registrului Comerțului J_, CIF R562467.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. E. L.

L.

T. B.

M.

D.

P.

Red/dact: DEL/VAH

_ /2 ex Jud. fond: MIF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 51/2013. Anulare proces verbal de contravenție