Decizia civilă nr. 510/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.510/R/2013
Ședința publică din 17 aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: P. Urs
Judecător: M. L. Judecător: A. Ț. Grefier: L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurent M. C. -N. -D.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 12904/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata GYORFY E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care tribunalul constată că recursul este la primul termen de judecată, astfel, în baza art. 159 indice 1, alin.4 Cod procedură civilă, din oficiu își verifică competența și stabilește că este competent, general, material și teritorial la soluționarea recursului, conform prevederilor art.2, pct.3 din Codul procedură civilă.
T. ul constată că recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este comunicat, motivat. Totodată se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 C.pr.civ.
T. ul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr. 12904/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția conexității invocată din oficiu de către instanța de judecată.
S-a dispus judecarea împreună a dosarelor nr._, dos. nr._ și a dos. nr._, sub prezentul număr de dosar.
A fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta G. E., cu domiciliul în C. -N., str. Băișoara, nr. 1, scara C, ap. 34, județul C., în contradictoriu cu intimata M. C. -N. DP LOCALĂ, cu sediul în C. -
N., str. Moților, nr. 1-3, județul C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 198260/482/_, a procesului verbal de constatare
și sancționare a contravenției nr. 35350/484/_, procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 191152/485/_ .
A fost anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 198260/482/_, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 35350/484/_ și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 191152/485/_ .
A fost exonerată petenta de la plata amenzilor contravenționale aplicate prin procesele verbale nr. 198260/482/_, nr.35350/484/_ și nr. 191152/485/_
.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Prin cererile înregistrate pe rolul instanței sub nr._, nr._, nr._, în data de_, respectiv_, petenta G. E. a solicitat în contradictoriu cu intimata M. C. -N. -DP LOCALĂ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 198260/482/_, a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 35350/484/_, procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 191152/485/_, fără cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 137 C.proc.civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.";
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 C.proc.civ., instanța a admis excepția conexității invocată din oficiu și a dispus judecarea împreună a dosarelor nr._, dos. nr._ și a dos. nr._, sub prezentul număr de dosar.
Asupra plângerilor contravenționale:
S-au întocmit de către agenți constatatori din cadrul M. UI C. -N. -D.
P. LOCALĂ C. procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 198260/482/_, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 35350/484/_, respectiv procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 191152/485/_, prin care i s-au aplicat petentei sancțiuni contravenționale cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 HCL nr. 26/2010, constând în aceea că a staționat, la ora și locul indicat în cuprinsul actelor sancționatoare, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe domeniul public/privat al municipiului C. -N., fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în lipsa petentei.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că nu este incidentă niciuna dintre ele, procesul verbal respectând dispozițiile art. 19 OG nr. 2/2001, în ceea ce privește încheierea procesului verbal în lipsa contravenientei.
Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța a constatat că susținerile petentei în sensul că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost folosit la data reținută în cuprinsul proceselor verbale de către numita SOLYOM ENIKO NOEMI se coroborează cu susținerile acesteia din urmă, care a fost audiată în calitate de martor, a cărei declarație este consemnată la fila 27 din dosarul cauzei, precum și cu conținutul contractului de comodat/_ (filele 8-9).
Față de împrejurarea că HCL nr. 149/2009 prevede o prezumție de responsabilitate în sarcina proprietarului autoturismului, că petenta a răsturnat această prezumție prin dovada faptului că nu este persoana care a condus autoturismul la data și locul faptei reținute în cuprinsul proceselor verbale, instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 198260/482/_
, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 35350/484/_ și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 191152/485/_ și a exonerat petenta de la plata amenzilor contravenționale aplicate prin procesele verbale nr. 198260/482/_, nr. 35350/484/_ și nr. 191152/485/_ .
În temeiul art. 274 C.proc.civ. și în respectarea principiului disponibilității, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul M.
C. -N., care a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală, arătând în motivare în esență că, contractul de comodat depus în probațiune de către petentă, nu are dată certă, astfel încât acesta putea fi încheiat oricând de către părți.
Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține că prima instanță a constatat în mod corect faptul că petenta G. E. a făcut dovada, prin contractul de comodat depus la dosar (contract încheiat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie și care
nu a fost defăimat ca fals de către recurent), precum și prin depoziția martorei Solyom Eniko Noemi, că începând cu luna mai 2011, folosința autovehiculului marca Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_, a fost transmisă unei alte persoane, pe o durată nedeterminată, fiind astfel străină de contravențiile săvârșite la datele de_ și_ (și răsturnând practic prezumția de responsabilitate în sarcina proprietarului autoturismului, instituită prin dispozițiile HCL nr. 149/2009).
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 12904/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. , cu sediul în C. -N.
, str. Moților, nr.1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 12904/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |||
P. URS | M. | L. | A. | Ț. |
GREFIER
L. C.
Red. M.L./C.B./2 ex.
Jud. fond: R. -M. P.