Decizia civilă nr. 515/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 515/2013

Ședința publică din data de 10 Octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N. împotriva Sentinței civile nr. 12194/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC C. și R. N. S. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, c.j. P. -O.

A., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr.202/2010, în conformitate cu art.159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la disp. art. 2 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată recursul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, motivat și comunicat.

Reprezentantul recurentului arată că nu mai are cereri de formulat.

Tribunalul, văzând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele arătate pe larg în scris, în sensul de a se casa sentința recurată și a se menține procesul verbal întocmit, ca temeinic și legal.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 12194/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță, din oficiu. A fost admisă, în parte, plângerea formulată de petenta SC C. și R. N. S., în contradictoriu cu intimatul

I. T. de M. B. -N. și, în consecință a fost modificat procesul - verbal de contravenție seria BN, nr. 0002835 încheiat la data de_ de I. T. de M. B. -

N., în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii de10.000 lei cu sancțiunea "avertisment";.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția de necompetență teritorială, ridicată din oficiu, nu poate fi admisă de vreme ce nu a fost invocată în condițiile art. 159 alin. 2 teza finală C.pr.civ., astfel că s-a respins și pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 158 alin. 2 C.pr.civ., s-a analizat plângerea petentei în fond, sub aspectul temeiniciei acesteia.

Sub acest aspect, având în vedere actele depuse la dosar, probațiunea administrată și susținerile părților, instanța a reținut în fapt următoarele:

Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria BN, nr. 0002835 încheiat la_ de intimatul I. T. de M. B. - N., s-a aplicat petentei SC C. și R. S. sancțiunea amenzii de 10.000 lei, în temeiul art. 276 alin.1 lit. e din Legea 53/2003, actualizată, reținându-se, cu ocazia controlului efectuat în data de_ la punctul de lucru al petentei situat în localitatea Cireșoaia, că a primit la muncă pe numita Ilovan Saveta fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă.

1

Actul sancționator îndeplinește toate cerințele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator).

Referitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție atacat, probele dosarului nu infirmă starea de fapt reținută în cuprinsul său, dar având în vedere condițiile concrete în care a fost săvârșită contravenția, împrejurarea că ulterior efectuării controlului, în aceeași zi, petenta a încheiat cu numita Ilovan Saveta contractul individual de muncă (f.26-27), intrând astfel în legalitate, fără a exista dovezi cu privire la sancționarea sa anterioară pentru fapte similare, instanța a apreciat că amenda aplicată de 10.000 lei este o sancțiune prea severă, astfel încât în baza art.34 cu raportare la art. 5 și 7 din OG 2/200l, s-a admite în parte plângerea formulată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea "avertisment";.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul I. T. de

M. B. -N.,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și menținerea amenzii aplicate în cuantumul stabilit prin procesul verbal contestat.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, nu se referă suficient de analitic la toate probele administrate, nu este în concordanță cu faptele și probele reținute, nu ajunge în mod convingător la soluția din dispozitiv, neindividualizând corect sancțiunea aplicată, nu se ține seama de gradul de pericol social al muncii la negru cu toate consecințele în planul supremației legii, ca principiu modern de drept.

Se mai solicită examinarea pricinii în totalitate, adică să se verifice dacă starea de fapt constată prin hotărârea atacată este sau nu oglinda adevărului obiectiv și dacă faptelor constate li s-a aplicat în mod just legea.

În ce privește individualizarea sancțiunii pentru "primirea la muncă fără forme legale", este greșită poziția primei instanțe, fiind vorba de prejudicii certe, reale pe care la provoacă această faptă, persoanelor primite la muncă fiindu-le îngrădită libertatea de a contracta legal.

Contravenția - fenomen social, despre care se face vorbire se definește drept munca netaxată, nefiscalizată, necontabilizată, nedeclarată conform reglementărilor legale.

În cercetarea amănunțită a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta, instanța nu a valorificat faptul că erau în concurs două încălcări ale legislației muncii neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă și nedeclararea pe serverul recurentei a contractului individual de muncă cu o zi înainte de începerea muncii cel târziu și acesta a fost întocmit, înregistrat și declarat pro forma și post festum.

În drept, se invocă prevederile art. 302, art. 302 indice 1, art. 304 pct. 7 si 9, art. 304 indice l, art. 312 alin(l), Cod procedură civilă, teza a l-a, respectiv prevederile OG 2/2001 și Legea 53/2003.

Tribunalul examinând, în baza prevederilor art.304 și 3041Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii,

instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut legalitatea procesului- verbal de contravenție contestat de petenta intimată, statuând totodată în sensul că fapta imputată petentei a fost săvârșită cu vinovăție.

În privința individualizării sancțiunii contravenționale aplicate pentru încălcarea prevederilor art.276 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003, aspect cu privire la care se referă în marea lor majoritate criticile recurentului, tribunalul reține că, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentului de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 din OG nr.2/2001. În acest sens, în mod judicios, raportat la împrejurările reținute în considerentele sentinței pe baza probelor administrate în cauză (petenta a încheiat contractul de muncă cu numita Ilovan Saveta în chiar ziua desfășurării controlului, începând chiar cu data începerii prestării efective a activității -_, cu sublinierea că aplicarea sancțiunii a avut loc abia la data de_, după ce se cunoștea de către recurent aspectul

2

conformării la prevederile legale apreciate ca fiind încălcate, nefiind dovedită nici sancționarea anterioară pentru fapte similare, instanța de fond a procedat la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului cu sancțiunea avertismentului, corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptei săvârșite.

Totodată, relativ la modalitatea în care instanța fondului a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate, recurenta invocă nesocotirea gradului de pericol social al faptei săvârșite.

Raportat la criticile formulate, tribunalul reține în cadrul acestei analize că nu se poate ignora faptul că gradul de pericol social legal al faptei (noțiune distinctă de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite) este determinat de limitele (minime și maxime) ale sancțiunii prevăzute de lege pentru săvârșirea contravenției.

În speță, legiuitorul nu a înțeles să excludă în mod expres, așa cum a procedat sub aspectul tehnicii legislative în cazul altor contravenții, aplicarea sancțiunii avertismentului în cazul celei ce a determinat sancționarea intimatei petente, prin urmare, nu se poate susține imposibilitatea aplicării acesteia în acele împrejurări în care criteriile de individualizare aplicate faptei concrete determină concluzia unei gravități reduse a acesteia.

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

Or, scopul sancțiunii contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare, în condițiile în care, ca și în cazul în speță, contravenienta se află la prima abatere, dovedește faptul că a conștientizat pericolul încălcării normelor legale, manifestă o atitudine de regret, materializând intenția de a se conforma în viitor acestor reglementări, chiar în ziua controlului.

Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.34 din OG nr.2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 12194/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N.

împotriva sentinței civile nr. 12194/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. E. L.

L.

T. B.

A. P. M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact DEL/HAV

_ /2 ex

Jud. fond. O.G.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 515/2013. Anulare proces verbal de contravenție