Decizia civilă nr. 525/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 525/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții I. DE P. AL
J. C. -S. R., recurent R. A. DP C. -N., împotriva sentinței civile nr. 3715/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
C., în contradictoriu cu reclamantul M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ridicare autovehicul.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M., aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat M. Sorin Mihai, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-a depus întîmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvîntul pe fondul recursurilor.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită admiterea excepției nulității recursului IPJ C., raportat la dispozițiile art. 303 și 306 C. pr. Civ. și respingerea ca nefondat a recursului formulat de RADP C. -N., cu obligarea recurenților în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3715 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta R.A.D.P. C. -N. .
A fost respinsă excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul I.P.J. C. .
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâții I. de P. al J. C. și R. A. a D. ui P.
C. -N. și în consecință s-a anulat procesul verbal de ridicare a autovehiculului seria AC nr.1187 din_ .
A fost obligată pârâta R.A.D:P. C. -N. să restituie reclamantului suma de 415,40 lei reprezentând plată nedatorată cu dobânda legală de la data de_ până la data restituirii efective și integrale.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin procesul verbal de ridicare a autovehiculului/remorcii staționate neregulamentar seria AC nr.001187/_ încheiat de pârâții I.P.J. C. și R.A.D.P.
C. -N. s-a constatat că autovehiculul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ staționa neregulamentar în C. -N., pe str. Bucegi nr. 13-15, în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă";, blocând prima bandă de circulație, cu nerespectarea prevederile art.108 al.1 lit.b pct.7 din OUG nr. 195/2002.
Intimata R.A.D.P. C. -N. la aceeași dată a încheiat procesul verbal de deblocare/eliberare seria AC nr. 1187 în conținutul căruia s-a menționat că s-a procedat la predarea autoturismului către reclamantul M. C. iar taxele aferente, respectiv cheltuielile legate de ridicare auto, în valoare de 415,40 lei, au fost achitate conform chitanței nr.10541/_ .
Pârâta R.A.D.P. C. -N. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivată pe faptul că măsura ridicării autovehiculului a fost dispusă de către IPJ C., organ care a întocmit și procesul verbal de ridicare a autovehiculului.
Menționează că în concret a efectuat doar ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului prin dispoziția IPJ C., respectiv a agentului constatator.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată față de împrejurarea că reclamantul prin acțiunea promovată a solicitat și restituirea sumei de 415,40 lei, sumă care a fost achitată R.A.D.P. C. -N., așa cum atestă chitanța menționată, iar pe de altă parte, procesul verbal de ridicare a autovehiculului seria AC nr.001187/_ a
fost încheiat de ambele intimate, consemnându-se în conținutul acestuia că s-a procedat la ridicarea autovehiculului de către intimata de rândul 2.
Pe de altă parte, nici excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul IPJ
C. nu a fost întemeiată, în condițiile în care reclamantul a atașat cererii introductive dovada parcurgerii procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul IPJ C. a mai invocat excepția litispendenței, dar condiționat de recalificarea prezentei cereri în plângere contravențională, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, astfel că tribunalul a apreciat că nu se impune a se pronunța asupra acestei excepții.
Potrivit prev. art.97 al.1 din OUG nr.195/2002, ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar este o măsură tehnico-administrativă care poate fi dispusă de polițistul rutier în cazurile prevăzute în mod expres iar conform a rt.64 al.1 din același act normativ, "poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă";.
Din prevederile legale menționate rezultă că staționarea neregulamentară constituie contravenție potrivit prev. art.108 al.1 lit.b pct.7 din OUG nbr.195/2002 și ca o consecință trebuie constatată în conformitate cu prevederile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, constatarea caracterului neregulamentar al staționării trebuind să fie făcută cu respectarea garanțiilor instituite în favoarea contravenienților prin dispozițiile actului normativ cadru privind regimul juridic al contravențiilor.
Adresa nr. 25827/_ depusă de intimatul I.P.J. C. (f. 26) atestă că nu a fost întocmit proces verbal de contravenție aferent procesului verbal de ridicare a autovehiculului contestat de reclamant.
Față de cele expuse, instanța a dispus anularea procesului verbal cu nr. de mai sus, încheiat de ambele intimate, ca nelegal.
În aceste circumstanțe, instanța a apreciat că ridicarea autovehiculului petentei a fost dispusă de I.P.J. C. în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, astfel încât și măsura ridicării acestuia este lovită de nulitate, intimata R.A.D.P. C. -N. urmând a fi obligată să restituie reclamantului suma de 415,40 lei, achitată cu chitanța nr.10541/_ .
În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul a apreciat că perceperea sumei menționate cu încălcarea prevederilor legale reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâții căzuți în pretenții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea onorariului avocațial (f. 36).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta R. A. a D. ui P.
C. -N. și I. de P. al J. C. .
Prin recursul declarat de pârâta R. A. a D. ui P. C. -N.,
a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției invocate de catre pârâtă ( a lipsei calității procesuale pasive) și a obligării IPJ C. -
S. R. la plata sumei de 415,40 lei și a cheltuielilor de judecata.
În motivare pârâta consideră ca instanța de fond a interpretat în mod greșit actele depuse la dosar.
Măsura ridicării autovehiculului a fost dispusa de catre I.P.J. C., organ care a întocmit și procesul verbal de ridicare a autovehiculului și nu de către subscrisa. Așadar, în sarcina IPJ C. poate fi reținuta răspunderea civila delictuala, deoarece aceasta nu a încheiat și proces verbal de constatare a contravenției. Pârâta nu poate încheia astfel de acte. Din moment ce instanța a anulat procesul verbal de ridicare deoarece lipsea sancțiunea principala, apreciem ca răspunderea ii revine acestei instituții - IPJ C., și nu pârâtei.
Fata de lipsa calității procesuale pasive a R.A.D.P. C. invocata în fata instanței de fond, menționează faptul ca măsura ridicării autovehiculului a fost dispusa de către IPJ C. - S. P. i R. e, organ care a întocmit și procesul verbal de ridicare a autovehiculului, și nu de către pârâtă.
Angajatul R.A.D.P. C. nu are calitatea de agent constatator, care sa întocmească procesul verbal de ridicare, acesta a semnat doar în calitate de martor din partea R.A.D.P. C. -N. . Așadar în mod eronat a reținut instanța de fond faptul ca procesul verbal de ridicare a fost întocmit și de către recurentă. R.A.D.P.
C. -N. are doar calitatea de prestator pentru activitatea de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor.
Obligația întocmirii atât a procesului verbal de ridicare a autovehiculului cat și a procesului verbal de contravenție aparține agentului constatator, respectiv IP1
C. în cazul de fata și nu subscrisei. Or, din actele aflate la dosarul cauzei rezulta, fără putința de tăgada faptul ca intimata IPJ C. nu si-a îndeplinit obligația legala de a întocmi proces verbal de constatare a contravenției, motiv pentru care a și fost anulat procesul verbal de ridicare. Așadar fapta ilicita, ce atrage răspunderea în condițiile dreptului comun nu poate fi reținuta în sarcina pârâtei, ci în sarcina IPJ
C. .
Acțiunea de ridicare efectuata de către recurentă a fost realizata ca urmare a dispoziției date de către reprezentanții IPJ C. .
Pentru suma de 415,40 lei a fost emisa chitanța de către R.A.D.P. C., deoarece a încasat suma respectiva, suma ce reprezenta c/v prestațiilor efectuate ca urmare a ridicării, transportării și depozitarii autovehiculului aparținând numitului
M. C., operațiune ce a fost dispusa de către IPJ C. - Politia R. a a Municipiului C. -N. . Taxa încasata de către recurentă este fixata prin hotărâre de Consiliu Local și este adusa la cunoștința publica prin afișarea ei pe site-ul Primăriei C. -N. .
R.A.D.P. C. a efectuat doar ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului, din dispoziția IPJ C., respectiva agentului constatator. Fapta a fost constatata și sancționata de către un agent constatator din cadrul IPJ C. - S.
P. i R. e, și nu de către un agent al subscrisei.
Acțiunea de ridicare, transport, depozitare a fost efectuata prin dispoziția agentului din cadrul P. i R. e C., acesta a fost și cel care a întocmit procesul verbal contestat, motiv pentru care, consideram ca răspunderea ii revine acestei instituții. Aceasta instituție avea obligația legala, obligația pe care nu si-a îndeplinit- o, de a încheia proces verbal de constatare a contravenției, Or, în lipsa acestui proces verbal, instanța a anulat măsura complementara, cea a ridicării vehiculului.
Obligația întocmirii proceselor verbale de constatare a contravențiilor aparține agenților constatatori ai IPJ C. și nu subscrisei, motiv pentru care, consideră ca au fost obligați la restituirea sumei de 415,40 lei în favoarea reclamantului, în mod nejustificat, atâta timp cat pârâta a realizat o serie de prestații prin activitatea de ridicare, transport și depozitare, prestații care au necesitat cheltuieli importante din partea acesteia.
Fata de cele menționate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției invocate de către pârâta-recurentă ( a lipsei calității procesuale pasive) și a obligării IPJ C. la plata sumei de 415,40 lei și a cheltuielilor de judecata.
Prin recursul declarat de I. DE P. AL J. C.
s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentințe civile atacate, în sensul respingerii acțiunii petentului, cu consecința menținerii procesului verbal de ridicare seria AC nr. 1187/_ încheiat de I.P.J C., ca fiind temeinic și legal încheiat.
Pârâtul-recurent susține că motivele de recurs le va susține oral în fața instanței, având în vedere dispozițiile art.3021 alin.1 lit.c din C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 octombrie 2012 reclamantul M.
C.
, a solicitat anularea ca nemotivat a recursului declarat de I. de P. al J. C. și respingerea ca nefondat recursului formulat de R. A. a D. ui P. C. -N., cu cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) în sarcina recurenților.
În motivare reclamantul arată că cererea cu care acest pârât a sesizat instanța de recurs nu este motivată și. așa cum rezultă din mențiunea de pe citația emisă la 25 octombrie 2012, nici nu a fost depusă motivarea până la momentul emiterii ei.
De altfel, recurentul însuși își manifestă intenția de a motiva oral recursul, în ziua judecății căii de atac.
Potrivit art. 3021alin. 1 lit. c) C.pr.civ. - text indicat și de recurent - cererea de recurs poate într-adevăr să nu cuprindă ea însăși motivele, însă, conform art.
303 alin. 1 C.pr.civ. recursul trebuie motivat (inclusiv atunci când motivarea se depune separat de cererea de recurs) Înăuntrul termenului de recurs.
Mai mult decât atât, nemotivarea recursului în termen, atrage nulitatea lui - art. 306 alin. 1 C.pr.civ.
Menționează că nu a sesizat prima instanță cu o plângere contravențională (neexistând un proces-verbal de constatare a contravenției, mai mult, această inexistență fiind chiar rațiunea primordială a admiterii acțiunii) și nici ea nu a
judecat potrivit normelor din acea materie, încât nu sunt aplicabile speței dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 - care permit într-adevăr motivarea orală a recursului, În ziua judecății.
Având în vedere cele menționate anterior, apreciază că recursul declarat de acest pârât este nul și solicită să se pronunțe soluția în acest sens.
Recursul declarat de RADP C. este NEFONDAT, deoarece această pârâtă insistă și în cadrul recursului asupra faptului că i-ar lipsi calitatea procesuală pasivă.
Precum a arătat la fond, calitatea procesuală a acestei pârâte este indubitabilă în ce privește al doilea capăt de cerere și, în plus, aptitudinea unei părți de a sta în proces se raportează la ansamblul acțiunii, nu la fiecare petit în parte.
Reclamantul arată că nu are motive să nu recunoască, față de primul petit, RADP nu are calitate procesuală, așa cum IPJ nu are nici el față de al doilea. Dar, atât timp cât obiectele cererii de chemare în judecată au fost soluționate împreună, fiind intim legate, parte în proces este și aceea care nu este vizată decât de o cerere accesorie.
Iar dacă pretenția este sau nu fondată, asta ține de temeinicia ei, nu de calitatea procesuală. Adică, în măsura în care instanța ar f găsit adevărate susținerile RADP, ea ar fi respins ca neîntemeiat al doilea capăt de cerere, nu prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
În ce privește "fondul" susținerilor pârâtei, acestea i se pare cu totul nerelevante odată ce temeiul pentru care aceasta trebuie să restituie suma încasată nu este răspunderea civilă delictuală (chiar dacă am conchide că nu-i aparține ei, ci IPJ-ului), ci faptul că, prin anularea procesului-verbal de ridicare, rămâne fără fundament juridic deținerea în continuare a taxei de ridicare, de către RADP.
Apreciază deci că RADP trebuie obligată la restituire (în condițiile admiterii petitului 1) independent de orice culpă din partea sa. Iar dacă declamă vina IPJ-ului
- nimic nu o împiedica să introducă cerere de chemare în garanție în contra acestuia, ba chiar o poate face și după terminarea acestui proces.
Chestiunea CHELTUIELILOR DE JUDECATĂ în primă instanță, ridicată de RADP.
Reclamantul arată că - chiar dacă ar admite lipsa unei culpe din partea RADP la ridicarea mașinii, ea trebuie obligată la cheltuieli pentru simplul motiv că nu a achiesat la pretențiile reclamantului, conform art. 275 C.pr.civ.
Culpa procesuală (pierderea litigiului) este o noțiune diferită de culpa "materială" .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Înainte de a antama cele două recursuri cu care a fost învestită, Curtea va trece în revistă o analiză de principiu a regimului juridic a unor atari cauze.
Și aceasta cu toate că din perspectiva regimului juridic al competenței materiale a instanței care a judecat fondul cauzei nu se mai pot ridica obiecțiuni din oficiu de către instanța de recurs, aspect care decurge din economia dispozițiilor art. 159 și art. 1591C.pr.civ. așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Este necesar însă a antama aceste aspecte pentru a contura regimul juridic al analizei recursurilor prin prisma calificării corecte a raportului juridic de conflict.
Și este așa, deoarece analiza trebuie să aibă în vedere în primul rând regimul juridic al actului supus cenzurii de către reclamant.
Așa cum rezultă din probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză, actul atacat reprezintă un proces-verbal întocmit de către un agent al Biroului P. i R.
e al IPJ C. - Biroul R. al P. i municipiului C. -N. în comun cu reprezentantul din cadrul RADP C. -N. și se consemnează constatarea că autovehiculul proprietatea reclamantului se află staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului "oprirea interzisă"; blocând prima bandă de circulație, amplasat pe str. Bucegi nr. 13-15/Islazului din municipiul C. -N. și prin care s-a dispus ridicarea și depozitarea acestuia în spațiul anume destinat stabilindu-se în același timp și costurile aferente acestor operațiuni (procesul-verbal de ridicare a vehiculului staționat neregulamentar seria AC nr. 1187 din_ - f. 5 dos.fond atașat).
Curtea constată că măsura dispusă prin actul sus menționat nu are regimul juridic al unei sancțiuni de sine stătătoare, independente de regimul contravențional incident în materia circulației publice pentru ca apoi să se poată statua că actul ce conține stabilirea și executarea unei astfel de măsuri să aibă regim distinct de actele încheiate în mod obișnuit în cadrul tratamentului contravențional.
De altfel regimul juridic al acestei măsuri este circumscris dispozițiilor art. 64 respectiv art. 97 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Astfel conform art. 64 din această ordonanță de urgență: Politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz iar conform art. 97 lit d) din aceași ordonanță de urgență, în cazurile prevăzute de această ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune, între altele, ca măsură tehnico-administrativă, ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Fapta constând în staționarea neregulamentară este calificată de lege ca și contravenție și este sancționabilă ca atare conform prevederilor art. 108 alin. 1 lit.
b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002 iar regimul juridic al ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă este stabilit la art. 64 din același act normativ text care este cuprins în Cap. V Reguli de circulatie Sectiunea a 2-a Reguli pentru circulatia vehiculelor: § 10. Oprirea, stationarea si parcarea.
De asemenea, Curtea constată că potrivit art. 1 alin. 3 și 4 din aceeași ordonanță de urgență: Autoritatea competenta în domeniul circulației pe drumurile publice privind inițierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este M. Administratiei si Internelor, prin I. General al P. i Romane. Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit, dupa caz, de catre autoritatile publice centrale sau locale cu atributii in acest domeniu, numai cu avizul I. ui General al P. i Romane si cu respectarea acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
Prin urmare, fapta de a staționa neregulamentar s-a constatat a fi săvârșită pe drumul public, această constatare fiind deosebit de importantă pentru calificarea regimului actului întocmit de agentul poliției rutiere și al celui al regiei din subordinea autorității administrației publice locale.
Curtea constată că anterior modificărilor survenite la OUG nr. 195/2002 regimul măsurii de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar era circumscris ca o sancțiune complementară așa cum dispunea art. 96 alin. 2 lit. f) din OUG nr. 195/2002 în prezent abrogată prin OUG nr. 69/2007.
Chiar dacă acest regim juridic a fost radical schimbat nu înseamnă neapărat că măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar al cărei regim
juridic este privit astăzi ca o măsură tehnico-administrativă se detașează de raportul juridic contravențional.
Și este așa, deoarece măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar este legal stabilită tot în urma săvârșirii unei contravenții.
Fapta de a staționa neregulamentar este calificată ca faptă ilicită de natură contravențională iar măsura tehnico-administrativă de ridicare și transport a autovehiculului staționat neregulamentar este stabilită ca urmare a săvârșirii unei astfel de contravenții, nefiind altceva decât o măsură de restabilire a situație anterioare încălcării ordinii de drept prin contravenție.
În alte cuvinte, Curtea constată că scopul și menirea instituirii măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului constatat a fi staționat neregulamentar, așa cum rezultă din dispozițiile legale mai sus analizate, este acela de a repune în situația anterioară, de a restabili ordinea de drept și de a înlătura consecințele negative a faptei contravenționale constând în acțiunea de staționare neregulamentară.
Așa fiind, această măsură este asociată constatării faptei de natură contravențională încât face parte din tratamentul contravențional privit în ansamblu, respectiv stabilirea și luarea tuturor măsurilor legale privind înlăturarea consecințelor săvârșirii unei astfel de fapte (aplicarea sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri legale).
Prin urmare, se poate afirma fără teama de a greși că procesul-verbal de ridicare al autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al municipalității are ca premisă săvârșirea unei fapte de natură contravențională și astfel nu poate fi detașat de regimul de ansamblu al raportului juridic contravențional așa încât poate fi calificată ca o măsură dispusă de organul constatator asociată celorlalte măsuri legale și necesare care configurează regimul
juridic al răspunderii contravenționale.
Or, dispozițiile legale pertinente incidente în materie care reglementează controlul judecătoresc în primă și ultimă instanță în materie contravențională pentru faptele reglementate și calificate ca și contravenții de OUG nr. 195/2002 sunt prevăzute în OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor norme care statuează că jurisdicția de primă instanță chemată să se pronunțe asupra legalități actelor încheiate în cadrul operațiunilor privind tratamentul contravențional este judecătoria, instanță cu plenitudine de jurisdicție inclusiv în materia contenciosului contravențional.
În această ambianță se poate reține fără echivoc că doar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă și are toate trăsăturile unui act administrativ tipic susceptibil de control direct și nemijlocit pe calea contenciosului administrativ paralel, conform prevederilor de ansamblu ale OG nr. 2/2001, celelalte operațiuni tehnico administrative care au stat la baza emiterii acestui act cât și acelea care se încheie în vederea configurării depline a tratamentului contravențional se supun acelorași reguli ca și cele aplicabile actului administrativ tipic.
Măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public fiind calificată de lege ca măsură tehnico administrativă nu este susceptibilă de control judecătoresc direct pe calea contenciosului administrativ de drept comun întrucât actul respectiv prin sine însuși nu întrunește trăsăturile unui act administrativ tipic în sensul definiției date dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) și nici al celui atipic conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care astfel să poată intra în sfera obiectului acțiunii în contencios administrativ așa cum este configurată de dispozițiile pertinente prevăzute la art. 8 din aceeași lege.
Că este așa rezultă cu pregnanță și din dispozițiile art. 1 alin. 6 corelat cu art.
18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ce consacră regimul de sancționare al operațiunilor tehnico-administrative care au stat la baza emiterii actelor administrative și a acelora care au fost încheiat pentru executarea unor astfel de acte.
Nu în ultimul rând, dacă s-ar admite că procesul-verbal de ridicare al autovehiculului din litigiu încheiat în aplicarea HCL nr. 149/2009 ar avea o configurație diferită de regimul juridic al actului încheiat în vederea aplicării dispozițiilor art. 97 lit. d) din OUG nr. 195/2002, detașându-se astfel de regimul contravențional de ansamblu, s-ar putea reține că actul contestat încalcă regimul prevăzut de HG nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice.
Și este așa, deoarece acest din urmă act normativ a fost avut în vedere la adoptarea hotărârilor administrației publice locale în temeiul cărora s-a procedat la întocmirea actului de ridicare al autovehiculului, având regimul prevăzut la art. 75 corelat cu prevederile art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Or, conform dispozițiilor art. 5 din HG nr. 147/1992, deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de unitățile autorizate, după ce se face dovada achitării amenzii contravenționale și a taxei speciale stabilite de consiliul local, potrivit legii, precum și a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate.
Nu în ultimul rând Curtea reține că însăși recurentul IPJ C. recunoaște prin întâmpinarea depusă la prima instanță sesizată (f. 17) că agentul constatator a dispus ridicarea autovehiculului în urma constatării contravenției de la Biroul P. i R. e C. -N. invocând în acest sens chiar excepția de litispendență cu dos._ pendinte la Judecătoria Cluj-Napoca și care are ca obiect plângere contravențională împotriva actului de constatare și sancționare a contravenției.
Astfel, și din această perspectivă se poate statua că stabilirea măsurii de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar are ca premisă constatarea mai întâi a faptei contravenționale ceea ce presupune că și această măsură face parte din câmpul măsurilor de natură contravențională specifice tratamentului contravenienților încât sub aspectul controlului actelor încheiate judecătoriei îi revine competența de soluționare conform celor mai sus statuate.
Cu toate acestea, întrucât tribunalul a soluționat în primă instanță cu depășirea competenței materiale care nu mai poate fi antamată în recurs, Curtea va analiza cele două recursuri prin prisma celor mai sus evocate, pornind astfel de la premisa că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze cererea introductivă ca o plângere contravențională cu tot cortegiul de consecințe.
În ce privește recursul declarat de recurentul I. DE P. AL J. C., instanța reține că
intimatul a invocat excepția de nulitate a recursului.
Curtea reține că excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, este întemeiată, iar recursul declarat este nul.
Astfel, prin derogare de la dispozițiile procedurale de drept comun, conform art. art. 34 alin. 2 parte finală din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței.
Curtea reține însă că nici la termenul care s-a dezbătut recursul nu s-au depus motive în scris și nici nu s-au susținut oral prin vreun reprezentant al recurentului cu toate că despre aceasta s-a făcut vorbire în memoriul declarativ al recursului.
Din dosarul cauzei mai rezultă că sentința i-a fost comunicată reclamantului- recurent I. DE P. AL J. C. la data de_ (fila 41, dosarul Tribunalului C. ), acesta a depus cererea de recurs în termen, respectiv la data de_ (f.4), că nu cuprinde motivele de recurs, ci doar precizarea că motivele vor fi susținute oral în fața instanței de recurs, fără a se mai depune ulterior vreun script cu aceste motive și față de împrejurarea că nu au fost constatate motive de ordine publică pentru a deveni incident art. 306 alin. 2 C.proc.civ.
Din această perspectivă, Curtea reține că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.
306 alin. 1 Cod procedură civilă în temeiul cărora Curtea va constata nulitatea recursului declarat de I. de P. al J. C. .
În ce privește recursul pârâtei RADP C.
, Curtea reține că este nefondat pentru următoarele motive:
Nulitatea procesului-verbal de ridicare auto a fost corect constatată de instanța de fond, pe considerentul că din adresa nr. 25827/_ depusă de
intimatul IPJ C. a reieșit că în speță nu a fost întocmit și proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției aferent procesului-verbal de ridicare auto din litigiu, sens în care s-a reținut nelegalitatea acestui din urmă act cu trimitere la dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.
Curtea reține, în raport de cele mai sus învederate că măsura tehnico administrativă a ridicării autovehiculului trebuie întotdeauna dispusă de agentul sancționator în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, numai așa se poate interpreta coroborat art. 64 alin 1 și art. 97 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 195/2002.
Și este așa, deoarece fapta care a generat aplicarea măsurii tehnico- administrative constând în staționarea neregulamentară este calificată de lege ca și contravenție și este sancționabilă ca atare conform prevederilor art. 108 alin. 1 lit.
b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002 iar regimul juridic al ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă este stabilit la art. 64 din același act normativ text care este cuprins în Cap. V Reguli de circulatie Sectiunea a 2-a Reguli pentru circulatia vehiculelor: § 10. Oprirea, stationarea si parcarea.
Ținând seama că actul contestat a fost anulat și a produs prejudicii în patrimoniul reclamantului, conform art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se impune repararea oricărui prejudiciu generat de această neregularitate.
Așa fiind, instanța de fond în mod corect și legal a dispus restituirea către reclamant a sumei de 415,40 lei achitată cu chitanța nr. 10541/_ cu titlu de taxă de ridicare și depozitare a autovehiculului.
Având în vedere regimul sancționator aplicabil în cauză, răspunderea civilă delictuală a recurentei, corect a fost soluționată și cererea de acordare a dobânzii legale prin reținerea ca incidente a dispozițiilor OG nr. 13/2011, de la data plății taxei, data producerii prejudiciului, și până la repararea lui integrală, respectiv data restituirii sumei cu titlu de despăgubiri.
Apărarea recurentei conform căreia aceasta doar s-a supus dispozițiilor date de agentul recurentului IPJ C. și nu prin acțiunea sa a provocat paguba nu este întemeiată de vreme ce actul de ridicare a fost semnat și de reprezentantul acesteia, fiind astfel asumate inclusiv consecințele negative ale încălcării dispozițiilor legale.
Mai mult aceasta, a încasat suma de bani de la reclamant și deci aceasta trebuie să o și restituie. Eventualele raporturi juridice ori alte aspecte ale relațiilor dintre cele două autorități cu referire la operațiunea de ridicare nu pot fi opuse reclamantului pentru a-i paraliza demersul judiciar în vederea restabilirii legalității, ci pot eventual să fie tranșate între cele două autorități deopotrivă.
În ceea ce privește critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, nici aceasta nu este întemeiată, de vreme ce prin efectulo admiterii acțiunii reclamantului s-a constata conform art. 274 C.pr.civ. că și recurenta este în culpă procesuală și a fost obligată astfel, alături de pârâtul IPJ C.
, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat de reclamant la instanța de fond cu chitanța seria SA nr. 67 din_ eliberată de Biroul avocatului cu care a încheiat contractul de asistență juridică (f. 36 dos. fond).
Pe cale de consecință, Curtea urmează că în temeiul art. 34 alin. 2 coroborat cu art. 47 din OG nr. 2/2001 și cu aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea
nr. 554/2004 corelate cu art. 312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R. A. a D. ui P. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 3715 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
Ținând seama de soluția dată celor două recursuri și de raporturile dintre părțile recurente, Curtea, în temeiul art. 274 rap. la art. 277 C.pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatului reclamant suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în părți egale, respectiv câte 300 lei, fiecare recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta R. A. a D. ui P. C. | -N. | , |
împotriva sentinței civile nr. 3715 din_, pronunțată în dosarul nr. _ | al |
Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Admite excepția de nulitate a recursului declarat de I. de P. al J.
C. .
Constată nulitatea recursului declarat de către I. de P. al J. C.
, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurenții să plătească intimatului reclamant suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în părți egale, respectiv câte 300 lei, fiecare recurent.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | A. A. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond.G. G.
