Decizia civilă nr. 537/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 537/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: R. -M. V.
Judecător: B. G. Z. Judecător: I. P. Grefier: A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei - contencios administrativ și fiscal, privind pe recurent M. C. -N., DP L. și pe intimat P.
D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa
părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
instanța verificând competența, în temeiul art. 159 ind. 1 alin. 4 raportat la art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezentul recurs.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 150 C.pr.civ, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 14186/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul
P. D., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. DP L.
, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 43455/485/_, fiind anulat acest proces-verbal.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în esență, că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 43455/485/_ întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei M. C. -N. DP L. s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 400 lei pentru nerespectarea dispozițiilor HCL nr. 149/2009. S-a reținut în cuprinsul procesului-verbal că fapta a fost constatată la data de_, orele 09.40.
Sub aspectul legalității, instanța a apreciat că, raportat la cauzele de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, mențiunea greșită cu privire la data comiterii faptei atrage nulitatea absolută și expresă a procesului-verbal, respectiv vătămarea se prezumă și nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, conform cuprinsului procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, mențiunea privitoare la data săvârșirii faptei din cuprinsul actului sancționator este greșită.
Împotriva sentinței civile menționate
, a declarat recurs
M.
C. -N., arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului declarat, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ. s-a arătat în esență că nu consideră că menționarea greșită a datei săvârșirii faptei este de natură a conduce la anularea procesului- verbal, fiind vorba de o simplă eroare materială, care nu a produs nicio vătămare petentei. Totodată, a arătat că, în situația în care fapta a fost constatată personal, procesul-verbal dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia. S-a arătat în plus că atât legalitatea în domeniu cât și practica juridică statuează că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină asupra stării de fapt și de drept până la proba contrarie.
Intimatul P. D., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele
:
T. ul constată în primul rând că susținerile recurentului referitoare la forța probantă a procesului-verbal și a prezumției de legalitate de care se bucură acesta sunt adevărate.
Cu toate acestea, prezumția menționată nu este una absolută, putându-se face dovada contrară.
Astfel, în speță deși din procesul-verbal ar rezulta că data săvârșirii faptei a fost_, din fotografiile depuse pentru a se susține procesul- verbal rezultă că data constatării săvârșirii faptei a fost_ .
T. ul subliniază că menționarea greșită a datei săvârșirii faptei este un motiv de nulitate a procesului-verbal, care nu este condiționat de dovedirea unei vătămări în acest sens de către petent.
Aceasta deoarece, art. 16 din OG nr. 2/2001 prevede expres faptul că lipsa datei săvârșirii faptei este sancționată cu nulitatea procesului- verbal. De asemenea, se prevede în același articol, în teza finală, faptul că nulitatea se constată și din oficiu.
Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile art. 105 alin. 2 din codul de procedură civilă și din Decizia în interesul legii nr. 22/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, menționarea greșită a datei echivalează cu lipsa acesteia, întrucât în ambele cazuri, în procesul-verbal nu este menționată data corectă a săvârșirii faptei.
Prin urmare este irelevant în cauză dacă s-a produs sau nu o vătămare petentului prin menționarea greșită în procesul-verbal a datei întocmirii sale, acest lucru fiind de natură să atragă anularea procesului- verbal indiferent de dovedirea unei vătămări.
În consecință, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a anulat procesul-verbal, reținând că din fotografiile depuse la dosarul cauzei rezultă că în cadrul acestuia s-a menționat greșit data întocmirii sale.
Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea recursului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M., nr. 3-7, jud. C., împotriva sentinței civile nr.14186/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, în contradictoriu cu intimatul P. D., cu domiciliul în Z., str. I. C.
, nr. 7, ap. 14, jud. Sălaj, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte, R. -M. V. | Judecător, B. G. Z. | Judecător, I. P. |
Grefier, A. P. |
Red, BGZ/AP, 26 Aprilie 2013 Jud. fond: R. -M. P.