Decizia civilă nr. 5610/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 5610/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
G. :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M. N., împotriva sentinței civile nr. 1471 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., cauza privind și pe intimata I. P. M. -S. P.
C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentului la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 7 -8).
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. În temeiul art. 303 și 306 C.pr.civ. invocă excepția nulității recursului, iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1471 din_, pronunțată înd osarul nr._ al
T. ui M. s-a respins cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.
Din analiza dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării ordonanței președințiale, și anume: urgența și nerezolvarea fondului cauzei.
Legea nu definește conceptul de urgență, ea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube
1
iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.
În primele situații, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte.
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate.
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului. Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art. 1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor, trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.
Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii, întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. Acest statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de
90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat ,inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și- a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite exigențele legale care caracterizează urgența.
În situația de față, în concret, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei situații care să justifice urgența măsurii, împrejurarea că autoturismul este necesar reclamantului pentru a se deplasa în condițiile în care nu mai deține alt autoturism în proprietate nu justifică existența urgenței în sensul dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, reclamantul având posibilitatea de a apela la serviciile transportului public de persoane.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar.
Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului având în vedere soluțiile pronunțate constant de către instanțele naționale care au constatat contrarietatea cu art. 110 TFUE a
2
dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 9/2012 de a căror respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român.
Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constată în condițiile art. 581 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii, dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.
Pentru considerentele sus menționate s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 13 martie 2013 recurentul M. N., iar recursul nu este motivat.
În ședința publică de azi, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a pus în discuția părților excepția nulității recursului promovat de recurentul-reclamant M. N. .
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.
Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.
Din dosarul cauzei rezultă că sentința i-a fost comunicată reclamantului- recurent la data de 19 martie 2013 (fila 26, dosarul T. ui M. ), că cererea de recurs a fost depusă la data de 13 martie 2013, însă motivele de recurs nu au fost formulate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nul recursul declarat de reclamantul M. N. împotriva sentinței comerciale nr.1471 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||||
C. P. A. | M. | C. | M. | S. | V. D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.O. A.
3