Decizia civilă nr. 562/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 562/2013
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta DS V. ȘI PENTRU S.
A. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 11886/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatul S. F., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul, față de actele existente la dosar și de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține recursul în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 11886/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul S. F., cu în contradictoriu cu intimata DS V. ȘI PENTRU SA B. - N., ca fiind întemeiată și în consecință s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție seria BN nr. 03149 încheiat la_ de DS V. ȘI PENTRU SA B. - N. și a sancțiunii amenzii de 600 lei, aplicată, ca nelegale.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul - verbal de contravenție seria BN nr. 03149 încheiat la data de_ de către intimata DS V. ȘI PENTRU SA B. - N. s-a aplicat petentului S. F. sancțiunea amenzii în cuantum de 600 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 lit. a pct. 1 din HG 984/2005, constând în aceea că a manipulat produse alimentare, fără a respecta normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
În conformitate cu prevederile art. 4 lit. a pct. 1 din HG 984/2005, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.200 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, manipularea produselor alimentare și a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Actul sancționator a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 din coroborarea cărora rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu arătarea tuturor împrejurărilor de natură să contribuie la stabilirea gravității acesteia și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Cerința este în mod evident imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Constatările procesului-verbal de contravenție atacat nu răspund acestei cerințe, reținându-se generic termenul de "produse alimentare"; și făcându-se referire la "normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor";, fără a se indica în concret produsele manipulate și care norme nu au fost respectate, ceea ce face imposibilă cercetarea aprecierii agentului constatator în sensul că a existat o încălcare a dispozițiilor art. 4 lit. a pct. 1 din HG 984/2005
1
Realizând o descriere pur formală a contravenției (ce coincide cu conținutul normei juridice care sancționează fapta respectivă), fără a evidenția elemente de fapt de natură a o individualiza, intimata a procedat la dresarea unui act care nu întrunește cerințele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, și drept urmare instanța, constatând că procesul-verbal este nelegal întocmit, fără a mai analiza motivele de netemeinicie invocate de petent, în considerarea art.34 din OG 2/200l, cu raportare la dispozițiile legale mai sus citate, a dispus anularea lui, sens în care s-a admis ca întemeiată plângerea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta DS V. și Pentru SA B. -N.
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în întregime, ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.
În motivare s-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și neîntemeiată pentru considerentele de mai jos.
Instanța de fond a reținut că actul sancționator ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sens în care arată că au fost menționați în procesul-verbal termenii generici de «produse alimentare», respectiv «normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor », fără a se indica în concret produsele manipulate și care norme nu au fost respectate.
Raportat la aceste rețineri, se precizează că la momentul efectuării controlului, anterior întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 03149/_, s-a procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare nr. 178/_, acesta din urmă fiind semnat de către întreaga echipă de control, precum și de către petent.
Procesul verbal de constatare nr. 178/_ cuprinde o descriere detaliată a stării de fapt, descriere din care rezultă că produse alimentare transportate de către petent cu mijlocul de transport_ erau fructe și legume. Intr-adevăr acest detaliu nu este precizat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, date fiind condițiile concrete de întocmire a acestuia (în trafic, aglomerație, zgomot etc.). Se apreciază că această omisiune nu poate fi considerată viciu de formă de natură să ducă la anularea procesului verbal, cu atât mai mult cu cât din documentele întocmite cu ocazia constatării contravenției rezultă că era vorba de legume și fructe.
Pe de altă parte, se consideră că descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător de către agentul constatator, care a consemnat în cuprinsul procesului verbal că petentul manipulează produse alimentare fără respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Chiar dacă fapta concretă coincide cu conținutul normei legale, aceasta nu însemnă că erau necesare alte mențiuni din partea reprezentantului recurentei pentru ca procesul verbal să fie legal întocmit, întrucât actul normativ sancționator prevede această sancțiune pentru manipularea oricărui produs alimentar, fie că este vorba de fructe, legume, produse de origine animală sau produse de origine nonanimală, produse procesate sau neprocesate, astfel este irelevant dacă precizarea este făcută sau nu.
De asemenea, agentul constatator nu a făcut precizări detaliate cu privire la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, deoarece singurul act normativ care cuprinde astfel de norme este H.G nr. 924/2005 privind regulile generale pentru igiena produselor alimentare, act normativ care transpune dispozițiile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE. Dispozițiile acestui act normativ se aplică tuturor produselor alimentare, astfel că și din acest punct de vedere considerăm că nu se impunea indicarea acestor detalii pentru individualizarea contravenției.
De altfel, însuși petentul recunoaște că este vinovat de săvârșirea faptei, semnând ambele documente întocmite cu ocazia constatării contravenției, neavând nici o obiecțiune vizavi de descrierea faptei, conștient fiind că indiferent că s-ar preciza sau nu anumite detalii sancțiunea este corect aplicată, cu atât mai mult cu cât este vorba de siguranța cetățeanului.
Se consideră că instanța de fond a interpretat mult prea restrictiv dispozițiile legale privitoare la descrierea faptei, scăpând din vedere aspectul cel mai important, respectiv siguranța consumatorului produselor alimentare, indiferent care ar fi categoria acestora și indiferent care normă ar fi fost încălcată. Este suficient să se constatate că există încălcări oricare ar fi natura acestora cu privire la manipularea produselor alimentare, fie ele de origine animală sau nonanimală, pentru ca aplicarea sancțiunii să fie justă.
2
Prin urmare, se apreciază că în prezenta speță nu se poate reține că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.16 alin. 1 din O.G nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările ulterioare.
Raportat la cele arătate anterior se consideră că subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, soluția instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care s-a reținut că procesul-verbal este nelegal întocmit pentru insuficienta descriere a faptei, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat corect ca procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, deoarece in cuprinsul acestuia s-au utilizat termenii generici de "produse alimentare"; și de "normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor";, fără a se indica în concret produsele manipulate și normele incalcate, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului de către instanța, sub aspectul legalității actului constatator in ceea ce privește stabilirea faptelor materiale și a încadrării juridice data acestora, precum si a proporționalității sancțiunii aplicate.
Raportat la cele reținute mai sus, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DS | V. | ȘI PENTRU S. | |
A. | B. - N. , cu sediul în B., Str. T., nr.26, județul B. | -N. | împotriva sentinței |
civile | nr. 11886/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. _ | . |
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | ||||
B. L. T. M. | A. | P. | L. | D. | E. M. D. |
Red/dact BLT/HVA
_ /2ex Jud. fond:OG
3