Decizia civilă nr. 593/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 593/2013
Ședința publică din data de 7 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E. GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. M., împotriva Sentinței civile nr. 244/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, și î contradictoriu cu intimatul V.
I., având ca obiect contestație la executare.
Recursul a fost reținut în pronunțare la data de 24 octombrie 2013, încheierea de ședință de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 31 octombrie 2013 și 7 noiembrie 2013, pentru când,
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 244/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorul V. I. în contradictoriu cu intimata C. M., s-a dispus anularea în parte a somației nr. 1908/_ emisă de C. M. și anularea în parte a tuturor formelor de executare silită, în ce privește suma de 2379 lei, reprezentând impozit pe teren și clădiri și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în cuantum de 566,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de_, C. M. - Compartimentul taxe și impozite locale, a emis pe numele contestatorului V. I., titlul executoriu nr. 1926, pentru suma de 2702 lei, reprezentând taxă salubritate, impozit clădiri, impozit extravilan, impozit curte, impozit teren intravilan agricol. În baza acestui titlu executoriu s-a început executarea silită împotriva contestatorului fiind emisă somația nr. 1908/_ .
Intimata a depus la dosar o confirmare de primire (f.17) emisă pe numele lui V. I., confirmare care poartă o semnătură la rubrica de confirmare a primirii, din data de_, iar la calitatea primitorului s-a menționat "nepoată";.
Referitor la formularea în termen a contestației la executare, contestatorul, prin reprezentant, a invocat faptul că lui nu i s-au comunicat la acea dată de_ actele de executare, întrucât nu mai locuiește în Bidiu, ci în B., de aproximativ 1 an, iar în localitatea Bidiu nu locuiește nicio rudă a lui care să fi semnat confirmarea de primire.
În vederea dovedirii formulării în termen a contestației la executare, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv: Convenție de consum încheiată între contestator și SC Electrica Furnizare SA la_, din care rezultă că a fost contract de client un consum de 0 kwh, facturi fiscale emise de SC Electrica Furnizare SA anterior datei din dovada de comunicare depusă la fila 17, din care rezultă că nu s-a consumat energie electrică - valoare 0,00 lei (facturi în care este menționată adresa de corespondență din B., iar cea de consum din loc. Bidiu, nr. 37, comuna M. ), act adițional la contractul de furnizare E-ON Energie SA, încheiat la_, unde la rubrica Program de consum solicitat de consumator este indicat 0 mc, factură estimare emisă de E-ON Energie SA și factură emisă de Romtelecom din care nu rezultă obligații de plată pentru contestator.
Totodată, din declarațiile martorelor audiate în cauză, rezultă că V. I. locuiește în B., la fiica sa, de când a decedat soția lui, aproximativ din luna decembrie 2011 (martorele locuind în același bloc cu contestatorul). De asemenea, contestatorul are 3 nepoate dintre care una locuiește în
Bistrița, una în județul Sălaj, iar cea de-a treia locuiește în B. împreună cu mama și bunicul ei (contestatorul). Martorele au mai arătat că în cursul anului 2012, această din urmă nepoată a fost plecată în Italia (fără a se preciza perioada) și nu au cunoștință ca vreuna din cele 3 nepoate să fi locuit în Bidiu, sau să fi stat acolo periodic.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 173 al. 1 C.pr.fiscală, la declarațiile martorelor și la înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că la data comunicării actelor de executare, contestatorul nu mai locuia la adresa din Bidiu, iar în această localitate nu era nicio nepoată a lui care să fi semnat de primire pe confirmarea depusă la dosar, astfel că prezenta contestație la executare a fost formulată în termenul legal.
Din Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3921/_ rezultă că V. I., contestatorul, se încadrează în gradul de handicap grav, valabilitatea certificatului fiind permanentă.
Potrivit art. 26 lit. b din Legea 448/2006 "persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale: scutire de la plata impozitului pe clădire și teren";.
Executarea silită a fost începută împotriva contestatorului pentru suma totală de 2702 lei, din care 323 lei reprezintă taxa de salubritate, iar restul de 2379 lei reprezintă impozite clădiri și terenuri. Prin urmare, întrucât contestatorul este încadrat în grad de handicap grav, raportat la prevederile art. 26 lit. b din Legea 448/2006, acesta beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădire și teren.
Intimata nu a contestat aceste aspecte, însă a invocat faptul că nu a fost depusă cerere de scutire de la plata impozitului.
Referitor la această susținere, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 6 al. 1 lit. d din Legea 448/2006, serviciile sociale și prestațiile sociale sunt formele de asistență socială de care beneficiază persoanele cu handicap (potrivit art. 31 al. 1, respectiv art. 57 al. 1, dreptul la asistență socială sub formă de servicii sociale, respectiv sub formă de prestații sociale, se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare). Același art. 6 prevede la litera "f"; că persoanele cu handicap beneficiază și de dreptul la facilități fiscale, facilități care sunt enumerate la art. 26 din același act normativ (care prevede la litera "b"; scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren), însă acest text de lege nu condiționează acordare facilităților fiscale de formularea unei cereri de către persoana îndreptățită.
Pe de altă parte, intimata avea cunoștință de situația contestatorului, întrucât la_, Primăria M. a întocmit o anchetă socială (f.36-39) care a fost solicitată pentru completarea dosarului contestatorului în vederea eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 26 lit. b din Legea 448/2006, s-a reținut că, contestatorul beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren, astfel că în mod greșit sumele aferente respectivelor impozite (total 2379 lei) au fost cuprinse în titlul executoriu și somația emise de intimată.
Referitor la suma de 323 lei reprezentând taxă salubritate, aceasta nu se încadrează în prevederile art. 26 lit. b din Legea 448/2006, prin urmare executarea silită cu privire la această sumă este legală.
Din considerentele arătate, s-a admis în parte contestația la executare și s-a dispus anularea în parte a somației nr. 1908/_ emisă de C. M. și anularea în parte a tuturor formelor de executare silită, în ce privește suma de 2379 lei, reprezentând impozit pe teren și clădiri.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în cuantum de 566,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta C. M.
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că instanța reține că dreptul la asistență socială se acordă din oficiu sau la cerere, că "prevederile art. 6 lit. f din Legea nr. 448/2006 nu condiționează acordarea facilitaților fiscale de formularea unei cereri de către persoana îndreptățită", că "intimata avea cunoștință de situația contestatorului, întrucât a întocmit ancheta socială care a fost solicitată pentru completarea dosarului contestatorului în vederea eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap".
Evident că instanța a avut în vedere considerente eronate de fapt și drept în pronunțarea hotărârii, fiind o hotărâre dată cu aplicarea greșită a legii:
Potrivit art. 35 din Normele de aplicare a Legii nr. 448/2006, drepturile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 448/2006, republicată, se acordă din oficiu doar în situația în care persoana care are certificat se află în plată, pentru celelalte situații regula fiind depunerea unei cereri astfel cum prevăd dispozițiile art. 36 din același act normativ - evident că doar efectuarea unei anchete sociale nu poate conduce la ideea că persoana respectivă va și obține certificatul de încadrare într-un grad de handicap.
Potrivit art. 284 alin. 8 scutirea de la plata impozitului prevăzută și pentru intimată se aplică începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documente justificative in vederea scutirii.
Prin urmare, era necesar ca intimatul să depună certificatul de încadrare în grad de handicap la primăria comunei pentru a beneficia de scutirile respective, scutiri care nu operează din oficiu potrivit prevederilor C.fiscal și nici retroactiv. Era nevoie ca intimatul să depună certificatul respectiv la primăria comunei și putea beneficia de aceste facilitați doar cu prima zi a lunii următoarei celei în care s-a depus acel document justificativ.
Se menționează faptul că numitul V. I. a depus, la Primăria Comunei M., cerere pentru scutire de la plata impozitului, împreuna cu certificatul de încadrare în grad de handicap, în data de_ și beneficiază de drepturile acordate prin Legea 448/2006. republicata, cu modificările ulterioare, începând cu data de_ .
In drept s-au invocat disp. art. 304 ind. 1 C. pr. civilă.
Intimatul V. I. a depus la dosar "concluzii scrise";, prin care a arătat următoarele:
Intimatul este încadrat în grad de handicap grav, fiind nevăzător așa cum reiese din certificatul 3921/0_ . Recurenta C. M. a procedat la executarea silită împotriva intimatului pentru suma de 2702 lei, sumă ce reprezintă impozitul aferent pentru casa de locuit și terenul pe care îl deține.
Se arată faptul că în conformitate cu prevederile art.26 lit.b din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap V. I. beneficiază ca facilitate fiscală de la scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren.
Instanța de fond în mod corect a considerat că intimatul având în vedere cele mai sus menționate beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădire și teren motiv pentru care a admis în parte contestația la executare.
Referitor la critica hotărârii conform căreia intimatul nu a depus acte justificative in vederea scutirii și cerere în acest sens, în mod corect instanța de fond a statuat faptul că prevederile art.6 lit.f din Legea 448/2006 nu condiționează acordarea facilitaților fiscale de formularea unei cereri de persoana îndreptățită. Mai mult decât atât recurenta are cunoștință de situația intimatului încă din cursul anului 2009, când la data de_ a fost întocmită o anchetă socială în vederea eliberării certificatului în grad de handicap. Mai mult decât atât situația intimatului era de notorietate în sat, având în vedere declarațiile martorilor de la dosarul cauzei și faptul că locuiește într-o localitate cu foarte putini locuitori.
Având în vedere cele mai sus menționate se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, pentru următoarele considerente:
Din Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3921/_ rezultă că V. I., contestatorul, se încadrează în gradul de handicap grav, valabilitatea certificatului fiind permanentă. In conformitate cu art. 26 lit. b din Legea nr. 448/2006 "persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale: scutire de la plata impozitului pe clădire și
teren
";.
Recurenta a demarat executarea silită împotriva contestatorului pentru suma totală de 2702 lei, din care 323 lei reprezintă taxa de salubritate, iar restul de 2379 lei reprezintă impozite clădiri și terenuri, invocând faptul că nu a fost depusă cerere de scutire de la plata impozitului.
Sunt reale susținerile recurentei in sensul ca potrivit art. 35 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, dreptul la asistență socială sub formă de prestații sociale se acordă persoanelor cu handicap din oficiu doar în situația în care persoana care are certificat se află în plată, pentru celelalte situații regula fiind depunerea unei
cereri, astfel cum prevăd dispozițiile art. 36 din același act normativ si ca era necesar ca intimatul să depună certificatul respectiv la primăria comunei, putând beneficia de aceste facilitați doar cu prima zi a lunii următoarei celei în care s-a depus acel document justificativ.
Însă, raportat la împrejurarea că contestatorul-intimat, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap, avea dreptul la facilitățile mai sus indicate, respectiv la scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren, apare ca nelegală executarea silită demarată împotriva acestuia pentru sumele ce reprezintă acest impozit.
Raportat la cele reținute mai sus, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. M., prin primar,cu sediul în loc. M., nr. 183, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 244/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
B. L. T. M. | A. P. | L. D. E. M. D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /2 ex Jud. fond:CKL