Decizia civilă nr. 255/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 255/2013
Ședința publică din data de 11 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P. JUDECĂTOR: L. D. E.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC F. G. S. Sângeorz Băi, împotriva Sentinței civile nr. 2079/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, și în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. - prin D. R. D. ȘI P. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, la data de_, Întâmpinare formulată de intimată prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat.
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 1591alin. 4 Cod pr. Civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 Cod pr. civilă, raportat la art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă.
Totodată, constată că recursul este declarat în termenul legal, netimbrat și nemotivat.
Având în vedere împrejurarea că recurenta nu a timbrat recursul declarat cu taxă de timbru în cuantum de 97 lei și timbre judiciare în val. de 5 lei, deși a fost citată cu această mențiune, tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare cu privire la excepție.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 2079/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ s-a luat act de renunțarea la judecată privind petitul de suspendare a executării silite. A fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea SC F. G. S. împotriva executării silite ce se efectuează în dosarul execuțional nr.62/2012 al executorului judecătoresc S. Viorel și s-a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că referitor la petitul privind suspendarea executării silite, având în vedere poziția contestatoarei prin mandatar față de necesitatea achitării unei cauțiuni, instanța a lua act de renunțarea la acest petit.
Executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. 62/_ al executorului judecătoresc
S. Viorel, la cererea creditorului C.N.A.D.N.R SA D.R.D.P. C., vizează suma de 1210 Euro cu titlu de contravaloare tarif despăgubire neachitat și suma de 554,3 lei cheltuieli de executare, aferente punerii în executare a titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției nr.3000620/_ .
Instanța a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.3000620/_, SC F. G. S. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin2 din OG 15/2002 și obligată la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 1210 Euro.
Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, contestatoarea a formulat plângere contravențională, înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr._ . Prin sentința civilă nr.1860/2011 a fost admisă în parte plângerea formulată și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 4500 lei cu sancțiunea "avertisment";, procesul verbal fiind menținut în rest ca fiind legal și temeinic.
1
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție reprezintă titlu executoriu în ceea ce privește tariful de despăgubire, actele de executare efectuate în dosarul nr.62/2012 al BEJ S. Viorel sunt legale și temeinice, intimata fiind îndreptățită să efectueze acte de executare silită deoarece contestatoarea nu a achitat tariful de despăgubire stabilit prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.3000620/_ .
Față de cele arătate, instanța a respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestator.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC Fores G. S. solicitând admiterea recursului.
Analizând, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
La primul termen de judecată, tribunalul a stabilit în sarcina recurentei obligația de achitare a taxei de timbru în cuantum de 97 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, dispunându-se citarea acesteia, cu mențiunea de a achita aceste sume, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul, astfel că se va admite excepția netimbrării și se va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nelegalei timbrări invocată din oficiu.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta SC F. G. S. Sângeorz Băi, cu sediul în Sângeorz Băi, str. S., nr. 19, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2079/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||||
B. | L. T. | M. | A. | P. | L. | D. E. | M. | D. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /4 ex
Jud. fond: C. M.
2