Decizia civilă nr. 607/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 607/2013
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B.
GREFIER ANA-C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-intimat I. de P. al J. B.
-N.
, împotriva sentinței civile nr. 1073/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul C. M.
, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-petent C. M., care se legitimează cu C.I., lipsă fiind recurentul-intimat I.P.J. B. -N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată recursul la prim termen de judecată.
În procedura verificării din oficiu a competenței în conformitate cu art. 159¹ alin. (4) Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Instanța constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat. Intimatul-petent nu a depus întâmpinare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri, Tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
În susținerea recursului, intimatul-petent C. M. solicită respingerea recursului, arătând că este nevinovat, era cu mașina firmei, nu a consumat băuturi alcoolice, iar martora audiată în fond a fost toată ziua cu el. Mai arată că etilometrul în care i s-a dat să sufle era sigilat, dar nu i s-a arătat dacă este sau nu pe 0, a cerut prelevarea de probe biologice pentru a se vedea că nu a consumat alcool, dar în procesul-verbal de contravenție nu s-a consemnat acest lucru. Fără cheltuieli de judecată.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1073/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost admisă ca fiind fondată plângerea contravențională formulată de către petentul C. M., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 1592977 încheiat la data de_, în contradictoriu cu I. DE P. AL J. B. -N. și, în consecință a fost anulat ca neîntemeiat procesul-verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1592977 încheiat la data de_ de intimatul I. DE P. AL J. B. -N. și sancțiunile aplicate în temeiul său.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 102 alin. (3) litera "a" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de_ la ora 20,45 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe strada V. Braniște din B., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt stabilit prin testare cu aparatul etilometru "DRAGER ALCOTEST 8510 RO" cu seria AR2F nr. 0492, care a indicat valoarea de 0,12 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului - verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul
- verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ";Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal";.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s - au statuat o serie de criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul "lipsei de antecedență contravențională";, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În speța pendinte, contestatorul a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, din probatoriul testimonial administrat în cauză rezultând că la data săvârșirii pretinsei contravenții petentul nu consumase băuturi alcoolice, iar agentul constatator nu a depus diligențele necesare pentru recoltarea probelor biologice în măsura în care acestea au fost și solicitate de petent (fila 17). Că agentul constatator este cel care trebuie să facă diligențele, în raport de împrejurările concrete ale speței - obiecțiunile petentului că nu a consumat băuturi alcoolice - rezultă din însuși aspectul că sfera contravenționalului se impune a fi analizată în raport de principiile dreptului penal, evident fiind că "acuzarea"; este cea care trebuie să dovedească săvârșirea faptei, dovadă ce trebuie să fie administrată în așa fel încât să nu lase loc de nicio îndoială.
Ori, martora audiată în probațiune a declarat că l-a însoțit pe petent toată ziua și că acesta nu a consumat băuturi alcoolice, fapt ce ar fi impus în sarcina "acuzării"; obligația prelevării probelor biologice.
Rezultă, așadar, că starea de fapt reținută de către organul constatator a fost răsturnată în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1592977 încheiat la data de_ de intimatul I. DE P. AL J.
B. -N. și sancțiunile aplicate în temeiul său ca fiind neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul I. de P. al
J. B. -N., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 1592977 din data de_, intimatul C. M. Aurel a fost sancționat contravențional conform art. 102 alin. (3) lit. "a" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de_ a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe strada Vaier Braniște din B. în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt stabilit prin testare cu etilometrul DRAGER ALCOTEST 8510 RO seria ARZF nr. 0492, care a indicat valoarea de 0,12 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Prin sentința civilă pe care o critică ca nelegală și netemeinică, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, apreciind însă eronat că starea de fapt reținută nu ar fi corespuns realității.
Pentru a ajunge la acesta concluzie instanța de fond a înlăturat în mod greșit proba rezultată în baza testării cu un mijloc tehnic legal utilizat și a reținut fără temei legal o presupusă lipsă de diligentă a agentului constatator în privința recoltării probelor biologice.
Declarația martorei audiate, din care a rezultat că intimatul nu ar fi consumat băuturi alcoolice, nu poate răsturna proba indubitabilă rezultată din testarea cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, aparatul etilometru utilizat fiind un astfel de mijloc tehnic, așa cum s-a probat cu buletinul de verificare metrologică nr. 0118693/_, depus la dosar. Aprecierea martorei este subiectivă pentru că vizează un fapt negativ, în măsura în care martora îl putea cunoaște. Astfel, martora putea afirma cu certitudine că nu avea cunoștință sau că nu 1-a văzut pe intimat consumând băuturi alcoolice, fără a putea dovedi că acesta nu a consumat astfel de băuturi anterior sau într-un moment în care ea nu 1-a observat. Simpla afirmația a unui fapt negativ rezultat din observații personale care nu pot avea acuratețea unui mijloc tehnic nu poate înlătura faptul pozitiv probat cu mijlocul tehnic iar acest fapt este că intimatul a condus autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul exprimat, ceea ce ar corespunde unei valori aproximativ duble în sânge. în fapt, așa cum vom argumenta în continuare, contravenția a fost constatată prin testarea cu un mijloc tehnic prevăzut de lege iar proba testării cu un mijloc tehnic nu poate fi înlăturată numai dacă s-ar proba o eventuală funcționare eronată a mijlocului tehnic.
Aprecierea instanței de fond privind presupusa lipsă de diligentă a agentului constatator în recoltarea probelor biologice este superficială și lipsită de temei legal, ignorându-se atât modalitatea prevăzută de lege pentru constatarea contravenției comise de intimat cât și obligațiile legale ale agentului constatator. In mod evident, concluzia instanței de fond că nerecunoașterea faptei de către contravenient ar fi impus în sarcina agentului obligația prelevării probelor biologice trebuie să se bazeze pe un text legal care să prevadă această obligație, însă instanța de fond nu a identificat un astfel de text, care nu există.
Potrivit art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, "Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic". Agentul constatator a constatat contravenția în modalitatea prevăzută de lege și nu avea obligația de a dispune recoltarea probelor biologice.
Art. 185 alin. (2) și (3) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 prevede expres și limitativ situațiile în care conducătorilor auto li se recoltează obligatoriu probe biologice, acestea fiind următoarele:
Când rezultatul testării arată o concentrație mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
Când în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri sau produse periculoase.
Când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezența în organism a substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare.
Intimatul-petent nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situații, prin urmare nu era obligatorie recoltarea probelor biologice. Agentul constatator nu avea obligația de a suporta cheltuielile pentru o operațiune care, în condițiile legii, nu era necesară, astfel că nu se poate reține că ar fi avut obligația să depună diligențe pentru a se preleva probe biologice. Recoltarea probelor și analiza acestora se pot face fie la cererea organului de poliție, atunci când există o obligație legală în acest sens, caz în care unitatea din care face parte polițistul are obligația de a deconta cheltuielile ocazionate de recoltarea și analiza probelor, fie la cererea persoanelor interesate, în cazurile în care legea nu prevede obligativitatea recoltării probelor biologice, caz în care unitatea de poliție nu poate deconta aceste cheltuieli, unitățile medicale prelevând probele numai după achitarea tarifului. O eventuală decontare de către poliție a cheltuielilor pentru prelevarea de probe biologice care nu este justificată conform dispozițiilor legale atrage răspunderea celui vinovat, astfel că "diligentele" pe care instanța de fond le-a considerat necesare dar care nu sunt prevăzute de lege ar fi putut consta fie în achitarea tarifului de către polițist din banii personali, fie în întocmirea de documente cu conținut nereal care să justifice decontarea acestor cheltuieli din fondurile unității tară să existe
temei legal. Niciuna dintre ipoteze nu descrie o obligație de serviciu a polițistului ori o diligentă rezonabilă, necesară, legală și posibilă. Desigur, la cererea contravenientului și pe cheltuiala acestuia se puteau recolta probe biologice iar agentul constatator îl putea însoți pe contravenient la o unitate medicală la care să se facă prelevarea probelor biologice, fără a avea obligația de a achita tariful, însă, așa cum rezultă din obiecțiunile contravenientului consemnate la rubrica alte mențiuni, obiecțiuni confirmate de contravenient prin semnare, acesta nu a solicitat recoltarea probelor biologice. Indiferent care este motivul pentru care nu s-a solicitat recoltarea probelor biologice, deci și în ipoteza în care lipsa solicitării ar fi fost influențată de faptul că agentul i-ar fi comunicat contravenientului că poliția nu achită tarifele pentru recoltarea probelor biologice în alte situații decât cele prevăzute de lege, nu se poate reține că agentul are vreo culpă și că ar fi trebuit să depună
"diligentele necesare pentru recoltarea probelor biologice".
Hotărârea astfel pronunțată este lipsită de temei legal, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, și este netemeinică.
În drept s-au invocat disp. art. 185 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele,
constată că recursul declarat de recurentă este fondat în ceea ce privește solicitarea de modificare a sentinței, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, analizând aserțiunile primei instanțe cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție, întemeiate pe prezumția de nevinovăție cu trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul apreciază că acestea sunt doar parțial corecte, după cum urmează:
Acceptându-se că, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg (tribunalul evidențiază în acest sens cauza Anghel c. României), petentul este prezumat a fi nevinovat, conform aceleiași jurisprudențe a Curții europene privitoare la prezumții și limita rezonabilă pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor (referiri relevante regăsindu-se în cauza Blum c. Austriei), și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care este una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrarie și trebuind a fi raportată și la alte mijloace de probă. Desigur, cum aceasta din urmă nu trebuie utilizată până la limita la care pretinsul contravenient să fie obligat a-și proba nevinovăția, pentru identitate de rațiune, nici prezumția de nevinovăție invocată în favoarea petentului nu trebuie absolutizată.
În acest sens, din perspectiva jurisprudenței Curții în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, tribunalul reține, în acord cu opiniile doctrinare exprimate în materia dreptului contravențional, că art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței). Mai mult, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).
OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției. Or, în atare condiții, tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public. Specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.
Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție.
Totodată, împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional (care prin exercitarea dreptului de a formula plângere contravențională supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal) nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât plângerea
contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din acestea.
Reține prima instanță că în cauză proba contrară stării de fapt descrise în procesul- verbal de contravenție a fost realizată de petent prin intermediul depoziției martorei audiate la cererea sa și care, în opinia instanței susține netemeinicia actului constatator, confirmând teza susținută de petent, potrivit cu care rezultatul testării s-a datorat oțetului din ardeii copți consumați de acesta din urmă.
Numai că, așa cum corect a remarcat organul constatator, este de notorietatea faptul că oțetul are în compoziție acid acetic, iar etilometrul ALCOTEST 8510 RO (al cărui buletin de verificare metrologică a fost depus la dosarul de fond la fila 15) utilizat pentru testarea petentului măsoară conținutul de alcool etilic și nu conținutul de acid acetic.
În atare condiții, având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus și rezultatul final al testării, însușit de petent prin semnarea acestuia (f. 14 dosar fond) tribunalul reține că starea de fapt menționată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat nu este infirmată de probele administrate în cauză, depoziția martorei audiate tinzând la dovedirea unui fapt negativ, iar prezumția legală de veridicitate de care beneficiază actul constatator nu a fost răsturnată în cauză, sens în care legal și temeinic s-a dispus sancționarea contravențională a petentului intimat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare, impunându-se respingerea plângerii contravenționale exercitate de petent.
Totodată, în privința aprecierii instanței de fond în sensul că în circumstanțele factuale atestate de martora audiată, în sarcina agentului constatator exista obligația prezentării petentului pentru recoltarea probelor biologice, aceasta este lipsită de fundament legal, petentul neaflându-se, așa cum corect a relevat recurenta, în nici una dintre ipotezele legale reglementate de art. 185 alin. 2 și 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, care prevăd expres și limitativ condițiile în care este obligatorie recoltarea de probe biologice conducătorilor auto.
Față de cele ce precedă,
în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să admită recursul declarat de recurent, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul că se va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C.
M. împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 1592977/_, întocmit de I. BN, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul I. | de P. | al J. B. -N. , cu sediul în | |
B. | , str. N. B., nr. 1-3, județul B. | -N. | împotriva sentinței civile nr. 1073/_ |
pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o modifică în sensul că:
- respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. M., cu domiciliul în B.
, str. N., nr. 1, sc. A, ap. 18, jud. B. -N. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 1592977 din_ încheiat de intimatul I.P.J. B-N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. P. M. | D. E. | L. L. | T. B. | Ana-C. | A. |
Red/dact: MAP/HVA _ /2 ex Jud. fond:COD |
