Decizia civilă nr. 613/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 613/R
Ședința publică din 05 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. P. - judecător
JUDECĂTORI: M. H.
C. G.
G. ier: A. O.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul, formulat de recurenta- petentă SC F. K M. S. , cu sediul în B. M., E., nr. 10, județul M.
, împotriva sentinței civile nr. 12015/_ a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M.
, cu sediul în B. M., 22 D., județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei recurentei - petentă fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ ,_ ,_ și respectiv la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12015/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta SC F. K M. S., cu sediul în B. M., str. E., nr.10, jud. M.
, împotriva procesului-verbal de contravenție seria AZ nr.3140550/_ întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J.
, cu sediul în B. M., str. 22 decembrie, nr. 37, jud. M. și a menținut procesul-verbal contestat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reține în considerentele sentinței următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție seria AY nr.3140550 întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J. M. la
data de_, petenta SC F. K M. S. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 6.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.1 lit.e din legea 12/1990 rep. și sancționată de art.2 alin.1 lit.f din legea 12/1990 rep.
Pentru a se aplica aceste sancțiuni s-a reținut că: la data de_, ora 11.30, petenta a deținut la punctul de lucru al societății din B. M., str.E.
, nr.10, ap.3 și 13, în vederea comercializării cantitatea de 7 pachete de supă instant și 74 pachete semințe de floarea soarelui fără a avea documente de proveniență.
Conform art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea CEDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A n 141-A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, n 33501/96,
§ 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, n 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Sub aspectul legalității procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria AY nr.3140550 întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J. M., la data de_ a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16, art.17 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, se rețin următoarele: la data de_, ora 11.30, petenta a deținut la punctul de lucru al societății din B. M., str.E.
, nr.10, ap.3 și 13, în vederea comercializării cantitatea de 7 pachete de supă instant și 74 pachete semințe de floarea soarelui fără a avea documente de proveniență.
Petenta nu a negat săvârșirea faptei.
Aceasta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.1 lit.e din legea 12/1990 rep, care stabilește că:efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a cãror proveniențã nu este doveditã, în condițiile legii. Documentele de proveniențã vor însoți mãrfurile, indiferent de locul în care acestea se aflã, pe timpul transportului, al depozitãrii sau al comercializãrii.
Prin documente de proveniențã se înțelege, dupã caz, factura fiscalã, factura, avizul de însoțire a mãrfii, documentele vamale, factura externã sau orice alte documente stabilite prin lege.
Potrivit art.2 din legea 12/1990: constituie contravenții faptele prevãzute la art. 1 lit. a) - k) și se sancționeazã dupã cum urmeazã: faptele prevãzute la lit. a), b), e), g), i), j) și k), în cazul în care au fost sãvârșite de persoane juridice, cu amendã de la 6.000 lei la 20.000 lei.
S-a reținut de către prima instanță că fapta a fost corect încadrată și sancționată de agenții constatatori iar sancțiunea aplicată acesteia a fost amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, motiv pentru care s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta SC F. K M. S. .
Sentința a fost atacată cu recurs de către petentă care a solicitat modificarea sentinței, admiterea plângerii și înlocuirea amenzii cu avertisment.
În dezvoltarea motivelor de recurs prin care critică sentința exclusiv sub aspectul individualizării sancțiunii principale recurenta susține că având în vedere cantitatea mică de produse alimentare, pentru care societatea comercială sancționată prin procesul verbal atacat, nu a putut prezenta acte de proveniență și valoarea relativ mică a acestora, respectiv câteva zeci de lei, apreciază că amenda aplicată, chiar dacă este minimul prevăzut de lege - 6.000 lei - este mult prea mare pentru o sicetate aflată la început de drum (aceasta fiind înființată în_ (. Consideră că sancțiunea avertismentului ar fi suficientă pentru contravenția săvârșită, amenda fiind mult prea drastică.
Potrivit prevederilor art. 5 din OG nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002 modificată și completată, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar portivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea ei, se impun a fi avute în vedere și celelalte criterii de individualizare privind modalitatea de sancționare.
În drept se invocă art. 304 și 312 C.pr.civ., art. 5, 21 și 31 din O.G.
2/2001.
Motivele de recurs au fost analizate potrivit art. 3041C.pr.civ.
Intimatul I. de P. al J. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, poziție procesuală exprimată oral de reprezentantul său în instanță.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor pe care se întemeiază, potrivit art. 3041C.pr.civ. T. îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentința fost atacată exclusiv sub aspectul sancțiunii principal aplicate prin procesul-verbal de contravenție. În aceste limite a fost soluționat recursul în temeiul principiului disponibilității, fără a se constata cauze de nulitate expresă a procesului-verbal dintre cele prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001.
T. constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a gradului concret de pericol social al faptei prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 ale O.G nr. 2/2001.
Sancțiunea amenzii aplicate în cuantumul minim prevăzut de lege este proporțională cu pericolul social al faptei raportat la cantitatea de bunuri comercializată fără documente de proveniență, fără a prezenta relevanță exclusiv valoarea acestora raportat la numărul mare de aproximativ 80 de produse.
Recurenta-petentă nu a propus nici o probă pentru a face dovada situației financiare dificile pe care susține că o are pentru a se circumstanția sancțiunea conform art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., T. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE
ca nefondat recursul declarat de recurenta - petentă SC F. K M. S. împotriva sentinței civile nr.12.015/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte, J. ecător, J. ecător,
P. M. H. G. C.
în concediu de odihnă în concediu de odihnă
semnează Președintele semnează Președintele
instanței instanței
G. ier,
O.
Red. M.H/ _
Tred.A.O /_ - 2ex
J. ecător la fond M. E. M.