Decizia civilă nr. 6135/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dos.nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.6135/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTORI: A. | A. | M. | |
S. | L. | R. |
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant G. T., împotriva sentinței civile nr. 12296 din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă
C. de A. de S. a J. C., având ca obiect anulare act administrativ- decizie CAS.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant G. T., lipsă fiind intimata-pârâtă C. de A. de S. a J.
C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al treilea termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost amânată în vederea comunicării pârâtei-intimate a xcepției de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr.617/2007, invocată de recurentul-reclamant.
Intimata-pârâtă C. de A. de S. a J. C. a depus întâmpinare la excepția de nelegalitate și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă ca motiv de ordine publică eventuala depășire prin acțiunea în contencios fiscal a cadrului stabilit prin contestația administrativă, prev. de art. 205 Cod procedură fiscală.
Recurentul-reclamant G. T. solicită respingerea acestui motiv de ordine publica.
Recurentul-reclamant G. T., întrebat fiind de către instanță, arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea acordă cuvântul recurentului-reclamant pe excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr.617/2007mn.
Recurentul-reclamant G. T. susține excepția așa cum a fost formulată și motivată în scris și solicită a fi admisă.
În subsidiar, solicită trimiterea cauzei instanțe competente în vederea soluționării excepției și suspendarea judecării fondului cauzei până la soluționarea excepției.
Mai arată că până în momentul de față nu s-a făcut distincție între creanțele bugetare și creanțele fiscale.
Curtea, respinge cererea de trimitere a cauzei instanței de contencios în vederea soluționării excepției, precum și cererea de suspendare a judcării cauzei, având în vedere aspectele invocate nu sunt legate de soluționarea litigiului pe fond, precum și cererea de suspendare a judcării cauzei.
Curtea acordă cuvântul recurentului-reclamant pe fondul cauzei.
Recurentul-reclamant G. T. susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea Deciziei nr. E511/_ emisă de C. de A. de S. C., prin care s-a soluționat plângerea prealabilă a subsemnatului și pe cale de consecință să se dispună anularea și a Deciziilor de impunere din Oficiu nr. 372034/1/_ și 372034/2/_ .
Mai arată că potrivit Legii 544/2004 orice persoană poate să solicite anularea actului administrativ pe care îl consideră nelegal.
De asemenea, arată că nu a atacat decizia de impunere emisă de CAS C. în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, ci pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, întrucât acest act nu emana de la o instituție care putea să emită un asemenea act, s-a emis o decizie de impunere fără a avea un temei juridic.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 12296 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepț ie i de necons tituț ion al itate
a prevederilor art. 257 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție invocată de reclamantul G. T. .
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. T., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 511/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 372034/1/_ și nr. 372034/2/_ privind stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate la FNUASS pe perioada 2006- 2011.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că începând cu anul 2006, reclamantul G. T. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 372034/1/_ și nr.372034/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferentă anilor 2006-2011 (filele 14, 15).
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 10-12), respinsă prin Decizia nr. E511/_ (filele 7-9), iar acum atacă în contencios administrativ deciziile de impunere, susținând că în aceeași perioadă a avut calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, iar în această calitate a fost asigurat la CAS C., neexistând un contract de asigurare pentru veniturile din activități independente.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale a reieșit în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamantul s-a mai prevalat de faptul că în același interval de timp i s-a reținut lunar contribuția către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pentru veniturile realizate în calitate de administrator al unei societăți comerciale, dar art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri asimilate salariilor și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri. De asemenea, legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
Apoi, nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu a fost de natură a exonera reclamantul de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. T. solicitând admiterea recursului
, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond; admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea Deciziei nr. E511/_ emisă de C. DE A. DE S. A J. C.
, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă a subsemnatului, iar pe cale de consecință anularea și a Deciziilor de impunere din Oficiu nr. 372034/1/_ și 372034/2/_ .
În fapt, așa cum a arătat și la instanța de fond, în perioada anilor 2007 - 2011 si-a desfășurat activitatea atât ca și persoană fizică autorizată în calitate de avocat, acordând consultată juridică la diferite societății comerciale cât și în calitate de administrator la S.C. ARMĂTURA SA C. -N., beneficiind de indemnizație de administrator.
În calitate de administrator a beneficiat de indemnizație de administrator, a fost asigurat obligatoriu și a contribuit la fondul de sănătate prin contribuțiile reținute din indemnizația cuvenită în baza funcției exercitate, dar și prin achitarea de către unitate a cotei de asigurări către bugetul asigurărilor de sănătate pentru persoana recurentului. Având în vedere că nu a fost mulțumit de modul de soluționare a contestației împotriva deciziilor de impunere din oficiu de către intimată, s-a adresat instanței de judecată, motiv pentru care a și invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale în baza cărora s-au emis deciziile de impunere. Pe lângă aceste aspecte în cadrul contestației formulate la instanță a depus și o completare a motivelor referitoare la nelegalitatea deciziilor emise de către intimată. Instanța de fond analizând motivele invocate de reclamant le-a apreciat nefondate și a respins contestația, soluție pe care o consideră total nelegală.
Instanța de fond, fără să analizeze argumentele invocate în exprimarea poziției referitoare la nelegalitatea actelor administrative emise de către intimată a încercat o analiză a prevederilor legale care au o anumită, legătură cu speța, dar
care nu au fost invocate de recurent în apărare și pe lângă aceste aspecte nu s-a pronunțat pe motivul de nelegalitate invocat prin completarea motivelor contestației depusă pentru termenul din data de_ .
Instanța reține că recurentul avea obligația de a depune la intimată declarații cu venituri realizate în temeiul art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, ori în conformitate cu acest text de lege doar persoanele fizice care desfășoară activități independente care au contract cu intimata aveau obligația de a depune o asemenea declarație, pentru a i se calcula contribuția de asigurări de sănătate.
Susținerile legale că calitatea de asigurat și obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului prin încheierea unui contract în acest sens, sunt contrazise de prevederile legale imperative invocate de recurent în acțiune. Art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 stabilește condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat trebuie să facă "dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi", iar în continuare se menționează că " persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator". Așadar, textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă "ope legis" așa cum în mod greșit s-a apreciat prin decizia atacată. în această situație, pretinderea de către intimată a unor contribuții, fără a exista vreun contract cu recurentul nu este legală, doar dacă obligația de plată a recurentului este stabilită prin contract sau printr-un act care să țină loc de contract.
Este real faptul că art. 208 alin. 3 clin Legea nr. 95/2006 prevede că
"asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar", dar și în aceste condiții, în cazul recurentului, decizia este nelegală, având în vedere că este asigurat obligatoriu în baza legii prin reținerea
contribuțiilor din indemnizația de administrator atât din indemnizația recurentului cât și pe fondul de salarii din care se achită această indemnizație către FNUASS.
Chiar dacă, legislația se referă la obligativitatea achitării contribuțiilor din toate veniturile realizate de contribuabil, în cazul veniturilor realizate din activități independente, contribuțiile la FNUASS se stabilește prin contractul încheiat între părți și nu prin decizie de impunere, care de altfel nici nu este reglementă de Legea nr. 95/2006.
În aceste condiții intervine și ultimul motiv invocat în susținerea poziției referitoare la nelegalitatea deciziilor de impunere și care nici măcar nu a fost analizat de instanța de fond.
Contribuția de asigurări de sănătate se poate realiza doar pe baza unui contract încheiat între părți, adică între recurent și intimată, contract care nu există. Pârâta a încercat să speculeze un vid în legislația României și să încerce emiterea unui act administrativ fără a avea la bază o prevedere legală care să stabilească această posibilitate.
Decizia de impunere este reglementată de prevederile OG nr. 92/2003 republicată și cu toate modificările și completările ulterioare și de prevederi/e Legii nr. 571/2003 care fac referire la creanțele fiscale ale statului. Aceste acte normative se referă clar la datoriile fiscale ale contribuabililor către bugetul statului și nu se referă la contribuțiile de asigurări de sănătate. Este real faptul că la data de_ a apărut OUG nr. 125/2011 care a dat o reglementare legală acestui vid în legislația României, dar aceste prevederi legale nu retroactivează.
Potrivit art. 296 24din Legea nr. 571/2003 introdus prin punctul 109 din OUG nr. 125/2011 (1) Contribuabilii prevăzuți la art. 29621alin. (1) lit. a)-e) și lit. g), adică și recurentul este obligat să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale.
În cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate, plățile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, sau pe baza normelor de venit, potrivit prevederilor prevăzute la art. 83. în cazul contribuției de asigurări sociale, obligațiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 29622alin. (1).
În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de. asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la art. 29621alin. (1) lit, a)-e) se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuți la art. 29621alin. (1) lit. a)-e) și g) se evidențiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, pentru cei de la art. 29621alin.
(1) lit. a)-e) și, respectiv, semestrial, în două rate egale, până la data de 25 septembrie inclusiv și 25 noiembrie inclusiv, pentru contribuabilii prevăzuți la ort. 29621alin. (1) lit. g).
(5) Contribuabilii prevăzuți la art. 29621 alin. (1) lit. f) și h) datorează contribuții sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și virării sumelor respective în conformitate cu prevederile art. 52 și art. 74 alin. (4), după caz.
Punctul 109 din OUG nr. 125/2011 prevede: După articolul 29620se introduc două noi capitole, capitolele II și III, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL II, Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică,
CAPITOLUL III Contribuția de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum și persoanele care nu realizează venituri.
La art. VII Ut d) din OUG nr. 125/2011se arată foarte clar: prevederile art. I pct. 89, 96, 101, 106, 107 și 109 se aplică începând cu data de 1 iulie 2012.
Decizia de impunere era reglementată până la data de_ de către actul normativ care se referea la datoriile fiscale ale contribuabililor către bugetul statului, iar contribuțiile se asigurări sociale nu se încadrau în această categorie de datorii ale contribuabililor și în consecință, pârâta nu putea să emită o decizie de impunere fără a avea la bază un act normativ care să prevadă această posibilitate, mai ales că în Legea nr. 95/2006 stabilește clar la art. 211 alin. 1, condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat și pe care le-a citat mai sus.
Concluzia clară din aceste texte de lege este acea că, contribuția recurentului se putea datora doar în baza unui contract încheiat cu pârâta și nu în baza unei decizii de impunere, pentru că intimata nu putea să emită o asemenea decizie, aceasta nefiind reglementată de Legea nr. 95/2006 ci de OG 92/2003 și Legea nr. 571/2003 acte normative care se referă la creanțele fiscale și nu la contribuțiile de asigurări de sănătate.
Pârâta nu putea să emită o decizie de impunere fără a avea la bază un act normativ care să prevadă această posibilitate în favoarea pârâtei.
Pe lângă Codul de Procedura Fiscală și Codul Fiscal, înainte de apariția Legii 53/2003, Codul Muncii, doar în vechiul cod al muncii reglementa posibilitatea emiterii unei decizii de impunere ori, în momentul emiterii deciziei de impunere de către pârâtă codul de procedura fiscală și codul fiscal nu se aplicau și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, iar singurul act normativ care se referea la aceste contribuții a fost Legea nr. 95/2006, care nu prevedere posibilitatea că instituțiile, de genul ca și pârâta să poată obliga pe contribuabili la plata contribuțiilor prin emiterea deciziilor de impunere.
Singura prevedere care poate fi analizată din Legea nr. 95/2006 referitor la modul cum se pot încasa sumele datorate de către contribuabili către FNUASS este art. 261, care prevede:
Angajatorii și asigurații care au obligația plații contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respecta datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedura fiscala.
CNAS aproba norme privind desfășurarea activității de executare silita a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Persoanele prevăzute la art: 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidenta necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Din textul de lege menționat mai sus rezultă o singură concluzie, aceea că după momentul în care o persoană are stabilită o datorie față de Fondului național
unic de asigurări sociale, iar această obligație în cazul recurentului poate fi determinată doar în baza unui contract de asigurare, se poate trece la executarea silită a debitorului în baza prevederilor Codului de procedură fiscală și a Codului fiscal.
Pe lângă acest aspect, prevederile Legii. Nr.95/2006 nu se completează cu prevederile Legii 571/2003 și OUG nr. 92/2003 doar în situațiile clar stabilite de prevederile art. 261, iar acest text de lege nu prevede atributul și posibilitatea Casei Naționale de A. de S. de a stabili valoarea contribuțiilor datorate de contribuabili prin Decizii de impunere ci doar în baza unui contract de asigurare.
Intimata C. de A. de S. a J. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizand recursul declarat in speta prin prisma motivelor invocate si a motivului de ordine publica invocat din oficiu la termenul de judecata din data de_ Curtea retine urmatoarele
:
Contributia persoanele fizice ce desfasoara activitati independente la fondul unic national al asigurarilor de sanatate este o creanta bugetara si fiscala .
Astfel conform art. 209 alin. 1 din Legea 95/2006 fondul unic national al asigurarilor de sanatate este un fond special care se formeaza si utilizeaza potrivit Legii 95/2006.
Potrivit art. 1 lit. c si avand in vedere definitiile date de art. 2 punctele 7 si 28 notiunilor de buget general consolidat si fonduri speciale ,fondurile speciale cum este si FNUASS sunt parte componenta a bugetului general consolidat .
Conform art. 1 alin. 2 din OG 92/2003 prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
Intrucit in privinta veniturilor la FNUASS nu se prevede altfel rezulta ca administrarea creantelor ce constituie venituri ale acestui fond special ,parte a bugetului general consolidat este supusa regulilor Codului de Procedura Fiscala,existind reguli speciale doar in ceea ce priveste organele competente sa realizeze aceasta administrare .
Fiind creante bugetare si totodata si creante fiscale rezulta ca in ipoteza emiterii unui titlu de creanta prin care se stabileste in sarcina unei persoane obligatia de a achita o suma de bani cu titlu de contributie ,majorari si penalitati la acest fond respectiva persoana poate contesta acest titlu de creanta doar in conditiile reglementate de art. 205 si urm din OG 92/2003 contestarea acestuia in conditiile Legii 554/2004 fiind inadmisibila intrucit eludeaza dispozitiile legale imperative cuprinse in art. 205-218 din OG 92/2003 .
Conform art. 206,207,211,218 din OG 92/2003 contestația se formulează în scris și va cuprinde:a) datele de identificare a contestatorului;b) obiectul contestației;c) motivele de fapt și de drept;d) dovezile pe care se întemeiază;e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul
emitent al actului atacat.Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.
Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Din economia acestor texte de lege rezulta asadar ca pentru contestarea titlului de creanta persoana interesata este obligata sa formuleze in termen de 30 de zile sub sanctiunea decaderii contestatie in care sa indice ce contesta cat si motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza aceasta contestatie .
Organul competent sa solutioneze aceasta contestatie analizeaza aceste motive de fapt si de drept invocate in termenul legal sus mentionat si da o solutie contestatiei pe care o motiveaza atat in fapt cit si in drept .
In fata instantei persoana interesata ataca aceasta decizie de solutionare a contestatiei sale putand aduce critici cu privire la legalitatea acestei decizii si implicit legalitatea titlului de creanta evident din prisma a ceea ce aceasta decizie a analizat respectiv din prisma motivelor invocate in contestatia formulata in termenul legal de 30 de zile .
Rezulta asadar ca in cadrul actiunii indreptate impotriva deciziei de solutionare a contestatiei nu pot fi invocate alte motive de fapt si de drept decit cele invocate in termenul legal de formulare a contestatiei si care au fost analizate in cadrul deciziei contestate, recunoasterea posibilitatii de invocare a altor motive de nulitate pentru prima oara in fata instantei reprezentind practic o incalcare a termenului de decadere de 30 de zile si a intregii proceduri de solutionare a acestei contestatii care arata ca ceea ce se supune atentiei si cenzurii instantei este decizia de solutionare a contestatiei si prin intermediul sau actul administrativ fiscal, legalitatea sa putind fi raportata doar la ceea ce a analizat aceasta decizie nu si la ceea ce nu s-a invocat in termenul legal de contestatre.Evident ca persoana interesata are posibilitatea de a solicita repunerea in termenul de contestare dar in aceasta situatie trebuie sa faca dovada indeplinirii cerintelor specifice institutiei repunerii in termen.
In speta in cadrul contestatiei formulate in temeiul art. 205-210 din OG 92/2003 reclamantul recurent a invocat motive de nelegalitate vizind lipsa obligatiei sale de a contribui la FNUASS datorita neincheierii unui contract de asigurare ,neinformarii sale de catre parata intimata asupra obligatiilor sale catre FNUASS,existentei unui sistem propriu de asigurari sociale a avocatilor (f. 1-12 dosar fond ).In cuprinsul contestatiei reclamantul indica si practica judiciara ce facea dovada motivelor pe care le-a invocat .
In cererea de chemare in judecata in forma sa initiala reclamantul reitereaza motivele contestatiei formulate in termenul legal si solutionata prin decizia atacata in speta .
In data de_ reclamantul fara a solicita o repunere in termen depune completare a cererii sale de chemare in judecata invocind motive de nulitate noi neinvocate in contestatie respectiv :lipsa competentei CNSAS de a emite decizii de impunere dedusa din interpretarea coroborata a art. 296 indice 24 din Legea 571/2003,punctul 109 din OUG 125/2011,art. 261 din Legea 95/2006.
Aceste motive suplimentare reiterate si in recurs nu pot fi analizate in fond intrucit au fost invocate prin incalcarea termenului de decadere prevazut de art. 206 din OG 92./2003 si a procedurii reglementate de art. 205-218 din acelasi act normativ urmand a fi respinse ca inadmisible .Analiza lor in fond ar insemna acceptarea completarii motivelor de drept ale contestatiei prin incalcarea
termenului de 30 de zile prevazut de art. 206 din OG 92/2003 sub sanctiunea decaderii si analiza legalitatii deciziei de solutionare a contestatiei din perspectiva unor motive neanalizate in cuprinsul ei .
Urmeaza asadar ca aceste motive de recurs ce reitereaza motivele din completarea actiunii sa fie respinse ca inadmisibile fara examinarea lor in fond pe baza textelor de lege sus mentionate.
In legatura cu aceste motive de recurs reclamantul recurent a invocat exceptia de nelegalitate a art. 35 din Ordinul 617/2007 ce reglementeaza competenta CNSAS de a emite decizii de impunere .Intrucat motivele de nelegalitate ce vizeaza acest aspect au fost respinse ca inadmisibile Curtea a respins cererea de sesizare a instantei competente cu solutionarea acestei exceptii intrucat aceasta exceptie nu ajuta la solutionarea fondului actiunii asa cum pretinde art. 4 din Legea 554/2004 .
Astfel si daca s-ar admite aceasta exceptie de nelegalitate acest aspect ar fi irelevant in speta cata vreme motivele de nelegalitate vizind competenta CNSAS de a emite decizii de impunere nu pot fi analizate in fond nefiind invocate in conditiile legale sus expuse.
In ceea ce priveste motivele de nelegalitate invocate in contestatie si reluate in actiune si in motivele de recurs Curtea retine ca sistemul asigurarilor sociale de sanatate este bazat si pe principiile obligativitatii si al solidaritatii sociale asa cum rezulta din art. 208 din Legea 95/2006.
Calitatea de asigurat o are conform art. 211 din Legea 95/2006 orice persoana care este cetatean roman si are domiciliul in Romania .Ca atare in principiu orice persoana care se incadreaza in aceasta categorie la care face referire art. 211 din Legea 95/2006 are obligatia de a contribui la FNUASS.
In art. 213 din Legea 95/2006 se prevad in mod expres categoriile de persoane care beneficiaza de asistenta medicala fara a fi obligate la plata contributiei sus mentionate reclamantul recurent neincadrandu-se in aceste categorii .Ca atare el are conform art. 211 si 213 alin 4 din Legea 95/2006 obligatia a achita contributia la FNUASS .
In plus art. 215 alin. (3) din lege, în forma anterioară, arăta că obligația de plată se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
Și în forma actuală, textul reglementează mai detaliat această obligație, astfel că îndrituirea pârâtei de a percepe această contribuție nu poate fi pusă în discuție.
Obligatiile sus indicate subzista conform dispozitiilor legale sus mentionate indiferent daca reclamantul a fost sau nu informat conform art. 222 din Legea 95/2006.
Motivul de recurs vizind inexistenta contractului de asigurare este nefondat in speta intrucit aceasta obligatie de a incheia contractul de asigurare revine recurentului reclamant si deriva din obligatia sa de a contribui la FNUASS asa cum rezulta din intreaga conceptie a legiuitorului asupra acestui sistem de asigurari sociale de sanatate prevazut de Legea 95/2006. Altfel spus, acesta nu se poate prevala în propriul beneficiu de inexistența încheierii unui contract de asigurare pentru a fi exonerat de la plata acestor contribuții. A accepta o atare interpretare ar însemna validarea comportamentului nelegal al contribuabilului, ceea ce ar contraveni principiului de drept consacrat de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, conform căruia nimeni nu poate să-și invoce propria sa culpă pentru a dobândi un drept sau o situația avantajoasă.
In concluzie reclamantul recurent avea obligatia de a incheia contractul de asigurare ,de a-si depune declaratia de venituri si de a achita contributia la FNUASS trimestrial .
Avocatiii nu sunt cuprinsi in alte forma de asigurare a sanatatii Legea 51/1995 vizind sistemul de asigurari sociale (pensii etc) si nu sistemul asigurarilor sociale de sanatate .
Avand in vedere considerentele mai sus expuse Curtea in temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul si va mentine sentinta recurata ca fiind legala si temeinica .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. T. împotriva sentinței civile nr. 12296 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||||
V. G. | A. | A. | M. | S. | L. | R. |
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. G. C.
