Decizia civilă nr. 636/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 636/R

Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.

J. ecător N. B.

J. ecător V. F.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent L.

G., cu domiciliul în Petrova, nr. 158B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1196 din data de_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M., în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimatul I. DE R. S. ȘI V. C. -N., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Prin sentința civilă nr. 1196 din_, J. ecătoria Vișeu de Sus a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. G., domiciliat în Petrova nr.158B, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I.

T. de R. S. și V. C. -N., cu sediul în C. -N., str. F. de Z. nr.93A, jud. M. și a dispus reducerea cuantumului amenzii aplicată potrivit procesului-verbal seria CCS nr.0005778/_, de la suma de 3000 lei la suma de 2000 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În data de_, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.19 lit.f din Legea 171/2010, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC Leopet Com SRL, a împiedicat efectuarea controlului depozitului de material lemnos și a instalației de debitat, refuzând în repetate rânduri să prezinte la control documentele de proveniență și însoțire a materialului lemnos.

În acest sens, s-a încheiat procesul-verbal seria CCS nr.0005778, care cuprinde, strict formal, toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității, ce ar fi putut fi constatată și din oficiu, susținerile

petentului în sensul că, procesul-verbal nu conține data când a fost săvârșită fapta fiind lipsite de fundament.

Sub aspectul temeiniciei actului, probele administrate în cauză nu sunt de natură a răsturna prezumția de care se bucură procesul-verbal în acest sens.

Faptul că petentul a sesizat organele de poliție cu o plângere privind furtul documentelor care trebuiau prezentate la control, nu este de natură a înlătura răspunderea sa pentru fapta contravențională reținută. Orice persoană poate sesiza organele de poliție, la fel cum poate fi sesizată și instanța de judecată, cu diverse plângeri sau alte cereri, dar asta nu înseamnă că cele susținute în aceste plângeri se confirmă. Este cert faptul că petentul a reclamat furtul unor documente menționate exact, chiar și cu serie și număr și este doar posibil ca acest lucru să se fi întâmplat în realitate, exact în ziua în care s-a stabilit să le prezinte, petentul având tot interesul de a i se "sustrage"; documentele, pentru ca acestea să nu facă obiectul controlului.

Simpla posibilitate privind sustragerea actelor ce trebuiau prezentate la control, necoroborată cu alte dovezi în sensul celor afirmate, nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că procesul-verbal a fost întocmit în mod netemeinic și nelegal.

Referitor la modul de individualizare a sancțiunii contravenționale, acesta corespunde doar parțial criteriilor prevăzute de art.5 și art.21 alin.3 din OG 2/2001. Potrivit art.5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel cum prevede art.21 alin.3 din OG 2/2001.

Petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 3000 lei, însă ținând cont de faptul că intimatul nu a prezentat dovezi în sensul existenței unor sancționări anterioare a petentului pentru același gen de faptă, minimul amenzii prevăzut de lege, respectiv 2000 lei, este suficient pentru a-și atinge scopul sancționator și preventiv în vederea căruia a fost instituită această sancțiune. În același timp, fapta comisă nu este de o gravitate redusă, pentru a putea fi aplicată sancțiunea avertismentului, în zonă existând numeroase probleme legate de exploatarea materialului lemnos în condiții legale, impunându-se responsabilizarea agenților economici și a persoanelor fizice în legătură cu aceste activități, desfășurate de cele mai multe ori nelegal.

Împotriva sentinței, a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, petentul L. G., solicitând în principal, modificarea hotărârii, în sensul admiterii plângerii,iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu "avertisment";.

În motivarea cererii de recurs petentul a arătat în esență că faptei pentru care a fost sancționat îi lipsește un element constitutiv și anume latura obiectivă, cazul fortuit în care se afla la acea dată.

Examinând recursul, tribunalul constată că este fondat din următoarele considerente:

Probele administrate în recurs, respectiv înscrisurile provenite de la Serviciul de Telecomunicații Speciale - Direcția pentru Apel Unic de Urgență și adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr.1206/P/2012relevă împrejurarea că petentul a reclamat furtul din autoturismul proprietatea sa, a unei genți conținând actele și ștampila SC LEOPET SRL, la data de_, ora 9:56 și că aceeași reclamație a formulat-o și la organul de poliție la_ (ora 9:10-10:00).

Procesul verbal de constatare a contravenției atacat a fost încheiat la data de_, ora 11:45, ulterior sesizării furtului.

În acest context, contravenției reținute în sarcina petentului îi lipsește latura obiectivă iar cazul fortuit în care s-a aflat înlătură caracterul contravențional al faptei.

În considerarea celor de mai sus expuse, recursul petentului va fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și al anulării procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art.304 ind. 1 Cod procedură civilă,

Admite recursul declarat de petentul L. G., cu domiciliul în Petrova, nr. 158B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1196 din data de_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, jud. M. ,pe care o modifică în temeiul art.312 Cod procedură civilă, în sensul că:

Admite plângerea formulată de petentul L. G., cu domiciliul în Petrova, nr. 158B, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE R.

S. ȘI V. C. -N., cu sediul în C. -N., str. F. de Z., nr.93/A, jud.

  1. și în consecință anulează procesul verbal de constatare a contravenției seria CCS nr. 0005778 din_ încheiat de intimat.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    V. P.

    N.

    B.

    V.

    F.

    în concediu de odihnă

    în concediu de odihnă

    semnează președintele instanței

    semnează președintele instanței

    G. ier,

    1. H.

Red. B.N / _

Tred. A.H./_ /2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND ANA M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 636/2013. Anulare proces verbal de contravenție