Decizia civilă nr. 6620/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6620/2013
Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. Ș. -M. - PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 2855 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., cauza privind și pe intimații P. J.
-N. și C. LOCAL AL M. B., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită .
Recursul promovat este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate (f.13-14).
De asemenea, în data de_, intimatul C. LOCAL AL M. B.
, a trimis la dosarul cauzei prin fax, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și judecarea cauzei în lipsă, întâmpinare care a fost trimisă la dosar și prin poștă în data de_ .
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Apreciază că, la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, cauza fiind în stare de judecată declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2855 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. J. B. -N. împotriva pârâtului C. LOCAL AL M. B. și intervenientul în interes propriu
Ș. M. prin P. .
De asemenea, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de intervenienta în interes propriu C. Ș. M. PRIN P., în contradictoriu cu pârâtul C. Local al M. B. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de P. județului B. -N., în exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 din Legea
nr. 554/2004 împotriva Hotărârii nr. 102 din data de_ adoptată de C. local al municipiului B. (f. 7-9 dosar) privind clasificarea, aprobarea indicativului unui drum de interes local din municipiul B. și localitățile componente și transmiterea acestuia în administrarea C. ui județean B. -
.
Hotărârea a fost transmisă Instituției P. ui la data de_, în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 215/2001 rep., iar la data de _
, urmare a formulării de către P. ul comunei Ș. -M. a unei adrese prin care se aduce la cunoștința Instituției P. ui exercitarea unei plângeri prealabile cu privire la hotărârea adoptată de C. local B., P. județului B. -N. solicită emitentului Hotărârii nr. 102/2011 să comunice documentele doveditoare ale dreptului de proprietate al municipiului B. asupra terenului aferent drumului comunal clasificat.
Coordonatele drumului în discuție și atribuirea indicativului pentru identificare (DC8G) sunt relevate în anexa la hotărârea sus menționată (f. 9), traseul acestuia situat între B. -Sărata fiind următorul: DJ173C - str. Ion P. Reteganu - str. profesor M. Călușeriu - str. Zăvoaie - Drum de exploatare - intersecția cu DC8F (parc industrial B. -Sud). Din cuprinsul aceleiași anexe rezultă că lungimea drumului este de 5,830 km.
Prin aceeași hotărâre s-a aprobat transmiterea drumului de interes local în administrarea C. ui județean B. -N., iar prin HG nr. 749 din_ (privind actualizarea anexelor 2 și 3 la HG nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice) acesta a fost menționat în anexa nr. 5, poz. 10 ca făcând parte din rețeaua de drumuri comunale din județul B. -N. (f. 44, 45 dosar).
Legitimarea consiliului local în a proceda la clasificarea și aprobarea indicativului unui drum de interes local rezidă în prevederile O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, act normativ care la art. 8 prevede următoarele:
" (1) Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și pot fi clasificate ca:
drumuri comunale, care asigură legăturile:
) între reședința de comună și satele componente sau cu alte sate;
ntre oraș și satele care îi aparțin, precum și cu alte sate;
între sate;
drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora;
străzi - drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță etc.
Clasificarea drumurilor de interes local, precum și clasificarea ca drum de interes local a unui drum neclasificat se fac prin hotărâre a consiliului local respectiv.
În cazul în care drumul respectiv se află pe raza a două sau mai multe unități administrativ-teritoriale, clasificarea se aprobă prin hotărâre de către toate consiliile locale respective.";
Așadar, problema care se impune a fi tranșată în cauză, din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de reclamant și intervenientă, este aceea a incidenței prevederilor alin. 3 al art. 8 mai sus citat, respectiv dacă întreg tronsonul drumului clasificat se situează pe terenuri aflate în raza unității administrativ-teritoriale a municipiului B., reclamantul și intervenienta în interes propriu susținând că o porțiune a acestuia ar reprezenta pășune comunală aparținând comunei Ș. -M. .
În privința acestui aspect tribunalul a reținut că în preambulul hotărârii atacate sunt menționate și prevederile H.G. nr. 527/2010 prin care se modifică și înlocuiește anexa nr. 2 "inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului B. la HG nr. 905/2002, cu anexa la HGR nr. 527/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 396 bis/15.VI.2010, anexă depusă în fotocopie la filele 38 - 42 dosar și din care rezultă că în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului B. se includ și următoarele străzi: Strada Ion P. Reteganu -nr. crt. 94, Strada Zăvoaie
-nr. crt. 233, Strada Secundară nr. 1, 2 și 3 Sărata - nr. crt. 288, 289 și 290.
În privința străzii Prof. M. Călușeriu, așa cum a rezultat din anexa la
H.C.L. B. nr. 76/_ (f. 34 dosar), aceasta apare menționată între străzile din municipiul B. și localitățile componente, la nr. crt. 10, în zona Zăvoaie.
Totodată, în dovedirea preexistenței drumului de exploatare pe raza localității componente Viișoara, pârâtul a depus la dosar extras în copie conformă cu originalul a registrului parcelar al orașului B. (f. 48, 49 dosar).
Instanța, din oficiu, în exercitarea rolului activ consacrat de prevederile art. 129 C.pr.civ., a pus în discuția contradictorie a părților în ședința publică din_ necesitatea efectuării în cauză a unei expertize topografice și topometrice în vederea identificării terenurilor aferente traseului de drum clasificat prin hotărârea atacată, sens în care a dispus emiterea unor adrese părților în litigiu pentru exprimarea punctului de vedere, însă nici reclamantul, nici intervenienta ori pârâtul nu au apreciat necesară administrarea acesteia.
Or, în atare condiții, în care autoritatea pârâtă a depus la dosar dovezi care atestă că în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului
B. (atestat prin hotărâre de guvern a cărei legalitate nu a fost contestată) se regăsesc și străzile componente ale traseului drumului clasificat, coroborat cu împrejurarea că sarcina probei incumbă reclamantului și intervenientului în interes propriu care susțin contrariul celor relevate de documentația înaintată de pârât, prevederile art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. fiindu-le aplicabile în temeiul art. 28 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a constatat că prezumția relativă de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ și care guvernează întregului sistem al fundamentării adoptării actelor administrative nu a fost răsturnată în cauză, în lipsa identificării prin expertiză tehnică a suprafețelor de pășune ce fac parte din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ș. -M., înscrisurile depuse de intervenientă (fila 60 dosar) nefiind apte a atesta că parțial, drumul clasificat prin hotărârea C. ui local B. se situează pe raza unității administrativ teritoriale a comunei Ș. -M. .
Prin urmare, reținând legalitatea Hotărârii nr. 102/_ adoptată de C. Local al municipiului B., instanța, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins, ca nefondată, atât cererea în anulare formulată de reclamant, cât și cererea formulată de intervenienta în interes propriu C. Ș.
M. prin P. având ca obiect anularea aceleiași hotărâri și implicit în repararea prejudiciului pretins, acesta nefiind dat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. Ș. -M. JUDEȚUL B. -
N. admiterea recursului casarea în întregime a hotărârii atacata si pe cale de consecința, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii reclamantului prin care a solicitat, anularea HCL 102/_ ,deoarece actul administrativ a fost adoptat fara respectarea prevederilor legale in vigoare .
În motivele de recurs se arată că, C. local al municipiului B. a adoptat HCL 102/2011, privind clasificarea unui drum ca fiind de interes local si aprobarea indicativului DC8G precum si transmiterea in administrare a acestuia
C. ui Județean B. N., fara consultarea prealabila a C. ui local al
comunei S. M., entitatea deliberativ locala care hotărăște in condițiile legii folosința, administrarea, închirierea, concesionarea bunurilor domeniului public si privat ale comunei S. M. asa cum in cazul actului administrativ atacat o parte din drumul clasificat este proprietatea comunei S. M. aflat pe teritoriul administrativ al municipiului B., motiv pentru care proprietarul terenului trebuia sa-si de-a acordul cu privire la intenția UAT-ului pe a cărui teritoriu se găsește proprietatea asupra căreia urmează să se intervină.
Consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală în raport de criticile formulate și de ansamblul materialului probator administrat în cauză, întrucât instanța a reținut în mod incorect că drumul clasificat face parte din bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului și că în același timp este și proprietatea acestuia deși s-a depus la dosar un document de aceeași forță probantă cu cea depusă de municipiul B., din care rezultă faptul că, comuna
S. M. are în proprietate pe teritoriul municipiului B. un trup de 71 ha de pașune, iar acest drum "preexistent"; traversează pășunea pe mijlocul acesteia deși în trecut era undeva pe marginea râului B. .
Totodată, consideră că instanța greșit a reținut că, dacă în registrul parcelar este evidențiat un drum, acela poate fi considerat proprietatea municipiului, ori în registrul parcelar, se observă că înainte de dizolvarea CAP- urilor, CAP Viișoara avea mai multe drumuri de exploatare care reprezintă folosința, posesia și nu proprietatea, iar localizarea acestora nu cuprinde date de niciun fel, fiind evidențiată doar suprafața ocupată de drumuri de exploatare.
Precizează că în OUG 43/1997, republicată cu modificările și completările ulterioare la art.54, 55 se prevede că dobândirea terenurilor pentru construirea de drumuri noi sau corecții de trasee, se fac prin modalitățile prevăzute de lege, iar rectificările de traseu se fac numai cu acordul proprietarului de teren. De asemenea, arată că potrivit Codului civil, obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului acestuia iar titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați sa-l informeze pe proprietar despre orice tulburare adusa dreptului de proprietate publica ori în cuprinsul hotărârii atacate, organul deliberativ nici măcar nu-si propune sa comunice hotărârea luata cu proprietarul de drept al terenului afectat respectiv comuna S.
.
Fata de cele prezentate mai sus solicită casarea sentinței în întregime si admiterea solicitării în sensul anularii HCL 102/_, deoarece actul administrativ a fost adoptat fara respectarea prevederilor legale în vigoare .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, C. Local al M. B. prin primar O. Teodor Crețu, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală și temeinică
.
Analizând recursul declarat de către intervenienta C. S. M. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantului P. județului B. -N. vizează anularea HCL nr.102 adoptată la data de_ de către pârâtul C. Local al municipiului B., hotărâre apreciată ca fiind nelegală.
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că analizarea legalității actului administrativ contestat presupunea și efectuarea unor verificări cu privire la imobilele în litigiu, proprietarii acestora precum și apartenența lor la domeniul public al județului.
Prima instanță a apreciat că pentru a putea păși la dezlegarea pricinii este necesară efectuarea unei expertize tehnice care să identifice terenurile în litigiu aferente traseului de drum clasificat din hotărârea atacată, însă, în lipsa manifestării de voință a părților litigante, proba nu a fost încuviințată.
Curtea apreciază că una din probele esențiale care ar fi putut conduce instanța de fond la adoptarea unei soluții legale și temeinice în cauză o constituie expertiza tehnică judiciară; expertul tehnic este în măsură să stabilească terenurile aferente traseului de drum clasificat menționate în hotărârea atacată precum și proprietarii acestora pentru ca în raport de constatările expertizei să poată fi analizată legalitatea măsurilor adoptate.
Se poate observa, așadar, că instanța de fond, în absența expertizei tehnice, a reținut în mod greșit că argumentele invocate de reclamant în fundamentarea cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate limitându-se la a prelua susținerile pârâtei din întâmpinarea formulată.
Prin urmare, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să lămurească toate împrejurările evidențiate anterior era necesară și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Curtea reamintește că potrivit art.129 alin.5 fraza finală CPC, în scopul aflării adevărului în cauză, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Iată, așadar, că instanța de fond nu și-a exercitat prerogativele instituite de legiuitor prin dispozițiile art.129 alin.5 CPC întrucât dacă a apreciat că administrarea probei cu expertiză este necesară, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei trebuia să ordone administrarea acesteia din oficiu, chiar dacă părțile s-au opus.
În consecință, se poate conchide că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamant, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalul Bistirița-
reținând incidența prevederilor art.315 alin.1 și 3 din același act normativ.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța va analiza legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate de către reclamant prin prisma probelor existente și va administra întreaga probațiune necesară pentru justa soluționare a cauzei cu scopul clarificării aspectelor menționate mai sus inclusiv expertiza tehnică de specialitate.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că instanța de contencios european a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997).
De altfel, este cunoscut faptul că, Convenția nu își propune să garanteze
drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într- adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994 și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurent ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.pr.civ. îl va
admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C. Ș. M. împotriva sentinței civile nr.2855 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul
B. -N. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. | M. C. | M. | S. | C. | P. | V. D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.M. A.
